RECTIFICAREA BUGETULUI DE STAT: Întâi aprobăm, apoi anulăm, de palincă discutăm...

CĂTĂLIN DEACU
Ziarul BURSA #Politică / 6 octombrie 2010

Întâi aprobăm, apoi anulăm, de palincă discutăm...

Parlamentarii au aprobat amendamente, dar au respins, cu unanimitate, proiectul de lege care le cuprinde

În timpul votului, discuţiile despre palinca de 60 de grade au "destins" atmosfera

Ceea ce trebuia să fie o dezbatere serioasă pe tema rectificării bugetului de stat pe 2010 s-a transformat, ieri, la Parlament, într-o cacealma.

Parlamentarii comisiilor reunite de buget-finanţe au reuşit, ieri, performanţa să aprobe amendamentele pe care le-au susţinut la rectificarea bugetară, pentru ca apoi, tot ei, să dea raport de respingere proiectului de lege privind rectificarea bugetară.

Cum s-a ajuns aici?

În mijlocul dezbaterii rectificării bugetare, parlamentarii PDL şi singurul parlamentar al UDMR prezent, Petru Lakatos, au părăsit sala comisiei pentru a participa la şedinţa din plen, renunţând, astfel, la votul asupra amendamentelor şi asupra rectificării bugetare.

Cei drept, în plen erau de votat proiecte de lege mult mai "importante" pentru ţară precum drumurile fores-tiere sau consumul de fructe în şcoli.

Parlamentarii opoziţiei care au mai rămas în sală au supus la vot două amendamente şi tot ei le-au adoptat. Unul dintre acestea viza problema consiliilor locale în contextul reducerii cu 25% a cheltuielilor, iar un altul un transfer de competenţe de la consiliul deliberativ, la cel executiv.

Ambele amendamente au fost adoptate aproape în unanimitate. Primul amendament a fost susţinut de un parlamentar care spunea că, în zona sa, 22 de localităţi din 61 au de restituit sume mai mari la bugetul de stat decât le-au fost alocate. După votul de adoptare, un coleg de-al său, probabil nu bun cunoscător al zonei cu probleme, i s-a adresat: "Să ne aduci palincă de acolo de la tine", iar un altul a completat: "Să fie d-aia de 60 de grade!".

În schimb, un alt amendament propus de Asociaţia Naţională a Exportatorilor şi Importatorilor din România care rezolva problema tăierilor de fonduri pentru târgurile şi expoziţiile internaţionale ale oamenilor de afa-ceri nu a fost însuşit de niciun parlamentar.

Apoi, stupoare! După ce aleşii s-au "încălzit" bine după discuţia despre palincă, a urmat votul asupra raportului de aprobare a proiectului de lege privind rectificarea bugetară.

În unanimitate, toţi parlamentarii au votat pentru un raport de respingere al proiectului de lege privind rectificarea bugetară care cuprindea tocmai amendamentele votate cu câteva minute mai devreme de ei.

Votul a stârnit hohote de râs în sală şi i-a făcut pe unii parlamentarii să exclame, cu zâmbetul pe gură: "Şi cu amendamentele? Ce facem domne cu amendamentele pe care le-am votat?".

Soluţia ingenioasă a venit de la preşedintele Comisiei de buget-finanţe de la Camera Deputaţilor, Viorel Ştefan: "Păi se supune în plen raportul de respingere şi dacă se respinge acest raport de respingere, atunci vor intra la vot amendamentele".

"Deci în plen se va vota respingerea respingerii?", s-a întrebat amuzat un altul.

Astfel parlamentarii noştri au reuşit performanţa să dea raport negativ la propriile amendamente votate.

Deşi pe ordinea de zi a şedinţei mai figurau şi alte proiecte precum cel al rectificării bugetului asigurărilor sociale, imediat după votul asupra rectificării bugetului de stat, câţiva dintre parlamentarii opoziţiei au părăsit sala, ceea ce a dus la lipsa de cvorum pentru continuarea lucrărilor.

Cei care au mai rămas au constatat că nu mai este cvorum pentru continuarea lucrărilor şi, nerăbdători, au părăsit sala, stabilind să se reîntâlneas-că astăzi ca să rezolve nu mai puţin de 41 de proiecte de lege!

Ce a rămas în urma lor?

O cacealma...

Ce proiecte au rămas nediscutate după ce parlamentarii au părăsit sala

La începutul şedinţei de ieri aleşii neamului stabiliseră să supună la vot toată ordinea de zi şi astfel să rezolve şase proiecte de lege cu care au fost sesizaţi. Au rezolvat doar unul şi acela după cum am arătat mai sus: votând amendamente pentru ca apoi să dea raport negativ la ce au votat. Au mai rămas nediscutate următoarele proiecte de lege:

- PLX 486/2010 Proiect de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de Urgenţă nr. 19/2010 cu privire la rectificarea bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2010

- PLX 487/2010 Proiect de Lege pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr.19/2010 cu privire la rectificarea bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2010

- PLX 487/2010 Proiect de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.80/2010 pentru completarea art.11 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar

- PLX 113/2010 Propunere legislativă pentru modificarea Ordonanţei de urgenţă nr.34/2009 cu privire la rectificarea bugetară pe anul 2009 şi reglementarea unor măsuri financiar-fiscale

- PLX 114/2010 Propunere legislativă pentru completarea art.5 alin.(4) din Legea bugetului de stat pe anul 2010 nr.11/2010

- PLX 386/2010 Propunere legislativă pentru modificarea şi completarea Legii bugetului de stat pe anul 2010 nr.11/2010

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

22 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7742
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3721
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9774
Gram de aur (XAU)Gram de aur415.3204

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
thediplomat.ro
targuldeturism.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb