REVISTA PRESEI 16.12.2016

Willy Homner
Revista Presei / 16 decembrie 2016

REVISTA PRESEI 16.12.2016

ADEVARUL

Guvernul a amânat aplicarea a 20 de masuri, dar i-a ignorat cererea lui Dragnea

In ultima şedinţă de guvern cu puteri depline, Executivul a amânat un set de peste 20 de măsuri, care dacă s-ar fi aplicat de anul viitor, ar fi dus deficitul aproape de 10 la sută. Aceeaşi decizie a fost luată practic de toate guvernele ultimilor 6 ani, pentru a nu pune in dificultate bugetul. Se renunţă pentru o vreme la plata orelor suplimentare si la acordarea tichetelor de vacantă pentru bugetari. Pe de alta parte, amânările de taxe, cerute de Liviu Dragnea, nu au fost luate in discuţie. Toate aceste îl vor ajuta pe viitorul premier să aibă o stabilitate bugetară mai mare. Analiştii spun însă că programul de guvernare PSD este extrem de ambiţios si aproape imposibil de aplicat având in vedere resursele bugetare si numărul uriaş de promisiuni.

Cum se repartizează mandatele în viitorul Parlament

Potrivit unei simulări făcută de Agenţia de Rating Politic, viitorul Parlament va avea 464 de aleşi, dintre care 328 de deputaţi şi 136 de senatori, cu 124 mai puţini parlamentari decât actualul Legislativ. Majoritatea necesară pentru susţinerea Guvernului şi pentru adoptarea legilor organice va fi asigurată în actualul mandat al Parlamentului de 233 de parlamentari, adică de 50% plus 1 din cei 464 de aleşi. În urma rezultatelor obţinute la scrutinul de duminică, PSD va avea cel mai mare număr de mandate, care însumează 47,8% din numărul total al lor. Cu cei 222 de parlamentari, PSD mai având nevoie de doar 11 aleşi pentru a asigura voturile necesare pentru învestirea viitorului Guvern. De partea cealaltă, PNL care, în ciuda scorului mic obţinut la alegeri, îşi conservă poziţia de a doua forţă parlamentară, va avea doar 99 de mandate.

Juriştii PSD mai întind o capcană propriului partid

S-a pornit o campanie de traseism către PSD, astfel încât după întrunirea noului Parlament, să rezulte că PSD deţine majoritatea absolută în ambele Camere, caz în care preşdintele Iohannis ar trebui să aibă consultări pentru desemnarea premierului doar cu PSD, nu şi cu celelalte partide. Numai că la preşedintele Iohannis vor merge nu doar reprezentanţii partidelor, ci şi procesele verbale de la BEC cu rezultatul alegerilor, care arată că PSD nu a întrunit majoritatea absolută în niciuna dintre Camere, deci nu poate revendica dreptul exclusiv de a propune primul ministru. Sunt 11 ani de când Curtea Constituţională a decis că, în ceea ce priveşte procedurile constituţionale care urmează unor alegeri, fotografia relevantă este cea rezultată din urne, nu din transferurile conjuncturale din Parlament.

Dragnea: Guvernul va fi monitorizat de un grup de specialişti ai partidului. Decizia va fi la preşedintele partidului

"Am dat dispoziţie colegilor mei să redacteze programul de guvernare aşa cum va fi depus la Parlament şi care va fi înaintată de candidatul pe care PSD îl va propune. Tot ce am promis în timpul campaniei va fi respectat la virgula. Am prezentat şi schiţa proiectului de buget propus de PSD. Lucrez şi acum la redactarea fiecărei file de buget. Am dat dispoziţii să fie lucrate actele normative necesare pentru aplicarea programului de guvernare. Guvernul va fi monitorizat în permanenţă de un grup de specialisti la nivelul partidului. Echipa va face lunar rapoarte privind eficienţa actului de guvernare şi, dacă va fi cazul, şi propuneri", a spus Dragnea.

Rezultate finale BEC

Biroul Electoral Central (BEC) a anunţat rezultatele finale ale alegerilor parlamentare de duminică. PSD va avea cele mai multe mandate în viitorul Parlament, mai puţine cu 12 decât majoritatea parlamentară necesară Rezultate finale după numărarea a 100% din procesele verbale: Camera Deputaţilor PSD - 45,47%; PNL - 20,04%; USR - 8,87%; UDMR - 6,18%; ALDE - 5,62% PMP; - 5,34%. Mandatele alocate pentru Camera Deputaţilor: PSD - 154 de mandate; PNL - 69 de mandate; USR - 30 de mandate; UDMR - 21; ALDE - 20; PMP - 18; Minorităţi - 17. Senat: PSD - 45,57%; PNL - 20,41%; USR - 8,92%; UDMR - 6,24%; ALDE - 6,00%; PMP - 5,65%. Mandatele alocate pentru Senat PSD - 67 mandate; PNL - 30; USR - 13; ALDE - 9; UDMR - 9; PMP - 8.

Călin Popescu Tăriceanu a început şantajul tradiţional şi la PSD

Deşi are o înţelegere verbală cu PSD pentru a forma majoritatea parlamentară, Călin Popescu Tăriceanu ameninţă că trece de partea dreptei. Tăriceanu se visează premier sau, în cel mai rău caz, revendică funcţia de preşedinte al Senatului plus patru-cinci ministere. Liderul ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, continuă să joace la mai multe capete, atitudine care i-a şi adus porecla "Răzgândeanu", din perioada în care negocia cu PDL-ul condus de Traian Băsescu.

Masacrul de la Balc, în plină desfăşurare. Zeci de mistreţi ucişi de milionarii Europei

A devenit o tradiţie ca în luna decembrie milionarii Europei să se întâlnească pe domeniul cinegetic deţinut de Ion Ţiriac. Lista de invitaţi îi include nume sonore ale lumii economice şi politice din Europa, dar şi oaspeţi regali. Printre invitaţi se numără prinţul Dimitrie Sturdza, George Marsan, primarul oraşului Monte Carlo, Wolfgang Porsche, moştenitorul imperiului cu acelaşi nume, Klaus Mangold (Chrysler), Siegfried Wolf, preşedintele companiei Magna Europa, Franz Rauch, cel mai mare producător de sucuri naturale din Europa, celebrul creator de modă Stefano Ricci. Goana după mistreţi a început joi dimineaţă, când primii după vânat au porni cei circa 200 de gonaci.

Liderii UE au decis prelungirea sancţiunilor împotriva Rusiei

Liderii Uniunii Europene au ajuns la un acord joi după-amiază cu privire la extinderea pentru o perioadă suplimentară de şase luni a sancţiunilor economice împotriva Rusiei pentru anexarea peninsulei Crimeea şi finanţarea insurgenţei proruse din estul Ucrainei. Decizia a fost luată în cadrul summitului Consiliului European de la Bruxelles, unde participă şi preşedintele Klaus Iohannis, transmite Reuters. Diplomaţii au precizat că noile sancţiuni economice vor expira la mijlocul anului 2017.

COTIDIANUL

Către un război comercial deschis cu China. Trump va obliga UE să renunţe la poziţia confuză faţă de Beijing

Guvernul de la Beijing a contestat la Organizaţia Mondială a Comerţului decizia Statelor Unite, a Japoniei şi a Uniunii Europene de a nu acorda Republicii Populare Chineze statutul de "economie de piaţă". Această decizie va înrăutăţi relaţiile dintre Beijing şi Washington, mai cu seamă că preşedintele ales Donald Trump s-a lansat deja într-un război al declaraţiilor cu regimul chinez, criticând concentrarea militară a Chinei în Marea Chinei de Sud, relaţia dintre Beijing şi Coreea de Nord şi punând sub semnul întrebării respectarea de către SUA a principiului "o singură Chină" faţă de Taiwan. Acţiunea Chinei la OMC riscă să adauge acestui război al declaraţiilor şi germenele unui război economic în toată regula.

Dragnea a făcut anunţul privind nominalizarea pentru funcţia de prim-ministru

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a anunţat, joi seara, că până la consultările de la Cotroceni, nu va anunţa numele noului prim-ministru. Propunerea îi va fi înaintată preşedintelui României. "Voi face o propunere care să respecte condiţiile legale şi constituţionale (...) Preşedintele nu va avea niciun motiv constituţional să refuze această propunere", a spus Dragnea. PSD are "un singur" nume pe care-l are în vedere ca variantă de propunere pentru preşedinte, a spus Dragnea. Iohannis are trebui, apoi, să avanseze această propunere - în urma unor consultări cu partidele politice - către Parlamentul României. Legislativul este cel care validează numele noului premier al ţării.

Înainte să plece Guvernul Cioloş a mărit punctul de pensie

Punctul de pensie a fost majorat cu 5,25% de la 1 ianuarie 2017 prin Ordonanţă de Urgenţă, a anunţat ministrul Muncii, Dragoş Pîslaru. Decizia a fost luată în ultima şedinţă de Guvern în care Cabinetul Cioloş mai poate emite ordonanţe de urgenţă. Astfel, de luna viitoare punctul de pensie creşte de la 871,7 lei la 917,5 lei. Potrivit ministrului Muncii, majorarea se aplică şi pensiilor militare de stat. În afară de această măsură, Executivul a mai decis menţinerea drepturilor salariale obţinute în cursul acestui an de personalul din sectorul bugetar, în condiţiile asigurării stabilităţii bugetare, precum şi prevederi referitoare la domeniul bugetar-fiscal.

CURENTUL

Cioloş a stabilit procedurile pentru ridicarea vehiculelor parcate neregulamentar

Ridicarea vehiculelor staţionate neregulamentar se va realiza conform unor reguli stabilite de Guvern printr-o hotărâre adoptată în şedinţa de ieri. Executivul a modificat şi completat Regulamentul de aplicare a OUG 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, astfel încât să fie rezolvate problemele create de vidul procedural al aplicării acestei măsuri tehnico-administrative. Procedura instituită de Guvern nu vizează un rol punitiv al măsurii (acest lucru intrând în sfera răspunderii contravenţionale) şi, totodată, propune un set de reguli procedurale care să descurajeze apariţia practicilor abuzive şi deturnarea scopului măsurii într-unul comercial.

CURIERUL NATIONAL

ANRM nu ştie ce resurse minerale are statul

Evaluarea făcută de Curtea de Conturi asupra activităţii ANRM din perioada 2011 - 2015 a relevat o serie de deficienţe care au dus la subevaluarea patrimoniului public al statului. Potrivit Curţii, ANRM nu a efectuat evaluarea resurselor minerale ale ţării evidenţiate în inventarul bunurilor din domeniul public al statului, acestea fiind înregistrate cu valoare "zero". În plus, au fost confirmate resurse minerale descoperite la nivelul unor zăcăminte noi, zăcăminte care nu au fost inventariate şi incluse în Inventarul bunurilor care alcătuiesc domeniul public al statului.

Putin "s-a implicat personal" în atacurile cibernetice contra democraţilor americani

Oficiali din serviciile americane de informaţii "pot afirma cu încredere" că preşedintele rus Vladimir Putin s-a implicat personal în campania orchestrată de Rusia cu scopul de a perturba alegerile prezidenţiale din SUA, au declarat pentru postul de televiziune NBC News persoane cu rang înalt din comunitatea de informaţii americană. Datele arată că Putin a dirijat personal modul în care au fost publicate şi folosite informaţiile pe care piraţii cibernetici le-au obţinut din tabăra democrată. Iniţial, Putin a conceput totul ca pe o răzbunare contra lui Hillary Clinton, dar operaţiunea s-a transformat într-o campanie menită să dezvăluie corupţia din politica americană şi să dezbine aliaţi ai Americii, fabricând o imagine potrivit căreia alte state nu mai pot conta pe SUA în calitate de lider global credibil.

Energia electrică se ieftineşte pentru clienţii casnici din 2017

Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei - ANRE a aprobat reducerea tarifelor specifice pentru serviciul de distribuţie a energiei electrice şi a preţului pentru energia electrică reactivă la operatorii de distribuţie concesionari pentru anul 2017. ANRE: Tarifele calculate pentru anul 2017 înregistrează, faţă de anul 2016, scăderi cuprinse între 3,80% (FDEE Electrica Distribuţie Transilvania Sud SA) şi 9,04% (ENEL Distribuţie Banat SA).

După un an de la surpare, Metrorex redă circulaţiei o parte din Bdul Eroilor

Restricţiile de circulaţie pe Bulevardul Eroilor, între Bulevardul Eroii Sanitari şi strada Sfântul Elefterie, au fost astăzi ridicate de Metrorex, la un an de când o bună bucată de asfalt s-a surpat. Lucrările de suprafaţă din zona Eroilor (pasajul pietonal dintre cele două staţii cu refacerea parcului) vor fi finalizate în luna noiembrie 2017. Reluarea circulaţiei rutiere între Bulevardul Eroilor şi Splaiul Independenţei se va face în luna martie 2017, iar pe Splaiul Independenţei, adiacent cu Bulevardul Eroilor, în luna august 2017.

O treime din rapoartele anuale ale companiilor listate la Londra ascund informaţii

Potrivit unui studiu realizat de Chartered Institute of Management Accountants, companiile FTSE 100 nu oferă investitorilor "tabloul complet" cu privire la performanţa afacerilor şi la riscuri. Aproximativ o treime (30%) din companiile FTSE 100 (companiile cu cea mai mare capitalizare de piaţă de pe bursa de valori din Londra) ascund informaţii relevante din rapoartele lor anuale şi portretizează un tablou incorect al oportunităţilor şi riscurilor, potrivit unui nou raport de cercetare al proiectului "Valorizarea Talentelor", o colaborare între Chartered Institute of Management Accountants (CIMA), Chartered Institute of Personnel and Development (CIPD) şi Chartered Management Institute (CMI).

CE alocă 1,3 mld. euro finalizării a 19 proiecte de infrastructură din România

Comisarul european pentru politică regională, Corina Creţu, a aprobat continuarea a 19 proiecte din mai multe regiuni din România, în valoare totală de 1,3 miliarde de euro, se arată într-un comunicat al Comisiei Europene. Potrivit acestuia, proiectele se referă la sistemul de alimentare cu apă, cel de canalizare şi epurare, sistemul centralizat de termoficare urbană şi la infrastructura de transport feroviar şi rutier. "Toate aceste proiecte au început în perioada 2007-2013, dar pot fi finalizate în perioada actuală de programare. Sunt convinsă că astfel de proiecte sunt vitale pentru a îmbunătăţi viaţa românilor. În acest scop, trebuie să folosim la maximum fondurile europene disponibile", a precizat Corina Creţu.

EVENIMENTUL ZILEI

Materialul "şocant" folosit de "Măcelarul de copii" a fost omologat de Ministerul Sănătăţii în urmă cu 22 de ani!

Cazul renumitului chirurg Burnei este departe de a fi lămurit.Documente noi date publicităţii demonstrează că o parte din informaţiile care au circulat în presă, în ultimele zile, despre "ororile" înfăptuite de Gheorghe Burnei sunt false. Suspectat de experimente neautorizate pe copii, profesorul Gheorghe Burnei are parte de o susţinere neaşteptată, chiar din partea unui urmaş al inginerului care a inventat biovitroceramica(BVC), material compozit despre care s-a spus că nu este omologat de Agenţia Naţională a Medicamentului.

La alegerile din 11 decembrie 2016 românii s-au pronunţat prin vot pentru suspendarea lui Klaus Iohannis - Ion Cristoiu

Incredibila victorie a PSD şi ALDE poate fi interpretată drept rezultatul unui Referendum de suspendare a lui Klaus Iohannis. După Referendumul din 2012, Traian Băsescu mi-a zis, într-o discuţie despre Referendum, că-i decis să întreprindă ceva pentru a-i recîştiga pe cei peste 7 milioane de români care au votat împotriva sa. Din motive care-mi scapă, Traian Băsescu n-a întreprins nimic pentru a-i recîştiga pe români. Dimpotrivă, a făcut totul pentru a -i pierde şi pe ceilalţi. Spre deosebire de Traian Băsescu, Klaus Iohannis nu pare a fi conştient că alegerile din 11 decembrie 2016 au avut semnificaţia unui Referendum de suspendare. Aşa cum ne-a dovedit nerozia cu aşa zisele consultări de la Cotroceni, el n-a înţeles nimic din semnalul dat de români, cel potrivit căruia trebuie să fie preşedintele României şi nu chibiţul unui partid de pe scena politică.

Lupta pentru Palatul Victoria. Trei scenarii posibile pentru preluarea Puterii

Scenariul 1: PSD are 221 de parlamentari din cei 465. Majoritatea este de 233. Dacă PSD se va alătura ALDE (29) şi Minorităţile - care mereu votează cu Puterea- (17) ar avea 267 de voturi. Dacă în barca lor trece şi UDMR (30) s-ar ajunge la 297 de voturi. Scenariul 2: PSD nu se înţelege cu ALDE şi îşi face majoritatea doar cu Minorităţile. Ar avea în această situaţie 238 de voturi. Ar avea însă o problemă la Senat unde majoritatea este de 69, iar ei au 67. Scenariul 3: PSD rămâne singur - 221 de voturi. Celelalte partide s-ar alia - PNL (99), USR(43), UDMR(30), ALDE (29), PMP (26), Minorităţi (17)- şi ar avea în total: 244 de voturi.

JURNALUL NATIONAL

Dragnea: PSD nu are o listă scurtă cu propuneri de premier, are un singur nume

PSD are un singur nume de propunere de premier pentru a fi înaintat preşedintelui Klaus Iohannis, a precizat joi seara, liderul social-democraţilor, Liviu Dragnea, el subliniind că nu există "nicio listă scurtă". "Am văzut şi în timpul campaniei electorale, erau alte nume, ca posibili premieri. După alegeri au apărut alte nume ca posibili premieri. Nu există nicio listă scurtă. Ştiţi foarte bine şi dumneavoastră că sunt unii care se autopropun pe la televiziuni şi dau pe surse, sau sunt alţii pe care-i inventează alţii. Nu vă luaţi după asta", a declarat Liviu Dragnea, în conferinţă de presă, el fiind întrebat dacă numele vehiculate în presă cu privire la variantele de "posibili premieri ai PSD, Sorin Grindeanu, Mihai Fifor şi Vasile Dîncu" se află pe o "listă scurtă" a sa.

Scandal în USR! Totuşi, CINE ESTE MATEI PĂUN?

Eminenta cenuşie care a asigurat un succes nesperat pentru USR rămâne în continuare în umbră. Matei Păun este ţinta scandalului iscat de soţul Clotildei Armand. Matematicianul Moroianu dă câteva informaţii care confirma rolul determinant în campania electorală a USR dar ridică noi întrebări asupra trecutului plin de mister al filantropului care a ajutat noul partid să ajungă în Parlament. Nicuşor Dan respinge acuzele prietenului Moroianu, dar este clar că nu poate să-l părăsească pe Matei Păun. Forţa lui Păun este atât de mare încât nici Clotilde Armand nu-si susţine soţul în demersul de a limpezi rolul avut de acesta si mai ales punctele lui de reper biografic. Legăturile cu Soros ale mai multor candidaţi USR nu pot fi contestate, dar liderii nu le recunosc deschis.

Pîslaru: În anul 2017, valoarea punctului de pensie se majorează cu 5,25%

Valoarea punctului de pensie se va majora în anul 2017 cu 5,25% şi va fi de 917,5 lei faţă de 871,7 lei în prezent, a anunţat joi ministrul Muncii, Dragoş Pîslaru. "Astăzi, în ordonanţa de urgenţă pe care am stabilit-o pe partea legată de alte măsuri fiscal-bugetare, am plăcerea să anunţ că în anul 2017 valoarea punctului de pensie se majorează cu 5,25%. Ea va fi 917,5 lei faţă de valoarea de 871,7 lei şi, pe această cale, eliminăm orice fel de dubii cu privire la intenţiile acestui Guvern în ceea ce priveşte sistemul de pensii", a spus Pîslaru.

Anca Dragu: Am prorogat prevederile legii privind salarizarea bugetarilor; ele au fost prorogate în fiecare an

Ministrul Finanţelor Publice, Anca Dragu, a anunţat că Guvernul a prorogat, printr-o ordonanţă de urgenţă, prevederile Legii privind salarizarea bugetarilor, lege ale cărei prevederi au fost prorogate în fiecare an de la adoptarea actului normativ în 2010. "În această ordonanţă de urgenţă (...) nu tăiem salarii, nu îngheţăm aceste drepturi salariale. Este vorba de prorogarea unor acte normative care au fost aprobate în anii trecuţi, în general înainte de criză. Ele au fost în fiecare an amânate la implementare, au fost prorogate odată cu Legea bugetului. În acest an, pentru că bugetul ar putea să vină deja în luna ianuarie, atunci luăm această măsură de a amâna implementarea măsurilor aferente. Practic, lăsăm posibilitatea viitorului guvern să îşi aplice măsurile economice şi sociale aşa cum le consideră de cuviinţă", a declarat Anca Dragu, joi, într-o conferinţă la Palatul Victoria.

NATIONAL

Johannes Burghold, "călăul" economiei româneşti!

Pe sfârşitul mandatului guvernului tehnocrat s-a declanşat o operaţiune fără precedent pentru "măritişul", cu forţa, a ultimelor companii de stat productive. Aşa că, fie că este vorba despre Ministerul Energiei sau despre cel al Finanţelor, s-au încredinţat pe banda rulanta contractele pentru recrutarea viitorilor manageri a unor "mamuţi" precum Hidroelectrica sau CEC Bank unei firme de apartament din Voluntari. Membrii ai influentei familii de bancheri Rotschild, dar si străini despre care nu a auzit nimeni, au ajuns să conducă cele mai profitabile companii de stat, după ce aceştia au fost trecuţi pe "lista scurta" de către Transeach din Voluntari, firma condusa de cetăţeanul german Johannes Burghold.

"Blonda lui Soros" de la USR si "Lupul singuratic" de la PMB

"Ţigănie" ca la elitele din USR nu s-a mai văzut de mult prin politica românească, formaţiunea lui Nicuşor Dan primind o "perversa" năucitoare, chiar din interiorul partidului, imediat după accederea in Parlament. Iar "fitilul" care a inflamat spiritele a fost aprins de către chiar soţul franţuzoaicei Clotilde Armand, matematicianul Sergiu Moroianu dezvăluind public că jocurile subterane din USR sunt făcute de oamenii lui Soros, care decid totul. Iar când cei acuzaţi se pregăteau să răspundă cu o excludere a lui Moroianu din partid, "pe sticlă" a răbufnit, tot pe surse interioare din partid, ştirea despre idila pasionala dintre vicepreşedintele USR, Roxana Wring si arhitectul şef al Primăriei Capitalei, Adrian Bold.

PUTEREA

Priorităţile de politică externă ale următoarei guvernări

Dacă este să ne orientăm după modul în care politica externă a României a fost purtată în ultimii ani, atunci nu avem la ce schimbări majore să ne aşteptam. Cel mai probabil, indiferent cine va fi premier, o serie de obiective de politică externă vor fi puse în aplicare oricum. Dintre toate obiectivele incluse în Strategia de Securitate Naţională a României din 2015, patru pot fi considerate cu adevărat esenţiale: 1. Susţinerea parcursului european al Republicii Moldova; 2. Intensificarea cooperării regionale, inclusiv în domeniul apărării; 3. Consolidarea profilului României în NATO şi Uniunea Europeană; 4. Asigurarea securităţii în regiunea Mării Negre.

Statul vrea să vândă pe Bursă 20-25% din acţiunile porturilor şi aeroporturilor

Ministerul Transporturilor propune listarea la bursă a Companiei Naţionale "Aeroporturi Bucureşti" (CNAB) şi a Companiei Naţionale "Administraţia Porturilor Maritime" Constanţa (CNAPM) prin oferte publice primare iniţiale (IPO) de vânzare a unor pachete de acţiuni de 20-25% din capitalul social al societăţilor. Potrivit proiectului de Hotărâre a Guvernului pentru aprobarea bugetului propriu de venituri şi cheltuieli al Ministerului Transporturilor privind activitatea de privatizare pe anul 2016, lansat în dezbatere publică, se impune modificarea strategiei de privatizare actuale.

Palatul părăsit din Cişmigiu

De-a lungul timpului, milioane de oameni au trecut pe lângă casa din strada Zalomit nr. 12, amplasată în apropierea unei intrări în Parcul Cişmigiu. Alte mii au intrat în biblioteca ei, deoarece până în urmă cu trei ani aici a funcţionat Biblioteca Pedagogică, deşi există de 8 ani o decizie definitivă a instanţei prin care imobilul a fost retrocedat adevăraţilor proprietari. Este vorba de Casa Istrate Micescu, care a "scăpat" de rigorile comuniste, dar nu şi de distrugerile lăsate de funcţionarii români, care au ştiut să smulgă prizele din pereţi, dar şi becurile. Casa este de o frumuseţe rară, dar trebuie renovată, degradarea fiind estimată la 60%. Casa este scoasă la vânzare. Nici avocaţii nu ştiu cum să o încadreze mai bine: casă boierescă sau palat? Numai terenul de 1.800 de mp valorează, la preţul pieţei, circa 3 milioane de euro.

ROMANIA LIBERA

Timişoara, decembrie '89

"România liberă" dedică patru pagini eroilor de la Timişoara, din decembrie 1989. Să rememorăm împreună începutul sfârşitului dictaturii lui Nicolae Ceauşescu. "Ce dulce ar fi glonţul patriei pentru individul ăsta", îl ameninţa, zilele trecute, fostul şef adjunct al Securităţii Timiş, Radu Tinu, pe istoricul Lucian Boia. A fost ameninţarea sub anunţul lansării volumului "Un joc fără reguli. Despre imprevizibilitatea istoriei". Ca avertisment. Ameninţarea vine după 27 de ani de când Securitatea şi alte structuri militare i-au înecat în sânge pe locuitorii Timişoarei "cu dulcile gloanţe ale patriei", aşa cum îi place lui Radu Tinu să spună. Şeful adjunct al Securităţii a fost achitat.

Rusia a arestat şase persoane acuzate că sunt membri ISIS şi că plănuiau atentate

Mai multe atentate puse la cale în Rusia de militanţi afiliaţi grupării jihadiste Stat Islamic (SI) au fost dejucate iar şase persoane au fost arestate joi la Moscova şi Samara (pe Volga), au anunţat serviciile ruse de securitate, FSB, relatează AFP citată de Agerpres. "Patru membri ai unui grup terorist au fost arestaţi" după o operaţiune desfăşurată în sudul capitalei Rusiei, a informat FSB într-un comunicat. Grupul "plănuise o serie de atacuri teroriste de anvergură la Moscova cu ajutorul unor puternice dispozitive artizanale", a adăugat serviciul, precizând că bărbaţii arestaţi sunt originar din Tadjikistan şi Moldova. Ei acţionau "la ordinele directe ale unui emisar al organizaţiei teroriste Stat Islamic aflat în Turcia", potrivit FSB.

O nouă inovaţie a ziarului România liberă: RPM, prima revistă gratuită de cultură auto şi lifestyle

"România liberă" continuă seria schimbărilor iniţiate anul acesta de o nouă echipă editorială. După ce şi-a schimbat pentru prima dată în istoria de aproape 140 de ani formatul, începând din 1 decembrie 2016, lansând totodată o ediţie completă de weekend cu 56 de pagini, redacţia celui mai vechi ziar românesc vine cu o altă premieră pe piaţa presei tipărite. Începând de vineri, 16 decembrie 2016, se lansează RPM (Rotaţii Pe Minut), prima revistă gratuită de cultură auto şi lifestyle, care va fi difuzată lunar împreună cu ediţia de weekend a "României libere". Revista are 48 de pagini full-color, pe hârtie de calitate, un conţinut premium, bazat pe cronici şi opinii ale unor jurnalişti auto cu peste 15 ani de experienţă şi sute de maşini testate.

ZIARUL FINANCIAR

Angajatorii din România plătesc salarii de 200 de milioane de euro pe zi

Angajatorii români au costuri salariale de câte 204 milioane de euro pentru fiecare zi lucrătoare, de aproape 30 de ori mai mici decât angajatorii germani şi de trei ori sub nivelul masei salariale de pe ştatele de plată ale companiilor din Polonia, arată un calcul al ZF pe baza informaţiilor de la Eurostat, biroul de statistică al Uniunii Europene. În total, România a avut în 2015 o masă salarială totală (salariile nete ale angajaţilor plus contribuţiile aferente salariilor şi beneficiilor oferite de către angajatori) de 51,8 miliarde de euro, în creştere cu aproape 5% faţă de anul anterior, ca urmare a creşterilor salariale făcute atât de sectorul public, cât şi de sectorul privat (mai ales ca urmare a creşterii salariului minim). Angajatorii locali au costuri, în medie, de cinci ori mai mici cu angajaţii români faţă de media costurilor din UE.

Petromidia reloaded

La aproape 10 ani de la intrarea pe piaţa locală şi după investiţii de 4 miliarde de dolari, kazahii de la KazMunayGas spun că sunt gata pentru un nou episod din "aventura" Rompetrol, planurile de creştere fiind croite chiar şi într-un mediu de business umbrit de anchete sau de sechestre. Managementul kazah spune că nu este exclus ca după ce a crescut capacitatea de la Petromidia de la 3,5 la 5 mil. tone, următorul pas să fie aducerea singurei rafinării din România cu ieşire la Marea Neagră la o capacitate de procesare a petrolului de 10 milioane de tone. KMG International, braţul prin care Kazahstanul controlează fostul grup Rompetrol, ar mai putea adăuga circa 200 de staţii de alimentare la cele aproape 140 de benzinării existente.

Clădirile AFI Park sunt închiriate aproape complet înainte de vânzare

AFI Europe România a semnat noi contracte de închiriere pentru peste 6.000 mp de spaţii de birouri în AFI Park 4 & 5, finalizând anul acesta închi­rierea a 19.000 mp în clădirile de bi­rouri. În total, 95% din suprafaţa celor două clădiri, respectiv 97% din suprafaţa întregului proiect AFI Park, este închiriată. Compania Africa Israel Invest­ments, care în România deţine printre altele mallul AFI Cotroceni din Bucureşti şi clădirile de birouri AFI Park, a semnat o scrisoare de intenţie neangajantă cu o terţă parte pentru vânzarea întregului proiect de birouri, potrivit unui raport de pe bursa de la Tel Aviv, de la finalul lunii trecute. Vânzarea activelor va fi realizată, conform raportului Africa Israel, pornind de la valoarea clădirilor estimată la 164,5 milioane de euro, iar vânzarea ar genera un profit după taxare de 14 milioane de dolari (13,2 mil. euro).

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb