Războiul cu Putin nu va avea loc

La adăpostul înaltelor ziduri cu care s-a înconjurat, Europa visează cu ochii deschişi "pacea eternă", de jumătate de secol şi mai bine. Andromaca!

Asemenea personajului din geniala piesă a lui Giraudoux, vede toate motivele pentru care cetatea trebuie şi poate să evite războiul. O vor grecii înapoi pe frumoasa Elena, cea furată lui Menelau? O să le-o dăm îndărăt, pachet! Oricum, ea nu-l mai iubeşte pe Paris; de altfel, n-a iubit pe nimeni, niciodată. Iar, dacă nu vrea Paris s-o dea, o să vrea ea să plece! De dragul Binelui Cetăţii, o să-l oblige înţeleptul său tată, marele Rege Priam să cedeze. Iar, dacă n-o putea nici Regele, o va face viteazul şi bunul frate al nesăbuitului Paris, Hector, hotărît să închidă porţile războiului din cetatea Troiei, pentru multă vreme, aşa cum a promis. Un singur lucru nu vede Andromaca: destinul. Cel care nu se interesază niciodată de frazele negative! "Eu nu ştiu ce este destinul", cade defensiv replica ei. "Să-ţi spun eu, i-o întoarce Casandra. E pur şi simplu forma accelerată a timpului. E groaznic." Destinul este tigrul trezit din somn de afirmatiile nesăbuite ale oamenilor! Cum ar fi "frazele-astea care afirmă că lumea şi conducerea lumii aparţin oamenilor în general şi troienilor sau troienelor în special....".

Piesa lui Giraudoux se rejoacă zilele acestea, într-o montare continentală, de zile mari. În rolul Elenei, frumoasele ţinuturi din estul Ucrainei. În rolurile aheilor, Putin şi elita putiniană. În rolurile troienilor, mai puţin cel al Casandrei, Angela Merkel şi restul Europei, aliniată disciplinat în spatele ei, ori, mai degrabă, pitită.

Exact ca şi Menelau, căruia i-a trebuit destul de multă vreme să bage de seamă că i-a fugit nevasta cu altul, ba încă şi mai multă să se hotărască s-o ceară înapoi, Putin şi-a adus aminte după cîteva secole că Ucraina cea nouă, ivită după prăbuşirea URSS, "include" părţi care se nuntiseră cîndva cu Mama Rusie. Ca dovadă, mulţi dintre locuitorii acelor ţinuturi iubesc Rusia şi vorbesc mai mult limba rusă, decît pe cea ucraineană. A încercat, mai întîi, cu mijloacele paşnice, ale "democraţiei", să pună pe tronul noii cetăţi a Troiei, un rege marionetă. A reuşit, dar acela a fost în cele din urmă alungat. Niciodată nu poţi construi ceva temeinic pe democraţie! Parcă mai trebuia să-i spună cineva, asta, lui Putin! A trimis, atunci, o forţă expediţionară care să o ajute pe Elena să se elibereze din prea strînsa îmbrăţişare a troienilor. Ca din pămînt au şi răsărit două "republici independente" pe teritoriul "Troiei". Cu tot ce trebuie, plus autorităţi! Arme nu prea aveau, dar graniţa e colea şi din surplusul războinicelor ţinuturi ahee, pot trece dincolo cele necesare, cu personal cu tot. Dacă nu sub formă de convoaie umanitare, atunci sub formă de baterii de rachete anti-aeriene, de ultimă generaţie. Cu tot cu personalul de operare căci, altfel, la ce-ar fi bune! Mai greşesc şi ei, .... de... oameni sunt, iar dacă avionul s-a nimerit să nu fie unul de război, al armatei ucrainiene, ci unul civil, al malayesienilor, n-ai ce-i face... cu destinul nu se pune nimeni! În ciuda obrăzniciilor la care se dedă... doar în piesa lui Giraudoux, desigur, Andromaca şi Hector îl au cu binişorul pe Ajax. Mai cu telefoanele şi discuţiile de la om la om, mai cu zăhărelul, mai cu nuieluşa măsurilor de restricţie, doar-doar o înţelege că nu se află în junglă, ci într-o cetate civilizată, care preţuieşte, mai presus decît orice, pacea! Ba, chiar, curtoazia doamnei Merkel merge atît de departe, încît declară public şi răspicat că soluţia problemei trebuie, înainte de orice, să nu-l ofenseze de bunul sol al aheilor. Suntem, totuşi, o civilizaţie milenară, în care oaspetele este ocrotit, cinstit şi chiar venerat. I se dă întotdeauna locul cel mai bun la masă, partea cea mai bună din bucate, vinul cel mai de soi şi patul cel mai moale. E răsplătit cu cîntece, dansuri şi daruri îmbelşugate pentru onoarea pe care ne-o face, aceea de-a ne intra în casă, chiar şi aşa, cu cizmele trase şi puşca la spinare. Avem de negociat, să negociem, atunci! Unde? La Minsk! Foarte bine... şi... ce să negociem? Păi, dacă mata o iei, sau n-o iei pe Elena! O iei? Că, noi ţi-am cam da-o! Păi, eu aş lua-o, dar de fapt n-o prea vreau pe ea, Troia e ceea ce mă interesează! Aoleo, toată? Da, toată şi după aia, aş putea uita de Elena! Să ne mai gîndim, dar pînă atunci, n-am putea să oprim acţiunile militare de pe teren? Ba da, dar în sensul în care voi le opriţi pe ale voastre şi noi ne vedem de treabă cu ale noastre. Noi v-am spus foarte clar, intervine Lavrov, n-avem nici un interes să vedem Troia prăbuşită, dar pe Elena tot o luăm şi nici nu putem ignora nevoile micilor regate create în numele ei pe teritoriul Troiei! Sunt şi ele ale noastre, oricum trebuie să le ajutăm, să le protejăm, la nevoie cu armele. Nici noi nu putem sta cu mîna în sîn! Sunt atîtea convoaie umanitare care abia aşteaptă să plece din Rusia şi să ocupe poziţiile dinainte stabilite, în Ucraina!!! Trebuie să ne înţelegeţi şi pe noi! Avem o răspundere în faţa poporului, a lumii! Ce-o să zică cetăţenii, prietenii noştri? Că am venit pînă la Troia şi am plecat cu mîna goală, ori cu ce am apucat să mai luăm, de ici de colo, de prin temple, ori pieţe publice! Nu se face! Nu-i de rangul, de statutul nostru! Vă înţelegem, desigur! Dar, pînă găsim noi formula prin care să vă dăm şi cetatea şi pe Elena, fără să bage de seamă prea multă lume, aveţi şi voi puţină răbdare! Război cu Troia nu se face!

Acum ştiu, cititorul meu, supărat, o să spună la unison cu Andromaca: "Nu te-ai săturat să nu vezi nimic şi să tot prevezi doar lucruri îngrozitoare?"

O să-i răspund cu vorbele Casandrei: "Eu nu văd nimic, Andromaca. Nu prea văd nimic. Ţin însă seama de două prostii, aceea a oamenilor şi aceea a elementelor."