Magistraţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) judecă, astăzi, recursul în dosarul "Transformatorul" în care fostul ministru al Transporturilor Relu Fenechiu a fost condamnat la cinci ani de închisoare cu executare, pentru complicitate la abuz în serviciu în formă calificată, potrivit surselor de presă.
La primul termen al recursului, doi dintre inculpaţii din dosar, foştii directori ai SISEE Moldova, Petru Andronache şi Ioan Turbatu, au cerut amânarea procesului pentru a-şi angaja un avocat.
Pe 12 iulie, un complet de la instanţa supremă l-a condamnat pe Relu Fenechiu la cinci ani de închisoare cu executare, aceeaşi pedeapsă fiind dată şi fratelui acestuia, Lucian Fenechiu.
De asemenea, Ioan Turbatu şi Ioan Mărghidan, directori generali la SISEE Moldova, au fost condamnaţi la câte şase ani de închisoare pentru abuz în serviciu în formă calificată, Petru Andronache, director comercial la Electrica Moldova, a primit pedeapsa cea mai mare, de şapte ani de închisoare, iar Mihai Bogdan Damian, asociat unic şi administrator la firma Europlus SRL Iaşi, a fost condamnat la cinci ani de închisoare.
Instanţa i-a obligat pe Relu şi Lucian Fenechiu, Petru Andronache, Ioan Turbatu şi Mihai Bogdan Damian la plata în solidar a sumei de 6.327.390 lei, reprezentând daune materiale către SISEE Moldova.
Decizia nu este definitivă, iar toţi inculpaţii au făcut recurs.