Rodin, sculptor

Noi, românii, avem tendinţa să îl diabolizăm pe Rodin, marele sculptor francez, din cauza unei presupuse relaţii conflictuale cu Brâncuşi. Ştim noi bine că Brâncuşi al nostru a plecat trântind uşa din ucenicia la Rodin, spunând că la umbra marilor copaci nu creşte iarba. Replica este redată diferit de mai mulţi exegeţi, dar apare şi varianta mai apropiată de spiritul românului, care nu vorbeşte de frumoasa, verde-crud, iarbă, ci de mânătărci şi melci nevolnici. În economia poveştilor despre Rodin, numelelui Brâncuşi nu apare deloc şi nici nu prea are cum să apară. La scurt timp după sosirea sa la Paris, mai mulţi prieteni şi mai ales doamne influente din societatea pariziană au avut gestul reflex şi normal să îl prezinte pe Brâncuşi lui Rodin, care era ceea ce putea fi mai prestigios şi la modă în arta sculpturii din acel moment. Cei doi sculptori, unul în plină celebritate, celălalt construind temeinic la propria sa viziune, s-au întâlnit, chiar la Meudonul lui Rodin, iar tânărul Brâncuşi a declinat, destul de accentuat, oferta de a fi "practicant" în atelierul acestuia, chiar dacă era o muncă remunerată. Putem vedea aici ceva mai mult realism decât ambiţia trufaşă cu care îl acreditează unii pe artistul nostru, imediat ce a dat buzna în cetatea Parisului, cu o armată de viziuni folclorice în urma sa. Poziţia oferită de Rodin era una de ucenic care urma să înveţe primii paşi ai meseriei, or, românul ştia meşteşugul şi venise la Paris ca fiind locul unde geniul din mintea şi mâinile sale putea fi înţeles şi apreciat. În 1907, când este plasată întâlnirea sa cu Rodin, Brâncuşi făcea "Rugăciunea" de la Buzău şi "Sărutul" din Montparnasse, lucrări diferite de maniera lui Rodin sau de practica altora.

Deşi genial şi vizionar, Brâncuşi nu a picat din cer cu o artă revelată, există acumulări evidente mai ales în perioada de început. Pe de altă parte, nici Rodin nu este un clasic inert, blocat în vremurile sale. Dimpotrivă, este multă sensibilitate şi noutate revoluţionară în ce propune artistul la sfârşitul secolului al XlX-lea, multă filosofie şi trăire. Amândoi sunt doi artişti de puternică originalitate şi se cer iubiţi şi cercetaţi fiecare în parte, cu bunele şi relele lor, dar mai ales cu arta lor uriaşă. Amândoi au muzee care constituie obiective sine qua non ale descinderilor pariziene.

Muzeul lui Rodin a fost deschis acum 95 de ani, la 4 august 1919, la doi ani după trecerea la cele sfinte a sculptorului, în plin război mondial. Muzeul este găzduit de Palatul Biron de pe Rue de Varennes, Paris 100%. Rodin locuia în acest hotel parizian, inaugurat în 1732, încă din 1908. În corespondenţa din 1909, Rodin îşi prezintă planul, acela de a dona totul statului francez, operele sale şi toată "bucătăria", cu o bună parte de "antichităţi" din colecţia sa, pe care le folosise în scop didactic. În 1916, statul pecetluieşte cu o lege acestă instituţie pe care o deschide publicului în 1919.

Muzeul Rodin este un uriaş palat din mijlocul Parisului, dedicat în totalitate operei şi vieţii lui Rodin. Sculpturile sunt expuse în tot palatul, pe toate nivelurile, şi în curtea uriaşă. Dincolo de gardul muzeului-palat se zăresc cupola Domului Invalizilor, sub care îşi doarme Napoleon somnul de veci, şi turnul Eiffel, astfel că spaţiul vizual al sculpturilor intră uşor în dialog cu aceste elemente definitorii ale peisajului parizian. Au mai fost create sau doar amenajate spaţii de expunere moderne unde se organizează evenimente de excepţie, care aduc nume mari ale artei şi gândirii artistice contemporane, în corelaţie cu opera lui Rodin. Chiar la intrarea în spaţiul muzeului se află Capela în care cu greu recunoşti o fostă bisericuţă aflată în curtea palatului Biron, căreia i-a fost decupat acoperişul, cam jumătate din înălţime, şi a fost deschisă, în 2005, ca modernă sală de expunere. În această vară, simeza de la Capelă a prezentat expoziţia Mapplethorpe Rodin, un puternic eseu expoziţional bazat pe fotografiile îndrăzneţe ale originalului Robert Mapplethorpe, mult mai mult decât imagini inspirate şi regizate după sculpturile sau studiile lui Rodin. La muzeul sculptorului erau expuse 102 fotografii în timp ce, niţel mai departe, pe celălalt mal al Senei, Grand Palais îi organiza o retrospectivă americanului, cu viaţa scurtată în epoca de început a demenţei SIDA.

Lipit de un perete, lângă poarta Infernului, a fost construită un fel de vitrină, o galerie de sticlă pentru sculpturile lui Rodin ce pot fi privite din aer liber fără a fi sub cerul liber. Din loc în loc, în curtea de mari dimensiuni amenajată în stilul palatelor franţuzeşti, se află sculpturi, majoritatea în bronz. "Gânditorul" este cea mai celebră creaţie a lui Rodin şi a fost gândit pentru Poarta Infernului, o operă integratoare care a rămas nefinalizată, deşi pare a avea tot ce îi trebuie. În curtea muzeului, "Gânditorul" apare într-o prezentare teribil de neinspirată. În primul rând, este pus sus, pe un postament înalt de unde ne priveşte trufaş, cu uimirea unuia ce se descoperă înconjurat de liliputani. Evident, trebuia un soclu mic, să-i respirăm atmosfera şi să fim chinuiţi de tot ce îl chinuie pe un om căzut pe gânduri. În al doilea rând, este înconjurat de amenajări peisagistice demne de spaţiile verzi din unele sectoare bucureştene, care nu au alt scop decât tocarea de bani şi nimic în comun cu estetica. Altfel spus, sculptura de pe soclu este flancată de copăcei ornamentali tunşi ca o îngheţată la cornet deja linsă, care îl transformă pe omul de bronz şi gânduri într-un personaj ascuns în boscheţi, cine ştie cu ce gânduri şi nevoi.

Interiorul palatului este generos şi prietenos, cum amabil şi util percepţiei este personalul muzeului Rodin, spre deosebire de plictisiţii de la alte muzee. Bronzurile mai lasă locul şi gipsului sau de-a dreptul picturii, fie de Rodin, fie din colecţia lui. Este prezentă aici şi cea care ar putea fi numită stăpâna casei, adică a inimii lui Rodin, sculptoriţa Camille Claudel.

În licitaţii, sculpturile lui Rodin sunt rare şi scumpe. În 2008, la o vânzare Christie's din campania new york-eză de primăvară, o Evă de bronz, de 1,73 metri, a fost vândută cu 19 milioane de dolari americani, estimarea cea mare fiind de 12 milioane. În 2009, la ediţia de toamnă, a fost vândută cu 6,354 milioane de dolari o variantă de vreo 90 de cm a Sărutului, una care era pregătită pentru monumentala Poartă a Infernului. Pe piaţă mai apar, la preţuri ce nu sar, însă, de 30 de mii de dolari, variante postume aprobate de deţinătorii drepturilor, uneori chiar Muzeul Rodin din Paris. Excepţie face chiar un studiu pentru celebrul Balzac, turnat în 1973 cu aprobarea Muzeului şi vândut, în 2010, la licitaţia Christie's din noiembrie, la New York, cu 722.500 de dolari.