Reformele împing educaţia înainte spre... trecut

OCTAVIAN DAN
Ziarul BURSA #Cultură / 26 octombrie 2017

Reformele împing educaţia înainte spre... trecut

Schimbările care vizează educaţia seamănă tot mai mult cu o întoarcere în timp până în mijlocul anilor 80. "Manualul unic" este ca şi rezolvat, parlamentarii pregătesc o uniformă unică, matricola şcolară a revenit timid (deocamdată nu ca număr propriu fiecărui elev ci ca semn distinctiv al unităţii şcolare) şi nu ar trebui să mire pe nimeni dacă într-un an - doi, la finalul celor 10 clase obligatorii să fie reintrodusă "treapta a 2-a de liceu". Nenumăratele reforme ale celor 25 de miniştri ai Educaţiei din ultimii 27 de ani au adus învăţământul în acest punct în care unica soluţie o reprezintă revenirea, pe cât se mai poate, la regulile de dinainte de 1989.

În Parlament încă există discuţii legate de reintroducerea uniformelor şcolare după ce proiectul a primit aviz negativ de la Guvernul Grindeanu şi a fost respins. Iniţiatorii susţin însă în expunerea de motive că "uniforma unică" îndepărtează discrepanţele sociale dintre elevi: "În ultimii 25 de ani, s-au amplificat discrepanţele între cetăţeni, respectiv elevi, privind situaţia lor financiară. O parte din cetăţeni, puţini la număr, având o stare materială bună şi foarte bună, care le permite să le ofere condiţii deosebite copiilor lor, iar cealaltă parte, în majoritate, au sărăcit, fiind săraci şi foarte săraci. Considerăm că această inegalitate, în special între elevi, are ca urmare un efect negativ privind dezvoltarea tinerei generaţii". Un alt argument este acela că şcoli de prestigiu din Franţa, SUA, Marea Britanie folosesc uniforme distinctive. De altfel, şi la noi există mai multe unităţi de învăţământ care au uniforme proprii, mai ales veste, uşor de procurat şi purtat. Dezbaterile pe această temă sunt aprinse şi ating mai multe aspecte, inclusiv financiare (nu toţi părinţii îşi permit să achiziţioneze uniforme complete), de gust (elevii nu mai sunt de acord să se îmbrace identic), de date anatomice (anumite elemente ale uniformei nu se potrivesc pentru toţi elevii).

În această lună guvernul a aprobat Ordonanţa de urgenţă potrivit căreia Societatea Editura Didactică şi Pedagogică SA va fi înfiinţată ca societate comercială pe acţiuni, de interes naţional, cu capital integral de stat, în subordinea Ministerului Educaţiei, prin reorganizarea Regiei Autonome Editura Didactică şi Pedagogică, care va avea ca obiect de activitate editarea de manuale şcolare. După decizia guvernului, ministrul Educaţiei, Liviu Pop şi-a manifestat satisfacţia pentru această măsură care deschide cale liberă introducerii "manualului unic": "Se face ordine în sistemul de educaţie de stat prin editarea coordonată şi prin asigurarea unui conţinut unic, adecvat interesului de educare şi dezvoltare al copilului, potrivit programei şcolare. Toţi copiii vor învăţa după acelaşi manual şi vor avea şanse egale la testările naţionale. Este o teză falsă că în actualul sistem elevii aveau posibilitatea să aleagă. Ei învăţau după manualele "alese" de alţii". De asemenea această măsură a fost criticată de asociaţii ale editorilor de carte, de oameni de cultură, de profesori, părinţi şi elevi. Practic asistăm la falimentul reformelor haotice care au dat peste cap învăţământul în ultimii 27 de ani şi o reorientare către un sistem care nu este sigur că mai poate fi aplicat în secolul XXI.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. In sfarsit o masura care incearca aducerea la normal a sistemlui de invatamant.. cred ca s-a demonstrat empiric ce rezultat au avut toate experimentele realizate pana acum pe atatea generatii de copii.. ma refer la toate variantele de manuale, auxiliare, suplimentare etc. ce au bulversat nu doar pe elevii care le-au folosit, ci si pe profesorii care trebuiau sa isi structureze modalitatea de predare functie de toate aceste variabile.

    Cat despre uniforme gasesc iarasi ca este o masura buna, in masura in care modelul acestora se poate stabili (democratic) la nivelul fiecarei insititutii de invatamant, pentru a exista astfel o identitate de imagine la nivel de scoala/liceu.. la scoala unde invata copilul meu exista o astfel de uniforma si recunosc ca e o imagine frumoasa cand ii vezi pe cei mici imbracati cu aceeasi unforma  

    Spor la treaba! 

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb