Prim-vicepreşedintele PNL, Raluca Turcan, afirmă, după declaraţia lui Aurelian Bădulescu că a minţit în declaraţia de la parchet despre protestul din 10 august, că "liderii PSD se autodetonează" şi că "violenţele din 10 august au fost dirijate direct de Dragnea".
"Autodenunţul viceprimarului PSD al Capitalei, Aurelian Bădulescu, ne confirmă ceea ce noi spunem de 5 luni: PSD a instigat un viceprimar să mintă în declaraţii de martor în legătură cu violenţele de la protestele din 10 august; suntem tot mai aproape de dovezile care confirmă că Dragnea a orchestrat reprimarea protestelor, prin mâna Ministrului de Interne, Carmen Dan; avem o nouă confirmare că PSD-ALDE se comportă ca un grup infracţional organizat", mai susţine Turcan, potrivit News.ro.
Raluca Turcan menţionează că Bădulescu nu este primul care confirmă acest lucru. "Mai întâi a fost primarul general, Gabriela Firea, apoi prefectul de Bucureşti, Speranţa Cliseru, fostul premier, Mihai Tudose şi cine ştie câţi vor mai urma", încheie Turcan.
1. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 31.01.2019, 19:40)
Poate,ca si pana acuma,s-au confruntat PSD cu PNL.