REVISTA ELITELOR AMERICANE PROPUNE O SOLUŢIE DISPERATĂ PENTRU COMBATEREA CRIZEI Bani gratis pentru toată lumea!

Eram gata să cred că este doar o chestiune de timp până când Statele Unite şi Europa vor proclama ieşirea definitivă din criză, chiar dacă indicatorii economici, în special pentru continentul nostru, s-au deteriorat semnificativ în ultima perioadă.

Dar a fost publicat un articol incredibil în Foreign Affairs, revista editată de Council on Foreign Relations, organizaţia elitelor americane, care arată "de ce băncile centrale trebuie să dea bani direct oamenilor" (n.a. "Print Less but Transfer More", Foreign Affairs, Sep/Oct 2014, Vol. 93, Nr. 5).

Adică relaxarea cantitativă a principalelor bănci centrale nu a fost de ajuns, chiar dacă propaganda redresării economice din ultimii ani a pariat totul pe efectele tipăririi?

Se pare că nu. Iluzia nu mai poate fi susţinută prin credite ieftine care să şteargă o criză generată de aceleaşi credite ieftine, acum fiind nevoie de ceva mai palpabil pentru stimularea consumului.

Articolul scris de Mark Blyth, profesor la Universitatea Brown, şi Eric Lonergan, manager al unui fond de hedging din Londra, încearcă să ne convingă de beneficiile transferului direct către populaţie a banilor tipăriţi de băncile centrale.

Prin ignorarea totală a naturii şi rolului banilor în economie, Blyth şi Lonergan susţin că "sumele primite vor putea fi folosite de consumatori pentru a ieşi din criză, prin creşterea cererii şi a preţurilor".

Definiţia banilor din manualele de economie include trei caracteristici fundamentale ale acestei convenţii sociale: etalon al valorii, mijloc de schimb şi mijloc de păstrare a valorii. Aceştia au apărut ca urmare a extinderii diviziunii muncii şi a dezvoltării schimburilor comerciale de-a lungul istoriei. Oare cum ar evolua o societate în care fiecare cetăţean ar primi sute de mii sau milioane de unităţi monetare, dar capacităţile de producţie reale ar rămâne neschimbate? Care ar fi preţurile când toţi sunt milionari?

Şi cum va fi contracarat fenomenul deflaţionist ulterior, a cărui apariţie este inevitabilă odată cu dispariţia "injecţiei" monetare aplicate populaţiei?

Propunerea celor doi autori nu este deloc originală. Ei amintesc de sfaturile lui Ben Bernanke pentru autorităţile japoneze la începutul anilor "90. Deoarece "economia Japoniei suferea din cauza unei cereri deficitare", Bernanke a sugerat o politică monetară agresivă prin care "Banca Japoniei să ofere numerar direct gospodăriilor populaţiei". Însuşi Milton Friedman a susţinut beneficiile transferului direct de bani către populaţie, pe care l-a comparat cu aruncarea banilor din elicopter, după cum mai arată autorii.

În opinia lui Blyth şi Lonergan "băncile centrale pot să distribuie numerarul în mod egal pentru toate gospodăriile", cu toate că "o direcţie mai bună ar fi distribuirea numerarului către cele mai sărace 80% dintre gospodării, în funcţie de venituri", în condiţiile în care "gospodăriile cu venituri scăzute manifestă o înclinaţie mai mare către consum", iar aceasta va conduce şi la "temperarea tendinţei de creştere a inegalităţii veniturilor".

"Pe termen scurt, aceste transferuri vor fi un stimulent pentru creşterea economei, iar pe termen lung ar reduce dependenţa creşterii economice faţă de sistemul bancar, pe lângă inversarea tendinţei de creştere a inegalităţii", mai scriu cei doi autori.

Ei se întreabă, apoi, de ce niciun guvern nu a trecut la implementarea unor astfel de politici economice, chiar dacă "o astfel de abordare ar reprezenta prima inovaţie semnificativă de la apariţia băncilor centrale". Să fie teama că băncile centrale pot ajunge în situaţia unei valori nete negative (n.a. emisiunile monetare apar în pasivul bilanţier)? Nu, deoarece băncile centrale nu pot intra în faliment atâta timp cât tipărirea nu este însoţită şi de prăbuşirea încrederii în monedă.

Motivul ar fi moştenirea istorică, considerată un "accident". "Băncile centrale nu au fost înfiinţate pentru a administra cheltuielile", scriu Blyth şi Lonergan, care amintesc şi de "rezistenţa ideologică" în faţa transferurilor directe de bani către populaţie. Dar ce ideologie poate sta în faţa bunăstării nesfârşite, dacă aceasta depinde doar de tipărirea nelimitată a însemnelor monetare? Nu este o poziţie absurdă?

Pentru Mark Blyth şi Eric Lonergan, propunerile unor economişti de talia lui Lawrence Summers şi Paul Krugman, pentru stimularea fiscală a economiilor prin creşterea investiţiilor în infrastructură, nu sunt suficiente, deoarece efectele lor nu se văd decât după o perioadă îndelungată.

Acum este nevoie de ceva revoluţionar, în condiţiile în care "băncile centrale încearcă să administreze economiile secolului 21 cu instrumente inventate cu peste o sută de ani în urmă". În opinia prezentată de revista Foreign Affairs, totul se reduce la "inteligenţă şi curajul de a încerca ceva nou" pentru rezolvarea crizei prin tipărire.

Propunerile din revista editată de CFR sunt pe cale să devină politică de stat în India. Guvernatorul băncii centrale, Raghuram Rajan, fost economist şef la FMI şi profesor la Universitatea Chicago, a cerut guvernului să înlocuiască subvenţionarea serviciilor publice prin transferul direct al banilor către populaţie, deoarece astfel "vor fi eliminaţi intermediarii corupţi şi politicienii", după cum scrie Bloomberg.

Noul premier, Narendra Modi, pare hotărât să urmeze această cale şi a făcut public un program al cărui scop este bancarizarea integrală a populaţiei, deoarece existenţa conturilor bancare pentru toate gospodăriile va facilita progresul. Se pare că propunerea lui Blyth şi Lonergan va fi testată în viitorul apropiat, însă rezultatele pot fi estimate de pe acum: inflaţie şi adâncirea sărăciei.

Este propunerea din Foreign Affairs prea bună ca să fie adevărată? Desigur. O analiză a cotidianului german online Deutsche Wirtschafts Nachrichten arată că "rezultatul va fi hiperinflaţia, îndată ce se va termina criza globală a creditării".

Deutsche Wirtschafts Nachrichten aminteşte o declaraţie a fostului economist şef al BCE, Jürgen Stark, care a comparat efectul tipăririi banilor asupra inflaţiei cu încercarea de a scoate sosul de roşii dintr-o sticlă: "Întoarcem sticla şi o agităm pentru a scoate sosul, dar nimic nu se întâmplă. Apoi, dintr-o dată, sosul se revarsă în farfurie şi este foarte greu să pui excesul înapoi în sticlă".

În documentele istorice referitoare la hiperinflaţia din Germania anilor "20 apare o anecdotă cu profunde semnificaţii pentru pierderea încrederii în însemnele monetare. Cineva, care a ieşit la piaţă cu banii într-o roabă, a fost jefuit. Hoţul i-a împrăştiat "banii" şi a fugit cu roaba.

Aşa ceva nu se mai poate întâmpla în zilele noastre. Doar guvernele şi băncile centrale mai pot să ne "împrăştie" banii, dată fiind natura lor preponderent electronică, iar roabele se găsesc tot mai greu în economia modernă, dominată de latura ei financiară.

Sunteţi gata, stimaţi cititori, să vă bucuraţi de banii care vor fi aruncaţi, în curând, din elicoptere?