REVISTA PRESEI 16.06.2011

Willy Homner
Ziarul BURSA #Revista Presei / 16 iunie 2011

ADEVARUL

Traian Băsescu devine tot mai greu de demis

Preşedintele României poate fi destituit din funcţie doar dacă în favoarea demiterii sale votează jumătate plus unu din numărul total de alegători înscrişi pe listele electorale. Decizia aparţine Comisiei juridice a Camerei Deputaţilor, care a modificat ieri Legea referendumului. Potrivit datelor oficiale de pe site-ul Autorităţii Electorale Permanente, în România există în jur de 18.000.000 de români cu drept de vot, ceea ce înseamnă că, prin votarea acestei legi, şeful statului poate fi demis doar dacă cel puţin nouă milioane de alegători votează pentru înlăturarea sa de la Palatul Cotroceni.

"Ambasadorul" Ţinutului Secuiesc, răsplătit de Băsescu

Şeful Cancelariei prezidenţiale, Cătălin Avramescu, a primit undă verde la limită din partea Comisiilor de Politică Externă pentru funcţia de ambasador în Finlanda şi Estonia. Parlamentarii Opoziţiei i-au cerut socoteală pentru declaraţiile sale anti-UE şi de susţinere a Ţinutului Secuiesc. Avramescu a avut o singură explicaţie: era persoană privată. Doar un vot în plus l-a făcut pe omul susţinut de Băsescu să smulgă avizul Comisiilor reunite de Politică Externă: 16 voturi "pentru" şi 15 "împotrivă". Avizul Comisiilor era oricum consultativ, atributul numirii ambasadorilor revenind preşedintelui.

La luptă pentru o lume mai bună de Andrei Plesu

Un pedagog din Canada împreună cu soţia sa au hotărât să nu-şi informeze prietenii asupra sexului ultimului lor copil. Copilul însuşi nu trebuie să ştie dacă e fată sau băiat înainte de a putea decide singur ce vrea să fie. N-a fost întrebat dacă e de acord. I s-a luat, în numele libertăţii, libertatea de a fi ceea ce este. Va fi altfel decât colegii lui de grădiniţă şi de şcoală, va fi învăţat că între identitatea nativă şi cea închipuită sau visată, nu cea dintâi trebuie să prevaleze. Va fi pus în faţa unei "alegeri" pentru care, de fapt, n-are criterii. Sau care este practic irealizabilă. Nu poţi să spui unui individ scund şi cu ochi albaştri că e "liber" să fie înalt şi cu ochi negri. Nu poţi vorbi de libertatea unui câine de a fi vulpe sau bibilică. Preocuparea celor doi părinţi cu privire la "libertatea" copiilor lor este, ca să zicem aşa, nemiloasă şi potenţial schimonositoare. E (încă) un caz în care ideologicul siluieşte realitatea, pretinzând că o îmbunătăţeşte.

Gaura neagră Bechtel împlineşte şapte ani

La 16 iunie 2004 au început lucrările la cea mai scumpă autostradă din lume. Astăzi, cu doi ani înaintea termenului-limită, e gata 12% din lungime, după o cheltuială de peste două miliarde de euro. "Adevărul" vă prezintă odiseea Autostrăzii Transilvania după şapte ani de contract cu Bechtel: din cei 415 kilometri avem puţin peste 50 de kilometri în exploatare.

Belarus se întoarce la "mama Rusie"

Eforturile Guvernului de la Minsk de a evita colapsul au adus o serie de măsuri catalogate de presa internaţională drept sovietice. Problemele financiare au forţat Belarusul să ceară miliarde de dolari Rusiei, Chinei şi Fondului Monetar Internaţional. Însă banii nu vin fără condiţii. În ultima lună, Belarus a cerut un împrumut de opt miliarde de dolari de la Fondul Monetar Internaţional, a primit unul de trei miliarde de dolari de la Rusia şi încă unul de un miliard de dolari de la China. Speculaţiile privind intrarea în colaps a micului stat au fost alimentate de deciziile luate de Executivul de la Minsk în ultimele zile, catalogate de presa internaţională drept "reguli sovietice".

Culisele celei mai tari campanii publicitare

Relaţiile de cuplu nu sunt ca în filme şi nici ca în reclamele ce "vând" aspiraţii imposibil de atins. Când apare rutina, încep să se vadă defectele sau obiceiurile enervante ale soţului sau soţiei. Lucruri pe care nu le poţi schimba oricât de mult ţi-ai dori. Acesta a fost conceptul de la care a pornit campania de promovare pentru retailerul Dedeman, care a primit marele premiu în cadrul festivalului de eficienţă, Effie 2011. Obiectivele de la care a pornit campania au fost ca Dedeman să devină lider pe segmentul bricolaj prin creşterea cu cel puţin 15% a cifrei de afaceri şi a vânzărilor. Principalii competitori au fost Praktiker şi Bricostore.

Robert Turcescu: Mircea Badea are 320.000 de lei datorie către Fisc. Mihai Gâdea, cam tot pe acolo

Robert Turcescu a scris pe pagina sa de Facebook că Mircea Badea are datorii de aproximativ 320.000 de lei către Fisc, reprezentând TVA neplătit ca persoană fizică, din drepturi de autor. Şi Mihai Gâdea este dator tot cam atât, continuă realizatorul de emisiuni de la B1Tv. "Doar cifre seci: Mircea Badea - aproximativ 320.000 RON datorie către Fisc reprezentând TVA neplătit ca persoană fiziă (drepturi de autor). Deci, vreo 100.000 USD. Mihai Gâdea, cam tot pe acolo. Trăim în România, deci ne plătim şi noi dările către stat, baieţi?". Asta a scris Robert Turcescu pe pagina sa de Facebook.

Un bec dintr-un oraş din California este aprins de 110 ani

Oraşul Livermore din California se pregăteşte să sărbătorească un bec aprins din 1901. El a avut o pauză, totuşi, de şapte decenii, din 1903 până în 1973. Becul de 4 watt a fost un cadou pe care un om de afaceri i l-a dăruit unităţii de pompieri din oraşul californian. "Nimeni nu ştie cum este posibil. Este un bec de 60 de watt care a fost transformat într-unul de patru watt, dar nimeni nu ştie ce-l ţine aprins de atâta timp. Au venit o mulţime de oameni de ştiinţă şi l-au studiat, dar niciunul nu a putut să spună exact cum funcţionează", a spus Lynn Owens, preşedintele comitetului care se ocupă cu organizarea evenimentului a 110 ani de funcţionare. Localnicii au instalat şi o cameră web care să monitorizeze "activitatea" becului, cei interesaţi putând să-l vadă la orice oră. Becul a fost recunoscut şi de Cartea Recordurilor ca cel mai longeviv bec funcţional din lume.

CURENTUL

Pesedistul Rizea riscă 15 ani de închisoare pentru deturnarea unui milion de euro de la UE

Cristian Rizea, deputat PSD cunoscut mai degrabă pentru apariţii la Realitatea TV decât pentru activitatea sa parlamentară, e protagonistul unei găuri de un milion de euro din fonduri europene. Executivul de la Bruxelles a notificat Autoritatea Naţională pentru Sport şi Tineret (ANST) că trebuie să returneze, în termen de 20 de zile, peste un milion de euro cheltuiţi ilegal, în perioada 2003-2005, când la conducerea instituţiei se afla actualul deputat PSD Cristian Rizea. Dacă acuzaţiile care i se aduc se vor dovedi reale, Rizea riscă potrivit Codului Penal, articolul 302 indice 1, o pedeapsă de la 5 la 15 ani de închisoare şi interzicerea unor drepturi, deoarece prejudiciul este peste 200.000 de lei şi are consecinţe deosebit de grave.

Sorin Oprescu are angajaţi de lux în Primăria Capitalei, pe banii bucureştenilor

Edilul Capitalei, Sorin Oprescu, are angajaţi pe bani adevăraţi, pe bani buni, de lux, deşi aceştia se plâng mereu că salariile sunt mici şi că muncesc prea mult pentru banii pe care îi iau. Cu toate acestea, sit-ul B365.ro a descoperit şi a publicat care sunt veniturile şefilor din Primăria Capitalei. Sumele pe care acestea le-au descoperit l-ar face invidios chiar şi pe cel mai bine plătit salariat din patronate care chiar munceşte pentru sume mult mai mici. Publicaţia online a constatat că în topul salriaţilor cu cele mai mari venituri încasate în 2010 au fost şefii din Direcţia Generală Economică. Astfel, directorul general, Mircea Octavian Constantinescu, a avut anul trecut un venit total de 169.456 lei, adică în medie 14.121/lună.

Judecătoarea ÎCCJ Georgeta Barbălată, audiată în dosarul Mironescu

Judecătoarea ÎCCJ Georgeta Barbălată a fost audiată ieri de procurorii anticorupţie în calitate de martor în dosarul "grupării Mironescu", în legătură cu unele fotografii găsite în urma percheziţiei informatice, în care ea apare într-un grup alături de un vietnamez acuzat de spălare de bani. Purtătorul de cuvânt al instanţei supreme a dat o declaraţie în dosarul privind importurile ilegale din Portul Constanţa în care sunt cercetate 30 de persoane, din care 28 sunt arestate.

Clasificarea spitalelor, încheiată: Doar şapte spitale au grad înalt de competenţă

Ministerul Sănătăţii a publicat pe site-ul instituţiei lista completă a spitalelor clasificate, şapte dintre unităţile medicale din ţară fiind încadrate în categoria întâi, iar cele mai multe au fost încadrate la categoriile a patra şi a cincea. Lista cuprinde 461 de unităţi spitaliceşti din întreaga ţară, clasificate pe judeţe şi categoria în care au fost încadrate. Conform clasificării, cele mai bune spitale din ţară, încadrate în categoria I, sunt: Spitalul Clinic Universitar de Urgenţă Bucureşti, Spitalul Clinic de Urgenţă Floreasca Bucureşti, Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Timişoara, Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Tg. Mureş, Spitalul Clinic de Urgenţă Constanţa, Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Sf. Spiridon din Iaşi, Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Cluj Napoca.

CURIERUL NATIONAL

Raid pe piaţa bijuteriilor

Protecţia Consumatorilor a confiscat peste jumătate din bijuteriile verificate. Patronatul Bijutierilor susţine că ANPC face doar presiuni pentru a promova "o lege anacronică" ce instituţionalizează marcarea. Acelaşi Patronat spunea anul trecut că 80% din bijuterii se vând pe piaţa neagră. Controalele efectuate de inspectorii de la Protecţia Consumatorilor, în urma cărora s-au confiscat 58% din bijuteriile verificate la nivelul a jumătate din ţară, au stârnit ample reacţii din partea Patronatului din domeniu. Subliniind faptul că, anul trecut, 80% din bijuterii erau vândute "la negru", preşedintele Patronatului Bijutierilor din România, Karl Heinz, a declarat pentru Curierul Naţional că, de fapt, cei de la Protecţia Consumatorilor nu vor decât să promoveze o "lege anacronică" prin care se instituţionalizează marcarea.

Producţia de energie eoliană s-ar putea dubla în acest an

Capacitatea de producţie a energiei eoliene a României s-ar putea dubla în acest an, până la 1.000 de MW, cât era în decembrie 2010, potrivit Asociaţiei Române pentru Energie Eoliană (AREE), care notează că unii investitori se gândesc să renunţe la proiecte din cauza "haosului legislativ". "România a făcut un salt uriaş de la 19 MW la 550 MW instalaţi în vânt, fiind a şaptea ţară din Europa în ordinea capacităţii instalate anul trecut", a declarat, într-un comunicat, directorul executiv al AREE, Dana Duică.

Păpuşarii de la FP încep să iasă la iveală

O companie britanică despre care surse din piaţă spun că este instrumentul Franklin Templeton a anunţat ieri, brusc, deţinerea a 5,85% din acţiunile Fondului. Participaţia include şi warrant-uri emise de UniCredit Ţiriac Bank, dar este echivalentul a 25% din cumpărările nete de la listare. Franklin Templeton a preferat să stea în umbră şi a negat că face jocurile, deşi tranzacţiile pe acţiunile Fondului indicau asta. City of London Investment Management Company Limited controlează un pachet de 134,08 milioane de acţiuni şi un număr de 668.200 de warrant-uri, fiecare dintre acestea fiind convertibil în 1.000 de titluri, potrivit unui anunţ FP transmis Bursei şi preluat de Mediafax.

Ce face diferenţa dintre locuinţele noi şi cele vechi

Preţurile mai mici ale imobilelor construite înainte de "89 şi amplasarea bună atrag cumpărătorii. Ansamblurile rezidenţiale au şi ele avantaje, dar în momentul de faţă concurează cu greu cu imobilele vechi. Principalele diferenţe între blocurile vechi şi cele noi din punct de vedere arhitectural, al siguranţei, dar şi al facilităţilor oferite. În ultimii ani dezvoltatorii se află într-o competiţie acerbă cu proprietarii de locuinţe vechi în câştigarea clienţilor.

În iulie, vom avea primul sistem de plăţi din România în euro

"BNR a răspuns nevoilor sistemului bancar şi ale mediului de afaceri, asigurând un canal sigur, eficient, mai ieftin şi mai rapid de efectuare a plăţilor în euro, atât la nivel naţional cât şi transfrontalier". BNR va lansa în 4 iulie primul sistem de plăţi în euro Target 2-România, parte a sistemului european Target 2, care va asigura decontarea imediată a plăţilor interbancare, şi are participanţi iniţiali 22 de bănci, a declarat directorul Direcţiei Plăţi din banca centrală, Sabin Carantină, citat de Mediafax.

Grevă generală: grecii, la limita rezistenţei

Mii de persoane s-au adunat în Piaţa Syntagma pentru a protesta împotriva noilor măsuri de austeritate. Guvernul socialist a decis să continue planul de austeritate, ţintind economii de 28,4 miliarde de euro până în 2015 şi privatizări masive. Mii de greci au invadat ieri străzile din Atena în speranţa că vor reuşi să împiedice votarea în Parlament a unui nou plan de austeritate necesar pentru obţinerea unui ajutor financiar internaţional pentru Grecia, ţară care se află din nou în pragul falimentului, relatează AFP. Atât sindicatele din sectorul de stat, cât şi cele private şi-au încetat activitatea timp de 24 de ore. Muncitorii au protestat faţă de măsurile de austeritate impuse de Guvernul elen.

Metrorex începe probele tehnologice la Magistrala 4

Anca Boagiu a aprobat numirea Comisiei de recepţie la obiectivul de investiţii Magistrala 4 de metrou, Racordul 2, secţiunea 1 Mai - Parc Bazilescu, şi începerea probelor tehnologice. Metrorex, operatorul reţelei de metrou din Bucureşti, va începe astăzi probele tehnologice de sistem pentru punerea în funcţiune a staţiilor Jiului şi Parc Bazilescu de pe Magistrala 4, a anunţat Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii (MTI).

EVENIMENTUL ZILEI

SCANDALUL BANILOR EUROPENI: Pe moşia lui Dragnea, UE şi-a pus mâinile-n cap

Secretarul de stat în Ministerul Dezvoltării este primul oficial care vorbeşte despre suspiciunile de fraudă cu bani europeni. El spune clar că autorităţile locale sunt de vină. Pentru că multe consilii judeţene au risipit fondurile europene, România riscă să se trezească cu finanţarea blocată. În câteva zile, un raport al Comisiei Europene va clarifica această situaţie, însă veştile de până acum nu sunt deloc bune. Secretarul de stat în Ministerul Dezvoltării, Răzvan Murgeanu, arată care sunt principalii vinovaţi, dintre autorităţile statului, de situaţia creată.

Un val de angajări după ieşirea din recesiune

Două trimestre consecutive de creştere economică se văd în intenţiile de recrutare ale firmelor din construcţii, industrie şi turism. Companiile sunt optimiste cum n-au mai fost în ultimii trei ani atunci când vine vorba de angajarea de personal. După ce, odată cu venirea crizei, au făcut concedieri, primele semne de revenire le aduc un moment de respiro. Sau făcut restructurări în anii trecuţi, când mai puţini salariaţi au devenit mai eficienţi, după care, în acest an, patronii fac angajări pentru a reduce presiunea asupra vechilor muncitori, spun oamenii de afaceri din mai multe domenii de activitate, consultaţi de EVZ.

Năstase l-a reclamat pe Băsescu la Curtea Constituţională

Adrian Năstase a trimis o scrisoare judecătorilor Curţii Constituţionale în care le reclamă faptul că, în opinia sa, preşedintele României nu ar avea voie să iniţieze revizuirea Constituţiei. În calitate de cetăţean, de deputat, de jurist dar şi de participant, în funcţii publice importante, atât la procesul de elaborare şi adoptare a Constituţiei din 1991, cât şi la cel de revizuire a Constituţiei din 2003, Adrian Năstase a reclamat Curţii Constituţionale câteva "probleme constituţionale" legate de iniţiativa preşedintelui României de revizuire a Constituţiei. Proiectul de revizuire a Constituţiei se află deja la Curtea Constituţională pentru aviz, iar judecătorii trebuie să se pronunţe pe data de 16 iunie.

Traian Igaş, ministrul de Interne, a "rătăcit" un cont bancar de 25.000 de euro. Vezi ce scrie Igaş în noua declaraţie de avere

Recent, ministrul de Interne Traian Igaş şi-a actualizat declaraţia de avere. Un cont din anul 2004, pe care, anul trecut nu l-a menţionat în declaraţia de avere, a adunat 25.000 de euro. Faţă de anul trecut, Traian Igaş are în plus un cont deschis, atenţie, în anul 2004, în care a plasat 25.000 de euro, dar care nu figurează în declaraţia de avere depusă în anul 2010. Şi-a rotunjit veniturile, după ce soţia s-a întors din concediul de creştere a copilului, iar bijuteriile adunate între anii 1990-2009, estimate, anul trecut, la 7.000 de euro, au ajuns acum la valoarea de 8.500 de euro, reiese din declaraţia sa de avere.

China loveşte în scutul american

Beijingul a criticat sistemul global antirachetă al SUA, alăturându-se poziţiei Rusiei. Regimul comunist de la Beijing a criticat, ieri, planurile Statelor Unite (SUA) de a instala un sistem global de apărare antirachetă, avertizând că o astfel de iniţiativă poate submina securitatea mondială. China se alătură astfel Rusiei, cel mai vocal opozant al scutului american, ale cărui elemente vor fi instalate şi pe teritoriul românesc. Moscova consideră sistemul drept o ameninţare directă la adresa securităţii sale, deoarece scutul poate neutraliza capacitatea de disuasiune nucleară a Rusiei. Criticile Beijingului au fost formulate în cadrul summitului Organizaţiei de Cooperare de la Shanghai (OCS), un grup regional de securitate din care fac parte Rusia, China şi patru foste republici sovietice din Asia Centrală - Kazahstan, Kârgâzstan, Tadjikistan şi Uzbekistan.

Loteria, acuzată de evaziune la păcănele

Pentru cele peste 6.000 de aparate din agenţiile Loto trebuiau plătite taxe de peste 150 de milioane de lei, însă la stat nu a ajuns niciun ban. Loteria Naţională e acuzată, într-un raport ANAF, că ar fi botezat maşinile de "păcănele" drept videoloterie, pentru a face evaziune fiscală. Dacă ar fi recunoscut că maşinile de joc nu erau nicidecum de tip videoloterie, ci "slot machine", Loteria Naţională ar fi trebuit să plătească taxe de ordinul sutelor de milioane de euro, în condiţiile legii, spun inspectorii Agenţiei.

FINANCIARUL

Inca un pas spre fuziune: Cosmote si Romtelecom ataca piata IT&C cu sase magazine integrate

Cei doi operatori inaugureaza impreuna, din aceasta luna, un nou concept de vanzare, care va fi introdus succesiv in Bucuresti, Targoviste, Sibiu si Bacau. Vor urma o serie de alte miscari in directia optimizarii retelei de distributie a produselor. Anuntul comun Romtelecom - Cos­mote reprezinta un nou pas catre integrarea opera­tiunilor ce­lor doua com­panii, spun spe­cia­listii. Prima miscare majora inspre integrarea operatiu­nilor a avut loc in iunie 2010, cand cei doi ope­ratori au oferit posi­bilitatea tuturor utili­zatorilor celor doua retele sa vorbeasca gratuit intre ei. Apoi, la doar o luna distanta, Germanos anunta lan­sarea Quad Play, un pachet care combina servicii Romtelecom si Cosmote.

Sistemul de termoficare centralizat ne va costa 5 mld. euro. Centralele individuale, la jumatate

Daca 1,55 milioane de apartamente bransate in sistemul centralizat ar trece pe centrale cu gaz, investitia ar fi de 2,2 miliarde de euro. Din cauza pierderilor, preturile sunt mai mari cu 20% fata de alte state din Uniunea Europeana. Sistemul de furnizare centralizata a energiei termice din Romania este in pragul colapsului. Astfel, o parte din cele 126 de companii, majoritatea de stat, care au ca obiect de activitate producerea si distribuirea agentului termic, vor avea probleme la iarna din cauza datoriilor, potrivit unui studiu realizat de PricewaterhouseCoopers.

Verbund construieste in Dobrogea cel mai mare parc eolian din Europa

Proiectul, situat in zona Topolog, va avea o capacitate de 700 MW. Verbund este cel mai mare producator si transportator al energiei electrice din Austria. Compania s-a aliat in Dobrogea cu cetateanul romano-american Marius Iliev si cu societatea italiana Inergia Spa. Primii kwh vor fi produsi anul viitor. Investitia ajunge la 1,2 miliarde de euro. Anuntat multi ani cel mai mare proiect eolian din Europa Continentala, ferma CEZ de la Fantanele-Cogealac, gata in proportie de aproximativ 60%, va fi detronata in anii urmatori de parcul de 700 MW pe care austriecii de la Verbund il construiesc la Topolog-Casimcea-Daeni-Dorobantu, din judetul Tulcea.

Autoritatile locale au ramas fara bani. Au imprumutat de la banci 63,5 mil. euro

Comparativ cu perioada similara din 2010, soldul avizat de Finante este de 10 ori mai mare. Statul a dat unda verde la imprumuturile destinate autoritatilor locale in primele patru luni. Comparativ cu aceeasi perioada din 2010, a fost avizat favorabil un volum de credite de 10 ori mai mare. Mai exact, in acest an, pana in aprilie inclusiv, valoarea creditelor contractate a fost de aproximativ 63,45 de milioane de euro, iar in aceeasi perioada din 2010 totalul finantarilor a fost cu putin peste 6 milioane de euro.

Salariile marilor bancheri nu tin cont de vremuri: crestere de 36%

Salariile marilor bancheri nu Tin cont de vremuri: creStere de 36%. Pacat ca salariile celor care conduc marile banci ale lumii nu constituie un criteriu de evaluare a starii de sanatate financiara a principalelor economii occidentale! Pentru ca, spre deosebire de pietele bursiere mondiale care nu-si gasesc linistea, sub presiunea crizei datoriilor suverane si a altor factori de ingrijorare, nivelul mediu al salariilor patronilor principalelor 15 institutii bancare din SUA si Europa au crescut cu 36% anul trecut, pana la 9,7 mil. $. Este concluzia studiului realizat, la cererea FT, de Cabinetul Equilar. In frunte se afla vedetele de pe Wall Street, lider absolut fiind Jamie Dimon (JP Morgan), cu 20,8 mil. $. Adica de 15 ori salariul primit in 2008. El este urmat de John Stumpf (Wells Fargo), cu 17,6 mil.$, si de James Gorman (Morgan Stanley), cu 16,9 mil. $.

Averea imobiliara a romanilor s-a redus cu 50% de la declansarea crizei

Capitala se afla printre zonele cu cea mai abrupta cadere de preturi ale locuintelor din tara. Exceptand Bucurestiul, pretul mediu la finalul trim. I 2011 a coborat sub pragul de 1.000 euro/mp in marile orase. In aproximativ trei ani de la declansarea crizei imobiliare averea majoritatii romanilor, reprezentand imobile proprietate personala, s-a diminuat cu 50% pana la 60%. Cel mai mare atac la avutia nationala a avut loc in sectorul rezidential, pretul caselor si apartamentelor reducanduse cu peste 50% in intervalul 2008-2011, potrivit monitorizarii valorilor de oferta realizate de portalul imobiliare.ro. Astfel, indicele national al preturilor la locuintele vechi a scazut de la peste 2.000 euro/mp in primavara lui 2008 la aproximativ 1.043 euro/mp in martie 2011.

JURNALUL NATIONAL

Românii nu vor să-şi piardă judeţele

"Să ne lase în pace cu viaţa noastră grea din munţi, să nu ne mai strâce minţile cu poveşti de Bucureşti", spune un moţ. Potrivit proiectului privind reorganizarea administrativ-teritorială, propus de PDL, cele 41 de judeţe vor fi comasate în opt judeţe sau regiuni. De­cizia de a redesena harta adminis­trativă a ţării este una politică şi nu este susţinută de nici un studiu care să ateste necesitatea şi viabilitatea unui astfel de proiect. Cu atât mai puţin au fost consultaţi românii de rând. Jurnalul Naţional a făcut un sondaj prin ţară, întrebându-i pe români ce părere au despre planurile puterii, iar concluzia nu a fost în favoarea ei.

Preţul la căldură se dublează. Subvenţia la gigacalorie ameninţă deficitul bugetar şi va fi eliminată

Executivul pregăteşte eliminarea subvenţiilor acordate pentru încălzirea în sistem centralizat, preţurile urmând să se dubleze în marile oraşe din această iarnă. Întreţinerea va ajunge în această iarnă la o medie pe ţară de 520 de lei pentru un apartament de două camere cu două persoane şi la 700 de lei pentru trei camere şi trei persoane. În Bucureşti, cel mai mare consumator de energie termică din ţară, preţul la gigacalorie ar putea să ajungă 300 de lei, în funcţie de ce sume va aloca Primăria Capitalei ca subvenţii.

Pământul ar putea intra într-o epocă de gheaţă după 2020

Scăderea activităţii petelor solare ar putea conduce la o comutare în sens invers a fenomenului de încălzire globală. Ultimele cercetări ştiinţifice indică faptul că o aşa-zisă intrare în hibernare a astrului solar va fi sinonim cu instalarea unei mini-epoci de gheaţă, după anul 2020, odată cu începerea unui nou ciclu solar. Perioada de "hibernare" ar putea dura câţiva ani, posibil chiar mai mult de 10-12 ani, conform cercetătorilor de la Observatorul Solar Naţional din SUA. Frank Hill, conducătorul acestui grup spune că dispariţia petelor solare pe perioada unui ciclu solar nu ar fi o premieră, fenomene similare înregistrându-se pe Terra înainte de secolul al XVIII-lea, când temperaturile globale au scăzut brusc.

Cehia se retrage din scutul american antirachetă!

Nemulţumiţi de faptul că Administraţia Obama le-a diminuat rolul în planul reconfigurat al scutului european anti-rachetă, cehii au anunţat că se retrag cu totul din parteneriatul cu Statele Unite. Administraţia Bush propusese un plan, acceptat de Praga, privind amplasare a zece baterii de interceptoare în Cehia, precum şi a unui radar modern. Dar, în septembrie 2009, rolul Cehiei a fost diminuat, oferindu-i-se exclusiv posibilitatea de a găzdui un sistem de averizare timpurie (a lansării de rachete ofensive), care ar fi colectat şi analizat informaţii recepţionate de la sateliţi.

NATIONAL

Cum isi spala banii "Mafia vamesilor"

Zeci de persoane apropiate trio-ului Teseleanu - Pilca - Bogatu garantau cu sute de mii de euro fiecare firmele - paravan din hoding-ul ALMA. In urma a luni intregi de operatiuni sub acoperire, anchetatorii au aflat ca , aidoma "Nasilor" din mafia italiana, liderii "Gruparii Vamesilor" au introdus sume apreciate pana la cateva miliarde de euro in afaceri legale. Au fost infiintate zeci de societati comerciale cu cele mai diverse domenii de activitate, de la construirea de complexe rezidentiale, hoteluri si restaurante, pana la firme de transport in comun, fabricarea de geamuri termopan si montarea de aparate de aer conditionat. Astfel au fost spalati banii obtinuti din spagile incasare de membrii "Caracatitei" din Portul Constanta.

Dezvaluiri cutremuratoare despre atacurile din 11 septembrie

O eminenta cenusie a Administratiilor americane face dezvaluiri socante, din interior, despre moartea lui Osama ben Laden si atentatele din 11 septembrie 2001. Dr. Steve R. Pieczenik a bantuit prin Administratiile Nixon, Ford si Carter, ca secretar nr.2 prin Ministerul de Externe, consilier pe probleme de terorism si inca mai functioneaza prin Ministerul Apararii. Inca! Dupa ce a intervenit telefonic la emisiunea radiofonica a lui Alex Jones, socotit "seful presei alternative americane", nu se stie ce va mai fi. Pieczenik a afirmat ca Ben Laden a murit in 2001, iar atentatele de la 11 septembrie au fost o "operatiune interna sub steag-fals". Cine nu cunoaste terminologia, operatiunile sub steag fals inseamna ca un serviciu secret strain executa o actiune in numele altuia!

Ce nu le convine pedelistilor la Basescu

Prezentati drept "initiatori" ai reimpartirii teritoriale, pedelistii recunosc ca habar nu aveau de proiect. Ba mai mult, nici nu le place! "Proiectul este viziunea PDL-ului", clama sus si tare, sambata, liderul Emil Boc. "E proiectul presedintelui, nu al PDL. Intrebati la presedinte", l-a contrazis secretarul general Ioan Oltean, intrebat fiind cand si cine a facut studiile de impact. Aparent calm la suprafata, PDL fierbe in interior, democratii fiind practic la fel de nemultumiti ca si inamicii lor politici. Toata lumea pedelista calculeaza infrigurata: Boc si ai lui voturile de care dispun, restul cate functii si sinecuri se vor pierde prin desfiintarea actualelor judete.

PUTEREA

Românii mai dau încă o dată statul în judecată. Curtea Constituţională trimite mamele cu nou-născuţi la muncă

Curtea Constituţională (CC) a respins ieri sesizarea privind neconstituţionalitatea OUG 111/2010 referitoare la concediul şi indemnizaţia pentru creşterea copiilor şi legea de aprobare a acesteia. Reprezentanţii părinţilor susţin că decizia CC este doar dovada "servilismului politic" şi avertizează că se vor adresa instanţelor judecătoreşti pentru a-şi câştiga drepturile. Decizia de respingere a contestaţiei formulate de grupurile parlamentare ale PSD şi PNL din Camera Deputaţilor s-a luat cu unanimitate de voturi.

Cenzură sau neatenţie? Cum a dispărut Duhul Sfânt din stenogramele Cotroceniului

Pe pagina de internet a Administraţiei Prezidenţiale a fost publicat transcriptul conferinţei de presă din 10 iunie, care conţine o relatare exactă a spuselor preşedintelui Băsescu, respectiv a întrebărilor adresate de jurnalişti. Cu o excepţie: referirea la Duhul Sfânt. Redăm integral fragmentul din conferinţa de presă, aşa cum a fost el semnalat de agenţiile de presă, respectiv fragmentul din finalul conferinţei, aşa cum apare el pe pagina de internet a Cotrocenilor. "Eu vă mulţumesc mult, vă doresc o zi bună, şi pentru că luni e sărbatoare, sărbători cu bine! Ştiţi că de Rusalii, la 50 de zile după Paşte, coboară Duhul Sfânt. Poate o coborî şi peste noi Duhul Sfânt". (Traian Băsescu, citat exact) "Eu vă mulţumesc mult, vă doresc o zi bună şi, pentru că luni e sărbătoare, sărbători cu bine! La revedere!" (Traian Băsescu, citat cenzurat)

Comisia Europeană ne cere banii înapoi. Deputatul PSD Cristian Rizea şi-a bătut joc de un milion de euro

Comisia Europeană a notificat Autoritatea Naţională pentru Sport şi Tineret (ANST) că trebuie să returneze, în termen de 20 de zile, suma de peste un milion de euro cheltuită nelegal, în perioada 2003-2005, când la conducerea instituţiei se afla actualul deputat PSD, Cristian Rizea, informează ANST.

ROMANIA LIBERA

Interviu cu Bogdan Chiriţoiu, preşedintele Consiliului Concurenţei. De ce costă 100.000 euro o anchetă despre benzinarii României

Cei 12 jurişti ai Consiliului Concurenţei se luptă în sute de procese în instanţă cu case de avocatură redutabile, care apără mari firme din România amendate de inspectorii de la Concurenţă. Valoarea amenzilor contestate este de zeci de milioane de euro. Bogdan Chiriţoiu, preşedintele Consiliului Concurenţei, a descris într-un interviu investigaţiile pe care instituţia le derulează şi care sunt costurile acestora. Chiriţoiu explică cum s-a ajuns la cele trei amenzi gigant pentru Orange, Vodafone şi Poşta Română, şi care sunt pieţele unde Consiliul Concurenţei a demarat câteva investigaţii noi.

Pakistan. Bin Laden continuă să tulbure şi după moarte. ISI trânteşte uşa în nas agenţilor CIA

Serviciile secrete din Pakistan au arestat cinci informatori pakistanezi care au ajutat CIA înaintea raidului în care a fost ucis liderul reţelei teroriste Al Qaeda, Osama bin Laden. Arestările, relatate de cotidianul New York Times, intervin într-un moment în care relaţiile dintre Washington şi Islamabad s-au tensionat, ca urmare a raidului lansat de un comando american pentru capturarea liderului Al Qaeda. Autorităţile pakistaneze nu au digerat intruziunea din 2 mai a trupelor de elită americane pe teritoriul lor fără a fi informate. Chiar dacă a fost vorba despre prinderea lui bin Laden, cel mai căutat om de pe planetă, raidul a constituit o umilinţă pentru Islamabad, în special pentru serviciile secrete pakistaneze, ISI.

ZIARUL FINANCIAR

CEO Vodafone: Noua mea echipă de conducere este gata. Ieşim la atac

Spaniolul Iñaki Berroeta, 43 de ani, care a preluat în decembrie 2010 conducerea Vodafone - numărul doi pe piaţa locală telecom şi una dintre cele mai mari firme din România - a făcut schimbări în structura organizaţiei şi a numit şase oameni noi în funcţii de top management. Obiectivul? Operatorul trebuia pregătit să atace piaţa cu un nou concept de magazine şi oferte cu scopul să transforme internetul mobil dintr-un serviciu dedicat clienţilor cu mobile scumpe "întrun produs pentru mase."

După exodul medicilor urmează cel al piloţilor: pentru 10.000 euro pe lună, românii conduc avioane în Guiana Franceză sau Dalla.

Salariile mici şi oportunităţile reduse de angajare sunt principalii factori care-i determină pe piloţii români să-şi caute locuri de muncă în străinătate, acolo unde un comandant poate câştiga lunar şi 10.000 euro, iar un pilot începător circa 3.000 euro. "Profesia de pilot este foarte asemănătoare cu cea de medic în România. Ca şi medicii, piloţii români cu experienţă pleacă să lucreze în străinătate pe salarii mult mai mari. Dacă în medicină exodul a început în urmă cu câţiva ani, în aviaţie cred că a început de anul trecut", a declarat Adrian Marinescu, directorul general al Şcolii Superioare de Aviaţie Civilă, înfiinţată în 1999

Convinşi de creşterea vânzărilor, bancherii prelungesc promoţiile la credite peste vară

Bancherii prelungesc lupta refinanţărilor de credite, singurul segment de piaţă care pare să aibă potenţial într-o perioadă marcată încă de incertitudine, după ce în primăvară afirmau că această etapă "de încălzire" trebuie să se încheie repede pentru că nu ajută la reluarea creditării. BCR, BRD şi CEC Bank au anunţat în ultima săptămână că îşi prelungesc campaniile de refinanţare şi în luna iulie, perioadă în care au eliminat o parte din comisioane, motivând decizia prin faptul că cererile din partea clienţilor au depăşit aşteptările.

Fondurile străine preferă certificatele pe FP acţiunilor pe Bursă

Compania britanică de investiţii City of London Invest­ment Management este cel mai mare acţionar instituţional al Fondului Proprietatea (FP) cu o deţinere de 5,85% din capital, respectiv de 802,3 mil. acţiuni FP, cumpărând cea mai mare parte din acţiuni prin intermediul unui produs derivat denumit warrant emis de UniCredit Bank şi nu direct de pe Bursa de la Bucureşti unde FP s-a listat pe 25 ianuarie.

Brokerii îi răspund lui Vlădescu: Şi noi suntem dezamăgiţi, dar avem nevoie şi de sprijinul statului

Brokerii şi reprezentanţii Bursei de Valori Bucureşti recunosc că se putea face mai mult pentru atragerea de companii private pe bursă, dar spun că fără exemple pozitive şi implicare din partea statului este greu de dezvoltat piaţa de capital. Fostul ministru de finanţe Sebastian Vlădescu a declarat într-un interviu acordat ZF că Bursa de la Bucureşti nu a reuşit să devină o instituţie suficient de credibilă pentru a reprezenta o alternativă de finanţare şi că cei care "tot ţipă" să fie listate companii de stat nu vorbesc şi de faptul că ei nu au reuşit să atragă companii private pe bursă.

Finanţele spun că Boc a şters 153.000 de bugetari de pe statele de plată. La Statistică se văd numai o treime

Din sectorul bugetar au dispărut aproape 153.000 de salariaţi din decembrie 2008 până la finele lunii aprilie a acestui an, arată datele de la Ministerul de Finanţe. Institutul Naţional de Statistică a numărat însă numai 58.800 de disponibilizări în sectorul bugetar în perioada decembrie 2008 - martie 2011.

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb