REFUZÂND SĂ DEA NOROC Maior l-a lăsat pe Pop cu mâna-n aer

ALEXANDRA CRĂCIUN
Ziarul BURSA #Politică / 1 octombrie 2013

Maior l-a lăsat pe Pop cu mâna-n aer

Surse: "Mişcările de stradă împotriva exploatării de la Roşia Montană repetă modelul din ianuarie 2012"

Exploatarea de la Roşia Montană continuă să scoată la iveală mutările de pe scena politică şi socială de la noi din ţară, multe dintre jocurile pentru alegerile prezidenţiale şi pentru conducerea unora din cele mai importante instituţii ale statului fiind făcute în jurul acestui subiect.

Comisia parlamentară de control al activităţii SRI, condusă de deputatul PSD Georgian Pop, l-a audiat, ieri, pe directorul Serviciului Român de Informaţii, George Maior, pe tema proiectului Roşia Montană.

Declaraţiile celor doi oficiali pe această temă au fost, însă, depăşite de gestul, aparent lipsit de importanţă, pe care George Maior l-a făcut, după terminarea "debriefing-ului" cu presa, directorul SRI lăsându-l pe Georgian Pop cu mâna întinsă atunci când acesta din urmă a vrut să-l salute.

Gestul lui George Maior, surprins de camerele televiziunilor, este unul surprinzător, dată fiind educaţia sa diplomatică, dar şi relaţia de subordonare pe care o are faţă de Parlament, respectiv faţă de Comisia de control a SRI condusă de Georgian Pop.

Potrivit unor surse politice, gestul directorului George Maior nu este chiar atât de surprinzător deoarece Georgian Pop "râvneşte" la postul de director SRI, fiind sprijinit de către mai multe figuri influente de la noi din ţară, dar şi din SUA.

Sursele noastre ne-au relatat că, după ce a "ieşit" din cărţi pentru postul de ambasador al ţării noastre în SUA, George Maior s-ar fi simţit din ce în ce mai ameninţat de intenţiile lui Georgian Pop de a-i prelua funcţia de şef al SRI.

Georgian Pop nu a dorit să comenteze gestul lui George Maior.

Scenarii privind "grupările extremiste" implicate în protestele din Piaţa Universităţii

"Serviciul Român de Informaţii şi-a îndeplinit atribuţiile de prevenire a elementelor de tip extremist care au dorit să deturneze mişcările protestatare împotriva exploatării de la Roşia Montană", a susţinut ieri Georgian Pop.

Domnia sa a afirmat: "Dacă vă uitaţi la istoricul acestui proiect, o anumită disponibilitate pentru protest public legitim a existat de la lansarea lui. Rolul SRI este acela, potrivit competenţelor legale, de a informa beneficiarii legali dacă există aceste tendinţe sau aceste fenomene ca un protest legitim să fie denaturat în alte scopuri".

Preşedintele Comisiei parlamentare de control al SRI a continuat: "Rolul unui serviciu de informaţii este de a preveni producerea sau materializarea unor riscuri. Noi, la nivelul comisiei, am vrut să verificăm şi dacă au existat astfel de tentative şi dacă SRI şi-a făcut treaba pe linia de prevenţie, iar răspunsul este că pe linia de prevenţie SRI a acţionat în mod eficient. Nu am văzut ca proteste legitime să fie denaturate într-un scop negativ pentru dinamica societăţii româneşti de către elemente de tip extremist".

Surse din piaţă ne-au declarat că mişcările de tip extremist pe care le-a menţionat, ieri, Georgian Pop fac referire la două scenarii diferite.

Potrivit afirmaţiilor acestora, ar exista un grup de politicieni din zona PSD precum Sebastian Ghiţă şi Ilie Sârbu care ar fi folosit pretextul protestelor anti-Roşia Montană pentru a-l exclude pe Crin Antonescu şi PNL-ul, atât de la guvernare cât şi din cursa pentru prezidenţiale. Acest scenariu pare să prindă contur dat fiind faptul că pe fondul scandalului pe tema Roşia Montană s-a fisurat alianţa dintre cele două partide aflate la guvernare, apărând totodată şi ideea unui candidat PSD propriu la alegerile prezidenţiale, aspect care ar fi părut de neconceput în urmă cu un an.

Pe de altă parte, sursele noastre ne-au mai relatat un posibil scenariu, care vizează protejarea intereselor unui alt grup de politicieni, mai apropiaţi preşedintelui Traian Băsescu. Potrivit afirmaţiilor acestora, persoane din anturajul lui Traian Băsescu s-ar folosi de protestele împotriva exploatării de la Roşia Montană în două direcţii: destabilizarea Guvernului actual şi crearea unei noi formaţiuni politice din rândul unora din "capii" mişcărilor de stradă.

De altfel, şeful statului declara, în urmă cu două zile: "Protestul din Piaţa Universităţii este unul curat, cel de la Roşia Montană este fabricat. Aş putea declanşa un referendum pe tema Roşia Montană, dar nu avem garanţia că se vor prezenta 50 la sută din cei cu drept de vot. Roşia Montană este un subiect de interes pentru serviciile de securitate. Din informaţiile pe care le am, Soros nu trimite ONG-urile în stradă. Dacă din stradă ar ieşi un partid curat, ar fi bine pentru clasa politică".

Pe lângă aceste două scenarii, mai există unele voci care reclamă faptul că, în realitate, toate mişcările din această toamnă repetă modelul din 2012, când, în mare parte, cam aceiaşi protestatari au reuşit să ducă la căderea Guvernului Boc.

Opinia Cititorului ( 3 )

  1. In loc sa aflam date de Proiectul Rosia Montana discutam despre cai verzi pe pereti . Au deturnat usor discutia spre o linie moarta.

    De ce redeventele sunt asa mici ? 

    Cum de asocierea si dreptul de exploatare a fost cedata asa usor si pe bani putini ? 

    Cine sunt tradatorii de tara care neau vandut pe doi arginti ?

    In loc sa vina cu raspunsuri seful sri a venit cu fumigene ! 

    1. seful SRI este in gasca vanzatorilor de tara, Din acest motiv vine cu asemenea raspunsuri si afirmatii. nasul lui Ponat si cu increngaturi in PSD nu poate da pe fata cine a tradat interesele tari pe bani. Pot fi:urmatorii: Isarescu, Tariceanu, Nastase, Sova, Ponta, Basescu, Videanu, Barbu, samd., dar trebuie sa-si iubeasca tara "si nevoile si neamu" (Eminescu- Scrisoarea aIII a). Numai ca astia sunt exact ca fostii bolsevici comunisti, INTERNATIONALISTI!

      toti is niste tradatori, numai tu esti al doilea cucuzel, vecernia lui Dumnezeu insusi, nu alta. du-te, bre, si cauta-te la cap.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb