REVISTA PRESEI 12.12.2017

Willy Homner
Revista Presei / 12 decembrie 2017

REVISTA PRESEI 12.12.2017

ADEVARUL

Prima lege a Justiţiei, adoptată cu scandal de Camera Deputaţilor

Camera Deputaţilor a adoptat cu 179 de voturi "pentru" şi 90 de voturi "împotrivă" modificările aduse legii 303/2004 privind statutul magistraţilor, într-o şedinţă convocată ad-hoc. De asemenea, a fost adoptată şi modificarea legii ANI, care prevede că interdicţiile aplicate senatorilor şi deputaţilor descoperiţi de Agenţia Naţională de Integritate în conflict de interese în perioada 2007 - 2013 încetează de drept. Preşedintele de şedinţă, social-democratul Gabriel Vlase, a tăiat în repetate rânduri microfonul membrilor opoziţiei şi la un moment dat chiar a pus capăt intervenţiilor deputaţilor PNL şi USR. Deputaţii USR au fluierat pe tot parcursul sesiunii de vot, iar liberalii au bătut cu palmele în bănci

"Haiducie" în Parlament: Scad taxele pentru maşini cu motoare mari, cresc pentru cele cu motoare cu cilindree mică

Un grup format din zeci de deputaţi poziţionaţi pe întreg eşichierul politic încearcă să modifice legea privind Codul Fiscal astfel încât impozitele datorate statului de proprietarii de maşini de teren, SUV-uri de lux şi limuzine cu motoare mari să se reducă cu până la 90 la sută. Reversul medaliei: impozitele datorate de românii care au maşini cu motoare până în 1.600 de centimetri cubi cresc cu aproximativ 50 la sută. Concret, este vorba de propunerea legislativă privind modificarea alin. (2) al art.470 din Legea nr.227/2015. Iniţiatorii, un grup de 60 de deputaţi printre care şi Robert Turcescu şi preşedintele USR Dan Barna , îşi motivează propunerea de modificare legislativă susţinând că scăderea nivelului impozitării maşinilor îi va convinge pe români să nu mai apeleze la soluţia înmatriculării maşinilor în Bulgaria unde taxele sunt sensibil mai mici.

Poliţia, alarmată de mesajele protestatarilor pe Facebook

După ce pe Facebook au fost postate îndemnuri precum "Atacaţi secţiile de poliţie şi luaţi arme de acolo!", Poliţia Română face un apel către cetăţenii care vor să participe la manifestări publice să îşi exercite dreptul la liberă exprimare fără violenţă şi într-un mod civilizat. În acest context, la nivelul Poliţiei Române, au fost demarate cercetări, sub coordonarea unităţilor de parchet teritorial competente, faţă de persoane bănuite de săvârşirea infacţiunii de instigare la tulburarea ordinii şi liniştii publice. "Instigarea este o infracţiune prevăzută de articolul 368 din Codul Penal şi este pedepsită de lege.

Cum pregăteşte UE apărarea comună europeană

Miniştrii de Externe din 25 de state membre ale blocului comunitar au luat, luni, la Bruxelles, decizia oficială de a stabili o nouă reţea de cooperare în domeniul apărării şi securităţii, punând astfel bazele unei aşa-numite "uniuni a apărării europene". Cooperarea va începe cu 17 proiecte, care acoperă domenii precum pregătirea, dezvoltarea capacităţilor şi reacţia operaţională rapidă, proiecte ce ar urma să fie adoptate oficial la începutul anului viitor. Însă un element esenţial al acestui pact militar european, susţinut iniţial de Franţa şi Germania, constă în faptul că promovează o abordare cu două viteze, notează Politico.eu, menţionând că numai grupuri de ţări susţin anumite proiecte.

Cum a impulsionat Gheorghe Funar industria IT la Cluj

Capitala Ardealului are mai multe firme şi angajaţi în IT decât Timişoara şi Iaşiul la un loc, devenind polul industriei de profil din afara Bucureştiului. Specialiştii consultaţi de "Adevărul" pun această evoluţie pe seama existenţei la Cluj a unei zone puternice de IMM-uri care s-a datorat lipsei, pentru o lungă perioadă de timp, a concurenţei din partea multinaţionalelor din domeniu. Numărul firmelor de IT din România a crescut cu 50%, numărul angajaţilor s-a majorat cu 75%, iar cifra de afaceri s-a dublat în ultimii şase ani, ajungând la aproape 5 miliarde de euro. În acest context, nu este de mirare că IT-ul, împreună cu tehnologia comunicării, a ajuns să depăşească 6 % din PIB.

Inspectoratul Şcolar din Capitală recomandă şcolilor să nu desfăşoare serbări în perioada 14-16 decembrie

Serbările de iarnă programate pentru sfârşitul acestei săptămâni în şcoli, grădiniţe şi licee ar putea fi anulate pentru respectarea zilelor de doliu naţional, după decesul Regelui Mihai I. Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti (ISMB) a trimis o recomandare tuturor instituţiilor de învăţământ din Capitală pentru respectarea zilelor de doliu naţional, spunând că nu impune nimic, fiind doar o recomandare.

Rusia dă drumul la gaze prin gheţurile arctice

Rusia a inaugrat, la sfârşitul săptămânii trecute, în prezenţa preşedintelui rus Vladimir Putin, un mega proiect energetic , Yamal, în zona arctică a Siberiei, construit în condiţii climatice şi geologice extreme, informează AFP. Producatorul rus de gaze naturale Novatek, care pentru acest proiect şi-a unit forţele cu grupul francez Total şi cel chinez CNPC, a făcut, vineri, prima livrare de gaze naturale lichefiate din portul Sabetta. Proiectul are o valoare estimată la 27 de miliarde de dolari pe an şi vizează construirea unei uzine de lichefiere a gazelor naturale cu o capacitate iniţială de 5,5 milioane tone pe an, care în 2019 ar urma să ajungă la 16,5 milioane tone pe an.

BANCHERUL

De ce a declanşat Consiliul Concurenţei una dintre cele mai ample investigaţii ale sale la firmele de leasing si la IFN-urile care acordă credite online?

La doi ani si jumătate de la începerea unei investigaţii privind schimbul de informaţii comerciale in regim preferenţial intre firmele de asigurări prin intermediul asociaţiei UNSAR si unei publicaţii de specialitate, Media Xprimm, Consiliul Concurenţei anunţă că a declanşat două anchete de acelaşi gen pe piaţa firmelor de leasing si de credite de consum. Consiliul Concurenţei menţionează, intr-un comunicat, că una dintre investigaţii "vizează posibile schimburi de informaţii sensibile din punct de vedere comercial intre companii concurente pe piaţa leasingului financiar si a creditului de consum", iar pârţile investigate sunt Consiliul Patronatelor Bancare din Romania (CPBR), Asociaţia Societăţilor Financiare din Romania (ALB), Patronatul Leasingului si al Creditului din Romania (PLCR), Patronatul Creditului IFN (PCIFN), precum si Diplomat Consult SRL.

COTIDIANUL

Anticorupţia anti-PSD - ALDE - Cornel Nistorescu

Cine se mai îndoieşte de faptul că tot spectacolul anticorupţie este o operaţiune ultracoordonată este un naiv. Şi anticorupţia în cazul lui Ponta şi al guvernului său era coordonată. Asta, pe lîngă alte informaţii delicate, întăreşte convingrea că răsturnarea guvernului Ponta a avut un cap şi o coadă. După cum arestarea unor oameni incomozi pentru Binom şi pentru anticorupţie a avut la bază şi un sprijin din partea lui Ponta şi o susţinere masivă din partea lui Traian Băsescu. Anticorupţia de acum urmăreşte debarcarea lui Liviu Dragnea şi a PSD-ului. În afara meselor de prînz, la Cotroceni, oamenii preşedintelui nu mănîncă decît Dragnea şi PSD pe pîine. Nenorocirea este totală. Dacă PSD-ul şi Dragnea sunt ultimii apărători ai independenţei faţă de statutul de colonie care ni se aplică, atunci e groasă rău.

Alegeri şi decizii semi-inconştiente - Gheorghe Piperea

Angoasantă este partea negativă, întunecată, a brandului. În primul rând, aşa cum s-a văzut, brandul are o tendinţă expansionistă, este menit a distruge sau acapara alte branduri şi a elimina produsele fără brand, exact cum un animal are tendinţa naturală de a ajunge în vârful lanţului trofic. Brandul este ca o gaură neagră gravitaţională care atrage tot şi distruge împrejurimile. Exista însă o altă consecinţă negativă a brandului, mult mai rea decât efectul de concentrare a interesului comercial în dauna altor branduri, mai mici sau mai puţin semnificative, sau a produselor şi serviciilor "independente", care nu sunt beneficiare ale aureolei unui brand. Manipularea, minciuna sau reclama deceptivă induc în eroare sau distrag atenţia, deformând în special comportamentul contractual.

Toate tunurile pe Tel Drum

Procurorii DNA au dispus, luni, schimbarea încadrării juridice, în sensul reţinerii formei agravante a infracţiunilor iniţiale, precum şi punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de societatea Tel Drum şi reprezentanţii acesteia, într-un dosar privind fraudarea fondurilor europene, cu un prejudiciu de peste un milion de euro. În dosar sunt inculpaţi S.C. Tel Drum SA, Petre Pitiş şi Mircea Vişan, reprezentanţi ai firmei, care sunt acuzaţi de folosire sau prezentare cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri europene, cu consecinţe deosebit de grave.

CURIERUL NATIONAL

Consiliul Concurenţei ia la puricat băncile

Consiliul Concurenţei a efectuat inspecţii inopinate la sediile a 25 de bănci, Instituţii Financiare NonBancare (IFN), societăţi de leasing, asociaţii profesionale şi patronale din domeniul serviciilor financiare, fiind una dintre cele mai ample acţiuni ale instituţiei. Inspecţiile s-au derulat în cadrul a două investigaţii declanşate de Autoritatea de concurenţă pe piaţa serviciilor de leasing operaţional şi pe piaţa de leasing financiar şi creditului de consum din România. Au fost vizate bănci, precum Bancpost, Unicredit Bank, Raiffeisen şi BCR. Alţi 15 operatori economici au fost sancţionaţi în perioada 28 august - 6 octombrie. Amenzi contravenţionale în valoare totală de 570.000 lei.

Industria IT şi-a dublat veniturile în 6 ani. Piaţă de 5 miliarde de euro în România

ARIES Transilvania anunţă rezultatele unui amplu studiu naţional al pieţei de IT din România, realizat cu sprijinul Primăriei şi Consiliului Local Cluj-Napoca, şi care analizează evoluţia domeniului pe parcursul a şase ani, între 2011 şi 2016. Conform studiului, numărul companiilor din IT la nivel naţional a crescut în perioada 2011-2016 de la 9.823 la 14.339, şi se previzionează că la finalul anului 2017 se va depăşi numărul de 17.000. Practic, în cei 6 ani de zile, s-au înregistrat cu aproape 50% mai multe firme cu profil informatic.

COTAR anunţă începerea protestelor

Confederaţia Operatorilor şi Transportatorilor Autorizaţi din România (COTAR) anunţă că mâine până la 5.000 de transportatori de persoane vor protesta în faţa sediului Guvernului şi alţi peste 30.000 în toate marile oraşe din ţară (Timişoara, Arad, Iaşi, Braşov, Bacău, Craiova, Constanţa etc.), între orele 9.00 şi 20.00. Transporturile rutiere aduc anual 4,7% din PIB, dar autorităţile statului tolerează pirateria, astfel încât România să piardă încă 4,7% din PIB, numărul celor care fac piraterie fiind aproape egal cu cel al transportatorilor autorizaţi. În curând, România va pierde şi procentul de 4,7% din PIB adus de transportatorii autorizaţi, din cauza concurenţei neloiale şi a pirateriei, tolerate de autorităţi în ultimii şapte ani, pentru că cei care respectă legea vor da faliment.

Franţa: Începând cu anul şcolar 2018, telefoanele mobile vor fi interzise în şcoli

Această măsură a fost una dintre promisiunile făcute de Emmanuel Macron în campania electorală, în cadrul politicii sale în domeniul educaţional, şi căreia i-a venit rândul să fie aplicată. Duminică, ministrul francez al Educaţiei Naţionale, Jean-Michel Blanquer, a confirmat că telefoanele mobile vor fi interzise în şcoli şi colegii începând cu anul şcolar 2018. Domnia sa a precizat că această măsură va fi aplicată "în diverse modalităţi", răspunzând astfel preocupărilor în acest sens ale Federaţiei părinţilor de elevi. În opinia lui Jean-Michel Blanquer, interzicerea telefoanelor mobile în mediul şcolar este o chestiune de "sănătate publică". "Este bine să nu lăsăm copiii prea mult timp în faţa ecranelor înainte de a împlini 7 ani", amintind că în unele instituţii de învăţământ această măsură a fost deja aplicată.

EVENIMENTUL ZILEI

Băsescu anunţă APOCALIPSA PSD: Guvernarea e ABULICĂ!

Deşi PSD a câştigat cu un scor zdrobitor alegerile din 2016, acum partidul lui Dragnea ar risca o veritabilă apocalipsă electorală, susţine fostul preşedinte Traian Băsescu, la România TV, avertizând că guvernarea PSD este "abulică" şi are un "management prost". "Acum un an, PSD câştiga alegerile cu un scor zdrobitor. Acum, alegerile sunt ca şi pierdute. E o guvernare abulică. E un management prost al acţiunilor guvernamentale şi al celor parlamentare. În ultima lună parcă a început să se audă un singur mesaj, dar de fel e degringoladă. Deşi, până şi Olguţa Vasilescu e mai reţinută. Foarte rău le-a făcut pesediştilor ce fac ei cu legile Justiţiei. Graba în acest sens, al modificării, nu are nicio justificare", a spus Traian Băsescu

O FURTUNĂ SOLARĂ va lovi Pământul! Autorităţile sunt în ALERTĂ MAXIMĂ

Oamenii de ştiinţă se pregătesc de ce este mai rău, după furtuna solară care se preconizează că va lovi Pământul în cursul zilei de mâine. Un nor de particule solare va lovi câmpul magnetic al Pământului, punând reţele electrice din întreaga lume la grea încercare, avertizează National Oceanic and Atmospheric Administration, potrivit Daily Star. Specialiştii spun că furtuna va lovi Pământul mâine, când un vânt solar puternic se va apropia de planeta noastră. Acestea pot provoca probleme serioase în ceea ce priveşte reţelele de alimentare cu energie electrică. Impactul asupra reţelelor de alimentare poate fi unul uriaş, provocând pene de curent sau alarme false în sistem, care determină închiderea automată a acestora.

2018, an dezastruos pentru România. Ponta prevede apocalipsa în ţară

Fostul premier accentuează o părere tot mai des întâlnită în spaţiul public: România o să se confrunte cu o criză economic majoră anul viitor. "2018 va arăta foarte rău. Va fi grav pentru buzunarele noastre. A trecut un an de la alegeri. Se vorbeşte că dăm al doilea Guvern jos. Lucrurile merg foarte prost şi economic, şi social. Ne vom întoarce curând în 2000, la criză. Într-un an, un an - jumate maxim. Din mai multe motive. Cheltuim mai mult decât producem. Un fleac, au ciuruit Codul Fiscal. Aproape tot ce fac acum, e foarte rău. Acum e bine să ai o pilă la stat să ai ditamai sălăroiul. Şi e bine şi pentru multinaţionale.

Ruşii au lichidat peste 32000 de militanţi în Siria

Comandantul corpului expediţionar militar rus din Siria, general-colonelul Serghei Surovikin, i-a raportat preşedintelui rus Vladimir Putin că 32000 de militanţi au fost ucişi în Siria în ultimele şapte luni, de către forţele armate ruse. "Mai mult de 67 000 de kilometri pătraţi din teritoriul sirian, peste 1000 de localităţi, 78 de câmpuri petroliere şi gazifere şi două depozite de minereuri fosfatice au fost eliberate. Avioanele militare au efectuat 6956 de ieşiri de luptă iar elicoptere militare au efectuat peste 7000 de ieşiri de luptă. Mai mult de 32000 de militanţi, 394 tancuri şi alte 12.000 de diferite echipamente militare au fost distruse ", a declarat Surovikin în legătură cu operaţiunea care a avut loc în ultimele 227 de zile.

Sevil Shhaideh, numită în conducerea OMV Petrom

Numirea lui Sevil Shhaideh în conducerea OMV Petrom a fost publicată în Monitorul Oficial, aceasta fiind membru provizoriu al Consiliului de Supraveghere al companiei, până la următoarea Adunare Generală a Acţionarilor. În plus, Shhaideh va mai face parte din comitetul de audit, cât şi din cel prezidenţial şi de nominalizare ale OMV Petrom, potrivit Ziuadeconstanţa.ro. Consiliul de Supraveghere al OMV Petrom, societatea administrată în sistem dualist, cu sediul în Bucureşti, a luat decizia de a o numi pe Sevil Shhaideh în conducerea OMV Petrom în data de 26 octombrie, după ce Mihai Busuioc a renunţat la mandatul său de membru al Consiliului.

Ministrul Turismului: Toţi cetăţenii vor primi vouchere de vacanţă

Ministrul Turismului, Mircea Titus Dobre, a făcut un anunţ, care îi vizează pe toţi românii! Toţi cetăţenii urmează să primească vouchere de vacanţă până în martie-aprilie, 2018. Anunţul a fost făcut de ministrul Turismului, la o întâlnire care a avut loc la Sinaia. Mircea Titus Dobre a precizat că există deja instituţii care au acordat deja aceste vouchere. ″Începând cu 2018 sunt prevăzuţi şi banii pentru voucherele de vacanţă. Vă anunţ că în bugetul anului 2018 există filă separată pentru acest lucru. Toţi cetăţenii le vor primi până în martie-aprilie", a precizat ministrul Turismului în cadrul unei întâlniri pe care a avut-o cu reprezentanţii ANPC, autorităţile locale din staţiunile turistice de pe raza judeţului Prahova şi cu agenţii economici din această zonă.

JURNALUL NATIONAL

Coşmar la Leipzig. România a fost eliminată cu un gol primit în ultima secundă a meciului cu Cehia

Naţionala feminină de handbal a României a ratat calificarea în sferturile de finală ale Campionatului Mondial din Germania, după ce a fost învinsă de Cehia cu scorul de 28-27 (14-17), luni seara, la Leipzig, în optimi, după un gol primit în ultima secundă de joc. Tricolorele au pierdut dramatic, după ce au condus timp de 55 de minute. În minutul 53, România avea avantaj de trei goluri, 25-22, dar a primit patru goluri la rând (25-26), a reuşit să egaleze la 26 şi la 27, dar a încasat gol la ultima fază a meciului, la care Cehia a atacat cu opt jucătoare (a scos portarul), iar România s-a apărat cu 5 jucătoare de câmp (Ardean-Elisei era eliminată).

Ioana Petrescu: Inflaţia va tăia creşterile de salarii din 2018

Deşi proiectul de buget prevede creşteri de salarii brute cu 25% pentru toţi salariaţii de la stat, începând cu luna ianuarie, în realitate oamenii vor rămâne în mână cu 4%. Însă, dacă luăm în considerare şi inflaţia, angajaţii de la stat vor rămâne cu numai 0,9% în 2018 comparativ cu acest an, spune Ioana Petrescu, fost ministru de Finanţe în Guvernul Ponta. Ea adaugă că cei mai afectaţi vor fi salariaţii din mediul privat, având în vedere că nu toţi patronii vor putea transfera contribuţiile angajaţilor. Fostul ministru de Finanţe a criticat proiectul de buget pe 2018 şi din perspectiva reducerilor de cheltuieli, care nu se fac după o analiză amănunţită, ci se taie arbitrar de la toată lumea.

Activele RAFO Oneşti, scoase la vânzare pentru 60 milioane dolari

Activele Rafinăriei RAFO Oneşti negrevate de sarcini vor fi scoase la vânzare, preţul de pornire fiind stabilit la 60 milioane de euro, fără TVA, şi nu vor fi cedate sub valoarea de lichidare de 29,75 milioane dolari, plus TVA. Măsura face parte din planul de reorganizare a societăţii întocmit de administratorul special, Casa de Insolvenţă Transilvania, şi adoptat de Comitetul Creditorilor pe data de 4 decembrie. Acesta a fost deja înregistrat la Tribunalul Bacău. Rafinăria are datorii de circa 330 de milioane de lei şi se află de mai mulţi ani în conservare. După cum ne-a declarat Ion Marian, reprezentantul salariaţilor RAFO, compania mai are doar 80 de angajaţi, iar pentru repornirea ei este necesară o infuzie de capital.

Brexit: Exodul bancilor din Marea Britanie se amana?

Unii dintre bancherii de top din Londra au declarat că ar opri sau chiar ar contramanda planurile de relocalizare în Europa continentală, dacă va exista un acord care să permită Marii Britanii să-şi menţină accesul la piaţa unică europeană, o schimbare semnificativă faţă de precedentele avertismente că nu va exista "cale de întoarcere", scrie Financial Times (FT). Posibilitatea menţinerii accesului la piaţa unică europeană este văzută ca puţin probabilă, dar posibilă, după ce, săptămâna trecută, Regatul Unit a promis să păstreze "alinierea deplină" la reglementările UE privind piaţa internă dacă nu va putea stabili termenii viitoarei relaţii cu blocul comunitar după Brexit.

NATIONAL

Băsescu, fraierul lui Putin!

Isteria ameninţării ruseşti este minuţios întreţinută de către grupurile interesate ca liderii politicii româneşti să se lase aburiţi de această veşnica " sperietoare" si să lase "ciocul mic" atunci când trebuie să plătească obolul "frăţiorilor mai mari" care si-au auto încredinţat misiunea de a ne păzi. Si dacă am ajuns sa dăm miliarde de dolari pe rachete, avioane si corvete, in timp ce Armata română nu are bani nici măcar să achiziţioneze anvelope de iarna pentru rablele care trebuiau casate încă de pe vremea lui Ceauşescu aceasta este doar pentru că niciun politician sau demnitar român nu a îndrăznit să întrebe si ce dracu' facem noi totuşi cu 12 bucăţi de F16 la mâna a doua dacă ruşii chiar vor să ne ocupe?!

Cum fentează românii...România: plinul in Bulgaria, profit de 500 de lei

Sunt banii pe care ii câştigă un transportator român dacă umple rezervorul unui singur TIR in Bulgaria vecină, unul dintre efectele inevitabile ale scumpirii accizei la carburanţi, cea mai mare dintre tarile din regiune. Pentru romanii patroni ai firmelor de transport(dar si pentru şoferii maşinilor obişnuite) socoteala e simplă: preţul mediu de la pompele bulgăreşti era de 1,033 euro la benzină si 1,025 euro la motorină, estimat la data de 27 noiembrie, in timp ce in Romania un litru de benzina costa 1,135 euro si 1,157 euro motorina. In ultimul caz, o diferenţă de preţ care ajunge până la 13 eurocenţi pe litru, adică circa 60 de bani pe litru, la cursul actual leu-euro. TIR-urile au rezervoare de 900 de litri, prin urmare plinul in Bulgaria aduce un profit de 540 de lei.

PUTEREA

Firma care operează BLUE AIR, de acord să returneze activele către fostul proprietar

Secţia civilă a Tribunalului Ialomiţa a decis că Blue Air Airline Management Solutions SRL - firma care prestează în prezent servicii de transport aerian sub marca "Blue Air" -, trebuie să restituie fostului proprietar, Bata Sky Imobiliare SA, aflată în insolvenţă, toate activele pe care le-a preluat în 2013 în baza unui contract de transfer de activitate. Petenta în acest dosar este compania Romstrade SRL, în insolvenţă, reprezentată de administratorul judiciar, iar omul de afaceri Nelu Iordache şi Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Giurgiu au calitatea de intervenienţi. Blue Air Airline Management Solutions SRL afirmă, într-un document adresat administratorului judiciar al Bata Sky Imobiliare SA, că "(...) având în vedere caracterul executoriu al acestei hotărâri, ne arătăm disponibilitatea în vederea executării dispozitivului acesteia, cu bună credinţă".

Viceprimarul din Iaşi crea să oprească POLUAREA cu ASPIRATOARELE oamenilor

Poluarea le dă bătăi de cap ieşenilor, dar viceprimarul a găsit o soluţie miraculoasă şi cere ajutorul localnicilor. Viceprimarul Radu Botez vine cu o idee inedită de a purifica aerul în oraş. Soluţia sa i-a lăsat fără replică pe cei prezenţi în şedintă. "Ati adus din nou in discutie acel proiect propus cu cele doua statii de epurare a aerului, cu cele doua aspiratoare. Sigur, am discutat si cred ca acel proiect am putea sa il imbunatatim si poate chiar sa il realizam, in sensul in care odata pe saptamana toti cetatenii Iasului sa iasa la geam cu aspiratorul timp de o ora si sa reusim astfel aerul sa-l purificam", a spus Radu Botez, conform procesului verbal al şedinţei, care poate fi citit pe site-ul Primăriei Iaşi.

ROMANIA LIBERA

Erdogan şi Putin anunţă un nou summit la Soci, în Rusia, pentru rezolvarea conflictului sirian

Preşedinţii Turciei, Recep Tayyip Erdogan, şi Rusiei, Vladimir Putin, au anunţat luni, la Ankara, organizarea unui apropiat summit în oraşul Soci, pe litoralul rusesc al Mării Negre, pentru rezolvarea conflictului sirian. "Am vorbit despre Siria. Ne vom reîntoarce în cel mai scurt timp posibil la Soci", a spus Erdogan, într-o conferinţă comună de presă cu omologul său rus, transmisă în direct de canalul NTV. La rândul său, Putin a confirmat că evenimentul va avea loc la "începutul anului viitor" şi a precizat că, la respectivul summit, va fi dezbătut viitorul structurii de stat a Siriei.

2019 se anunţă un an de austeritate. Guvernul pregăteşte amânarea unor drepturi salariale

Un proiect de ordonanţă de urgenţă dă startul la tăieri consistente de cheltuieli pentru anul viitor. OUG ar urma să fie dată simultan cu Legea bugetului de stat. Impactul bugetar al acestor reduceri e de 5,14% din PIB în anul 2018. Angajările în administraţie vor fi permise doar cu regula "1 la 2". Munca suplimentară va fi compensată numai cu timp liber, nu şi cu bani. Ordonatorii de credite vor fi obligaţi să scadă cheltuielile cu 10%. Unele drepturi salariale, stabilite prin hotărâri ale instanţelor, vor fi eşalonate la plată pe cinci ani.

ZIARUL FINANCIAR

România are cel mai ieftin lapte crud din UE, dar plăteşte la raft pentru o sticlă de lapte aproape cât un neamţ

Mihai Petcu, Agroindustriala Pantelimon: "Laptele ajunge la 4,8 lei la raft pentru că se fac tot felul de sofisticări, îl ambalează în diferite feluri, fac reclame şi adaugă... Dacă ţine, ţine!" România are cel mai ieftin lapte crud din UE, de 1,37 lei pe litru la poarta fermei în octombrie 2017, potrivit datelor Comisiei Europene, dar cu toate acestea românii plătesc la raft pentru un litru de lapte de 1,5% grăsime aproape cât un neamţ, care are un salariu de patru ori mai mare decât românul.

Românii au o avere de 370 de miliarde de euro

Fiecare român are în medie o avuţie netă de aproximativ 18.600 de euro, de circa şase mai mică decât un european din zona euro, în timp ce datoria pe persoană ajunge în România la circa 1.500 de euro, potrivit datelor BNR din Raportul asupra stabilităţii financiare 2017. Populaţia din România a ajuns în acest an la active de peste 1.700 de miliarde de lei (circa 370 mld. euro), din care cea mai mare pondere revine activelor imobiliare, după cum reiese din datele Băncii Naţionale. Avuţia netă a populaţiei a crescut cu 6,1%, atât ca urmare a majorării activului financiar, cât şi a creşterii activului imobiliar. Activele financiare nete au ajuns la jumătatea anului la 400 mld. lei, în timp ce valoarea activelor imobiliare a urcat la 1.336 mld. lei, conform datelor BNR.

O mare bancă europeană prognozează că bitcoin va ajunge la 60.000 de dolari înainte de a se prăbuşi până la 1000 de dolari

Saxo Bank, bancă globală de investiţii, specializată în tranzacţionări online şi investiţii pe pieţele financiare internaţionale, a lansat cele zece predicţii scandaloase pentru anul viitor, evenimente cu probabilitate de producere destul de redusă, dar cu un impact mai mult decât semnificativ pe pieţele globale în cazul în care se vor adeveri. Anul trecut, banca a prevăzut faptul că valoarea bitcoin-ului se va tripla "cu uşurinţă ajungând la o valoare de peste 2100 de dolari". Nu numai că bitcoin-ul a ajuns la 2100 de dolari, ci chiar a depăşit pragul de 16.000 de dolari. Banca prevede că valoarea monedei va ajunge până la 60.000 de dolari apoi mai multe guverne vor lansa un atac coordonat asupra tuturor criptomonezilor. Simultan, guvernele îşi vor lansa propriile monezi virtuale, astfel valoarea bitcoin va ajunge la 1000 de dolari.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb