ZIARUL BURSA

29 august 2014
Ediţia din 20.12.2024
Câinii latră că Petreasca trece

MINISTERUL FINANŢELOR CONTINUĂ DEZBATEREA CODULUI FISCAL ABSENT Câinii latră că Petreasca trece

EMILIA OLESCUMacroeconomie / 29 august 2014

Într-o caricatură de dezbatere publică, reprezentanţii Ministerului Finanţelor Publice (MFP) insistă să discute despre un proiect al noului Cod Fiscal pe care, însă, îl ţin secret şi din care picură câte un capitol în cadrul unor conferinţe organizate de o publicaţie economică.

Informaţii cu caracter public, care îi vizează pe toţi contribuabilii din această ţară, devin subiecte de monopol, prilejuind, eventual, câştiguri băneşti sau de alt ordin.

După ce, în urmă cu trei săptămâni, ministrul de resort Ioana Petrescu a "prezentat" Codul Fiscal în faţa unui număr de aproximativ 100 de persoane, fără a pune, însă, la dispoziţie draftul de proiect, ieri, în cadrul unui nou eveniment, similar cu primul, au fost prezentate şi înmânate participanţilor câteva articole care păreau să facă parte dintr-un astfel de proiect (deşi în niciun colţ al celor şase pagini nu apare vreo sursă), strânse sub denumirea "Impozitul pe clădire şi taxa pe clădiri".

Surse militare: "Vladimir Putin vrea să taie Ucrainei accesul la Marea Neagră"

CONFLICTUL RUSO-UCRAINEAN, PE PUNCTUL SĂ EXPLODEZE Surse militare: "Vladimir Putin vrea să taie Ucrainei accesul la Marea Neagră"

ANA ZIDARUInternaţional / 29 august 2014

Actualizare 15:04 Iaţeniuk: "O nouă tranşă de la FMI, vitală pentru Ucraina"

Premierul ucrainean Arseni Iaţeniuk a făcut astăzi apel către Fondul Monetar Internaţional (FMI) să elibereze o nouă tranşă din acordul de împrumut de 17 miliarde dolari, subliniind costul ridicat al contracarării rebelilor pro-ruşi din estul ţării, informează Reuters.

---

Premierul ucrainean vrea alinierea la NATO

ANUNŢ PUBLIC Concurs post director general al SC Prest Serv Apa SA Paşcani

Companii / 29 august 2014

S.C. PREST SERV APA S.A. Paşcani, organizează la sediul său din Str. Moldovei, nr.33, Municipiul Paşcani. Jud. Iaşi, selecţia candidaţilor, în vederea desemnării:

1. Directorului general;

Procedura de evaluare şi selecţie a candidaţilor se organizează în condiţiile respectării prevederilor O.U.G. nr. 109/2011, privind guvernanţa corporativă a întreprinderilor publice, ale Legii nr. 215/2001, privind administraţia publică locală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, cu respectarea principiilor nediscriminării, tratamentului egal şi transparenţei şi cu luarea în considerare a specificului domeniului de activitate al S.C. PREST SERV APA S.A. Paşcani.

ANUNŢ DE OFERTĂ AFERENT EMISIUNII DE ACŢIUNI ÎN CADRUL MAJORĂRII CAPITALULUI SOCIAL CU ACORDAREA DREPTULUI DE PREFERINŢĂ, CU APORT ÎN NUMERAR, AL SOCIETĂŢII ASIGURARE-REASIGURARE ASTRA S.A.

Piaţa de Capital / 29 august 2014

Datele de identificare ale Emitentului: Societatea Asigurare - Reasigurare ASTRA S.A. este o societate administrată în sistem dualist, cu sediul social în Bucureşti, str. Nerva Traian, nr. 3, bl. M101, etaj 10, sector 3, Cod Unic de Înregistrare 330904, număr de înregistrare Registrul Comerţului J40/305/1991 ("Emitentul").

Vicepremierul Liviu Dragnea, iniţiator al ordonanţei care legalizează traseismul politic.

Criticile dure nu au împiedicat legalizarea "traseismului" primarilor

C.M.Politică / 29 august 2014

Actualizare 18:17 Parlamentarii ACL informează politicienii americani asupra pericolului fraudării alegerilor prezidenţiale de către PSD

Parlamentarii Alianţei Creştin-Liberale (ACL), membri ai Grupului Pro-America, au transmis o scrisoare conducerii Grupului de prietenie cu România din Congresul Statelor Unite ale Americii, în care sunt prezentate acţiunile "abuzive şi fără precedent ale alianţei guvernamentale conduse de PSD în scopul fraudării alegerilor prezidenţiale", potrivit unui comunicat remis azi redacţiei.

Soarta Bucur-Obor, pasată între administratori

Soarta Bucur-Obor, pasată între administratori

GABRIELA MĂRĂCINEANUPiaţa de Capital / 29 august 2014

Administratorii societăţii Bucur Obor (simbol: BUCU) nu au luat, până în prezent, o hotărâre cu privire la solicitarea acţionarului majoritar, Amadeus Group, companie controlată de omul de afaceri Laurenţiu Postovaru, de a convoca Adunarea Generală Ordinară a Acţionarilor, pentru data de 19 septembrie.

AnuntBursa.ro
ConstructiiBursa.ro
Evenimentele BURSA
Suplimentele BURSA
Trei oferte pentru faza a doua a Aeroportului Braşov

Trei oferte pentru faza a doua a Aeroportului Braşov

O.V.Companii / 29 august 2014 /

Ieri a fost termenul pentru depunerea ofertelor pentru proiectarea şi execuţia suprafeţelor de mişcare de la Aeroportul Internaţional Braşov - Ghimbav, precum şi pentru amenajarea canalizării apei pluviale şi drenajul necesar pentru suprafeţele...

Catedrala, în interiorul Muzeului Rodin

Rodin, sculptor

MARIUS TIŢAInvestiţii Personale / 29 august 2014

Noi, românii, avem tendinţa să îl diabolizăm pe Rodin, marele sculptor francez, din cauza unei presupuse relaţii conflictuale cu Brâncuşi.

MACRO NEWSLETTER 29 august 2014

MACRO NEWSLETTER 29 august 2014

Internaţional / 29 august 2014

Creditul acordat rezidenţilor din zona euro şi-a temperat declinul anual la 1,9% în iulie 2014, pe fondul unui declin anual de 1,8% al creditului guvernamental şi a unei scăderi de 2% a creditului neguvernamental.

ANRE: "2% importuri de gaze pentru companii, în septembrie"

ANRE: "2% importuri de gaze pentru companii, în septembrie"

Companii / 29 august 2014

Gazele de import vor avea o pondere de doar 2% în consumul intern al ţării, atât în cazul populaţiei, cât şi în ceea ce-i priveşte pe consumatorii industriali, se arată în anunţul ANRE (reglementatorul pieţei de energie) privind structura...

Un nou Caritas, la Cluj

Un nou Caritas, la Cluj

A.A.Companii / 29 august 2014

Firma "First Exit Group" SRL a fost închisă definitiv de Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor şi a primit o amendă de 25.000 lei, pentru că oferea împrumuturi, deşi nu era autorizată pentru acest tip de activitate,...

Conducerea CFR Marfă, reclamată la DNA

Conducerea CFR Marfă, reclamată la DNA

P.B.Companii / 29 august 2014 /

Reprezentanţii sindicatului CFR IRLU au depus ieri o plângere penală la Direcţia Naţională Anticorupţie împotriva conducerii CFR Marfă cu privire la posibile acte de abuz în serviciu şi subminare a economiei naţionale, potrivit unei notificări...

Războiul cu Putin nu va avea loc

Cornel CodiţăEditorial / 29 august 2014

Cornel Codiţă

La adăpostul înaltelor ziduri cu care s-a înconjurat, Europa visează cu ochii deschişi "pacea eternă", de jumătate de secol şi mai bine. Andromaca!

REVISTA PRESEI 29.08.2014

Willy HomnerRevista Presei / 29 august 2014

ADEVARUL 

Rusia invadează Ucraina pe furiş

Mii de soldaţi ruşi au intrat joi în Ucraina şi s-au implicat direct în luptele dintre armata regulată şi miliţiile separatiste pro-ruse, anunţă Kievul, informaţie transmisă şi de Statele Unite ale...

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo