Raport FRA: Mediul online european, viciat de ideile antisemite

George Marinescu
Ziarul BURSA #Internaţional / 17 iulie

Afiş polonez la "Tevye lăptarul", de Shalom Aleichem

Afiş polonez la "Tevye lăptarul", de Shalom Aleichem

English Version

Potrivit unui raport efectuat de Agenţia Uniunii Europene pentru Drepturile Fundamentale (FRA), cele mai multe incidente de antisemitism s-au manifestat în mediul online.

Documentul citat, care a sondat percepţia pe aproape 8000 de respondenţi evrei din 13 state membre ale Uniunii Europene şi 12 organizaţii aparţinând comunităţii evreieşti, arată că din cei 96% dintre respondenţi care au semnalat vreo manifestare antisemită, majoritatea (74%) s-au confruntat cu antisemitism atât online, cât şi offline. Doar 6% dintre respondenţi s-au confruntat cu manifestări de antisemitism exclusiv offline. Numai unul din cinci respondenţi (20%) a întâlnit manifestări de antisemitism exclusiv online.

"Ponderea celor care se confruntă cu antisemitism exclusiv online este comparativ mai mare în România (35%), Ungaria (34%) şi Cehia (32%)", se precizează în raportul FRA, care menţionează însă că există state europene unde antisemitismul online se află permanent la cote îngrijorătoare, cum ar fi Spania (72%) şi Italia (70%).

Antisemitismul online din România se pare că e în creştere, deşi împotriva ostilităţii manifestate la adresa evreilor există legea 157/2018 - privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea antisemitismului, act normativ pentru respectarea căruia nu acţionează nimeni.

Potrivit art. 2 litera d din lege, prin materiale antisemite se înţeleg: imagini, mesaje text, conţinut audiovideo, precum şi orice alte asemenea reprezentări, care transmit idei, concepţii sau doctrine care promovează antisemitismul, promovate în orice mod (n.red. - inclusiv online).

Faptele de mai sus constituie infracţiuni. Astfel, articolul 3 din legea 157/2018 stipulează că fapta persoanei de a promova, în public, în orice mod, idei, concepţii sau doctrine antisemite constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 3 ani şi interzicerea unor drepturi. Articolul 4 din acelaşi act normativ arată că distribuirea sau punerea la dispoziţia publicului, prin orice mijloace, de materiale antisemite constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la un an la 5 ani.

Pasivitatea autorităţilor române în faţa încălcării legii încurajează agresiunea şi creează nesiguranţă nu neapărat pentru evrei, ce reprezintă un infim procent din populaţia României - conform recensământului din 2022 în ţara noastră s-au declarat ca evrei doar 2378 de persoane, adică 0,01% din populaţia ţării -, ci pentru toţi ceilalţi cetăţeni.

Antisemitismul online din România dominat de stereotipul că evreii conduc lumea

Experţii agenţiei europene notează că dezvoltarea platformelor online şi accesarea lor facilă de către orice utilizator al unui device conectat la internet a dus la o implicare politică tot mai mare a cetăţenilor, care a atras şi crearea de noi modalităţi de exprimare şi răspândirii online a urii, inclusiv a antisemitismului, lucru constatat şi de raportul FRA în privinţa moderării conţinutului online, care prezintă niveluri ridicate de

ură online, inclusiv antisemitismul.

Raportul agenţiei europene arată: "Detectarea antisemitismului online este o provocare. Sunt necesare o varietate de măsuri pentru a combate ura online, mai ales pentru că este o zonă în dezvoltare rapidă. Antisemitismul online apare adesea ca o reacţie la evenimentele raportate în mass-media, cel mai recent fiind cel manifestat după atacurile Hamas asupra Israelului din 7 octombrie 2023. Creşterea constantă şi amploarea antisemitismului online reprezintă un risc sistemic care clar trebuie abordat. (...) Sondajul i-a întrebat pe cei 90% dintre respondenţi care au semnalat conţinut antisemit online, care a fost cel mai recent conţinut şi la ce se referă acesta. 17% dintre ei susţin că în online evreii sunt acuzaţi că deţin puterea globală şi controlul asupra finanţelor, mass-media, politică şi economie. 15% din respondenţi afirmă că s-au lovit de opinii online care neagă dreptul Israelului de a exista ca stat, 13% de opinii care susţin că Israelul duce o politică nazistă şi 12% că guvernul israelian aplică dublu standard faţă de statele democratice. Stereotipul că puterea lumii este deţinută de evrei este cel mai des utilizat în online-ul din 5 din cele 13 state examinate şi anume în Cehia, Ungaria, Polonia, România şi Suedia".

Conform documentului citat, unul din patru (25%) respondenţi care au experimentat online antisemitismul l-au întâlnit cel mai recent pe Facebook, după care pe site-urile de ştiri online şi în mass-media (20%), apoi pe reţeaua X - fostă Twitter (19%), Instagram (12%), pe diferite forumuri de internet (7%), TikTok (6%) şi YouTube (4%).

"Aceste procente reflectă utilizarea platformelor online de către respondenţi şi nu sunt reprezentări exacte, reale, ale volumului de conţinut antisemit de pe fiecare platformă. În orice caz, Facebook reprezintă cea mai mare pondere a manifestărilor antisemite întâlnite de respondenţi, în 9 din cele 13 state europene incluse în raport. respondenţilor", precizează experţii Agenţiei UE pentru Drepturile Fundamentale.

76% din conţinutul antisemit este redat prin diferite texte sau mesaje online

Studiul arată că 76% din respondenţi au afirmat că majoritatea conţinutului antisemit din mediul online constă în texte publicate de diferite persoane, în timp ce 23% dintre respondenţi afirmă că au întâlnit şi conţinut audio-vizual, cum ar fi imagini, videoclipuri, meme-uri sau gif-uri.

Conţinutul antisemit vizual este cel mai răspândit pe Telegram (43%), TikTok (39%), Instagram (37%) şi WhatsApp (32%), iar conţinutul antisemit audio este mai des întâlnit pe YouTube (28%) şi TikTok (19%).

37% din conţinutul antisemit online provine de la utilizatori, profiluri sau conturi care nu includ informaţii personale, mai bine zis de la indivizi pe care respondenţii nu îi cunosc.

29% din conţinutul antisemit online aparţine utilizatorilor anonimi sau conturilor anonime, 21% provine de la site-urile de ştiri sau diferite pagini mass-media, iar în 13% din cazuri autorul conţinutului antisemit a fost un politician sau membru al unui partid politic. În 11% din cazuri, conţinutul antisemit a fost creat de o celebritate sau un influencer.

Doar în 2% din cazuri, respondenţii susţin că respectivul conţinut antisemit a fost creat de programe automate, cum ar fi roboţii ce acţionează pe internet. Utilizatorii anonimi care crează conţinut antisemit se găsesc relativ des pe LinkedIn (51%), Telegram (45%) şi TikTok (40%). Făptuitorii care îşi împărtăşesc informaţiile personale dar care sunt necunoscuţi de respondenţii din sondajul întocmit de FRA sunt cel mai adesea întâlniţi pe TikTok (59%), Facebook (53%) şi Instagram (50%).

Digital Services Act, nerespectată de platformele online privind raportarea şi eliminarea conţinutului antisemit

Toate aceste lucruri se întâmplă în ciuda faptului că, în 17 februarie 2024, a intrat în vigoare Digital Services Act, directiva europeană care obligă platformele online să ofere utilizatorilor modalităţi de raportare facilă a conţinutului ilegal, inclusiv antisemitismul, raportare în urma cărora platformele trebuie să reacţioneze rapid. Articolele 16 şi 22 din DSA solicită platformelor să implementeze mecanisme de notificare. Platformele trebuie să prioritizeze raportările primite de la semnalizatorii de încredere, care sunt de obicei organizaţii specializate în depistarea conţinutului ilegal, inclusiv organizaţii specializate în abordarea conţinutului antisemit.

Directiva europeană mai arată că furnizorii de pe platformele online mari şi motoarele de căutare online trebuie să analizeze, să evalueze şi să atenueze orice risc sistemic având în vedere comportamentul utilizatorilor de pe platformele şi motoarele respective. Conţinutul antisemit ar putea fi considerat un risc sistemic în acest context, deoarece împiedică ecercitarea unor drepturi fundamentale şi are un efect negativ asupra etnicilor evrei.

Referitor la respectarea directivei europene, raportul FRA notează că 81% din respondenţii care au raportat cel mai recent un incident antisemit pe o platformă online sunt nemulţumiţi de modul în care sunt puşi să înainteze plângerea. Cele mai multe raportări au fost făcute pentru conţinutul antisemit propagat pe TikTok şi Instagram, dar doar una din 10 raportări a fost tratată satisfăcător de platformele respective.

Număr crescut al agresiunilor fizice împotriva evreilor, după evenimentele din 7 octombrie 2023

Potrivit raportului FRA comunitatea evreiască din Europa se confruntă cu "un val în creştere de antisemitism", conflictul din Orientul Mijlociu "erodând" progresele înregistrate în lupta împotriva acestuia.

"Efectul de propagare al conflictului din Orientul Mijlociu erodează progresul făcut în combaterea urii anti-evreieşti", a afirmat Sirpa Rautio, directorul Agenţiei UE pentru Drepturile Fundamentale, continuând astfel: "Evreii sunt mai înspăimântaţi decât oricând".

Raportul mai constată că, chiar înainte de atacul Hamas din 7 octombrie 2023, care a declanşat războiul din Gaza, 96% dintre evreii europeni au declarat că s-au confruntat cu antisemitismul.

În Franţa, 74% dintre evrei au simţit că războiul Hamas-Israel le-a afectat sentimentul de securitate, cea mai mare rată dintre ţările chestionate, în timp ce la nivelul UE, 76% dintre evreii chestionaţi au declarat că şi-au ascuns identitatea evreiască "cel puţin ocazional", în timp ce 34% evită evenimentele sau site-urile evreieşti "pentru că nu se simt în siguranţă".

Cert este că fenomenul este în creştere şi în ţara noastră, în ciuda existenţei legii 157/2018 şi a Strategiei Naţionale pentru prevenirea şi combaterea antisemitismului, xenofobiei, radicalizării şi discursului instigator la ură, document în care se arată că, deşi în ţara noastră nu au fost înregistrate acte de violenţă care să conducă la pierderea de vieţi omeneşti, există riscul ca pe viitor să apară o creştere a faptelor extremiste şi xenofobe, care se propagă în mod accelerat mai ales pe reţelele de socializare.

Strategia citată arată că pe teritoriul naţional au fost înregistrate acte de vandalism asupra unor instituţii şi cimitire evreieşti, graffiti cu sloganuri naziste, neo-legionare, antisemite şi rasiste, incidente izolate de violenţă fizică pe bază etnică, manifestări sporadice locale anti-imigraţie, scandări rasiste şi proliferarea, în mediul online, a unor mesaje rasiste, radicale, xenofobe care instigă la ură împotriva celor care sunt percepuţi a fi diferiţi din punct de vedere etnic, religios, lingvistic sau cultural.

Se pare însă că manifestările antisemite au crescut în ultimul timp, propagate şi de unii politicieni, un exemplu negativ în acest sens fiind atitudinea vădit antisemită manifestată în Parlamentul României de senatorul independent Diana Şoşoacă, cu prilejul aniversării zilei de prietenie dintre Israel şi România, în 14 mai 2024. Atitudine care, până azi, nu constituie obiectul niciunui dosar penal, deşi legea 157/2018 este destul de clară.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. A explodat pe dracu. Mare branza ca se canonizeaza niste oameni, printre care Dumitru Staniloae, de toata isprava. Dar voi aveti grija sa ne amintiti mereu ca 70% din guvernul lui Petru Groza erau evrei si 70% din guvernul lui Petre Roman erau de asemenea evrei. Prin atitudinea asta intoleranta nu faceti decat sa starniti sentimentele

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

23 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7871
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3453
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0070
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.2660

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb