Relaţiile bilaterale cu Italia, discutate la nivel înalt

F. A.
Macroeconomie / 18 octombrie 2013

Secretarul de stat în Ministerul Economiei, Adrian Ciocănea, s-a întâlnit, astăzi, cu mai mulţi oficiali italieni, temele abordate în cadrul întrevederii vizând cooperarea economică bilaterală, stadiul investiţiilor italiene în ţara noastră şi diversificărea acestora în sectoare de interes precum energie, producţia industrială, agricultură, IMM-uri, servicii şi infrastructură, se arată într-un comunicat remis redacţiei.

Oficialii italieni au fost cu viceministrul italian al Afacerilor Externe, Marta Dassu, ambasadorul Italiei la Bucureşti, E.S. Diego Brasioli, precum şi reprezentanţi ai Ministerului Afacerilor Externe din Italia.

Secretarul de stat Adrian Ciocănea a susţinut necesitatea intensificării şi diversificării cooperării economice între cele două state, reiterând importanţa consolidării parteneriatului româno-italian existent.

Demnitarul român a prezentat, de asemenea, stadiul elaborării de către ţara noastră a strategiilor de competitivitate, de comerţ şi cea privind politica industrială, indicând faptul că România rămâne atractivă pentru investitorii italieni în domeniile economice de interes, potrivit documentului citat.

Viceministrul Afacerilor Externe a precizat că modelul de funcţionare şi dezvoltare al IMM-urilor italiene ar putea constitui un exemplu pentru România. De asemenea, oficialul italian şi-a exprimat mulţumirea faţă de discuţiile purtate la Ministerul Economiei şi consideră că ar fi utilă o întâlnire a experţilor din ministerele economice şi de comerţ de resort pentru discuţii aplicate referitoare la strategiile de politică industrială şi comerţ exterior.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb