Războiul la telecomandă

Nu s-a mai întâmplat până acum în istorie ca o putere aparent nebeligerantă sau mai multe să intervină într-o conflagraţie de la butoane. De la distanţă. Şi să susţină astfel decisiv una dintre părţi. E oficial. Nava amiral al flotei ruse din Marea Neagră, mândria acestei flote, crucişătorul Moskva, a fost scufundată de către ucraineni. Cu rachete trase de aceştia. Numai că informaţia cheie le-a fost furnizată de serviciul secret american. Şi tot aşa.

Stau şi mă întreb dacă nu care cumva cea mai mare pierdere suferită de armata Federaţiei Ruse, aruncarea în aer a celei de-a doua uzine de rachete amplasată mult la est de Moscova, deci în adâncimea teritoriului, nu este şi ea datorată serviciilor secrete americane, care au furnizat informaţiile necesare aliaţilor ucraineni. Statele Unite admit că furnizează informaţii cheie privind mişcările de pe frontul ucrainean, dar contestă acuzaţiile şi supoziţiile, conform cărora le-ar oferi date cheie ucrainenilor şi în ceea ce priveşte situaţia din teritoriul Federaţiei Ruse. Aşa o fi? Dacă da, atunci cum se explică faptul că armata ucraineană reuşeşte să anticipeze toate deplasările de forţe militare ruse, care se îndreaptă către teatrul de război? Şi cum se face că atât de la Pentagon, cât şi de la NATO, opiniei publice i se pompează sistematic informaţii vizând intenţiile strategilor de la Kremlin, intenţii devoalate între altele tocmai prin asemenea dizlocări de trupe? Şi asta nu este totul.

Serviciul secret american recunoaşte că interceptează toate comunicaţiile nu prea bine protejate ale militarilor ruşi, astfel încât o serie întreagă de informaţii ajung la ucraineni şi sunt folosite de către aceştia. De la banalele discuţii privind aprovizionarea cu muniţii, carburanţi şi alimente, până la informaţii cheie legate de deplasarea coloanelor motorizate şi intenţiile avute în vedere de generalii ruşi. Ca să nu mai vorbim de soarta generalilor. Nu am mai auzit până acum ca într-un război, într-un interval atât de scurt, atât de mulţi ofiţeri superiori, unii dintre ei generali, să fie localizaţi şi ucişi. Cum puteau fi localizaţi şi ucişi atât de mulţi generali ai Federaţiei Ruse, dacă nu ar fi funcţionat impecabil un sistem de interceptare şi cine altcineva ar fi putut dispune de un asemenea sistem de urmărire, interceptare şi localizare, decât experţii SUA? Oficial, Statele Unite neagă faptul că ar fi furnizat informaţii armatei ucrainene, de natură să fi condus la uciderea de generali. La fel cum autorităţile de la Washington nu suflă un cuvânt vizavi de rolul cheie pe care îl joacă în această perioadă uriaşa reţea de sateliţi de comunicaţii instalaţi pe orbită de Elon Musk. De ce? Din simplul motiv că acesta este un civil, iar societatea sa comercială, cea care a instalat, operează şi exploatează aceşti sateliţi, este prin definiţie una civilă. Ar trebui însă să fim extrem de naivi să ne imaginăm că Elon Musk, care conduce afaceri de mare anvergură, refuză să colaboreze cu serviciile secrete americane. De altfel, Kremlinul a ameninţat în repetate rânduri că va doborî aceşti sateliţi. Cu arme ruseşti amplasate în cosmos. Sub acest aspect, informaţiile sunt contradictorii. Desigur, informaţiile furnizate în special de generali în rezervă, scoşi de la naftalină de către canalele televiziunilor de ştiri, unii mai pricepuţi, mai exacţi, alţii mai înclinaţi către science-fiction. Aceste informaţii se bat cap în cap. Astfel încât doar viitorul ne va dovedi dacă Federaţia Rusă este sau nu capabilă să-i distrugă sateliţii lui Elon Musk. Până una alta, avem însă trei certitudini. Prima este acuzaţia explicită a autorităţilor de la Kremlin, însoţită de cuvenitele ameninţări. A doua e faptul că realmente acestă uriaşă reţea de sateliţi este capabilă să furnizeze o cantitate imensă de informaţii, legată şi de deplasarea trupelor, atât în teatrul de război, cât şi pe teritoriul Federaţiei Ruse, precum şi de conţinutul comunicaţiilor dintre militarii ruşi, fie securizate, fie prost securizate. Iar a treia certitudine este că, dacă ruşii decid şi reuşesc să doboare sateliţii lui Elon Musk, una dintre consecinţe va fi scoaterea din funcţiune a tuturor maşinilor Tesla care circulă prin lume, inclusiv prin Federaţia Rusă. Până una alta însă, dincolo de ameninţări, ruşii nu au întreprins nimic în acest sens.

În nebunia lui, Vladimir Putin, susţinut de unii generali şi specialişti fanatici, ameninţă din ce în ce mai insistent cu declanşarea unui război nuclear împotriva statelor NATO, în care să fie utilizate atât încărcături tactice, cât şi încărcături strategice. Ruşii au mers atât de departe, încât au început să comunice opiniei publice chiar şi numărul de secunde care durează de la declanşarea unui atac, până când ţintele vizate din Washington, din New York, din Paris, din Berlin, etc. sunt atinse. Şi în ciuda acestor ameninţări cât se poate de explicite, Pentagonul şi responsabilii NATO ne garantează că putem sta liniştiţi. Este de presupus că toate aceste încărcături nucleare cu care ameninţă Moscova sunt localizate, iar coaliţia celor 40 de state care condamnă războiul declanşat în Ucraina este asigurată şi deci are certitudinea că şi un asemenea atac disperat va putea fi anihilat într-o formă sau alta şi transformat într-o operaţie sinucigaşă a Moscovei.

În viitor se vor scrie cărţi despre modul în care decurge acest război pe bază de telecomandă şi despre detaliile spectaculoase ale modului în care Statele Unite domină şi probabil în final câştigă acest război al informaţiilor, vital într-o confruntare modernă.