RĂZBOI ŞI PACE RELIGIOASĂ Gheaţă la mal pe axa Vatican - Moscova

O.D.
Ziarul BURSA #Miscellanea / 9 ianuarie 2015

Relaţia foarte bună dintre Patriarhul Kiril şi preşedintele Putin este de notorietate.

Relaţia foarte bună dintre Patriarhul Kiril şi preşedintele Putin este de notorietate.

Evenimentele începutului de an au readus în atenţie disputele de ordin religios din diverse colţuri ale lumii. Semnalul lansat de Papa Francisc pentru unificarea bisericilor creştine, şi nu numai, nu este întâmpinat cu entuziasm de toţi liderii religioşi. Dacă din anumite zone refuzul dialogului era uşor de anticipat, în ceea ce priveşte bisericile creştine se aştepta o mai mare deschidere.

Conflictele armate reuşesc din păcate să tulbure pacea dialogului interconfesional. Un semnal clar a fost transmis la începutul acestei săptămâni de Patriarhia Moscovei care a anunţat direct că deocamdată consideră prematură o întâlnire între Patriarhul Kirill şi Papa Francisc, chiar dacă Biserica Ortodoxă Rusă împărtăşeşte poziţia Vaticanului în privinţa situaţiei creştinilor în Europa şi în Orientul Mijlociu, transmite RIA Novosti, citat de Agerpres. Diaconul Aleksandr Volkov, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Rusiei, a precizat că acţiunile greco-catolicilor ucraineni constituie principalul obstacol pentru ca o astfel de întrevedere să aibă loc: "Este încă prematur de a vorbi de o întâlnire între şefii celor două Biserici. Noi nu discutăm astăzi componenta teologică a relaţiilor noastre, un dialog teologic există, iar aceasta este o poveste separată, independentă. Noi constatăm cu regret că toate problemele nesoluţionate, care în secolul trecut abia că se făceau simţite, acum s-au accentuat semnificativ, cauzând un imens prejudiciu societăţii ucrainene şi vieţii ecleziastice în această ţară. O întâlnire între patriarhul Kirill şi Papa Francisc este prea importantă pentru a fi una formală". Volkov a ţinut să precizeze că în acest moment există mai multe puncte comune decât divergenţe în ceea ce priveşte viziunea creştină asupra vieţii sociale.

Conflictul din Ucraina este unul care reuşeşte să "îngheţe" dialogul pe axa Vatican - Moscova. Liderul Bisericii Ortodoxe Ruse, Patriarhul Kiril, a atacat anul trecut, într-o scrisoare trimisă Patriarhului Ecumenic Bartolomeu al Constantinopolului, în mod deschis Biserica Greco-Catolică Ucraineană, susţinând că aceasta desfăşoară o campanie de ură împotriva ortodoxiei, cerându-le tuturor capilor Bisericilor Ortodoxe să ia apărarea credincioşilor ortodocşi din Ucraina: "Încă din toamna anului trecut, când abia începuse actuala criză politică în Ucraina, reprezentanţi ai Bisericii Greco-Catolice şi ai comunităţilor schismatice, care au apărut în Piaţa Maidan din Kiev, au predicat făţiş ura faţă de Biserica Ortodoxă, cerând confiscarea lăcaşurilor ortodoxe şi eradicarea ortodoxiei de pe teritoriul Ucrainei. La începerea ostilităţilor, uniaţii (n.r. greco-catolicii) şi schismaticii, primind arme, sub pretextul operaţiunii antiteroriste au început o scandaloasă agresiune împotriva clerului Bisericii Ortodoxe Ucrainene canonice din estul ţării. Uniaţii şi schismaticii care sunt cu ei caută să controleze ortodoxia canonică din Ucraina, în timp ce Biserica Ortodoxă Ucraineană continuă cu răbdare şi curaj să se îngrijească pastoral de credincioşii ei, care suferă în această situaţie foarte dificilă. Majoritatea clerului care slujeşte în locuri ce sunt arene pentru ostilităţi au rămas alături de turmele lor, luând parte cu credincioşii la toată teroarea războiului civil." Ihor Yatsiv, de la departamentul de presă al Bisericii Greco-Catolice Ucrainene a dat la vremea respectivă o amplă declaraţie prin care răspundea la acuzaţiile Moscovei: "Încercările de a pretinde că în timpul operaţiunii antiteroriste doar credincioşii ortodocşi afiliaţi Patriarhiei Moscovei ar suferi reprezintă o periculoasă tentativă de a pune întreaga societate ucraineană împotriva unei confesiuni. Este intolerabilă perfida încercare de a muta împlinirea dreptului natural al poporului ucrainean la libertate şi independenţă pentru ţara lor în sfera interconfesională, provocând noi tensiuni şi noi tristeţi în societatea ucraineană - de data aceasta privind relaţiile interconfesionale. Ucraina are astăzi nevoie de la oamenii Bisericii nu să provoace la violenţă ci să fie ziditori de pace".

Şi Mitropolitul de Volokolamsk, Ilarion, care recent a făcut o vizită şi la Bucureşti, a prezentat într-un interviu publicat pe site-ul Patriarhiei Ruse, care sunt motivele care fracturează dialogul între Patriarhia Moscovei şi Sfântul Scaun: "Avem neînţelegeri în principal în privinţa acţiunilor greco-catolicilor, pe care Biserica Romano-Catolică îi consideră ca pe o punte între Orient şi Occident, dar pe care noi îi vedem ca pe un obstacol pentru dialog. În actuala confruntare civilă, greco-catolicii au adoptat imediat poziţia uneia dintre părţi. Liderul Bisericii Greco-Catolice ucrainene a îndemnat autorităţile americane să se amestece în situaţie şi să facă ordine în Ucraina. Este vorba în esenţă despre o nouă cruciadă împotriva ortodoxiei". Biserica Greco-Catolică ucraineană păstrează ritul bizantin, dar este fidelă Vaticanului, a fost interzisă în perioada Uniunii Sovietice şi a devenit a doua confesiune din Ucraina după ce această ţară şi-a declarat independenţa.

În noiembrie 2014, Papa Francisc şi Patriarhul Ecumenic Bartolomeu al Constantinopolului, au semnat o declaraţie comună, în care au reafirmat dorinţa de a depăşi în cel mai scurt timp posibil obstacolele care exista între cele două Biserici.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9769
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7110
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3354
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9529
Gram de aur (XAU)Gram de aur399.1947

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
targuldeturism.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb