REVISTA PRESEI 09.04.2012

Willy Homner
Ziarul BURSA #Revista Presei / 9 aprilie 2012

ADEVARUL

Congres pentru liniştea USL

PSD şi PNL şi-au promis că nu se vor trăda reciproc şi nu vor colabora cu Traian Băsescu. PSD, PNL şi PC au organizat, sâmbătă, trei congrese separate, urmate de unul comun, pentru a clarifica apele în interiorul USL, pe fondul suspiciunilor apărute în ultima perioadă. O parte dintre liberali se temea că PSD va ajunge la o înţelegere cu Traian Băsescu În acest context, liderul PSD, Victor Ponta, a dat startul congresului social-democrat rupând scrisoarea lui Traian Băsescu referitoarea la demisia sa în schimbul modificării Constituţiei. Ponta a vrut să arate că partidul său nu are nicio înţelegere cu Palatul Cotroceni şi să evite ca presupusa ofertă a preşedintelui Traian Băsescu să eclipseze Congresul.

Afacerea Palas, 7 ani de ilegalitate

Proiectul imobiliar ridicat de "regele mallurilor", Iulian Dascălu, a fost scos în afara legii printr-o nouă sentinţă definitivă şi irevocabilă. Curtea de Apel Bucureşti a emis la sfârşitul săptămânii trecute o sentinţă care pune definitiv pecetea de ilegal pe proiectul care vizează construirea unui imens ansamblu imobiliar în centrul Iaşiului. Mai exact, magistraţii bucureşteni au respins o cerere depusă de municipalitatea din Iaşi şi Iulius Group, firma milionarului Iulian Dascălu, prin care cele două părţi cereau revizuirea unei sentinţe date de Curtea de Apel Oradea.

Mineritul n-a murit, ci se transformă

Anul acesta va avea loc cea mai mare reformă a mineritului românesc,sector ce asigură 40% din energia ţării, dar care este acum în pragul colapsului. De câţiva ani se vorbeşte de minerit ca de o gaură neagră a industriei româneşti, unde pierderile şi datoriile au ajuns la valori uriaşe. Însă sectorul producţiei de energie din România se bazează în continuare în proporţie de 40% pe cărbune, astfel că menţinerea în viaţă a sectorului minier este esenţială, însă doar cu condiţia restructurării. România are două tipuri de cărbune energetic: lignitul, extras de Societatea Naţională a Lignitului Oltenia (SNLO), şi huila, aflată la Compania Naţională a Huilei (CNH). După ce ambele companii au ajuns să nu se mai poată susţine separat, Ministerul Economiei a venit cu ideea unei reforme puternice: contopirea minelor cu termocentralele cărora le livrează cărbunele.

SAR: Măsura absolut necesară pe care Guvernul trebuie să o ia în acest an este reducerea contribuţiilor sociale

Analiştii economici intervievaţi de Societatea Academică Română (SAR) pentru întocmirea Raportului anual de analiză şi prognoză SAR pe 2012 menţionează ca absolut necesară reducerea contribuţiilor sociale. "Regândirea politicilor salariale, prin diminuarea CAS şi CASS mai întâi într-un procent mic, cu anunţarea unui calendar multianual de scăderi ulterioare pare a fi direcţia de stimulare care ar fi benefică economiei. În general, scăderea impozitelor (de exemplu TVA) este văzută ca un factor pozitiv pentru relansarea creşterii economice. Accelerarea absorbţiei fondurilor europene este în continuare nominalizată ca o măsură urgentă pe care guvernul trebuie să o ia", se arată în documentul de analiză al SAR pentru anul în curs.

Privatizarea Cupru Min, cronica unui eşec anunţat

Procesul prin care societatea minieră Cupru Min a fost scoasă la vânzare a suferit mai multe amânări şi există voci care susţin că au existat deficienţe majore în caietul de sarcini. Unul dintre cele mai controversate procese de privatizare din ultimii ani s-a încheiat vineri noapte cu declaraţii care nu au făcut altceva decât să dea naştere unui şir nesfârşit de întrebări. Nici până acum nu s-a aflat cine se află în spatele firmei canadiene Roman Copper Corp., care cumpărase de la stat licenţa de exploatare pentru perimetru Roşia Poieni, unde se află concentrate 60% din resursele de cupru ale României. Metoda prin care s-a realizat evaluarea societăţii a stârnit un adevărat scandal mediatic - au fost luate în calcul doar activele firmei, fără a se ţine cont de zăcământul în valoare de 13-14 miliarde de euro din pământ.

Ce soluţie disperată a mai găsit Grecia pentru a face bani

Criza economică i-a împins pe greci să se împrumute foarte mult, de aceea ei caută soluţii pentru a aduce bani la buget. Ultima găselniţă este închirierea poliţiştilor greci cu 30 de euro de oricine are mijloacele necesare pentru acest lucru. Această măsură este o inovaţie menită să aducă bani la buget, a anunţat duminică Ministerul pentru Protecţia Cetăţeanului, relatează AFP. Proto Thema susţine că factura variază între 30 de euro pe oră pentru un poliţist sau 40 de euro pentru o maşină de patrulă şi 200 de euro pentru o vedetă sau 1.500 de euro pentru un elicopter.

China cucereşte Caraibele

Puterea de finanţare a gigantului asiatic a ajuns până în coasta Americii. Un stadion nou-nouţ de 35 de milioane de dolari s-a deschis în Bahamas cu câteva săptămâni în urmă, fiind un cadou din partea guvernului chinez. Mica insulă Dominica a primit în dar o şcoală generală, un spital renovat recent şi un stadion, tot din partea chinezilor. Antigua şi Barbuda au primit în dar o centrală electrică şi un stadion de cricket, în timp ce o şcoală nouă este în construcţie. Premierul din Trinidad Tobago poate mulţumi contractorilor chinezi pentru măiestria cu care a fost construită reşedinţa sa oficială. În august, o companie chineză a cumpărat ultimele trei fabrici de zahăr deţinute de statul jamaican, printr-o investiţie totală de 166 milioane de dolari.

"Balena din Londra" dă peste cap pieţele

În ultimele săptămâni, investitorii au fost uimiţi de o serie de mişcări neobişnuite făcute pe anumite pieţe de credit şi au început să vorbească despre operatorul financiar care se află în spatele acestora. Este vorba despre un trader francez, care lucrează la Londra pentru gigantul financiar american JP Morgan, notează "Wall Street Journal". Bruno Michel Iksil, pe numele său adevărat, a luat decizii extrem de periculoase şi şi-a asumat riscuri de zeci de miliarde, destabilizând pieţele de credit, relatează "Le Figaro". Sumele sunt atât de mari încât afectează nivelul indicilor de credit. Mai precis, Iksil a "pariat" câteva zeci de miliarde de dolari pe faptul că, în ansamblu, companiile americane vor rămâne într-o bună stare de sănătate financiară. Operatorul financiar are o asemenea pondere pe pieţele financiare, încât a fost poreclit "Balena din Londra".

CAPITAL

Jim Rogers: "Tăiaţi taxele şi deveniţi un Singapore!"

Jim Rogers, 70 de ani, preşedintele Rogers Holdings şi fost partener al lui George Soros în fondul de hedging Quantum Fund, mizează în continuare pe aur, euro şi agricultură şi spune că deschiderea către investitori e cea mai bună soluţie pentru România. Aurul a tot crescut timp de 11 ani la rând, ceea ce este neobişnuit pentru un activ. În prezent consolidează, se corectează. Aş suspecta că aurul va continua să se corecteze, spre 1.100-1.200 dolari/uncie. Nu este o predicţie, spun doar că s-ar putea întâmpla. Este normal pentru pieţe să se corecteze cu 30%-40%. Cele mai mari mişcări pe mărfuri vor fi în agricultură, unde preţurile sunt încă scăzute. Cred că agricultura este cel mai bun loc pentru a investi pentru creşteri procentuale. Avem serioase probleme în agricultură: stocurile sunt foarte joase, pierdem fermieri, aceştia îmbătrânesc. Lumea va avea serioase probleme cu hrana în următorii zeci de ani.

Oportunităţile BVB: listări noi, energie şi financiare

În ciuda creşterilor masive din primul trimestru, acţiunile listate la BVB mai au încă de recuperat pentru a ajunge din urmă pieţele externe. Cu alte cuvinte, oportunităţi există în continuare, mai ales în zona financiară. Bursa de Valori Bucureşti a crescut surprinzător de mult în primul trimestru. Perspectivele de la începutul anului nu erau atât de optimiste faţă de evoluţia titlurilor listate, în special din cauza spectrului de reintrare în recesiune tehnică şi a situaţiei negative de pe pieţele externe. Drept pentru care situarea României pe locul al treilea în lume, după creşterea pieţei de capital din primul trimestru, este cu atât mai neaşteptată. În clasament am fost depăşiţi de Venezuela, cu o creştere de 70,7% şi de Vietnam, cu 25,1%.

Inevitabila prăbuşire imobiliară

În cele mai multe state europene, ieftinirea locuinţelor va continua (a se citi se va accentua) în următoarea perioadă. De la finalul anilor '90, preţurile imobilelor din lumea bogată au luat-o abrupt în sus, purtate de entuziasmul din acea perioadă de ieftinire a capitalului. Apoi, în 2006, pieţele supraevaluate au început să cadă una după alta. Totuşi, până acum, nu am asistat la cutremure majore în privinţa preţurilor. Acestea s-au prăbuşit, e adevărat, în ţări precum SUA sau Irlanda, anulând astfel toate performanţele deceniului anterior, însă alte state au fost mult mai puţin afectate. Unele au fost pe buza prăpastiei, însă au reuşit să se redreseze. Ultimele calcule ale The Economist privind indicatorii globali ai preţurilor din imobiliare arată că, din păcate, această perioadă de linişte se apropie de sfârşit.

Simon Murray: "Americanii au probleme imense! Întreaga datorie a SUA e probabil de 40 de trilioane de dolari!"

Businessmanul britanic Simon Murray, preşedinte al concernului Glencor, susţine că problemele Statelor Unite ale Americii sunt mult mai grave decât par. El consideră că datoria guvernamentală reprezintă doar o mică parte din totalul datoriei SUA şi explică de ce crede că nivelul de trai al americanilor va continua să scadă. "Americanii sunt îndatoraţi până peste cap - Guvernul SUA are o datorie de 15 trilioane de dolari. Vorbim doar de Guvern, nu de toată America. Întreaga datorie a SUA este probabil de 40 trilioane de dolari. Au probleme imense: preţurile chiriilor, preţurile proprietăţilor, oameni daţi afară din casele lor. În SUA au apărut chiar orăşele de corturi, unde oamenii chiar locuiesc.

CURENTUL

Un gest cât o carieră politică: Ponta alege să rămână un politruc de duzină

Gestul preşedintelui PSD Victor Ponta de a rupe în văzul congresului USL scrisoarea preşedintelui Traian Băsescu , prin care aceasta îşi manifesta disponibilitatea de a renunţa la restul de mandat în schimbul revizuirii Constituţie conform referendumului din 2009, a arătat tuturor că liderul pesedist a rămas la stadiul de cârlan în politică şi că ipocrizia şi populismul ieftin sunt sunt singurele sale arme în confruntarea cu adversarii. Orice om politic adevărat, nu galonat la şcoala demagogică a lui Ion Iliescu, ar fi profitat cât mai mult de pe urma gestului lui Traian Băsescu. Ponta a pierdut prilejul de a dovedi că e pregătit pentru liga mare a politicii şi s-a comportat exact cum s-a aşteptat probabil şi Băsescu: a rupt scrisoarea teatral, precizând că nici măcar nu a avut curiozitatea să o citească.

Prinţul Harry şi-a petrecut Paştele în România

Prinţul Harry se află într-o vizită privată în România, el ajungând vineri cu o cursă low-cost de la Londra pe Aeroportul Transilvania din Tg. Mureş. De la Tg. Mureş, el s-a deplasat la Micloşoara, judeţul Covasna, unde a fost găzduit de familia contelui Kalnoky Tibor. Prinţul Harry şi-a petrecut, astfel, Paştele în România, Biserica Anglicană sărbătorind Învierea Mântuitorului în acelaşi timp cu cea catolică. Familia Kalnoky deţine o proprietate mai mare la Micloşoara, care include şi un conac şi care a fost vizitată de mai multe ori şi de prinţul Charles. Familia Kalnoky este una din familiile istorice ale Transilvaniei, fiind atestată documentar pentru prima oară în estul Transil­vaniei, la 1252.

CURIERUL NATIONAL

Statul nu renunţă la privatizarea Cupru Min

Negocierile cu Roman Copper s-au încheiat irevocabil, din cauza unor neînţelegeri contractuale. Compania canadiană a respins condiţiile privind îndeplinirea obligaţiilor de mediu şi clauzele referitoare la transparenţă. Ministerul va relua în perioada următoare procesul de privatizare a Cupru Min, conform angajamentelor asumate în faţa FMI

Cum a înstrăinat Monalisa activele CFR Mesagerie

Pe rolul Tribunalului Bucureşti se află de aproape 6 ani un proces în care lichidatorul CFR Mesagerie încearcă să recupereze prejudiciul adus de acţionarii Monalisa tuturor creditorilor societăţii debitoare. Potrivit unei adrese remise instanţei la data de 18 septembrie 2008, în dosarul 35760/3/2006, în care pârâţi sunt Hassan Awdi, Mehdi Awdi şi Monalisa Investments SRL, creditori fiind Administraţia Finanţelor Publice şi Ciurcan Florica, lichidatorul judiciar Euro Insol SPRL cere ca pasivul societăţii debitoare CFR Mesagerie să fie suportat de pârâţi. În sprijinul solicitării sale, lichidatorul arată că prin încheierea unor contracte de împrumut şi de închiriere, precum şi prin operaţiuni comerciale fictive acţionarii au prejudiciat toţi creditorii. În plus, actele erau întocmite între CFR Mesagerie, Piramid Corporation, Rodipet Courier, Supremo Media şi Magnar Systems, la fiecare dintre acestea Hassan Awdi având fie calitatea de acţionar, asociat sau administrator.

Fuia: Asocierea nu a omorât pe nimeni

Ministrul Agriculturii, Stelian Fuia, a declarat, vineri, la Suceava, că asocierea producătorilor agricoli va permite ca agricultura să devină "un motor de dezvoltare constant", subliniind că "asocierea nu a omorât pe nimeni". Preşedintele Uniunii Naţionale a Patronatelor cu Capital Privat din România (UNPCPR), Costel Olteanu, a declarat că se bucură că ministrul Agriculturii a trecut în sfârşit la lucruri serioase, iar crearea unor suprafeţe ce pot oferi un randament optim al utilajelor deţinute şi schemelor de cultură este un lucru foarte important pentru o dezvoltare normală a sectorului agricol.

EVENIMENTUL ZILEI

Premierul şi Preşedintele de hârtie

Oferta lui Traian Băsescu - cadou otrăvit sau ocazie ratată de Opoziţie? Evenimentul zilei trece în revistă motivele pentru care liderii USL au respins, în mod teatral, oferta preşedintelui, rupând scrisoarea acestuia. Doi ani din mandatul lui Traian Băsescu contra modificării Constituţiei. Aceasta este oferta adresată Opoziţiei de către preşedinte. În schimbul modificării legii fundamentale, PSD şi PNL ar putea obţine un lucru pe care îl cereau insistent cu prilejul mişcărilor de protest din ianuarie: prezidenţiale organizate odată cu parlamentarele. Atunci de ce a respins USL propunerea preşedintelui, în loc să încerce să câştige Preşedinţia României anul acesta, anticipat, şi nu în 2014, la termen?

Catindaţi, trădări şi patrioţi la Sibiu. Curat Caragiale!

Te cruceşti când vezi vânzoleala din partide. Trădătorii de la PDL s-au mutat în PNL, iar colegii PSD din USL se revoltă, că rămân ei fără locuri pe liste. Alegătorii sunt uluiţi: "Cu cine votăm?". Unde eşti, nene Iancule? La Cisnădie, lângă Sibiu, e ca-n "Scrisoarea pierdută" a lui Caragiale, chiar şi cadrul natural potrivindu-se: "Mic oraş de munte". Greu să mai pricepi ceva. Furtuna a început-o viceprimarul Gheorghe Huja, care a fugit de la PDL la PNL şi vrea să candideze pentru acest partid la Locale. L-au urmat toţi consilierii PDL. Dar ce să facă USL cu atâţia dezertori veniţi pe nepusă masă? Foştii sunt actualii şi invers, în Consiliul Local. Haosul e total. Primarul FDGR al oraşului anunţă că va candida pentru un nou mandat, dar şeful său politic de la Sibiu nu-l lasă.

JURNALUL NATIONAL

Abia "uns" vicepreşedinte la PNL, Sorin Frunzăverde anunţă colaborarea cu PDL

Abia ce Victor Ponta a rupt, simbolic, mesajul preşedintelui Traian Băsescu, marcând renunţarea la orice fel de colaborare cu acesta şi cu PDL şi abia ce Sorin Frunzăverde a fost confirmat ca vicepreşedinte al PNL. La doar câteva ore de la aceste evenimente, Sorin Frunzăverde a anunţat că se pregăteşte de colaborare cu PDL. E adevărat, peste două luni, după alegerile locale. Invitat sâmbătă seara, la postul B1 TV, Frunzăverde a vorbit despre proiectul său politic de coagulare a dreptei pe scena politică românească, dar şi despre o posibilă colaborare cu PDL în acest sens, ''lucru care s-ar putea întâmpla numai după alegerile locale sau parlamentare''.

Efectul Chevron: Românii sunt mai preocupaţi de nivelul de poluare decât de salarii, pensii, siguranţa locului de muncă. Ce alte concluzii mai are ultimul sondaj CCSB

71% dintre români consideră că ţara se îndreaptă într-o direcţie greşită, iar 22% într-o direcţie bună, conform ultimului sondaj naţional efectuat de Compania de Cercetare Sociologică şi Branding (CCSB). 7% nu se pronunţă. Cea mai importantă preocupare a românilor este preţul alimentelor, 90% dintre cei intervievaţi considerând că sunt afectaţi de această problemă într-o mare măsură. Urmează nivelul TV (89%), preţul energiei (87%), corupţia în instituţiile publice şi nivelul altor taxe şi impozite (82%). Efectul conştientizării problemelor generate de posibilitatea exploatării gazelor de şist şi a aurului de la Roşia Montană şi-a spus cuvântul, românii declarându-se într-o proporţie mai mare preocupaţi de problemele de mediu (69%), decât de lipsa locurilor de muncă (68%).

Guvernul a continuat negocierea contractului Cupru Min

La o zi după ce au anunţat eşecul şi anularea licitaţiei, guvernanţii au continuat în secret discuţiile cu reprezentanţii firmei canadiene, Roman Copper. Guvernul a negociat ieri, în secret, contractul Cupru Min, la o zi după ce a anunţat răspicat că această privatizare a eşuat. La întâlnirea de duminică a participat Michael Curtis, reprezentant al Bayfront Capital Partners, compania care controlează firma canadiană Roman Copper, potrivit cotidianu.ro. Vineri şi sâmbătă, Ministerul Economiei a anunţat că negocierile cu Roman Copper pentru Cuprumin s-au încheiat irevocabil, în timp ce canadienii au spus exact contariu, "avem o înţelegere validă şi angajantă".

Ce mai privatizează guvernul în acest an

Ministrul Economiei, Lucian Bode, a declarat că Guvernul va rediscuta cu FMI lista companiilor de stat care vor fi privatizare şi listate la bursă, iar ordinea în care aceste societăţi vor fi vândute va depinde de propunerile intermediarilor selectaţi. "Intermediarii ne vor spune ordinea în care le vom privatiza sau lista la bursă", a afirmat Bode. Acordul cu FMI prevede vânzarea integrală până la finele lunii aprilie a companiilor Oltchim şi Cupru Min. Guvernul s-a angajat să facă oferte publice secundare, până la aceeaşi dată, pentru Transelectrica (15% din acţiuni) şi Transgaz (15% din acţiuni).

Statul, pregătit să ia Electroputere Craiova din mâna arabilor

Patronii arabi de la Electroputere Craiova au fost foarte aproape de a pierde fabrica în această săptămână şi trebuie să facă, până la sfârşitul lunii, dovada că au respectat întocmai planul de afaceri şi de investiţii asumat la cumpărarea companiei. Altfel, reprezentanţii AVAS sunt decişi să rupă contractul de privatizare cu Al Ahrab

Grecii scot la vânzare 30% din Alpha Bank România

Alpha Bank este aproape de a vinde până la 30% din capitalul unităţilor din Europa de Est către Banca Europeană de Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD), relatează publicaţia grecească Real News, fără să menţioneze sursa informaţiei, citată de Bloomberg. Alpha Bank plănuieşte să separe unităţile sale din România, Ucraina, Serbia, Bulgaria, Albania şi Macedonia de banca-mamă din Grecia şi să le plaseze într-un holding în care BERD să cumpere o anumită participaţie, mai scrie publicaţia Real News. Alpha Bank România este pe locul 8 în România după active cu 16,5 miliarde lei. Alpha Bank a raportat o pierdere de 117 mil. lei în 2011.

NATIONAL

Ionel Blanculescu, principalul evazionist fiscal al Romaniei!

Proaspat numit sef peste cei 22 de "intelepti" stransi in jurul sau de catre premierul Mihai Razvan Ungureanu, fostul ministru din cabinetul Nastase, Ionel Blanculescu, si-a intetit aparitiile publice in care infiereaza povara celor 14 miliarde euro lipsa la buget. Adica suma la care apreciaza secretarul Consiliului Consultativ al primului ministru evaziunea fiscala anuala din Romania.. El este suspectat de catre autoritatile statului cu atributii in combaterea spalarii banilor ca ar fi chiar principalul evazionist din tara noastra. "Presedintele" care se afla la ambele capete ale firmelor romanesti, moldovenesti, cipriote si engleze care formeaza "suveica" prin care sume incredibile au "fentat" ANAF -ul si bugetul Romaniei!

Oprescu, adus cu forta pe scena USL

"Interplanetarul" Sorin Oprescu a fost convins cu greu sa ia loc in prezidiu alaturi de Crin Antonescu, Victor Ponta si Daniel Constantin. Chiar daca a acceptat sprijinul liberalilor si pesedistilor, Sorin Oprescu nu vrea sa i se lipseasca eticheta USL pe frunte. De teama sa nu fie sanctionat de alegatori, primarul Capitalei pozeaza in continuare in candidat independent, evitand sa iasa in public la brat cu Ponta si Antonescu. Prin urmare, incapatanarea lui Oprescu le-a dat batai de cap liderilor USL, care au fost nevoiti sa-l roage in fel si chip sa urce alaturi de ei pe scena.

Coruptia incepe de la gradinita!

Pana la infundarea liderilor politici si a inaltilor functionari publici acuzati de primirea unor spagi de sute de mii de euro, procurorii DNA au de lucru cu coruptia de la cel mai jos nivel. Asa ca oamenii lui Daniel Morar ancheteaza si au intocmit deja primele dosare penale in cazurile directoarelor unor gradinite care au primit sume de cateva sute de lei pentru a sprijini candidaturile micutilor mituitori in grupa mica sau la clasa pregatitoare. Adica exact acolo unde sunt insuficiente locuri si parintiii fac orice sa isi dea copiii la o gradinita cat mai buna si aproape de casa.

Statul: "Privatizarea Cupru Min a esuat". Roman Copper: "Avem un contract valid"

Cupru Min nu se mai vinde, cel putin nu catre firma care a castigat licitatia pentru privatizarea companiei romanesti, dar informatiile oficiale sunt contradictorii. In vreme ce statul sustine ca vanzarea a esuat, Roman Copper afirma ca are un contract valid pentru preluarea Cupru Min.

Petrolistii, obligati sa plateasca amenzile de la Concurenta

Companiile petroliere din Romania au cerut in zadar in instanta suspendarea amenzilor date de Consiliul Concurentei. Magistratii au refuzat anularea penalitatilor totalizand aproape 900 de milioane de lei, iar petrolistii trebuie sa plateasca minimum 30% din aceasta suma. Recent, seful Consiliului Concurentei, Bogdan Chiritoiu, a precizat ca spera sa incaseze in curand de la companiile petroliere macar 30% din valoarea amenzii.

"Trusa anticriza": obligatiuni, mazare si pistoale

In vreme ce majoritatea populatiei globului se intreaba cat va mai dura criza si cati vor supravietui economic, analistii recomanda incropirea unei "truse anticriza". Potrivit analistului Paul McCulley, daca vine sfarsitul economic al lumii, cei care au ceva "cheag" ar trebui sa-si faca anumite provizii, dar nu de orice fel. "Daca lumea intra in colaps, eu vreau sa am obligatiuni de stat pe termen lung, conserve de mazare si arme de foc mici", a declarat recent McCulley intr-un interviu citat de Business Insider.

PUTEREA

Mizeria Bechtel

Nici un guvern nu a reuşit, în ultimii opt ani, să desecretizeze acordurile petroliere, licenţele miniere, contractele cu băieţii deştepţi din energie sau cel cu firma americană Bechtel. Cel mai păgubos contract din istoria României rămâne acordul cu Bechtel, constructorul autostrăzii Transilvania. După ce guvernul Năstase şi Bechtel au reuşit secretizarea acordului de construcţie a autostrăzii Braşov-Borş, fostul ministru al transporturilor, Anca Boagiu a secretizat şi acordul de reziliere a celui mai scump contract din ultimii 20 de ani. Chiar dacă Bechtel a primit peste un miliard de euro, bani de la buget, pentru numai 54 km de autostradă, Compania Naţională de Autostrăzi (CNADNR), condusă de Daniela Drăghia, refuză să precizeze câte tranşe mai are de plătit companiei americane, pe motiv că protocolul de încetare a acordului este clasificat.

Relaţia României cu FMI va deveni mai impersonală

Jeffrey Franks, americanul care de peste trei ani conduce DelegaţiaFMI în România, se apropie de finalul mandatului. El va fi înlocuit de un expert olandez al Fondului, aşa cum s-a anunţat zilele trecute. Analiştii economici se tem că relaţiile Guvernului român cu Fondul nu vor mai fi la fel de cordiale, fiind posibilă o "răzbunare" a Olandei, în urma disensiunilor privind aderearea României la spaţiul Schengen. Viitorul negociator-şef urmează să le fie prezentat autorităţilor române în cadrul vizitei pe care Jeffrey Franks urmează să o facă la Bucureşti începând din 24 aprilie, conform Mediafax. Franks a depăşit deja durata uzuală a unui mandat de negociator-şef, ocupându-se încă din 2009 de gestionarea programului economic desenat de FMI pentru România.

Stolojan: "Guvernul mai greşeşte când calculează valoarea reală a economiei"

Calculele Guvernului privind valoarea reală a economiei şi veniturile bugetare nu se nimeresc întotdeauna cu realitatea a afirmat europarlamentarul PDL Theodor Stolojan, citat de Antena 3. "Statul a pierdut anul trecut în lupta cu evaziunea fiscală venituri bugetare suplimentare de circa 2,4 miliarde de euro fie Ministerul Finanţelor din România a greşit cifrele legate de bugetul pe anul trecut, pentru că banii nu se regăsesc în buget", a spus europarlamentarul PDL.

Leonard Orban, sigur de absorbţia de 6 miliarde

România şi-a propus să absoarbe până la sfârşitul acestui an din fondurile europene alocate şase miliarde de euro, din care 3,5 miliarde de euro pentru politica de coeziune, a declarat vineri la Braşov în cadrul unei conferinţe, ministrul Afacerilor Europene, Leonard Orban. Ministrul Afacerilor Europene a adăugat că României i-au fost alocate pentru perioada 2007-2013 aproximativ 35,4 miliarde de euro din care, până în prezent au fost absorbite fonduri care însumează aproximativ 25%, existând diferenţe importante pe categorii de fonduri implicate.

Companiile de gaze şi electricitate, suprataxate de Guvern

Pe măsură ce preţurile reglementate vor fi eliminate, Guvernul ia în calcul creşterea redevenţelor la petrol şi gaze sau suprataxarea companiilor din sectorul gazelor şi energiei electrice. "Există în Guvern discuţii privind nivelul redevenţelor la petrol şi gaze. Acestea ar putea fi majorate mai devreme de 2014, odată cu procesul de liberalizare a preţurilor energiei electrice şi gazelor naturale. O altă variantă este suprataxarea companiilor de gaze şi energie, pentru că vor fi nişte profituri pentru care trebuie să facă nimic", au declarat surse guvernamentale pentru Mediafax.

ROMANIA LIBERA

Silviu Prigoană: "Vreau să fiu primar pentru mine şi familia mea"

Silviu Prigoană crede că se pricepe la administraţie mai bine decât politologul Cristian Preda, a cărui excludere din partid a cerut-o săptămâna trecută, şi nu se teme că şi-a îndepărtat în acest fel electoratul educat din Bucureşti, fiindcă pentru acesta a pregătit un program separat de refacere a vechilor construcţii din Capitală. Prigoană declară că oricine va face o replică a unei case de patrimoniu va fi scutit de impozite şi taxe toată viaţa. Capitala pe care o are ca model este Praga, fiindcă e "curată şi bine conservată" şi nu are câini vagabonzi.

"Nimeni nu dă factură aici"

Intermediarii de legume şi fructe din piaţa angro de pe strada Pucheni, în Bucureşti, nu emit documente fiscale pentru ceea ce vând şi îşi permit asta deoarece autorităţile statului nu-i controlează. România liberă a realizat traseul complet al contrabandiştilor de legume şi fructe. A mers pe drumul acestora de la punctele de plecare, din Grecia şi Bulgaria, surse preferate de marfă ale samsarilor români, până la destinaţie, în pieţele româneşti. În primul episod, reporterii incognito au cumpărat din Bulgaria o tonă de portocale, varză, cartofi, mere, salată şi alte produse, pentru care au obţinut două facturi inutile pe teritoriul României.

ZIARUL FINANCIAR

Mai rău ca în fotbal: 25 de CEO au fost schimbaţi din funcţie de la începutul anului

Cel puţin 25 de companii şi bănci cu afaceri cumulate de peste un miliard de euro şi active de peste 30 de miliarde de euro şi-au schimbat CEO-ul de la începutul acestui an, iar o companie cu afaceri de peste 5 miliarde de euro - grupul Rompetrol - se pregăteşte să-şi schimbe şeful de la începutul lunii iunie, potrivit datelor centralizate de ZF. Cele mai multe schimbări la nivel de CEO la început de an s-au făcut în sectorul bancar şi în cel al cosmeticelor, unde companiile aflate în topul celor mai mari jucători de pe piaţă au decis să-şi înlocuiască executivii de cel mai înalt nivel.

Efectul finalei UEFA Europa League din 9 mai asupra economiei: cum vor pasa "mingea" de 30 mil. euro hotelierii, barurile, taximetriştii şi muzeele din Bucureşti

Intră în joc 10.600 de camere în hoteluri, 11.000 de taximetrişti, peste 100 de baruri şi restaurante din centrul vechi, muzee şi zeci de agenţii de turism care aduc suporteri străini în ţară. Miza o reprezintă "transferurile" de peste 30 de milioane de euro pe care le va aduce în Capitală marea finală din 9 mai de pe Arena Naţională. Proprietarii barurilor şi restaurantelor estimează între plus 20% şi 50% la încasările din vânzarea de bere. Hotelurile îşi vor rotunji conturile după ce toate camerele au fost rezervate la preţuri duble, iar agenţiile de turism mizează pe pachetele speciale pentru suporteri chiar şi la tariful de 600 de euro. Taximetriştii aşteaptă încasări similare cu cele de Revelion, adică de trei ori mai mari faţă de o zi normală.

Cupru Min, primul eşec al lui Ungureanu: fără investitor, fără bani şi cu multe întrebări

Tocmai serviciile de informaţii, de unde provine premierul, ar fi trebuit să informeze Ministerul Economiei asupra lipsei de seriozitate a firmei canadiene. Până în ultima clipă premierul a crezut în finalizarea vânzării Cupru Min. Cea mai importantă privatizare din ultimii ani, cea a producătorului de cupru Cupru Min, compania care exploatează 60% din rezervele de cupru naţionale, s-a dovedit o privatizare eşuată care a lăsat în urmă numai întrebări fără răspuns.

UE anchetează un contract de 110 mil. euro al Primăriei Sectorului 3 cu Tehnologica Radion

Încălcarea legislaţiei achiziţiilor publice a fost indicată de Comisia Europeană (CE) la sfârşitul lunii ianuarie, în cazul unui contract de reabilitare a infrastructurii din sectorul 3, în valoare de aproximativ 110 milioane euro, atribuit în 2009 de primăria condusă de Liviu Negoiţă către Axela Construcţii, AB Construct, Teh­nologica Radion şi Pro Cons XXI, firme care, de-a lungul anilor, au câştigat nume­roase contracte cu administraţia locală. Firma AB Construct este condusă de Bogdan Gruia, indicat în presă ca fiind un apropiat al primarului Negoiţă, iar Teh­nologica Radion este patronată de Theodor Berna, partener de afaceri într-o altă firmă cu Gruia.

Stolojan atacă dur Guvernul: "Trebuie să iasă să spună ce este cu această bulibăşeală de cifre"

În România, calculele Guvernului privind valoarea reală a economiei şi veniturile bugetare "dau cu virgulă". Fie statul a pierdut anul trecut în lupta cu evaziunea fiscală venituri bugetare suplimentare de circa 2,4 miliarde de euro, bani care ar fi fost suficienţi pentru a reîntregi salariile bugetarilor dar şi pentru reducerea CAS, fie Ministerul Finanţelor din România a greşit cifrele legate de bugetul pe anul trecut, de creşterea PIB sau de veniturile încasate în vistieria statului. "Bulibăşeala" la care face referire fostul premier al României este următoarea: deşi anul trecut PIB a fost cu peste şapte miliarde de euro mai mare decât estimările iniţiale, veniturile bugetare nu numai că nu au fost mai mari, ci au fost chiar mai mici, cu circa 220 de milioane de euro, decât cele prevăzute.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb