REVISTA PRESEI - 03.05.2010

Willy Homner
Ziarul BURSA #Revista Presei / 3 mai 2010

ADEVĂRUL

Mult prea mulţi ca să fim liberi

Cei peste 86.000 de români dornici de vacanţă au blocat drumurile puţine şi proaste spre mare şi spre munte. Cozile de maşini s-au întins pe distanţe de zeci de kilometri. "Mereu aceeaşi placă: şoseaua nu face faţă", a spus Ştefan Gheorghe, care a petrecut 1 Mai pe Valea Prahovei.

Turiştii au cheltuit şase milioane de euro de 1 Mai

Cei peste 86.000 de turişti români care şi-au petrecut weekendul de 1 Mai în staţiunile din România şi din străinătate au cheltuit aproape şase milioane de euro. Din totalul turiştilor care au ales destinaţiile interne, 35.000 -s-au aflat pe litoral, cu 43% peste aşteptările hotelierilor, potrivit datelor comunicate ieri de Federaţia Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR).

Ieşim din recesiune, dar nu şi din criză

Chiar dacă economia îşi revine, populaţia va simţi mai târziu o îmbunătăţire a nivelului de trai, avertizează analiştii. Momentul ieşirii din recesiune nu coincide cu cel al ieşirii din criză, spun economiştii. Aceştia mai cred că anul 2010 nu va aduce o creştere semnificativă a PIB. FMI va revizui datele cu privire la evoluţia PIB-ului în România pentru acest an şi pentru 2011, şi, cel mai probabil, se va face o ajustare negativă.

Arieratele cresc în loc să se înjumătăţească

Arieratele bugetului general consolidat au urcat la 1,5 miliarde de lei în decembrie 2009 (de la 1,08 miliarde de lei în 2008) şi trebuie să fie reduse până la finele acestui an la 480 de milioane de lei, potrivit scrisorii suplimentare din februarie la acordul stand-by încheiat de România cu FMI. Vlădescu a dat ca exemplu datoriile în valoare de 243 de milioane de euro pe care statul le-a plătit firmei americane Bechtel.

Grecia se resemnează în faţa condiţiilor FMI

În pofida protestelor vehemente ale sindicatelor elene, Guvernul de la Atena a fost obligat să mărească taxele şi impozitele. Premierul grec, George Papandreou, a lansat o serie de măsuri dure, pentru a primi ajutor financiar, printre care creşterea cotei TVA la 25% şi îngheţarea salariilor bugetarilor.

CURENTUL

Şantaj de presă la adresa ministrului Videanu

Afacerile de milioane de euro din sectorul energetic le fac cu ochiul şi mogulilor presei romåneşti care au pus la bătaie tot arsenalul din dotare pentru a cåştiga licitaţiile organizate de autorităţi. Ultima armă la care au apelat: şantajul de presă. Cånd ai multe televiziuni, ziare şi reviste, ajungi probabil să crezi că totul ţi se cuvine. Dan Voiculescu, mogul cu state vechi în afacerile bănoase cu statul, nu concepe nici în ruptul capului că poate pierde licitaţia pentru realizarea instalaţiei de desulfurare a gazelor de ardere de la grupul energetic 4 al Termocentralei Paroşeni, o afacere de circa 60 milioane de euro.

Filmul arestării lui Nicolae Popa la Jakarta

"Înarmaţi" cu o fotografie şi cu o hårtiuţă pe care era trecut un număr de telefon, şapte ofiţeri de poliţie s-au deplasat la cel mai luxos hotel din Indonezia, Grand Hyatt, în zona HI Roundabout, Jakarta. În dimineaţa de 2 decembrie 2009, cånd oaspeţii hotelului luau micul dejun în cafeneaua Grand Cafe din hol, poliţiştii l-au capturat pe urmăritul internaţional Nicolae Popa.

Armindeni, de Tia Şerbănescu

Am avut un 1 Mai mult mai variat decât s-ar fi crezut: mitinguri de protest organizate de PSD prin renunţarea la bere şi mici (inclusiv la micul Boc), parade de maşini de epocă, avioane, care alegorice şi majorete care au reunit toate slăbiciunile primarului Mazăre la un loc (Mamaia) şi grătare în grup în pădurile neprivatizate. La Bucureşti, PSD a lăsat organizarea mitingului de protest în sarcina lui Vanghelie care a reuşit să mobilizeze mii de tricouri roşii sub lozinca: "unu mai prost nu există". Să gândim pozitiv: sigur există.

Consulul romån la Los Angeles este acuzat de abuz în serviciu

Românii din statul american Arizona au adresat o scrisoare deschisă ambasadorului României în SUA, prin care cer demisia consulului general la Los Angeles, Cătălin Ghenea (foto), pe care îl acuză de abuzuri în serviciu, practici dictatoriale şi sfidarea cetăţenilor romåni, potrivit publicaţiei "Mondo News". Acuzaţiile din scrisoarea deschisă au declanşat o amplă anchetă jurnalistică, în urmă căreia au fost scoase la iveală nereguli şi ilegalităţi ale echipei consulare de la Los Angeles.

Vlădescu: Sectorul public va fi restructurat după nevoi

Guvernul va restructura în acest an oricâte posturi va fi necesar pentru ca sistemul să funcţioneze eficient, iar concedierile vor continua până se va atinge un echilibru între ajustarea din sectorul public şi cea din sectorul privat, potrivit ministrului finanţelor, Sebastian Vlădescu.

CAPITAL

Ajutor fiscal otrăvit pentru firmele cu restanţe mici

Deşi pretind că vin în sprijinul companiilor cu noul sistem de calcul, Finanţele dublează în fapt majorările de întârziere pentru restanţele bugetare cuprinse între trei şi şase luni.

Factura birourilor în care bate vântul crizei: 55 milioane de euro

Zecile de hectare de spaţii de birouri libere din Bucureşti generează, anula, o gaură de 55 de milioane de euro în bugetul proprietarilor. Presaţi să caute soluţii de reducere a pierderilor, dezvoltatorii ies pe piaţă cu oferte promoţionale ce include bonusuri şi facilităţi fără precedent.Ajută la ceva?

CURIERUL NAŢIONAL

Parteneriatul, soluţie anticriză

Consiliul Economic şi Social (CES) discută în şedinţa de astăzi propunerea legislativă privind parteneriatele încheiate între sectoarele public şi privat. Astfel, în temeiul art. 6 lit. (a) din Legea nr. 109/1997 cu modificările şi completările ulterioare, CES urmează a da un aviz proiectului de act normativ. ACPR va solicita FMI să urgenteze Guvernul în adoptarea legii. Legea ar putea fi aprobată înainte de vacanţa parlamentară.

Pentru 2010, conducerea SIF Transilvania estimează o înjumătăţire a profitului

Veniturile ar urma să fie cu 32% mai mici decât cele de anul trecut, în timp ce cheltuielile ar urma să crească cu 9%. SIF Transilvania (SIF3) a fost, joia trecută, singura societate de investiţii financiare la care a avut loc Adunarea Generală a Acţionarilor, înregistrându-se un cvorum de 31,5%.

Aberaţie la Direcţia Apelor: TVA dedusă la investiţii de stat

Taxa de la Argeş Vedea, de aproape 5 mil. lei, era aferentă achiziţiilor destinate investiţiilor de interes naţional. Curtea de Conturi a descoperit nereguli la majoritatea Direcţiilor "Apelor Române", inclusiv indemnizaţii ilegale pentru şedinţe şi facturi umflate

Nori negri pe cerul Europei

Flancul sudic al Uniunii Europene începe să cedeze. Grecia se va mulţumi cu un ajutor de 45 de miliarde de euro, care reprezintă doar datoria pe care ţara o are de returnat până pe 15 mai. Portugalia stă şi ea la rând şi aşteaptă să intre în compania deloc lăudabilă a ţărilor cu probleme mari şi foarte mari. Datoria externă a Portugaliei a ajuns la 126 de miliarde de euro. De aici până la blocaj financiar şi la intervenţia FMI nu mai e decât un pas.

O agenţie de rating europeană?

Criticile formulate în ultimele zile la adresa agenţiilor de rating Standard&Poors, Moody"s şi Fitch, mergând până la a le considera vinovate de inflamarea pieţelor de capital, de amplificarea crizei bugetare a Greciei, dar şi de evaluări "puţin convingătoare" ale economiilor şi capacităţilor de rambursare a datoriilor de către Spania şi Portugalia, au creat drum ideii de creare a unei agenţii de notare suplimentare, pur europene. O poziţie clar favorabilă transpunerii în viaţă a acestei idei a adoptat însuşi francezul Michel Barnier, comisarul european pentru servicii financiare.

EVENIMENTUL ZILEI

Licitaţii cu iz penal la Primăria Capitalei

În premieră pentru mandatul lui Oprescu, Direcţia Naţională Anticorupţie a deschis un dosar penal cu nume de cod "PMB". Ancheta vizează o serie de licitaţii organizate de Administraţia Străzilor, condusă de directoarea Alina Roman.

