Reciclarea plasticului pentru salvarea planetei este o mare minciună

Călin Rechea
Ziarul BURSA #Miscellanea #Mediu / 5 decembrie 2022

Reciclarea plasticului pentru salvarea planetei este o mare minciună
Călin Rechea

Afirmaţia scandaloasă conform căreia reciclarea plasticului nu este o necesitate absolută, ba este chiar nocivă pentru mediu, trebuie că vine de la nişte troglodiţi care neagă cele mai elementare principii ale ştiinţei schimbărilor climatice, care este "stabilită", după cum ştie toată lumea, şi nu mai este nimic de demonstrat, cercetat sau descoperit.

De fapt, reciclarea plasticului pare să fie mai mult decât o minciună, în condiţiile în care este considerată un "mit", după cum se arată într-un studiu recent al organizaţiei ecologiste Greenpeace.

"Industriile materialelor plastice, ambalajelor şi reciclării au purtat timp de decenii o campanie de dezinformare pentru a perpetua mitul că plasticul este reciclabil", se arată în documentul "Circular claims fall flat again", disponibil pe site-ul organizaţiei Greenpeace USA la adresa greenpeace.org/usa/reports/circular-claims-fall-flat-again.

Raportul este o actualizare a studiului iniţial din februarie 2020, "Circular Claims Fall Flat: Comprehensive U.S. Survey of Plastics Recyclability", şi nu este disponibil, din păcate, şi pe site-ul Greenpeace Romania.

În documentul de la Greenpeace apare o fotografie a munţilor de deşeuri de plastic din depozitele companiei de reciclare SKM din Australia, care şi-a declarat recent falimentul din cauza lipsei cumpărătorilor.

Fenomenul este explicat, în cea mai mare parte, prin decizia autorităţilor chineze din urmă cu cinci ani. Cea mai mare economie a Asiei a fost, pentru o perioadă îndelungată în ultimele decenii, destinaţia finală a unor cantităţi imense de deşeuri, inclusiv cele plastic, care erau exportate de ţările dezvoltate pentru "reciclare".

China a interzis importurile pentru majoritatea deşeurilor de plastic în 2017, o decizie fără precedent după cum scrie Nature Communications, care are "efecte enorme asupra sustenabilităţii politicilor de mediu la nivel global, dar care încă nu a fost pe deplin studiată".

O consecinţă imediată a deciziei autorităţilor de la Beijing a fost aceea că ţările dezvoltate s-au confruntat subit cu problema masivă a gestionării propriilor deşeuri de plastic, în loc să le trimită peste mări şi ţări, iar apoi să se laude cu politicile responsabile de reciclare şi protecţia mediului.

Conform datelor prezentate în articolul din Nature Communications, cu titlul "China's plastic import ban increases prospects of environmental impact mitigation of plastic waste trade flow worldwide", China a fost principalul importator al deşeurilor de plastic, în condiţiile în care importurile anuale au ajuns la 8,88 milioane de tone, din care circa 70% erau îngropate sau administrate defectuos şi au condus la probleme semnificative de mediu.

Ce s-a întâmplat după interzicerea importurilor în China? Rata de reciclare a deşeurilor de plastic din SUA a scăzut până la 5% - 6% în 2021, de la un maxim de 9,5% în 2014 şi 8,7% în 2018, când "Statele Unite exportau milioane de tone de plastic în China şi considerau că acest plastic este reciclat, deşi cea mai mare parte era incinerată sau îngropată".

Această metodă de "reciclare" este utilizată acum pe scară largă în SUA, unde "mult mai multe deşeuri de plastic sunt incinerate decât sunt reciclate, iar aceasta conduce la emisii semnificative de CO2", după cum se mai subliniază în studiul Greenpeace.

Conform analizelor de la Greenpeace, doar despre anumite tipuri de recipiente fabricate din PET şi HDPE se poate spune că sunt reciclabile, iar rezultatele studiului arată că "majoritatea ambalajelor de plastic este imposibil de reciclat şi va rămâne astfel şi în viitor".

Materialele plastice sunt încadrate în 7 categorii: PET (polietilen tereftalat), HDPE (polietilenă de înaltă densitate), PVC (policlorură de vinil), LDPE (polietilenă de joasă densitate), PP (polipropilenă), PS (polistiren) şi alte materiale plastice.

Greenpeace a identificat cinci motive care conduc la eşecul reciclării chimice sau mecanice a deşeurilor din plastic.

În primul rând, este foarte dificilă colectarea deşeurilor de plastic, care au forme şi dimensiuni foarte diferite. "Colectarea deşeurilor de la consumatori reprezintă o piedică majoră pentru creşterea ratelor de reciclare a plasticului", după cum recunosc chiar reprezentanţii industriilor producătoare şi a celor de reciclare.

Chiar dacă gradul de colectare ar creşte puternic, lucrurile nu s-ar schimba foarte mult. Greenpeace arată că orice creştere a cheltuielilor în scopul creşterii gradului de colectare nu ar fi decât o risipă a banilor, deoarece "deşeurile de plastic amestecate nu pot fi reciclate împreună şi ar fi imposibil, din punct de vedere funcţional, să fie sortate trilioane de bucăţi de plastic produse în fiecare an".

Chiar dacă problemele colectării şi sortării ar fi rezolvate, se ajunge la al treilea motiv care împiedică reciclarea plasticului. Este vorba despre poluare şi contaminarea mediului cu substanţele toxice care sunt utilizate la fabricarea recipientelor sau ambalajelor pentru a oferi anumite proprietăţi, cum ar fi o elasticitate sau o rezistenţă mai mare.

De asemenea, în cadrul procesului de reciclare mecanică sunt produse cantităţi mari de microparticule de plastic, care sunt îndepărtate prin spălare şi pot ajunge în cursurile de apă. Mai există apoi şi riscul ridicat de incendii, în urma cărora sunt eliberate în aer numeroase substanţe toxice.

Al patrulea motiv are o importanţă specială şi se referă la gradul înalt de toxicitate al plasticului reciclat. "Materialele plastice nu sunt inerte precum sticla sau metalul şi conţin de obicei aditivi sau absorb diferite substanţe chimice", se subliniază în studiul de la Greenpeace, care trimite la un raport al guvernului din Canada, în care se arată că "riscul de toxicitate al plasticului reciclat interzice reciclarea vastei majorităţi a produselor din plastic pentru fabricarea ambalajelor alimentare".

Ultimul dintre motivele prezentate de Greenpeace este cel economic. Costurile colectării, sortării, transportului şi procesării au fost mereu "exorbitante", după cum susţine organizaţia, iar în prezent acestea au crescut şi mai mult, în condiţiile în care "plasticul nou este mult mai uşor şi mai ieftin de produs în comparaţie cu cel reciclat şi are o calitate mult mai bună".

"Eşecul conceptului de reciclare a plasticului a devenit imposibil de ignorat de către companiile şi asociaţiile de producători care îl promovează", este concluzia studiului de la Greenpeace, iar soluţia nu poate fi extinderea programelor de reciclare a plasticului, ci eliminarea plasticului de unică folosinţă şi înlocuirea lui cu ambalaje care pot fi utilizate repetat.

Se pare că problemele abordate în studiul publicat de Greenpeace USA nu sunt privite la fel şi în Uniunea Europeană, având în vedere noile norme propuse de Comisia Europeană pentru stimularea reciclării şi reutilizării.

Printre propuneri se află eliminarea oricăror confuzii cu privire la sortarea ambalajelor. Adică se va cere, în cazul plasticului, montarea unor containere separate pentru colectarea celor 7 tipuri de deşeuri de plastic?

Oare vor continua autorităţile europene să ignore "micile" neajunsuri ale reciclării plasticului, care nu sunt deloc opţionale, ci ţin de proprietăţile chimice şi fizice ale diferitelor tipuri de plastic?

Probabil că răspunsul este afirmativ, deoarece gândirea birocratică inflexibilă consideră că totul poate fi rezolvat prin noi reglementări, indiferent cât de absurde sunt acestea, până când efectele impactului cu zidul realităţii nu va mai putea fi evitat.

Sau poate că doctorul Emmet Brown va apărea din viitor în maşina sa DeLorean şi ne va învăţa cum să construim reactoarele de fuziune care se "hrănesc" cu orice fel de gunoaie, iar astfel se va rezolva nu doar problema reciclării ambalajelor de plastic, ci şi a palelor de la morile de vânt sau a panourilor solare.

Opinia Cititorului ( 8 )

  1. Microplasticele provin din uzura hainelor. Tot felul de poliesteri, fibre sintetice. Mi-am dat seama de la uzura ciorapilor, apoi tricourile care după 2-3 spălări rămân mult mai subțiri. Nu văd cum un pet s-ar putea descompune în particule microscopice. În cât timp ?

    1. vreau sa i vad pe mai marii lumii calare pe magar sau cu toiagul la spinare mergand pe jos,atunci o sa cresd ca avem o problema a ei merg cu avioane si mananca numai purcelusi si icre negre dar noua ne spun sa mancam greieri si lacuste

      Cat de slabi la minte ne cred ,incat sa mai tina aiureala cu reciclarea plasticului. Toate produsele din zilele noastre sunt derivati ai poliesterilor care nu se dizolva cu una cu doua. De la haine de mare fita la lenjerii (asa zise de matase) sunt imbogatite cu microplastice ,care dupa cateva spalari se transforma in orice altceva decat ce scrie pe eticheta. Nu cred ca acest lucru sa fie un subiect de gandire pentru bogatii lumii, pentru ca ei consuma si polueaza imens din toate punctele de vedere. Numai intretinerea caselor si avioanelor personale costa imens planeta aceasta. Daca mai adaugam faptul ca de fiecare data ni se reaminteste ca noi oamenii simpli trebuie sa consumam mai putin si sa poluam mai putin ,veti intelege cat de prefacuti sunt mai marii acestei lumi. Ce este de facut ,impozitarea cu peste 50% la suta a averilor care oricum nu au fost facute prin munca cinstita.

      Nu incerc nici macar de curiozitate,nu vreau sa i bag in seama cum nu am bagat pandemia,atata minciuna si manipulare ca acum nu am vazut ,acum suntem mai rau ca pe vremea lui ceasca si la traiul de zi cu zi si la dictatura

      Contează? Nu ai copii?

    Ca de obicei, ești la zi cu informațiile 'sensibile'.

    Bravo!  

    tot respectul domnule rechea!

    Se pare ca nimeni nu vede cauza asa zisei probleme a inutilității reciclării plasticului... China... Care ar fi trebuit sa recicleze peturile din Australia și SUA și nu mai vrea.... Oare de ce?... oare cine a pornit un război economic împotriva Chinei cu mare tam-tam?... SUA și Australia iar mai nou tantalaii din UE.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb