RASDAQ Tranzacţie specială cu titlurile ASTRA, din nou

A.B.
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital #Jurnal Bursier / 7 decembrie 2005

În total, luni şi ieri, a fost transferat 2,48% din "Astra"

Tranzacţie specială cu 2% din "Dafora"

Valoarea totală a tranzacţiilor perfectate, ieri, pe piaţa Rasdaq s-a ridicat la 4,2 milioane RON, dintre care peste 66% a fost realizată prin două tranzacţii speciale. RAQ-I a fost singurul indice care s-a apreciat, cîştigînd 2,43 puncte procentaule. RAQ-II a avut cea mai accentuată scădere, de 1,72%, în timp ce Rasdaq Compozit a scăzut cu 0,39 puncte procentuale. Tranzacţiile comune perfectate ieri au fost în număr de 405, cu peste 2,4 milioane de acţiuni.

A continuat şi ieri achiziţia de titluri "Asigurare - Reasigurare Astra" (ATRA) prin intermediul tranzacţiilor speciale. A fost tranzacţionat din nou un pachet de 736.500 titluri ATRA, la fel ca luni, la acelaşi preţ de 3,5 RON/acţiune. În total, luni şi ieri, a fost tranzacţionat 2,48% din capitalul "Astra". Acţionarul majoritar al companiei de asigurări este "Nova Trade", ce deţine 67,67% din titluri. O participaţie de 27% la capitalul societăţii o are "Uniqa Beteiligungs Verwaltungs". Compania are un capital social de 157 milioane RON, divizat în acţiuni cu valoarea nominală de 2,66 RON.

Cealaltă tranzacţie specială a fost efectuată cu acţiunile "Dafora" Mediaş (DAFR), care au fost transferate pentru 0,37 RON/acţiune. A fost tranzacţionat un pachet ce reprezintă 2% din capitalul social al companiei, pentru 255.426 RON. Societatea se ocupă cu extracţia gazelor naturale şi are un capital social de 3,3 milioane RON. Pachetul majoritar de acţiuni (53,78%) se află în posesia persoanei fizice Gheorghe Călbureanu, în timp ce "Dafora Grup" deţine 7,82% din titluri.

Cele mai lichide titluri din cadrul categoriei de bază au fost cele ale societăţii "Bega Turism" (SCDE). Prin intermediul a cinci transferuri au fost tranzacţionate aproape 74.000 de titluri SCDE. Valoarea totală a tranzacţiilor s-a ridicat la peste 766.000 RON. Transferurile au fost încheiate la preţuri cuprinse între 10 şi 10,4 RON/acţiune. Cotaţia a crescut semnificativ, cu 3,64 puncte procentuale.

Lichiditatea acţiunilor listate la cea de-a doua categorie a pieţei a fost scăzută, valoarea totală a tranzacţiilor ridicîndu-se la abia 57.950 RON, dintre care peste 64% a fost realizată cu titlurile "Asigurarea Românească Asirom" (ASRA). Cu acţiunile societăţii bucureştene de asigurare au fost încheiate şase tranzacţii, al căror preţ de referinţă s-a cifrat la 0,55 RON/acţiune. Cotaţia a scăzut semnificativ, cu 3,5% comparativ cu şedinţa precedentă. Principalul acţionar al companiei este "Interagro", care are o participaţie de 40,55% la capitalul societăţii.

Cele mai lichide titluri din cadrul primei categorii au fost cele ale societăţii "Electromag-netica" Bucureşti (ELMA). Prin intermediul a 29 tranzacţii au fost transferate peste 253.000 de acţiuni. Preţul a variat între 0,435 şi 0,494 RON/acţiune, iar cotaţia a crescut puternic, cu 13,95 puncte procentuale. Valoarea totală a tranzacţiilor realizate ieri sub simbolul ELMA se ridică la peste 119.000 RON. Titlurile ELMA au atins, la începutul anului curent, valoarea maximă de 0,575 RON/titlu, însă în următoarele luni cursul a scăzut considerabil, pînă la 0,265 RON/acţiune.

www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb