Regele Marocului, Mohammed al VI-lea, care are statutul de "comandant al credincioşilor" musulmani în ţara sa, a cerut populaţiei să nu mai sacrifice oi în timpul sărbătorii Eid, din cauza reducerii efectivelor de animale, fenomen legat de secetă, ceea ce a dus la creşterea preţurilor, relatează AFP.
"Ţara noastră se confruntă cu provocări climatice şi economice care au dus la o scădere substanţială a numărului de animale", a declarat regele într-un discurs citit miercuri de ministrul pentru afaceri religioase la televiziunea de stat. Recunoscând importanţa religioasă, familială şi socială a sărbătorii, regele a cerut poporului său "să se abţină de la ritualul sacrificiului cu ocazia Eid în acest an".
Potrivit regelui, "ritualul sacrificiului în aceste condiţii dificile ar putea fi în detrimentul" unei mari părţi a locuitorilor ţării, "în special a celor cu venituri limitate".
Marocul se confruntă cu cel de-al şaptelea an consecutiv de secetă, care a condus la o scădere cu 38% a numărului de animale de la an la an, în principal din cauza unui deficit de precipitaţii de 53% în comparaţie cu media ultimilor 30 de ani, potrivit Ministerului Agriculturii. Este cea mai gravă secetă de la începutul anilor 1980.
Scăderea numărului de animale a dus la o creştere a preţurilor la carnea roşie, guvernul subvenţionând importatorii, dar nu direct produsul, ceea ce a stârnit critici puternice.
Un kilogram de carne roşie se vinde cu 11-12 euro în Casablanca, ceea ce reprezintă un buget uriaş pentru cei mai săraci oameni, comparativ cu un salariu minim de aproximativ 290 de euro pe lună.
Eid Al-Adha, o sărbătoare foarte populară în Maroc şi în întreaga lume arabă, urmează la aproximativ două luni după Eid El-Fitr, care marchează sfârşitul lunii de post a Ramadanului. Ramadanul înceape la sfârşitul săptămânii viitoare şi va dura până la 30 martie.
În mesajul său, regele, al cărui statut de "comandant al credincioşilor" îi conferă autoritate exclusivă asupra afacerilor religioase, a reamintit că sărbătoarea sacrificiului nu este unul dintre cei cinci piloni ai islamului, ci "o Sunna", un set de norme şi tradiţii recunoscute.
Decizia regelui Mohammed al VI-lea de a anula sacrificiile de Aid Al-Adha pentru anul 2025 aminteşte de o decizie similară luată în 1996 de defunctul rege Hassan al II-lea, din cauza condiţiilor economice dificile prin care trecea Marocul, în special a secetei severe care de asemenea afecta ţara în acea perioadă.
Opinia Cititorului