Războiul din Ucraina goleşte accelerat arsenalul democraţiei

Agenţia de ştiri Bloomberg a scris recent că strategia Americii în Ucraina este aceea a "arsenalului democraţiei", care presupune evitarea intervenţiei directe în conflict, în condiţiile susţinerii Ucrainei prin furnizarea de bani, armament şi muniţie.

Urmează apoi o informaţie deosebit de îngrijorătoare: arsenalul se goleşte extrem de rapid, cu mult peste aşteptări.

"Aceasta poate conduce la apariţia unui deficit fatal pentru forţele armate ale Ucrainei şi dezvăluie, de asemenea, slăbiciunea Americii, care poate fi expusă în toată goliciunea ei într-un conflict viitor dintre marile puteri", scrie Hal Brands, profesor la Şcoala de Studii Internaţionale Avansate din cadrul Universităţii Johns Hopkins şi editorialist Bloomberg.

Conform datelor prezentate de generalul Mark Milley, preşedintele Comitetului Întrunit al Şefilor de State Majore din Armata SUA (Chairman of the Joint Chiefs of Staff), în faţa Congresului, Occidentul a furnizat Ucrainei 60.000 de arme antitanc şi 25.000 de arme antiaeriene. Totodată, Casa Albă a anunţat şi viitoare livrări de elicoptere şi transportoare blindate cu o valoare de circa 800 de milioane de dolari.

Apoi vine o afirmaţie cel puţin curioasă a autorului. "Preşedintele Joe Biden nu a planificat niciodată un război ca acesta", scrie profesorul de la Johns Hopkins.

Dar ce fel de război a planificat Joe Biden? Oare cum a fost posibil ca Rusia să nu primească planul integral de la Casa Albă? Se pare că ipoteza de lucru a fost "ocuparea rapidă a Ucrainei de către Rusia, iar Statele Unite ar fi sprijinit un război de gherilă de o intensitate mai redusă".

Cum rezistenţa Ucrainei a depăşit aşteptările, războiul s-a dovedit a fi unul convenţional de mare intensitate, iar consecinţa directă a fost consumul extrem de ridicat de muniţie şi tehnică militară.

Oficiali de la Pentagon au declarat că armata Ucrainei consumă într-o singură zi muniţia antitanc pentru o săptămână, în timp ce numărul avioanelor operaţionale a scăzut foarte mult, după cum mai arată Bloomberg.

Agenţia de ştiri aminteşte că atât Germania cât şi Canada au anunţat recent că nu mai pot oferi arme sau muniţie Ucrainei pe fondul scăderii rapide a stocurilor. În cazul Canadei este vorba despre lansatoare de rachete, în timp ce Germania a anunţat că nu poate renunţa la tancurile care ar fi trebuit trimise în Ucraina.

"Ţările occidentale se confruntă cu o alegere dură între a trimite mai multe materiale către Ucraina şi asigurarea capacităţilor finite pentru propria apărare", subliniază profesorul Brands, care oferă şi un exemplu din Statele Unite.

O treime din stocul total de rachete antitanc Javelin au fost livrate Ucrainei, iar mai multe livrări ar reprezenta coborârea sub un nivel considerat periculos, mai ales când orizontul de timp pentru refacerea stocurilor se măsoară în luni sau ani.

După cum mai scrie profesorul american, intrarea războiului în noua etapă presupune creşterea livrărilor de armament, în condiţiile în care luptele se vor duce în zone de câmpie deschise, mai puţin favorabile apărării, iar printre echipamentele furnizate trebuie să se regăsească multe tancuri şi avioane.

În opinia profesorului Brands, "războiul din Ucraina reprezintă o avanpremieră sobră a problemelor care ar apărea în cazul unei confruntări a Statele Unite cu Rusia sau China", deoarece "stocurile de proiectile ghidate, alte stocuri de muniţie şi de sisteme critice se vor consuma în zile sau săptămâni".

În cazul unui astfel de conflict, articolul Bloomberg susţine că vor exista pierderi severe de tancuri, avioane şi nave, iar înlocuirea acestora va fi foarte grea şi costisitoare.

Dincolo de costuri, articolul de la Bloomberg evidenţiază o altă problemă extrem de gravă. "Spre deosebire de războaiele mondiale din secolul trecut, când baza industrială fără pereche a Americii a asigurat victoria, arsenalul democraţiei nu mai poate fi alimentat astăzi aşa de uşor", accentuează profesorul de la Johns Hopkins.

Acest avertisment se adresează nu doar autorităţilor americane, ci tuturor membrilor NATO, deoarece capacitatea de luptă a unei armate depinde crucial de o bază industrială alimentată corespunzător cu energie şi materii prime.

"Leadership-ul economic al Americii nu se mai bazează pe industria prelucrătoare", subliniază profesorul Brands, iar "deficitul de echipamente, capacităţi de producţie şi forţă de muncă cu un grad ridicat de calificare pot încetini efortul de reînarmare în caz de război".

Şi aici este oferit tot un exemplu cu rachete, de data aceasta Stinger, a căror producţie nu poate fi crescută rapid, în condiţiile în care forţa de muncă necesară nu mai există.

În ciuda unui buget al apărării uriaş, de circa 750 de miliarde de dolari, "stocurile de arme cheie ale Americii sunt mai mici decât ne imaginăm", se mai arată în articolul Bloomberg, iar motivul nu este reprezentat doar de restricţiile de producţie, ci mai ales de alocarea fondurilor în principal către plata personalului şi asigurarea sănătăţii sale, dar şi alte direcţii pe lângă asigurarea aprovizionării cu arme şi muniţie.

După cum mai arată profesorul american, "problema nu este insolubilă" şi "nu trebuie pariat împotriva Americii şi a aliaţilor săi într-un război de lungă durată", însă aceasta presupune investiţii mai mari în industria de apărare şi formarea unui corp industrial de rezervă, format din civili cu pregătire militară, care pot contribui la producţia de război.

Înainte de toate este nevoie, însă, de inversarea tendinţei agresive a dezindustrializării, deoarece puterea militară nu este decât o derivată a puterii industriale. Iar dezvoltarea sectorului industrial nu se poate face cu energie verde şi materii prime importate din ţări ostile.

Opinia Cititorului ( 10 )

1. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 20.04.2022, 09:29)
[...]
Arsenalul democratiei este cu mult peste cel al invadatorilor rosii, iar viteza de refacere a lui este mult mai mare decat viteza de refacere a arsenalului armatei de troli.
In Ucraina Vestul a livrat maruntis pe cand dictatorul a livrat aproape tot arsenalul.
1. 1.1.  fără titlu (răspuns la opinia nr. 1)
  (mesaj trimis de anonim în data de 20.04.2022, 10:13)
  (...) era substantiv (prostie) nu adjectiv (prosti) - cu s, nu cu sj.
  1.2.  Comentariu eliminat conform regulamentului (răspuns la opinia nr. 1)
  (mesaj trimis de Redacţia în data de 20.04.2022, 13:40)
  ...
  1.3.  Comentariu eliminat conform regulamentului (răspuns la opinia nr. 1.2)
  (mesaj trimis de Redacţia în data de 20.04.2022, 15:20)
  ...
  1.4.  fără titlu (răspuns la opinia nr. 1.2)
  (mesaj trimis de antonim în data de 20.04.2022, 22:48)
  Decidentii sovietici au acelasi nivel de gandire. Nu-i de mirare de ce vor face rusii foamea cateva sute de ani.
  Partea planetei cu apa calda isi va stabili obiective mult mai realiste, iar Ucraina se va alatura lumii civilizate.
2. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 20.04.2022, 09:49)
SUA şi ţările partenere au livrat aproape 70.000 de arme antitanc şi antiblindate în Ucraina, inclusiv Javelin-uri, armament uşor anti-tanc, şi multe altele, a spus oficialul.
Transporturile au inclus, de asemenea, aproape 30.000 de rachete antiaeriene, cum ar fi Stingers, şi aproximativ 7.000 de lansatoare pentru aceste arme.
La începutul acestei luni, generalul Mark Milley a declarat Comitetului pentru Servicii Armate al Senatului că aproximativ 60.000 de arme antitanc şi 25.000 de arme antiaeriene au fost trimise în ţară. De atunci, SUA au mai autorizat alocarea a sute de milioane de dolari în asistenţă militară pentru Ucraina.
3. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 20.04.2022, 11:09)
Iata ce spune Marina Ovsiannikova, fost editor la televiziunea rusă de stat Canalul Unu (nu vi se pare cunoscut tiparul cu ceea ce apare si in unele articole de la noi semnate mereu de aceiasi 2 autori?):
Între altele, munca mea presupunea să aleg imaginile potrivite de la agențiile de știri internaționale – APTN, Reuters, Eurovision sau AFP. Am căutat pe internet orice lucru negativ referitor la SUA și alte țări occidentale. Când SUA au interzis adoptarea copiilor ruși noi vânam articole despre părinți americani răi.
Aceasta a fost mereu o parte esențială a misiunii noastre: să le spunem încontinuu oamenilor cât de rea este viața în America, în Occident în general și în Ucraina. Aceasta avea să devină tema centrală: să aruncăm cu noroi în toți – numai Rusia e întotdeauna moale, pufoasă și mai albă decât albul.
Munca mea presupunea de asemenea căutarea articolelor pozitive despre președintele Vladimir Putin și Rusia în ziarele internaționale influente. Problemele Rusiei nu erau pomenite niciodată.
4. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 20.04.2022, 11:11)
Până pe 14 martie 2022 Marina Ovsiannikova a fost editor la televiziunea rusă de stat Canalul Unu. Apoi a dat buzna pe platou în cursul principalei emisiuni de știri a serii cu o pancartă prin care protesta contra războiului rus de agresiune împotriva Ucrainei.
Ovsiannikova, fiica unui ucrainean și a unei rusoaice, a fost arestată pe loc. O instanță a amendat-o cu echivalentul a aproximativ 270 de dolari, dar e învinuită acum de încălcarea legii contra „știrilor false”, care interzice calificarea invaziei ruse din Ucraina drept „război”. Dacă va fi condamnată e pasibilă de până la 15 ani de închisoare, arată Die Welt.
Ea scrie despre acțiunile ei și explică de ce a rămas parte a mașinăriei ruse de propagandă atât de mulți ani.
”După protestul de la știrile de seară avocații mei m-au sfătuit să mă ascund și să nu mai dau declarații pentru a nu-mi periclita viața și mai mult. Dar nu i-am ascultat. Am dat interviuri pentru zeci de jurnaliști din toate colțurile lumii și am postat mesaje anti-război pe rețelele sociale.
Am fost criticată încă din prima zi. Nu prea contează ce fac eu de fapt. Sunt atacată de ambele părți, ruși și ucraineni. Aproape m-am obișnuit. Acum rușii mă fac spion britanic; în minutul următor ucrainenii mă fac spion rus. Dacă aș fi rămas tăcută după protestul meu, lumea ar fi spus că e ciudat că nu se mai aude nimic de la mine. Acum scriu și vorbesc despre acest lucru, dar ei spun că e ciudat că încă mai pot face asta. Alții spun că, oricum, trecutul meu mă descalifică de la activitatea de jurnalist independent.
Cele mai noi critici vin din partea unor jurnaliști independenți. Și înțeleg acest lucru. Mulți dintre ei își riscă viața de ani de zile luptând împotriva sistemului. Eu m-am decis să iau atitudine abia acum o lună. Ce pot spune, cu mâna pe inimă, e că în decursul tuturor acelor ani le-am citit mereu articolele acelor jurnaliști curajoși și le-am admirat munca. Articolele lor mi-au format viziunea despre lume – și m-au ajutat ca într-un final să-mi găsesc curajul de a face ce am făcut după toți acești ani.
Mi-am petrecut mulți ani lucrând pentru televiziunea rusă de stat, Canalul Unu, unde am fost implicată în crearea de propagandă agresivă pentru Kremlin – propagandă care a căutat mereu să abată atenția de la adevăr și să estompeze toate standardele morale. Am fost doar o rotiță minusculă în acest sistem, dar prin munca mea am contribuit la funcționarea lui. Nu am scris ori produs eu însămi nici un material de propagandă. Dar i-am ajutat pe alții să o facă. Și în acest timp am câștigat suficienți bani pentru a călători mult și a-mi face prieteni în multe țări.
Între altele, munca mea presupunea să aleg imaginile potrivite de la agențiile de știri internaționale – APTN, Reuters, Eurovision sau AFP. Am căutat pe internet orice lucru negativ referitor la SUA și alte țări occidentale. Când SUA au interzis adoptarea copiilor ruși noi vânam articole despre părinți americani răi.
Aceasta a fost mereu o parte esențială a misiunii noastre: să le spunem încontinuu oamenilor cât de rea este viața în America, în Occident în general și în Ucraina. Aceasta avea să devină tema centrală: să aruncăm cu noroi în toți – numai Rusia e întotdeauna moale, pufoasă și mai albă decât albul.
Munca mea presupunea de asemenea căutarea articolelor pozitive despre președintele Vladimir Putin și Rusia în ziarele internaționale influente. Problemele Rusiei nu erau pomenite niciodată. Existau instrucțiuni clare în privința cuvintelor pe care aveam voie să le folosim – cel mai faimos exemplu actual e acela că trebuie să numim evenimentele din Ucraina „operațiune militară specială”, iar nu „război”.
Ce se întâmplă acum în Ucraina îmi trezește și amintiri din adolescență. În timpul Primului Război Cecen a trebuit să fug din Groznîi împreună cu familia mea. Am fost nevoiți să ne abandonăm întreaga agoniseală și să începem o viață nouă. Au fost ani grei: ne mutam dintr-un loc în altul și eram săraci.
Datorită acelor ani am decis să studiez jurnalismul. Poate părea emotiv, dar am vrut să mă folosesc de această carieră pentru a lupta pentru mai multă dreptate. Peisajul media din Rusia de la sfârșitul anilor ’90 era complet diferit de cel de azi. Când am început să lucrez în televiziune, în sudul Rusiei, în Krasnodar, presa era relativ liberă și independentă. Și firește că pe atunci încă mai speram că viitorul va fi mai bun.
Situația se deteriorase evident până la momentul în care m-am mutat la Canalul Unu, în 2004. Dar chiar și atunci nimeni nu-și imagina că presa rusă avea să devină vreodată mașinăria cinică și agresivă de propagandă care este azi.
Prietenii mei știau că am vederi liberale, și atunci și acum, iar cu fiecare an ce trecea erau tot mai uimiți că încă mai lucrez la Canalul Unu. Le-am spus că nu vreau să renunț la o slujbă cu normă întreagă. Trecusem printr-un divorț dificil, aveam doi copii, o mamă cu dizabilități, o casă neterminată și rate de plătit la mașină. Programul de muncă la Canalul Unu era ideal: o săptămână liberă, o săptămână la birou – și chiar și atunci numai 7-8 ore seara. Aveam timp pentru copiii mei. Dacă aș fi lucrat pentru oricare alt organ de presă ar fi trebuit să stau toată ziua la birou, aș fi câștigat mai puțin și nu mi-aș fi văzut copiii deloc.
Ultima picătură
Încercam să mă gândesc la munca mea ca și cum ar fi fost o slujbă la fabrică. Închideam ochii, munceam orele necesare și plecam acasă.
Mă uitam la Sky News și CNN, citeam The Guardian, The New York Times și The Washington Post. Din presa rusă citeam Kommersant, Nezavisimaia Gazeta și Meduza. Urmăream și presa independentă ucraineană, agenția de știri UNIAN, Strana.ua și canalele TV 1+1 și Inter. Am văzut foarte clar plasa de minciuni pe care o țeseam noi.
În iulie 2014, când Rusia a negat orice implicare în doborârea zborului civil MH17 deasupra Ucrainei, am fost șocată, dar mi-am continuat munca. Când Aleksei Navalnîi – unicul om care încă mai spune adevărul în Rusia – a fost închis în 2020, am fost șocată, dar mi-am continuat munca. Însă după invazia rusă din Ucraina pur și simplu n-am mai putut s-o fac.
Inițial am vrut să merg cu o pancartă anti-război în Piața Manejnaia din centrul Moscovei, dar fiul meu de 17 ani m-a încuiat în casă, mi-a luat cheia de la mașină și mi-a spus să mă calmez. Însă nu puteam să dorm, să mănânc și să beau. Și atunci mi-a venit treptat în minte planul: nu voi merge cu pancarta în oraș; o voi face în timpul unei transmisiuni în direct.
Îmi regret sincer rolul în privința zombificării rușilor prin propagandă. Și știu de asemenea că, procedând astfel, am contribuit la crearea impresiilor false ale populației despre Ucraina și Vest. Astăzi propaganda noastră merge atât de departe încât îi prezintă pe toți ucrainenii drept naționaliști și fasciști. Există apeluri la exterminarea tuturor ucrainenilor și la aruncarea în închisoare a tuturor rușilor care nu sunt de acord cu războiul ori la exilarea lor. Pacifiștii din Rusia sunt numiți acum trădători.
E o nebunie. Nebunie totală. Și mi-am jucat și eu rolul în ea, până în ziua protestului. Am făcut-o chiar dacă m-am născut în Ucraina, la Odesa, și am două verișoare în Ucraina. De una dintre ele sunt chiar foarte apropiată. E profesoară de artă la Teofipol, în vestul Ucrainei. Am vorbit recent cu ea la telefon și e de partea mea. Mi-a spus că e dispusă să vorbească cu presa ucraineană și să le spună că sunt un om bun, decent.
Nu pot repara ce am făcut deja. Pot face doar tot posibilul pentru a contribui la distrugerea acestei mașinării și la oprirea războiului. Dacă aș putea elibera fie și numai câțiva ruși din ghearele propagandei Kremlinului, dacă pot salva viața unui singur copil ucrainean, atunci sacrificiul va fi meritat.
Înainte să apară filmările cu crimele de război rusești împotriva civililor ucraineni din Bucea, afirmam că sancțiunile ar trebui să-i fie impuse doar lui Putin și familiei sale, și că cetățenii ruși de rând nu ar trebui să fie făcuți să sufere sub ei.
După Bucea văd lucrurile altfel. Cred că trebuie adoptate sancțiuni dure. Că toți rușii poartă o vină colectivă. Fiecare dintre noi. La fel ca germanii după crimele lor din al Doilea Război Mondial, va trebui să ne petrecem decenii implorând iertare pentru ceea ce am făcut”.
1. 4.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 4)
  (mesaj trimis de anonim în data de 20.04.2022, 12:10)
  Usor bizar , comentariul (ilustrativ ) de mai sus cred ca are peste cinci sute de cuvinte .Oricum , mai bine cuvinte tiparite decat cenzurate ! Imi inpune consecventa liniei directionale a conducerii ziarului de a facilita un spectru cat mai larg de opinii si de a publica informatii reale pe care alte publicatii le considera "inoportune " ! Multumesc .
5. Felicitari!
(mesaj trimis de Alex S în data de 20.04.2022, 14:39)
Un articol bun, dar si constructiv. In sfarsit. Felicitari!