De Ziua Muncii, PSD s-a luptat cu UNPR

A fost un 1 Mai confuz pentru electoratul de stânga. Marian Vanghelie nu a mai dat mici şi bere la liber. Un nou partid, format din foşti lideri PSD, s-a lansat la apă şi caută să concureze pe acelaşi segment electoral. Tradiţionala defilare a tricourilor roşii marca PSD nu s-a mai terminat la grătarele din Parcul Izvor, ci la un miting auster în faţa guvernului. Miile de activişti mobilizaţi de Vanghelie au demonstrat auster împotriva "micului Boc", căruia i-au dedicat o versiune originală din "Dansul pinguinului".

Străinii o duc bine în România când îi învaţă metehnele

Kurt Strohmayer, fostul CEO de la Hotelul Marriott, conduce firma pe care a înfiinţat-o anul trecut şi spune că, în ciuda crizei, a birocraţiei şi a infrastructurii, România este raiul investitorilor. După şase ani petrecuţi în fruntea Hotelului Marriott, din Capitală, Kurt Strohmayer a pus pe picioare propriul business în România - el oferă consultanţă pentru antreprenorii care doresc să investească în sectorul turistic din România

Prima zi la Shanghai: 500.000 de vizitatori

Vizitatorii s-au îngrămădit din prima zi să vadă standurile ţărilor participante, pavilionul României fiind vizitat de 10.000 de persoane. În prima zi a Expoziţiei Mondiale 2010, aproximativ 500.000 de oameni s-au înghesuit să viziteze pavilioanele celor 200 de ţări şi organizaţii internaţionale prezente la Shanghai.

Bancherii se bat în oferte pentru banii pensionarilor

Pensia e un venit mic, dar, în vremuri de criză, cel puţin este stabil. Bancherii nu mai strâmbă din nas la astfel de clienţi, aşa încât produsele şi facilităţile pentru pensionari se înmulţesc. Mai multe bănci oferă posibilitatea încasării pensiei de stat prin intermediul conturilor bancare de către pensionari. Printre acestea se numără BCR, Raiffeisen, OTP, Volksbank şi CEC.

FINANCIARUL

Cătălina Molnar, RBS: Întâi reforme şi abia apoi trecerea la moneda euro

Fără a avea pe cineva în spate, ca supraveghetor, nu reuşim să ne mobilizăm. Actualele evoluţii din Grecia şi Portugalia ridică semne de întrebare dacă intrarea în zona euro poate constitui un panaceu pentru economiile emergente. Într-un interviu acordat "Financiarul", Cătălina Molnar, economist senior în cadrul RBS România, a analizat punctele forte, dar şi pe cele slabe ale economiei naţionale.

A .Videanu, înlocuit la Shanghai de omologul său moldovean

În lipsa lui Adriean Videanu la deschiderea pavilionului naţional, a fost prezent ministrul moldovean al Economiei. Pentru că delegaţia economică a ţării noastre a fost speriată de norul vulcanic, deschiderea oficială a Pavilionului României de la Expoziţia Mondială 2010 Shanghai a fost făcută în prezenţa ministrului Economiei şi Comerţului din Republica Moldova, vicepremierul Valeriu Lazăr.

Petrom renunţă la "Petrom V" şi măreşte numărul de benzinarii "OMV"

Cea mai mare companie petrolieră din ţară rămâne doar cu două branduri pe piaţă. Brandul de benzinării premium PetromV va dispărea după şase ani de existenţă, iar cele 124 de staţii cu acest nume se vor redenumi Petrom sau OMV. Acţionarii companiei susţin că prin această măsură consolidează activitatea de marketing a grupului Petrom pe piaţa românească, împărţită în prezent în trei societăţi.

Vladimir Putin se gândeşte să renunţe la proiectul South Stream?

La câteva zile după ce parlamentele Ucrainei şi Rusiei au ratificat acordul bilateral "flota contra gaze", în baza căruia Kievul a primit o reducere de 30% la preţul "aurului albastru", iar Moscova dreptul de a-şi menţine Flota din Marea Neagră în Crimeea până în 2042, Vladimir Putin a lansat altă propunere-şoc, sugerând omologului ucrainean, Nikolai Azarov, să examineze posibilitatea contopirii într-o singură structură a companiilor de gaze Naftogaz şi Gazprom.

Consiliul Concurenţei analizează preluarea "EvZ" şi "Capital

Pre luarea publicaţiilor "Evenimentul zilei" şi "Capital" de către SC Editura Evenimentul şi Capital SRL, societate controlată de grupul de firme Păunescu, special înfiinţată pentru achiziţia celor două publicaţii, a intrat în analiza Consiliului Concurenţei (CC). Instituţia va evalua operaţiunea de concentrare economică din punctul de vedere al "compatibilităţii cu un mediu concurenţial normal, în conformitate cu Regulamentul privind autorizarea concentrărilor economice".

GÂNDUL

Guvernul Boc se joacă de-a "Preţul corect", spitalul românesc te obligă să-ţi aduci medicamentele de acasă. Ce rişti dacă n-o faci

Premierul Boc a cerut fiecărui ministru să-i prezinte "standardele de cost" pentru fiecare domeniu în parte - e vorba, în mare, de "preţul corect" al achiziţiilor făcute în cadrul respectivului minister. Gândul a obţinut de la unele ministere o listă a acestor "standarde", iar de la altele doar o sumă de intenţii generoase care să elimine facturile umflate, de genul celei achitate de o primărie din Vaslui care a facturat un miliard de lei pentru un WC.

De ce a demisionat Cristian Preda: scandal la Ştiinte politice

Conflictul dintre profesorii aparţinând unor grupări politice rivale a dus la demisia din funcţia de decan a lui Cristian Preda. Ce se întâmplă la facultatea unde până şi studenţii îşi motivează chiului prin implicarea în campaniile electorale.

Statuile de la Universitate încep mutarea în Izvor. Cât costă să parchezi sub ele

Prima parcare subterană construită în ultimii 20 de ani, amplasată la Universitate, va avea două niveluri, 325 de locuri şi trei căi de acces: pentru realizarea ei, cele patru statui-simbol ale Capitalei se mută pentru mai bine de un an. Cele patru statui de la Universitate se mută, în această săptămână, în Parcul Izvor. Anunţul l-a făcut, ieri, viceprimarul general al Capitalei Mircea Raicu care apreciză, într-o declaraţie pentru Gândul, că "cele patru statui de la Universitate vor sta în noul loc maximum 18 luni".

JURNALUL NAŢIONAL

Un milion de euro de la stat pentru angajaţii lui Gigi Becali

Guvernul României continuă să investească într-o afacere moartă, deşi se plânge că nu are fonduri la bugetul de stat pentru plata pensiilor sau a angajaţilor din învăţământ. Pentru acest an, Executivul a decis să aloce suma de peste 5 milioane de lei pentru plata personalului care încă mai lucrează la Krivoi Rog, în Ucraina.

Clasa muncitoare s-a mutat la mare

Am văzut mai bine de 20.000 de români fericiţi de Ziua muncii. Ce dacă e criză şI n-avem bani, iar şomajul creşte într-o lună precum economia Germaniei în 10 ani? Clasa noastră muncitoare s-a mutat în weekend la mare şi şi-a băut minţile, până la epuizare.

"Educaţia, transformată într-un privilegiu social"

Mai mulţi conferenţiari, profesori, lectori şi asistenţi universitari au adresat o scrisoare deschisă preşedintelui Traian Băsescu, preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, premierului Emil Boc, ministrului Educaţiei, Daniel Funeriu, şi liderilor partidelor parlamentare în car0e critică prevederile proiectului legii educaţiei şi le cer destinatarilor să constate "gravitatea acestui moment pentru sistemul naţional de educaţie, să opriţi procesul de aprobare a proiectului de lege şi să vă exercitaţi atribuţiile pentru relansarea dezbaterii publice şi naţionale în jurul reformei învăţământului".

ROMÂNIA LIBERĂ

Interviu cu Adrean Videanu: Prezenţa ruşilor în sectoare strategice este foarte importantă.

Prim vice presedintele PDL spune ca ar fi dispus sa faca un pas in spate de dragul unei aliante cu PNL.Adriean Videanu, mi-nistrul Economiei, joacă rolul politicianului relaxat, care ştie să pareze întrebările dificile râzând şi care poate spune detaşat: "Am un deficit de imagine".

Ce sacrificii fac grecii ca să scape de faliment

Prins între revoltele de stradă şi reticenţa liderilor europeni, guvernul grec anunţă încă o "curbă de sacrificiu", pentru a primi ajutorul european de 110 miliarde euro. Grecia va renunţa la acordarea celui de-al 13-lea şi al 14-lea salariu pentru funcţionarii publici, parte a acordului încheiat cu UE şi FMI pentru obţinerea unui pachet de finanţare, a declarat premierul elen George Papandreou, citat de AFP. "Acordul va necesita sacrificii majore din partea populaţiei", a explicat Papandreou. Guvernul va reduce din nou salariile şi pensiile, dar va tăia şi din investiţiile publice.

SĂPTĂMÂNA FINANCIARĂ

Energia ieftină nu este pentru săraci

SFin vă prezintă lista "băieţilor deştepţi" care cumpără peste 80% din energia ieftină produsă de Hidroelectrica şi o revând apoi la preţuri mult mai mari. Contractele încheiate prin negociere directă, excluzând piaţa angro de energie, cu Alro Slatina şi Arcelor-Mittal Steel Galaţi reprezintă mai puţin de o treime din întreaga cantitate de energie pe care Hidroelectrica ar putea-o produce în acest an, în condiţiile în care 50 de procente sunt servite pe tavă altor 12 traderi privaţi.

Cât va mai tolera FMI un TVA de 19% ?

"Reformele" Guvernului şi nereducerea cheltuielilor cu salariile şi pensiile pun România în faţa unei alegeri dure: majorarea TVA sau soarta Greciei. 1 iulie 2010 are toate şansele să rămână în memoria româ-ni-lor ca data de la care au în-ce-put să plă-teas-că TVA ma-jorat cu două sau chiar trei puncte procentuale. În pofida declaraţiilor linişti-toare a-le oficiali-lor români, în actualul con-text ma-croeconomic, singura şansă pentru ca România să nu ia ca-lea Greciei este majorarea TVA.

Consiliul Concurenţei se propune paznic la achiziţiile publice

Înfiinţarea Departamentului pentru licitaţii trucate ar putea duce la întârzierea investiţiilor publice şi la oligopolizarea suplimentară a pieţelor dependente de banii publici Marea problemă a investiţiilor pu-blice în România nu este finanţarea dificilă (dovadă stă gradul redus de absorbţie a fondurilor europene), ci excesul de reglementare din domeniul achiziţiilor publice.

România reală este, de fapt, foarte rurală

Ponderea nefiresc de mare a autoconsumului în totalul produselor alimentare arată că suntem cu zeci de ani în urma statelor din UE. Se numeşte autoconsum şi îi este dedicată principala activitate economică din satele româneşti: agricultura de subzistenţă. Potrivit ultimelor estimări, peste două treimi din totalul exploataţiilor agricole româneşti produc numai pentru propriul consum, în vreme ce în Ungaria procentajul scade sub jumătate, iar în Polonia şi Cehia ajunge la o treime.

ZIARUL FINANCIAR

Grecii şi-au amanetat viitorul pentru a ieşi din constrângerea pieţelor: Grecia primeşte 110 mld. euro, cea mai mare salvare de la faliment din istorie

Grecii s-au angajat la tăieri dure, după modelul leton Dăianu: Este de fapt un ajutor pentru băncile europene. Grecia a primit ieri 110 mld. euro de la statele din zona euro şi de la Fondul Monetar Internaţional, cel mai mare ajutor financiar din istorie acordat unui stat. În schimbul acestor fonduri, echivalente cu circa jumătate din PIB-ul statului (240 mld. euro în 2009), autorităţile de la Atena au promis adoptarea unor măsuri de austeritate extrem de dure

Încep livrările Duster, primul model românesc care "fură" clienţii mărcilor de import pe segmentul de 10.000 de euro

SUV-ul Duster, cea mai scumpă maşină produsă la Mioveni, cu un preţ care poate ajunge la peste 17.000 de euro, este primul model al Dacia care reuşeşte să atragă clienţi de la alte mărci de import către constructorul autohton, potrivit dealerilor Dacia. Aceştia erau până acum obişnuiţi numai să piardă clienţii în favoarea mărcilor de import pe segmentul de preţ de 10.000 de euro.

Petrom cere 600 milioane euro cash de la acţionariOMV

Petrom Bucureşti (SNP), cea mai mare companie locală, încearcă să strângă în termen de un an 600 de milioane de euro printr-o majorare de capital pentru a-şi susţine bugetul record de investiţii, de 1,6 mld. Euro. Aceasta este prima majorare de capital importantă pe care austriecii de la OMV o vor face la Petrom după preluarea companiei, în 2004, după ce compania a reuşit să se finanţeze timp de cinci ani din surse proprii şi din împrumuturi atrase de pe pieţele internaţionale.

Vlădescu: Arieratele statului cresc, dar taxele rămân neschimbate

Arieratele statului către companii au continuat să crească în primul trimestru, dar ministrul finanţelor Sebastian Vlădescu dă asigurări că TVA nu va fi majorată şi susţine că discuţiile cu FMI vizează doar lărgirea bazei de impozitare şi restructurări în sectorul public. Vlădescu recunoaşte că discuţiile cu FMI sunt complicate, însă susţine că nu există riscul de a întrerupe acordul încheiat cu instituţia internaţională.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb