Relu Fenechiu recunoaşte acuzaţia de trafic de influenţă

Luciana Bănică
Ziarul BURSA #Anticorupţie / 14 octombrie 2016

Relu Fenechiu

Relu Fenechiu

Acesta acceptă încadrarea juridică şi o pedeapsă de trei ani şi zece luni de închisoare

Actualizare 15:10

Procurorii anticorupţie au dispus sesizarea instanţei de judecată cu acordul de recunoaştere a vinovăţiei având ca obiect recunoaşterea faptelor de către fostul deputat Relu Fenechiu, cercetat în stare de arest preventiv pentru trafic de influenţă în formă continuată şi spălare de bani, se arată într-un comunicat al DNA.

În acordul de recunoaştere a vinovăţiei, procurorii au reţinut următoarea stare de fapt: "În perioada 2012-2014, inculpatul Fenechiu Relu, în calitatea amintită mai sus, a pretins şi a primit de la o firmă de software, un procentaj de 15% din valoarea unor contracte promovate de Ministerul Justiţiei (în valoare de 13.990.059 lei fără TVA) şi de o societate farmaceutică cu acţionar majoritar Ministerul Sănătăţii (în valoare de 8.130.721 lei, fără TVA), pentru sprijinul promis şi acordat în câştigarea şi derularea acestor proiecte. Concret, sprijinul acordat de inculpatul Fenechiu Relu s-a materializat în intervenţia sa la funcţionari din cadrul Ministerul Justiţiei sau la persoane din conducerea societăţii farmaceutice, asupra cărora avea influenţă la acel moment".

Potrivit DNA, pentru acest "ajutor", Fenechiu a primit de la reprezentanţii firmei de software, prin intermediul a două societăţi pe care le controla, suma totală de 3.966.716,11 lei (echivalentul a aproximativ 901.526,38 euro).

"Pentru a disimula provenienţa ilicită a banilor, inculpatul Fenechiu Relu i-a determinat pe reprezentanţii firmei de software să încheie cu societăţile respective mai multe contracte de prestări servicii, care în realitate nu au fost executate", se arată în comunicatul citat.

Relu Fenechiu a declarat în prezenţa avocatului său că recunoaşte comiterea faptelor reţinute în sarcina sa, că acceptă încadrarea juridică pentru care a fost pusă în mişcare acţiunea penală şi că este de acord cu felul şi cuantumul pedepsei aplicate, precum şi cu forma de executare a acesteia, respectiv 3 ani şi 10 luni închisoare şi interzicerea, atât pe perioada executării pedepsei, cât şi pe o perioadă de 3 ani după executarea pedepsei principale, a drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice, de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat şi de a ocupa o funcţie sau de a exercita o profesie ori de a desfăşura o activitate, de natura aceleia de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunilor.

De asemenea, procurorii anticorupţie au stabilit prin acordul încheiat cu inculpatul măsura confiscării echivalentului în lei al sumei de 901.526,38 euro (la data punerii în executare a hotărârii judecătoreşti), anchetatorii dispunând şi măsura sechestrului asupra mai multor bunuri mobile şi imobile ce aparţin fostului ministru.

Dosarul de urmărire penală a lui Fenechiu, împreună cu acordul de recunoaştere a vinovăţiei au fost trimise la Tribunalul Bucureşti.

Fostrul ministru a mai fost trimis în judecată de procurorii DNA pentru săvârşirea unor infracţiuni asimilate celor de corupţie, iar procesul penal a fost finalizat prin decizie definitivă de condamnare la o pedeapsă privativă de libertate.

(S.A.)

-----------

Fostul ministru şi deputat Relu Fenechiu a semnat un acord de recunoaştere a acuzaţiei de trafic de influenţă. Relu Fenechiu acceptă şi o pedeapsă de 3 ani şi 10 luni de închisoare, potrivit Digi24.ro.

Fostul deputat recunoaşte astfel acuzaţiile de trafic de influenţă şi spălare de bani aduse de procurorii DNA Ploieşti în această primăvară, când a fost emis şi un mandat de arestare preventivă pe numele său.

În acest dosar, Relu Fenechiu este acuzat că în perioada 2012-2014, în calitate de parlamentar, ar fi cerut 15% din valoarea unui contract în valoare de aproape 14 milioane de lei, derulat de o companie cu Ministerul Justiţiei.

Ar fi primit astfel 900.000 de euro, potrivit anchetatorilor.

Prin acordul de recunoaştere, Relu Fenechiu se angajează să returneze această sumă.

El este deja la închisoare, unde ispăşeşte pedeapsa primită într-un alt dosar, tot pentru trafic de influenţă, conform aceleiaşi surse.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. Incet, incet, toti satrapii devin mielusei. Recunosc faptele. Oare de ce? 

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb