RASDAQ Investitorii au manifestat interes pentru acţiunile "Mittal Steel" Roman

Cristina Jescu
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital #Jurnal Bursier / 10 martie 2005

Şedinţa de ieri a atras cu mult mai mulţi investitori decît cea din ziua precedentă, astfel încît valoarea tranzacţiilor a depăşit 4 milioane de RON. Astfel, au fost perfectate 429 de tranzacţii cu un volum de 3,1 milioane de acţiuni. Deşi a crescut valoarea tranzacţiilor, toţi indicii bursieri au fost în scădere. Indicele RAQ-I, care reflectă situaţia titlurilor tranzacţionate la prima categorie, s-a depreciat cu 1,32% comparativ cu nivelul anterior.

RAQ II a scăzut cu 1,26%, în timp ce corecţia indicelui RAS-DAQ Compozit a fost de 0,37% comparativ cu nivelul din sesiunea bursieră anterioară. Brokerii apreciază că trendul general al pieţei a fost cel descendent, însă deprecierea indicilor în cadrul şedinţei de ieri nu a fost atît de accentuată ca cea precedentă.

La Categoria I majoritatea tranzacţiilor au fost realizate cu acţiunile "Rompetrol" Bucureşti (VEGA), astfel că au fost efectuate 33 de tranzacţii, reprezentînd aproape două treimi din numărul total al categoriei. Cu toate că investitorii au manifestat un interes crescut în piaţă aceştia au intervenit la vînzare fapt care a condus la o scădere a cursului de 2,58% pînă la nivelul de închidere al zilei de 0,0565 RON/acţiune. Deprecierea preţului titlurilor VEGA a fost mai mică comparativ cu cea a cotaţiei acţiunilor rafinăriei "Rompetrol Rafinare" Constanţa. Surse din piaţă pun scăderea preţului titlurilor VEGA pe seama sechestrului asigurător pe acţiunile deţinute la Rompetrol Rafinare Constanţa de către compania Rompetrol N.V. Olanda.

Cea mai mare depreciere de curs care a avut loc la prima categorie au înregistrat-o acţiunile "Mittal Steel" Roman. Valoarea tranzacţionată cu acţiunile societăţii a fost de 22.962 RON, fiind perfectate 7 transferuri. Preţul la finalul şedinţei de tranzacţionare a scăzut cu 14,28%, faţă de cel din ziua anterioară.

Din cele 9 societăţi tranzacţionate la categoria a doua, trei au înregistrat preţuri mai mici decît cele anterioare, două dintre ele au avut preţuri în creştere, iar restul a avut acelaşi curs ca cel din ziua precedentă. Cea mai mare valoarea tranzacţionată s-a realizat cu titlurile societăţii "Asigurarea Românească"-ASIROM. Aceasta a fost de 25.711 RON. Lichiditatea titlurilor a fost scăzută, fiind realizate doar 8 tranzacţii cu mai puţin de 40.000 de titluri. Preţul la finalul zilei a scăzut cu 3,49% faţă de cel anterior.

Indicele RASDAQ Compozit a fost salvat de cîteva aprecieri puternice de preţ, respectiv cele ale societăţilor tranzacţionate la categoria de bază: "Legume Fructe" Militari, "Mittal Steel" Hunedoara şi "Iprolam" Bucureşti.

Deşi au fost efectuate doar patru tranzacţii cu titlurile societăţii bucureştene "Legume Fructe" Militari, cotaţia a crescut cu 16,46% pînă la nivelul de 29 RON/acţiune. Valoarea totală a tranzacţiilor a fost de 1.318.520 RON, plasînd compania pe locul doi în ceea ce priveşte valoare tranzacţionată la categoria de baza. Preţul acţiunilor a fluctuat în timpul şedinţei de tranzacţionare între un minim de 20 RON şi un nivel maxim de 29RON/acţiune, preţ la care a şi încheiat de altfel şedinţa de ieri.

Acţiunile "Mittal Steel" Hunedoara au avut la finalul şedinţei un preţ de 1,66 RON/acţiune, în creştere cu 18,30% faţă de preţul de referinţă anterior. Valoarea totală tranzacţionată s-a cifrat la 20.323,32 RON, fiind transferate într-o singură operaţiune peste 12.000 de acţiuni.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb