Regele Charles al III-lea al Regatului Unit a fost văzut în public, salutându-i pe trecători şi pe admiratorii săi, pentru prima dată după ce a petrecut o scurtă perioadă sub observaţie medicală într-un spital din Londra din cauza efectelor secundare legate de tratamentul său împotriva cancerului, informează Reuters, care afirmă cele ce urmează.
Suveranul britanic, în vârstă de 76 de ani, urmează un tratament după ce a fost diagnosticat cu o formă nespecificată de cancer, în februarie anul trecut, în urma unor teste efectuate după o'procedură corectivă' pentru hipertrofie de prostată.
Palatul Buckingham a anunţat joi seară că regele Charles s-a întors la reşedinţa sa Clarence House, situată în apropierea palatului, după perioada petrecută în spital, iar angajamentele sale de vineri vor fi reprogramate, ca măsură de precauţie.
Regele Charles a fost văzut vineri dimineaţă părăsind Clarence House la bordul unui automobil, aşezat pe bancheta din spate, cu geamul pe jumătate coborât. O înregistrare video publicată de BBC îl arată pe suveranul britanic salutându-i pe cei care se aflau pe strada adeseori aglomerată dintre Clarence House şi Palatul Buckingham.
Potrivit DPA, regele Charles s-a deplasat la reşedinţa sa Highgrove din comitatul Gloucestershire.
Palatul Buckingham a anunţat joi seară că regele britanic 'a avut nevoie de o scurtă perioadă de observaţie medicală în spital' în cursul aceleiaşi zile, din cauza efectelor secundare legate de tratamentul său împotriva cancerului. Angajamentele sale publice programate pentru vineri au fost anulate ca măsură de precauţie şi pentru a prioritiza recuperarea medicală a suveranului.
Serviciul de presă de la Palatul Buckingham a refuzat să ofere detalii despre acele efecte secundare, dar o sursă din anturajul familiei regale, citată de Reuters şi de DPA, a descris episodul de joi ca fiind 'doar un obstacol minor în drumul care merge în direcţia cea bună'.
Regele Charles s-a deplasat joi dimineaţă la o clinică din Londra la bordul unui automobil. Suveranul nu a fost însoţit de regina Camilla în timpul scurtei sale perioade de internare, conform sursei citate.
Vizita de stat programată în Italia, luna viitoare, împreună cu regina Camilla, a fost menţinută în programul de lucru al suveranului britanic.
Diagnosticul iniţial de cancer al regelui Charles a reprezentat un şoc pentru britanici, la mai puţin de 18 luni de la începutul domniei sale. Cu toate acestea, asistenţii regali s-au declarat de atunci optimişti în ceea ce priveşte starea lui de sănătate şi, deşi agenda suveranului este gestionată cu atenţie, regele Charles a revenit la un program de lucru încărcat.