Acţiunile companiei "Pros-pecţiuni" Bucureşti (simbol PRSN) au generat, ieri, cea mai mare lichiditate de pe piaţa Rasdaq, de 395.636 lei, după 191 de transferuri cu 1,32 milioane de acţiuni. Preţurile de schimb au variat între 0,29 de lei şi 0,3 lei/acţiune. Cotaţia de referinţă a crescut uşor, cu 0,67%, la 0,297 lei/acţiune.
Compania are un capital social de 71,8 milioane de lei, divizat în acţiuni cu valoarea nominală de 0,1 lei. Potrivit ultimelor raportări, "Tender" SA controlează aproximativ 59% din companie, deţinerea sa fiind diminuată cu 7,14% în urma tranzacţiilor repetate de la începutul anului.
Societatea de investiţii financiare "Muntenia" are o participaţie de 11,86%, iar fondul olandez MEI este raportat cu o deţinere de 6,15% din companie.
Titlurile producătorului de echipamente pentru industria energetică "Armax Gaz" Mediaş (simbol ARAX) au înregistrat, ieri, o apreciere de 2,54%, la 0,161 de lei/acţiune, pe fondul unui rulaj de 304.560 de lei.
În total, au fost schimbate, ieri, 1,9 milioane de acţiuni ARAX, la preţuri cuprinse între 0,158 lei şi 0,162 lei/titlu.
Valoarea tranzacţiilor perfectate, ieri, pe piaţa Rasdaq, a fost de 1,96 milioane de lei (657.915 euro).
Indicele Rasdaq-C, care arată evoluţia acţiunilor cotate, a urcat, ieri, la 2.427,15 puncte, câştigând 0,77% faţă de şedinţa anterioară.
Indicele Raq-I, care reflectă oscilaţia acţiunilor de la categoria întâi, s-a apreciat cu 0,35%, la 2.805,24 puncte, în timp ce indicele Raq-II, care indică preţul acţiunilor de la categoria a doua, a pierdut 1,58%, coborând la 5.311,92 puncte.