REVISTA PRESEI 08.12.2016

Willy Homner
Revista Presei / 8 decembrie 2016

REVISTA PRESEI 08.12.2016

ADEVARUL

Mergeţi la vot măcar ca să le faceţi în ciudă...

Singurul eveniment cu adevărat notabil din această campanie electorală a fost o confruntare prin interpuşi: tentativa eşuată de linşaj orchestrată marţi seara de Antena 3 la adresa lui Dacian Cioloş. Un delegat al PSD-ALDE şi un delegat al PNL-USR şi-au disputat semnificaţiile profunde ale cuvântului "mocirlă". S-a ajuns aici pentru că aşa au vrut cele două partide mari, PSD şi PNL, care au configurat aşa cum au vrut ele legislaţia privind alegerile. Spectaculoasa victorie a lui Klaus Iohannis la prezidenţialele din 2014 a băgat spaima în absolut tot establishmentul politic şi i-a învăţat pe toţi o lecţie cruntă: că atunci când vrea să se mobilizeze, chiar şi în pofida unei legislaţii ostile, electoratul poate răsturna toate soluţiile negociate în cabinete de partid.

Deutsche Welle. Lecţia lui Cioloş din marţea neagră a Antenei 3 - Petre M. Iancu

Am avertizat contra unor salvaţionisme gen USR. Am criticat blatismul PNList. Şi totuşi, i-aş vota. Căci îl sprijină pe un premier ce dispune de virtutea supremă a unui lider. Care nu e isteţimea. Ci curajul, întemeiat pe modestie şi patriotism. Marţi, superstiţioasa Antenă a dat de bucluc. De-un mare ghinion. Tocmai începusem să obosesc să mă întreb cum se combat eficient falsificări propagandistice monumentale răspândite de televiziuni şi siteuri apropiate de PSD, ALDE şi Putin, de felul minciunii potrivit căreia Cioloş ar fi, chipurile, "fiul lui Soroş". Ori, plăsmuieli de-o insolenţă similară, potrivit cărora guvernul ar "vinde Portul C-ţa", ar "tăia" pasămite "salariile" şi "banii veteranilor". Tocmai atunci minunea s-a produs. Cioloş a coborât la luptă, în arenă. S-a uns cu nămol, s-a umplut de noroi, s-a bălăcărit în troacă s-a vânzolit în mlaştină. Paradoxal, a ieşit din ea mai alb ca neaua.

Prăpastia electorală dintre România de la ţară şi România de pe Facebook

Cu toată vânzoleala internauţilor, alegerile parlamentare din 11 decembrie pot fi decise de un public absent de pe reţelele de socializare: populaţia rurală, aflată la cheremul politicienilor care-i manevrează prin dependenţa materială. Între activismul hiperactiv de pe Facebook şi calculele privind şansa de schimbare a României există un tărâm unde nu pătrunde decât politicianul şiret care ştie să exploateze ignoranţa. Acel tărâm întunecat, unde lumina cărţii nu ajunge din cauza navetei şcolare şi unde bucuria unui venit câştigat prin munca proprie este înlocuită de satisfacţia unei pomeni. Cum au ajuns românii atât de săraci şi, ceea ce este mai grav, atât de umili? De ce nu mai au demnitatea omului simplu şi curat, care să le permită să fie respectaţi, chiar dacă sunt săraci?

Noi reguli pentru şoferi. România are pentru prima dată in istorie o strategie de siguranţă rutieră

România are pentru prima dată in istorie o strategie de siguranţă rutieră pentru următorii 4 ani. Prezentate miercuri de ministrul Transporturilor si puse într-o hotărâre de guvern de experţi, măsurile urmăresc reducerea numărului de accidente cu 50 de procente. Deocamdată avem printre cele mai multe victime pe şosele. Romănia este, la nivelul Uniunii Europene, pe ultimul loc in ceea ce priveşte siguranţa rutieră. Statisticile îngrijorătoare ne arată că, in anul 2014, 1.818 persoane si-au pierdut viaţa in urma unui eveniment rutier. Vor fi introduse ore de Educaţie Rutieră in grădiniţe, scoli si facultăţi. Administratorii drumurilor trebuie sa se asigure ca indicatoarele nu sunt furate ori distruse.

Strategia militară a lui Donald Trump: fără intervenţii externe

În turneul său de mulţumire pentru victoria sa în alegerile din 8 noiembrie, la baza militară Fort Bragg din Fayetteville, de unde au fost desfăşuraţi soldaţi în 90 de ţări din lume, preşedintele-ales Donald Trump l-a prezentat susţinătorilor săi pe generalul James "Mad Dog" Mattis, alegerea sa pentru conducerea Pentagonului. Tot cu această ocazie, Trump le-a spus asculătorilor: "ne vom opri din cursa pentru a dărâma regimuri străine, despre care nu ştim nimic, în legătură cu care nu ar trebui să ne implicăm. În schimb, trebuie să ne concentrăm pe înfrângerea terorismului şi pe distrugerea ISIS şi asta vom face", a subliniat preşedintele-ales. El a promis reconstrucţia armatei SUA, care, din punctul său de vedere, a fost răspândită în prea multe locuri.

BANCHERUL

Creditele noi acordate de bănci au atins un record istoric, peste nivelul din anii de euforie 2007 - 2008

Volumul de credite noi in lei acordate de băncile româneşti a ajuns in luna octombrie un record istoric, de peste 6 miliarde lei, mai mult ca cele 5,2 miliarde lei cate se înregistrau in luna octombrie 2008, cu puţin timp înainte de izbucnirea crizei, dar chiar si peste volumele din octombrie 2007, in plina euforie economica, când împrumuturile noi se ridicau 5,9 miliarde lei. Înaintea crizei din 2008 cele mai multe credite erau acordate firmelor, multe dintre ele pentru investiţii imobiliare, intr-un context de euforie după aderarea la UE care a dus la o supraîncălzire a economiei si la un balon al preturilor de pe piaţa imobiliară. In ultimii doi ani (2015 si 2016), situaţia s-a inversat: cele mai multe credite sunt acordate acum populaţiei, pe fondul unei noi febre a consumului.

COTIDIANUL

Băsescu împinge ţara la durere - de Cornel Nistorescu

Mulţi dintre cei pe care-i cunosc au crezut că pot fi prieteni cu personajul. Unii erau din aceeaşi familie a profitorilor agresivi. Alţii, naivi şi străini de trăsăturile malefice ale omului, au rămas lîngă el cel puţin o vreme. Ba, şi după primele experienţe nefericite au continuat să creadă că pot fi prieteni cu şarpele şi cu scorpionul din acesta. Mulţi dintre cei care au băut sau au prietenit cu Traian Băsescu au ajuns rău. Unii au făcut şi ani de temniţă. Au păţit-o şi Sorin Roşca Stănescu, şi Sorin Ovidiu Vântu, şi Dinu Patriciu, şi Dan Voiculescu. Chiar şi George Copos, cel care în 2004 a făcut naveta între Cotroceni şi GRIVCO pentru a rezolva soluţia imorală, a sfîrşit în penitenciar. Mulţi dintre fidelii lui sau cei care au încercat să profite de pe urma relaţiei cu Traian Băsescu şi pe care acesta i-a folosit au ajuns după gratii. Unii au rămas şi nenorociţi, şi săraci.

Holzindustrie Schweighofer, acuzată de comerţ ilegal cu lemn

Compania Holzindustrie Schweighofer este acuzată oficial de un organism internaţional pentru implicarea în nereguli şi ilegalităţi în comerţul cu cherestea şi de exploatare forestieră ilegală a pădurilor româneşti de către fabricile sale de aici. Forest Stewardship Council (FSC) a decis să plaseze Grupul Schweighofer în perioada de probă, până în februarie 2017. Decizia s-a bazat pe un raport al unei comisii independente care a efectuat o investigaţie aprofundată împotriva afacerilor silvice ilegale ale Schweighofer Group în România. Ancheta a fost demarată în urma unei plângeri a World Wildlife Fund Germania.

Cine va conduce diplomaţia şi încotro va merge relaţia cu China. Întâlnire decisivă Donald Trump-Henry Kissinger

Preşedintele ales Donald Trump i-a solicitat lui Henry Kissinger o întâlnire, la scurt timp după ce discuţia telefonică pe care a avut-o cu preşedintele Taiwanului a iritat China. Ar fi a treia întâlnire de după alegerile prezidenţiale între Trump, un novice în materie de politică externă, şi Henry Kissinger, 93 de ani, fost secretar de stat şi consilier pentru securitate naţională al preşedintelui Richard Nixon. Henry Kissinger este artizanul normalizării relaţiilor dintre Statele Unite şi Republica Populară Chineză, în 1978. Acesta a fost momentul în care SUA au transferat ambasada din Republica China (denumirea oficială a Taiwanului) în Republica Populară Chineză şi au luat act de faptul că Beijingul consideră Taiwanul o parte a teritoriului naţional - politica "o singură Chină".

PNL speră la o alianţă cu UDMR

Cristian Buşoi, preşedintele PNL Bucureşti, a declarat, miercuri, că discuţiile pentru formarea unei majorităţi parlamentare, după alegerile din 11 decembrie, ar trebui să se poarte cu toate forţele politice care vor obţine numărul de votruri necesar pentru a intra în Parlament, cu excepţia PSD. Acesta a mai precizat că de la UDMR are aşteptări mari pentru formarea unei majorităţi parlamentare, pentru că sunt în aceeaşi familie europeană. "Am avut de-a lungul anilor bune colaborări cât timp ne-am aflat la guvernare împreună şi este un partid care, în cea mai mare parte, îşi are susţinerea politică şi de voturi în Transilvania - o zonă care ne aşteptăm să voteze în mod masiv PNL, USR, UDMR şi care are o largă susţinere pentru Dacian Cioloş", a precizat Buşoi.

CURENTUL

Majoritatea bucureştenilor îşi cumpără haine din mall-ul "de peste drum"

Orice brand vestimentar trebuie să ia în calcul amplasarea unui magazin într-un mall sau într-un centru comercial deoarece 96% dintre persoanele intervievate în cadrul studiului MKOR îşi cumpără haine de aici. Românii se dovedesc a fi extrem de comozi astfel că proximitatea este principalul factor în alegerea unui mall. 43% dintre intervievaţi au declarat că merg la cel mai apropiat mall de locuinţă. Numărul mare de magazine - 30% şi unicitatea brandurilor - 24% completează topul criteriilor de selecţie. Ce fac clienţii când ajung în mall? Aproape jumătate - 42% dintre respondenţi - se duc la mall, de câteva ori pe lună, pentru a-şi achiziţiona produse vestimentare, iar 28% o dată pe lună. În afara hainelor, românii care frecventează mall-urile din Bucureşti fac acest lucru şi pentru a lua masa - 29% sau, pur şi simplu, pentru o plimbare 18%.

CURIERUL NATIONAL

Statul vrea să redreseze construcţiile prin "Prima casă"

Ministerul Finanţelor Publice (MFP) a elaborat un proiect de ordonanţă pentru modificarea reglementărilor privind Programul "Prima casă", prin care propune o serie de măsuri ce vor fi luate până în 2021 inclusiv în vederea redresării sectorului de construcţii. MFP: Prin stimularea achiziţiei de locuinţe noi se urmăreşte dinamizarea activităţii de construcţii cu efecte antrenante în economie şi asupra creării de noi locuri de muncă. Proiectul, care se va derula până în 2021, propune garantarea de către stat a 50% din valoarea creditelor destinate achiziţiei de locuinţe (exclusiv principalul), a locuinţelor noi şi/sau consolidate. Pentru locuinţele care nu se încadrează în această categorie, procentul garantat de stat va fi de 40% din valoarea creditelor destinate achiziţiei de locuinţe (exclusiv principalul).

Accesul în staţiile de metrou se va putea face prin cardul bancar

Orice posesor de card bancar, cu facilitate contactless, indiferent de banca emitentă, va putea să-şi achite imediat călătoria, prin simpla apropiere de aparat, în mediu deplin securizat, după ce Metrorex şi BCR au fost de acord să instaleze în toate cele 51 de staţii de metrou sisteme de plată Mastercard/VISA pentru carduri contactless. Potrivit băncii, proiectul va fi complet funcţional până la finele anului. Modul de utilizare va fi extrem de simplu: călătorii trebuie să apropie cardul bancar contactless de sistemul de plată, după care vor primi imediat înştiinţarea de realizare a tranzacţiei, iar turnichetul va afişa mesajul "Liber", fiind deblocat automat pentru acces.

Angela Merkel a lansat campania pentru alegerile legislative din 2017

După 11 ani la putere, dna Merkel bate recordurile de longevitate printre şefii de state occidentale. Aleasă marţi, la Congresul de la Essen - fiind singurul candidat - la conducerea Uniunii Creştin-Democrate (UCD), domnia sa a înregistrat o nouă victorie în perspectiva alegerilor legislative de anul viitor. Ea va conduce deci campania electorală, cu scopul evident de a păstra şi după 2017 postul de cancelar. Este adevărat, de data aceasta ea a obţinut un număr mai mic de voturi, respectiv 89,5% , al doilea scor ceva mai mic din ultimii 16 ani de când se află în fruntea UCD.

Sondaj: Manuel Valls va fi eliminat din primul tur de scrutin al alegerilor prezidentiale din 2017

Nici Manuel Valls si nici un alt candidat al Stangii franceze nu ar putea, in stadiul actual, sa se califice pentru al doilea tur de scrutin al alegerilor prezidentiale din 2017. Un sondaj realizat de BVA-Salesforce pentru Orange si presa regionala franceza, dat publicitatii miercuri(azi), ii da invingatori in primul tur de scrutin, in oricare dintre ipoteze, doar pe Republicanul François Fillon si pe Marine Le Pen, lidera partidului populist Frontul National. Potentialul electoral maximal al fostului premier Valls nu este suficient pentru a intra in turul al doilea. Scorul cu care este creditat de sondajul mai sus mentionat nu depaseste 21% din intentiile de vot.

EVENIMENTUL ZILEI

Un pîrţ electoral pe ultima sută de metri: Conflictul regizat Dacian Cioloş - Antena - Autor: Ion Cristoiu

Acum, cînd mai sînt puţine zile pînă la alegeri, Dacian Cioloş a fost sfătuit să se dea bărbat în faţa electoratului de Dreapta. Evident, totul a fost pus la cale cu conducerea Antenei 3. De ce a acceptat conducerea Antenei 3 o asemenea umplere cu rahat fără să strige măcar: Opreşte-te! Mă înec!? Săptămîna viitoare urmează să se discute cererea de eliberare din puşcărie a lui Dan Voiculescu. Dacă Dan Voiculescu va fi eliberat, autoumilirea celor de la Antena 3 a meritat strînsul din dinţi. Pînă una alta, conflictul regizat Dacian Cioloş - Antena 3 e un pîrţ electoral al PNL pe ultima sută de metri. Ca şi diversiunea cu ştirea despre copilul din flori a lui Dacian Cioloş lansată de Hotnews, unitate de elită a Diviziei pres ca şi ticăloşia cu supravieţuitorii de la Colectiv care anunţă într-un clip electoral că vor vota cu dreapta.

Zeci de morţi intoxicaţi cu alcool sanitar

În dosarul aflat la Tribunalul Bucureşti, producătorul de alcool Petru Bolfă este judecat pentru decesul a peste 30 de bihoreni. 43 de persoane s-au constituit parte vătămată, iar 21 au calitatea de parte civilă. În această vreme, el a săvârşit şi alte fapte penale pentru care a fost introdus din nou în arest preventiv. În prezent, este în arest la domiciliu. Peste 30 de bihoreni mureau în primele patru luni ale lui 2013, iar mai mult de zece aveau să fie salvaţi în ultima clipă. Autorităţile au intrat în alertă. Toţi consumaseră alcool (chiar dacă pe etichetă scria că e medicinal) şi a început căutarea sursei de otravă.

Previziune: Brexit nu mai are loc pentru că Marea Britanie rămâne în UE

Aşteptatele Previziuni Scandaloase pe 2017 au fost făcute publice de Saxo Bank. "După un an în care realitatea a depăşit chiar si cele mai improbabile posibilităţi - cu surpriza Brexit şi rezultatul alegerilor din SUA - tema comună pentru Previziunile Controversate pentru 2017 este aceea ca vremurile grele necesită decizii pe măsură", afirmă Steen Jakobsen, economistul şef al Băncii. 10 previziuni controversate ale Saxo Bank pentru 2017. Va fi acesta anul în care China depăşeşte prognozele de creştere, Brexitul se transformă în Bremain, peso-ul mexican o va lua în sus, iar băncile italiene se vor dovedi a fi cea mai performantă clasă de active de capitaluri proprii? Previziunile Controversate nu trebuie considerate ca fiind perspectiva oficială a Saxo Bank asupra pieţei, acestea reprezintă mai degrabă evenimente şi mişcări ale pieţei ce sunt considerate excepţionale şi au un mare potenţial de a... deranja opiniile majorităţii.

Traian Băsescu o IRONIZEAZĂ pe Alina Gorghiu

Într-un interviu acordat Agerpres, preşedintele PMP Traian Băsescu spune că formaţiunea pe care o conduce nu a realizat sondaje interne pe perioada campaniei electorale. Băsescu aşteaptă ca PMP să înregistreze la alegerile parlamentare de duminică un scor cu două cifre. Întrebat despre formarea noului Guvern, Traian Băsescu a spus că PMP va merge "pe mâna lui". "Vom vedea rezultatul pe care o să-l avem. Categoric nu ne gândim la o alianţă cu PSD-ul, este exclus această variantă, dar şi dacă ne uităm în partea dreaptă, aşa-zisă dreaptă, către liberali, acolo constatăm că doamna Gorghiu spune că nu va face niciodată alianţe cu PMP. A mai spus acest lucru, după locale, şi s-a prăjit", a spus el.

Fug Ruşii! Azilul politic a explodat din 2012, când Putin a revenit la Preşedinţie

Radio Europa Liberă a reuşit să obţină cifrele oficiale ale cererilor de azil politic şi să elaboreze o hartă a motivaţiilor pentru aceste cereri, consultând avocaţii specializaţi în obţinerea de azil în SUA. Dacă vom combina aceste date cu cele oficiale din statele UE, rezultatele arată un adevărat exod al ruşilor în Occident, după reinstalarea pentru un nou mandat, cel de-al treilea, a lui Vladimir Putin la Kremlin. Dacă adăugăm şi exodul pentru motivaţii economice, cifrele sunt cu adevărat înspăimântătoare şi arată încrederea reală de care se bucură Rusia lui Putin, dincolo de sondajele oficiale. Astfel, vorbim în total de 500- 600.000 de imigranţi economici ruşi în Occident în ultimii 5 ani, potrivit datelor ONG-ului fostului consilier economic al Preşedintelui Putin, Alexei Kudrin. Aleksandr Grebenyuk.

JURNALUL NATIONAL

Victorie de senzaţie a României în faţa campioanei olimpice Rusia

Naţionala feminină de handbal a României a obţinut o victorie de senzaţie în faţa echipei Rusiei, campioana olimpică en titre, cu scorul de 22-17 (11-9), miercuri seara, la Helsingborg, în Grupa D a Campionatului European - EURO 2016 din Suedia. Tricolorele au făcut un meci extraordinar, mai ales în defensivă, unde tânăra Denisa Dedu a făcut un meci incredibil, cu 22 de mingi salvate din 39 de aruncări (procentaj de 56%). De remarcat că România nu a fost condusă în acest meci nici măcar o singură dată.

Guvernul tehnocrat plăteşte contactul virtual cu peste două milioane de români din diaspora

Guvernul Cioloş inovează şi în domeniul achiziţiilor publice făcute în campanie electorală. Pentru prima oară, Ministerul Afacerilor Externe a angajat o firmă de publicitate care să disemineze postările de pe Facebook ale acestei instituţii cu privire la secţiile de votare din străinătate, organizate cu ocazia alegerilor parlamentare care vor avea loc duminica aceasta. Aceste postări guvernamentale ar trebui să ajungă la nu mai puţin de două milioane de utilizatori ai reţelei de socializare în cauză, care locuiesc, se află sau tranzitează mai multe state europene, din Orientul Mijociu, continentul nord-american sau Oceania.

"Regele gunoaielor" Cezar Preda a dat faliment

Cezar Preda a fost unul din "greii" PDL, politician extrem de influent şi afacerist de succes. În urmă cu 10 ani, actualul deputat PNL era poreclit "regele gunoaielor", datorită businessului cu servicii de salubrizare pe care îl derula în marile oraşe ale ţării. După dispariţia PDL, Cezar Preda a intrat într-un con de umbră, dar nu s-a retras din politică. Mai mult, va fi deputat şi după 11 decembrie, fiind primul pe lista pentru Camera Deputaţilor a PNL Dâmboviţa. Între timp, Cezar Preda are bătăi de cap serioase şi a cerut falimentul uneia din firmele familiei sale.

BCR a lansat cardul cu 12 rate fără dobânzi

Clienţii BCR cu carduri de credit pot plăti până la 12 rate fără dobândă la orice cumpărături, din magazine din ţară sau străinătate, inclusiv online. De această facilitate pot beneficia numai tranzacţiile care depăşesc 200 de lei. La momentul efectuării unei cumpărături eligibile, deţinătorul de card primeşte prin SMS oferta pentru plata în rate. Pentru acceptare, este necesar să răspundă la SMS, cu referinţa tranzacţiei menţionată în textul mesajului. Ulterior, i se va confirma prin SMS transformarea efectivă a cumpărăturii în rate, se arată într-un comunicat al băncii. Unele tranzacţii, cum ar fi retragerea de numerar, transferul de bani, pariurile sau tranzacţiile la cazinouri, nu sunt acceptate în program.

NATIONAL

ANAF si Parchetul General se bat să-si tragă sediul "Antenelor"!

Greu de înţeles care mai este raţiunea ofensivei declanşate de către instituţiile statului împotriva unor flageluri ca evaziunea fiscală sau corupţia, dacă nicio acţiune nu doar că nu poate fi dusă la bun sfârşit, dar chiar unele structuri le pun altora bete in roate. Acesta este si cazul fostelor sedii ale posturilor de televiziune Antena 1 si Antena 3, care au intrat definitiv in proprietatea statului după ce instanţa a decis confiscarea lor in urma dosarului ICA. ANAF a ajuns să se pună într-o postura de-a dreptul ridicola. Pentru că, deşi nu reuşeşte sa aducă niciun ban la buget de pe urma acestor confiscări, cu toate ca este vorba de o locaţie mai mult decât căutata, in zona de nord a Capitalei, ANAF-ul mai si scoate de la buget bani grei pentru conservarea aceloraşi obiective.

Teodor Atanasiu, candidatul celor care dau mai mult!

"Tase" Atanasiu este un politician versatil, care, deşi a activat doar intr-un singur partid, a funcţionat fără ideologie, fără etica si morală civică, întotdeauna fiind mânat de un interes personal sau de grup. Astfel, printr-un sistem de influenta si aranjamente la nivel înalt a ocupat o funcţie de ministru al Apărării si una de şef la AVAS. Iar in mediul politic mai este denumit si "Hrebenciuc " al PNL, deoarece, pentru Atanasiu, totul se putea negocia: poziţii, funcţii, indiferent de partid.

Cum şi-a finanţat ilegal Nicuşor Dan campania pentru alegerile locale

Nicuşor Dan a fost văzut de mulţi bucureşteni ca o alternativă binevenită la clasa politică dependentă de maşinaţiuni interne şi corupţie. Putini au aflat însă că acest om politic "nou" şi-a finanţat ilegal campania pentru alegerile locale. Concluzia unei anchete realizate de AEP este că Nicuşor Dan a primit, de cele mai multe ori, bani în propriile sale conturi pentru a-i direcţiona ulterior către conturile legale de campanie, în mod total netransparent. De asemenea, prin intermediul unei campanii de donaţii online, Nicuşor Dan a oferit unei asociaţii "de casă", Asociaţia G2, 5% comision pentru sumele donate. Practic, 5% din toţi banii donaţi de bucureşteni pentru campania lui Nicuşor Dan au ajuns în buzunarele unor "prieteni" ai preşedintelui USR/USB.

Vii si pleci cu Cioloşu-n punga!

Exact ca in reclama stupida a unei bănci. Se prezinta Iohannis la ghişeu si cere un premier "pe repede înainte". Pentru ce va trebuie? Ca sa-mi asigure al doilea mandat. Si mai vrea si soţia ceva: sa fie bun, ca noi plecăm des in concedii. Aa, da? Mergeţi in fata, premierul e gata! Fără adeverinţă, fără vorbă lunga, vii si pleci cu Cioloşu-n punga! Premierul pentru nevoi personale este cea mai buna soluţie la care poate apela Iohannis. Teoretic, ar trebui sa fie alegeri. Eee, sigur ca vor fi, dar depinde cine numără voturile.

PUTEREA

Primăria Capitalei a început mutarea în sediul vechi

Multă tristeţe în rândul angajaţilor din Primăria Capitalei la aflarea veştii privind mutarea înapoi, în sediul vechi din bd. Elisabeta nr. 47. Biroul de presă al Municipalităţii habar nu avea, ieri dimineaţă, că primarul general a emis o notă internă prin care nu se mai înregistrează documente în zilele de 8 şi 9 decembrie, din cauza mutării angajaţilor. Transferarea documentelor s-a făcut discret prin spatele clădirii, dar nu toate departamentele se vor putea muta în cele două zile, ci potrivit unui grafic. Primarul general al Capitalei declara în luna septembrie că din octombrie Municipalitatea se va muta în sediul vechi. Greu de spus dacă a minţit sau a fost dezinformată, cert este că abia de ieri, 8 decembrie, a început mutarea efectivă a angajaţilor, urmând să continue zilele următoare.

Top 20 cei mai bine plătiţi sportivi ai lumii din toate timpurile

Legendarul Michael Jordan este sportivul cel mai bine plătit din toate timpurile. Considerat cel mai mare baschetbalist din istorie, americanul a fost urmat de trei jucători de golf, toţi conaţionali de-ai săi, Tiger Woods, Arnold Palmer şi Jack Niklaus, conform clasamentului publicat de revista Forbes. Fostul mare baschetbalist a strâns în cariera sa 1,7 miliarde de dolari, din 1984, până la finalul carierei, în 2003. Din această sumă, Jordan a câştigat numai 93 de milioane de euro din salariul de jucător, cea mai mare parte a banilor venind din contractele de sponsorizare, în special din colaborarea cu producătorul de echipament sportiv Nike.

ROMANIA LIBERA

Pomană electorală ilegală în Bucureşti. Cum se asfaltează străzile la 0 grade Celsius

Deşi legea interzice turnarea asfaltului la temperaturi exterioare mai mici de 10 grade, în Bucureşti a început o amplă acţiune de refacere a străzilor. În cel puţin şapte locuri din Capitală s-au identificat lucrări de asfaltare a străzilor în prag de iarnă. Este vorba despre decopertarea unui strat de 5-7 centimetri grosime, urmată de turnarea rapidă a asfaltului. Pentru că se desfăşoară în multe cartiere ale oraşului, este interesantă şi rapiditatea cu care se petrece întreg procesul. În câteva zile, au fost executate astfel de lucrări pe Bulevardul Ion Mihalache, în zona Cotroceni şi Drumul Sării. Se observă cu ochiul liber că noul strat asfaltic nu se află aproape nicăieri la acelaşi nivel cu cel vechi şi că nu este uniform.

Parlamentul Marii Britanii a votat pentru declanşarea articolului 50 până la 31 martie

Parlamentul de la Londra a votat covârşitor pentru activarea Articolului 50 şi începerea negocierilor pentru părăsirea Uniunii Europene până la data de 31 martie 2017, aşa cum îşi doreşte premierul. 372 de parlamentari au votat pentru şi 75 împotrivă, scrie Le Monde. În aceeaşi şedinţă, a fost votată şi o moţiune a laburiştilor care prevede că Theresa May trebuie să-şi prezinte planurile pentru Brexit înainte de a declanşa oficial procedura de ieşire din UE. Theresa May a acceptat, dar le-a cerut în schimb celor care se opun părăsirii blocului comunitar să accepte rezultatul referendumului din iunie şi calendarul pe care guvernul îl are pentru Brexit.

Frontex şi-a lansat forţa sa de intervenţie rapidă

Agenţia europeană Frontex a anunţat miercuri lansarea forţei sale de intervenţie rapidă, care are 1.500 de angajaţi şi misiunea de a ajuta ţările membre în cazul unei situaţii de urgenţă la frontierele externe ale Uniunii Europene, relatează AFP, preluată de Agerpres. În caz de urgenţă, această forţă "de reacţie rapidă" trebuie pusă la dispoziţia Frontex de către statele membre şi asociate Spaţiului Schengen, în cinci zile lucrătoare. Ţările membre au căzut de asemenea de acord să pună la dispoziţia Frontex echipamentul tehnic necesar - vehicule, nave şi avioane, pentru a desfăşura operaţiuni rapide. Aflată printre cele mai mari ţări contributoare, Germania a pus la dispoziţia Frontex 225 de funcţionari, iar Franţa - 170, urmată de Italia (125), Spania (111) şi Polonia (100).

ZIARUL FINANCIAR

BlackRock cere ca tiparniţa de bani a BCE să finanţeze infrastructura europeană

Despre programul de achiziţii de obligaţiuni, vital pentru stabilizarea economică şi financiară a zonei euro, MarketWatch scrie că este foarte probabil ca BCE să-l extindă, anunţul putând să vină chiar astăzi. Însă BCE rămâne fără spaţiu de manevră pentru cumpărarea de active. Pentru că activele acumulate de BCE au ajuns deja la un nivel record şi pare să fi apărut probleme cu sursele de obligaţiuni, unii economişti spun că instituţia trebuie să vină curând cu un plan de restrângere a programului de relaxare cantitativă (QE). Cu privire la programul BCE, BlackRock, unul dintre cei mai mari administratori de obligaţiuni din lume, spune că acesta ar trebui modificat pentru a finanţa un val de noi investiţii în infrastructură de pe continent, scrie Financial Times.

Ionuţ Dumitru: Pregătirea aderării a fost călăuzitorul reformelor din economia României

Se împlinesc curând 10 ani de la aderarea la Uniunea Europeană, care alături de aderarea la NATO în 2004 au fost două momente care au marcat cel mai mult în bine evoluţia economică, socială şi politică din perioada post 1989. În 2007 aveam 28 de ani, eram de 3 ani analist/economist-sef la Raiffeisen şi de 6 ani profesor la ASE Bucureşti. Urmăream aşadar cu atenţie evoluţiile economice şi eram direct interesat în preocupările mele profesionale de procesul de aderare la UE. Pregătirea aderării la UE a fost probabil catalizatorul reformelor efectuate în economie, cu impact pozitiv asupra evoluţiei economice din ultimii 10-15 ani. Aderarea la UE a fost una dintre cele mai înţelepte decizii ale ultimilor 27 de ani în România, beneficiile aduse economiei şi societăţii în ansamblu fiind incomensurabile.

Viitorii şefi ai CEC Bank: salarii fixe cuprinse între 3.000 şi 8.000 de euro pe lună, plus bonusuri

Headhunterii de la Transearch, firma desemnată să vină cu o listă scurtă de candidaţi pentru boardul băncii de stat CEC Bank, trebuie să colecteze până la începutul lunii ianuarie 2017 dosarele candidaţilor care vor să obţină o poziţie de administrator executiv sau neexecutiv la CEC. Conform legii, aceştia vor beneficia de venituri fixe cuprinse între 3.000 şi 8.000 de euro brut pe lună, la care se adaugă o parte variabilă semnificativă. "Într-un proiect de acest tip munca recrutatorului se finalizează de obicei în aproximativ 55 de zile de la momentul publicării anunţului de selecţie, urmând ca apoi comisia de evaluare formată la nivelul clientului să realizeze propriile interviuri cu candidaţii propuşi pe lista scurtă şi să selecteze candidaţii câştigători", a spus Bibiana Constantin, managing partner Transearch International.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb