REPLICI ASE obiectează asupra unui articol din "BURSA"

Prof. Univ. Dr. BOGDAN NEGREA
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 29 septembrie 2016

ASE obiectează asupra unui articol din "BURSA"

În legătură cu articolul "ASE s-a mânjit de Rompetrol", apărut în ziarul "Bursa" din 27 septembrie 2016, care conţine informaţii incorecte şi tendenţioase la adresa unui demers ştiinţific al Academiei de Studii Economice din Bucureşti, vă rugăm să publicaţi următorul Drept la replică al universităţii noastre.

Studiul realizat de echipa de cercetători din ASE este pur ştiinţific şi nu are nicio legătură cu implicaţiile companiei KMGI în litigii cu statul sau cu alţi agenţi economici. Studiul a utilizat datele financiare ale companiei, de altfel publice, date statistice publice (INS), un recunoscut model macroeconomic de analiză (pentru care autorul a obţinut premiul Nobel în economie, Leontief) şi a obţinut nişte rezultate estimate pe baza acestor elemente.

De asemenea, perioada studiului acoperă doar anii 2013, 2014 şi 2015. Orice extrapolare a rezultatelor în afara acestui interval de timp este eronată, fapt ce a fost specificat la lansarea studiului. Prin urmare, obiectivitatea studiului nu poate fi pusă la îndoială. Pe baza acestor date şi a modelului matematic utilizat, în intervalul de timp considerat în analiză, orice cercetător competent ar putea reproduce rezultatele obţinute în studiu. Acestea sunt verificabile.

Acest tip de studiu se face în mod frecvent în ţările dezvoltate de către companiile de consultanţă (spre exemplu, Pricewaterhouse Coopers - se poate consulta https://www.pwc.com/gx/en/mining/school-of-mines/2012/pwc-realizing-the-value-of-your-project-economic-impact-analysis.pdf). De aceea, am optat pentru modul lor de prezentare a rezultatelor studiului, pornind de la o descriere a companiei (tip de activităţi, responsabilitate socială etc.) până la rezultatul propriu-zis obţinut de către echipa de cercetători, adică o estimare numerică a impactului economic.

Asocierea acestui studiu cu anchetele sau cercetările DIICOT sunt tendenţioase şi injurioase. Studiul este realizat dintr-o perspectivă economico-financiară de natură ştiinţifică, nu din perspectivă juridică, o astfel de abordare neintrând în competenţele sau atribuţiile Academiei de Ştiinţe Economice. Nu este un studiu privind impactul DIICOT asupra KMGI sau impactul KMGI asupra DIICOT. Fiind o radiografie a impactului economic al companiei KMGI asupra economiei între anii 2013-2015, acest studiu nu salvează pe nimeni de fapte penale. Acesta este cu totul alt subiect care nu priveşte în nici un fel Academia de Studii Economice din Bucureşti.

S-a precizat la lansarea studiului că acesta este unic. Până în acest moment, ASE nu a făcut publice cercetările profesorilor săi privind economia românească. ASE îşi doreşte să aibă o mai bună vizibilitate a competenţelor sale privind cercetarea economică cu aplicabilitate practică, să aducă un plus de cunoaştere şi să demonstreze că este un reper în acest sens. Colaborarea dintre mediul academic şi mediul de afaceri este o normalitate în ţările dezvoltate. În România, o astfel de conlucrare este mai mult decât necesară. Este un semnal pe care ASE l-a transmis privind implicarea sa în proiecte de cercetare cu mediul de business în scopul consolidării societăţii româneşti prin cunoaştere.

Ce se întâmplă cu imaginea ASE-ului şi a profesorilor implicaţi în realizarea acestui studiu ştiinţific neviciat? Considerăm ofensatoare lipsa de profesionalism şi tonul peiorativ al articolului publicat, în care intenţia reprobabilă a ASE pare a fi o axiomă. Adică nu trebuie demonstrată. Aţi considerat prea dificilă verificarea corectitudinii rezultatelor obţinute în studiu? Totuşi am fi stat la dispoziţia dumneavoastră pentru orice fel de explicaţii suplimentare, aşa cum am spus şi la momentul lansării studiului. Desigur, aţi optat pentru calea cea mai uşoară cu un puternic impact mediatic, şi anume un proces de intenţie.

Domnul Prof. Univ. Dr. BOGDAN NEGREA este prorector al ASE cu probleme de cercetare ştiinţifică, dezvoltare şi inovare.

Opinia Cititorului ( 8 )

  1. Stimate domnule Prorector Profesor Universitar Doctor Negrea,

    cu intregul respect pe care vi-l datorez in virtutea prerogativelor pe care le aveti, nu sunteti de parere ca este putin deplasat sa comparati totalitatea taxelor si impozitelor datorate cu posibilitatea constructiei de gradinite si alte structuri sociale necesare? De cand a ajuns o gradinita moneda de schimb...De ce nu vreti sa facem o analiza comparativa a beneficiilor pe care statul le-a pierdut, desi de facto are majoritatea. De cand este posibil pe piata financiara sa rascumperi doar obligatiunile care iti permit sa obtii majoritatea si celelalte sa le ignori. Intrebati-l pe domnul Friedrich Rödler, pana de curand director general al PWC Austria ce opinie are. Daca nu este bineinteles ocupat sa verifice ce face participatia pe care firma pe care o supravegheaza in calitate de sef al consiliului de supraveghere inca nu reuseste sa integreze BCR CHISINAU S.A.  

    1. Orice ageamiu care a citit codul comercial stie ca obligatiunile se pot rascumpara total sau partial si diferenta se converteste in actiuni, mai ales cand acest mecanism este trecut si in prospectul emisiunii.

    Domnule Prorector Negrea... HUO!

    1. aveai unde sa-ti descarci frustrarea. Asa nu faci decat sa pari un necioplit...

    Cum naiba ajunge profesor universitar un stiulete care nu stie sa citeasca un ziar?

    Așteptăm publicarea studiului celor de la A.S.E. în "prestigioasa" revistă "Metalurgia International ".

    Prietenii știu de ce ! :-) 

    1. La cum stie statul sa-si conduca afacerile, acum,fara sa se fi bagat cazahii , pe acele locuri cresteau maracini(Nu stiti povestea cu Arpechim? Pe vremea aceea era mai rentabil decat Petromidia.)

    Este un studiu bazat pe date reale, făcut în mod științific! KMG a investit în România 1,6 miliarde de dolari în perioada 2007-2015 prin Rompetrol, a contribuit cu 3% la bugetul de stat şi asigură 44,6% din capacitatea de rafinare a ţării. Rompetrol este una dintre cele mai mari companii din țară - are circa 5.000 de angajați în România, peste 50.000 de persoane depind de activități și operațiuni. Dar din păcate statul român își bate joc de toate aceste lucruri prin abuzurile pe care le face, prin sechestre și dosare forțate!

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb