• ADEVARUL
• Isărescu: Niciodată nu am văzut în 26 de ani o situaţie macroeconomică mai bună ca acum în România
Guvernatorul Băncii Naţionale a României (BNR), Mugur Isărescu, a declarat marţi că niciodată în toată cariera sa de şef al băncii centrale, de 26 de ani, nu a văzut o situaţie macroeconomică atât de bună pentru România, însă a avertizat că şi riscurile sunt cele mai mari de după 1990. Mugur Isărescu este cel mai longeviv şef de bancă centrală din lume, fiind guvernator al BNR din septembrie 1990, cu excepţia perioadei decembrie 1999-noiembrie 2000, când a fost prim-ministru.
• PNL şi USR se urcă în barca lui Cioloş
Platforma premierului Dacian Cioloş este lăudată, pe de-o parte, de PNL, USR şi de preşedintele Klaus Iohannis, şi criticată, pe de altă parte, de PSD şi ALDE. Specialiştii cred că asumarea unui program electoral de către Cioloş are capacitatea de a mobiliza electoratul anti-PSD în avantajul PNL şi USR. PNL şi USR sunt de acord să susţină platforma online lansată de premierul Dacian Cioloş, prin care se profilează ca potenţial contracandidat la propunerea PSD pentru ocuparea postului de premier. Şeful statului a spus că nu există o axă Iohannis-PNL-Cioloş, dar există o delimitare a celor care îşi doresc o clasă politică curată şi cei care se împotrivesc Justiţiei.
• Marian Munteanu a fost sursa "Ioan" a Securităţii, fără să facă poliţie politică
Marian Munteanu, fostul lider al studenţilor din Piaţa Universităţii, nu a făcut poliţie politică, adică nu a colaborat în sensul legii cu fosta Securitate, însă a semnat un angajament cu Securitatea, având numele de cod "Ioan", şi a dat mai multe note informative despre studenţi străini. Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii a decis, marţi, că Marian Munteanu nu a fost colaborator al Securităţii în sensul legii. Cei care au scris note informative care să nu ducă la asuprirea politică a celor despre care oferea informaţii, nu pot fi consideraţi, conform legii, colaboratori ai Securităţii.
• Anul legilor populiste pentru datornicii la bănci
Legea conversiei creditelor în franci elveţieni şi Legea dării în plată, două proiecte controversate adoptate pentru a veni în sprijinul unora dintre datornicii la bănci, s-au potrivit mănuşă cu perioada de campanie, în care parlamentarii lucrează de zor să câştige capital electoral. Anul electoral 2016 se dovedeşte unul salvator pentru îndatoraţii la bănci, în condiţiile în care nu mai puţin de trei legi, în vigoare sau care ar putea fi implementate în scurt timp, le uşurează mult traiul. Una dintre ele este Legea dării în plată, implementată în mai, cea de-a doua Legea insolvenţei personale şi, ultima pe listă, Legea conversiei creditelor în franci elveţieni, aprobată ieri de Parlament. În prezent, circa 50.000 de debitori ar mai avea în derulare credite în franci elveţieni.
• "Regele Vinului", la Beciul Domnesc
Milionarul George Ivănescu, acţionar la Murfatlar, este acuzat că a creat o mega reţea de evaziune fiscală. Valoarea tranzacţiilor fictive ce ar fi fost efectuate de doar una dintre societăţile implicate depăşeşte 1,8 miliarde de lei, sumă comparabilă cu ratele plătite de România către FMI în perioada 2012-2015 sau cu împrumutul contractat de România de la BIRD în 2011. Curtea de Apel Bucureşti (CAB) a decis, marţi, arestarea preventivă pentru 30 de zile a lui George Ivănescu în dosarul în care se fac cercetări pentru evaziune fiscală în care prejudiciul este de aproape 600 de milioane de lei. În aceeaşi cauză a fost arestat şi Constantin Cîrciumaru, iar CAB a decis, pentru alţi trei inculpaţi - Cristian George Lascu, Irina Tănase şi Ioana Toma - plasarea în arest la domiciliu.
• Summit la Berlin privind criza din Ucraina
Liderii Rusiei, Germaniei, Franţei şi Ucrainei se întâlnesc miercuri, la Berlin, pentru a discuta despre implementarea acordurilor de la Minsk menite să aplaneze conflictul din estul Ucrainei. Totuşi, optimismul referitor la întâlnirea în aşa-numitul format "Normandia", la care vor participa Vladimir Putin, Angela Merkel, François Hollande şi Petro Poroşenko, este moderat. Cancelarul federal german, Angela Merkel, a declarat, marţi, într-o conferinţă de presă, că "nu trebuie aşteptate minuni" de la această întâlnire, notează Reuters. Nici preşedintele ucrainean, Petro Poroşenko, nu s-a arătat prea încrezător cu privire la rezultatele la care ar putea conduce întâlnirea de miercuri pe tema conflictului în care, în ultimii doi ani, peste 9.600 de persoane şi-au pierdut viaţa.
• Ludovic Orban, în instanţă: "Când am votat Legea Finanţării Partidelor nu cunoşteam legea în detaliu"
Deputatul Ludovic Orban, trimis în judecată pentru trafic de influenţă după ce ar fi cerut unui om de afaceri 50.000 de euro pentru campania sa electorală la Primăria Capitalei, a fost audiat marţi de judecători la Curtea Supremă. El a mărturisit că atunci când a primit banii de la omul de afaceri Tiberiu Urdăreanu nu cunoştea "în amănunt" legea. La un termen viitor vor fi audiaţi şi Cozmin Guşă, Tiberiu Urdăreanu şi Sorin Oancea.
• Anonymus: "Pentru Pentagon, Al Treilea Război Mondial e iminent"
Hackerii de la Anonymus au transmis un nou mesaj "către cetăţenii lumii", in urma tensiunilor dintre SUA si Rusia asupra situaţiei din Siria. Astfel, hackerii celebrei reţele Anonymus dezvăluie că "pentru Pentagon, Al Treilea Război Mondial este iminent", informează Yahoo News. "Când ai un guvern care operează fără niciun fel de limită, care militarizează politica si care îşi vede propriul popor ca pe un inamic si ai toate astea in fata ta, nu trebuie să vă îndoiţi că ambele tabere au aceleaşi interese" este o parte din mesajul transmis de hackeri, care condamnă atât Rusia, căt si SUA pentru actele lor.
• Ruşii testează arme radioelectronice
Ruşii au creat şi testat cu succes primele modele ale unei noi arme radioelectronice, unică în lume, informează portalul Sputnik. Un anunţ în acest sens a fost făcut joia trecută pentru RIA Novosti de către reprezentantul oficial al companiei "ArmHitech-2016". Primele modele ale noii arme radioelectronice au fost prezentate luna trecută, în cadrul unui eveniment cu uşile închise organizat de Ministerul rus al Apărării. Principala caracteristică a noii arme rezidă în capacitatea acesteia de a neutraliza tehnica inamicului fără a recurge la mijloace tradiţionale de distrugere. Mai exact, arma îşi atinge scopul folosing energia. "Este vorba de o acţiune fizică indirectă asupra aparaturii de bord a avioanelor, a dronelor. Totodată, arma neutralizează armamentul de mare precizie", a explicat reprezentantul oficial al "ArmHitech-2016".
• Culmea falsului academic în România
Cristian Vintilă, un traficant internaţional de arme, judecat în prezent în stare de arest în SUA (după ce a fost prins în timp ce încerca să vândă gherilelor columbiene mitraliere în valoare de 17 milioane de dolari) este, împreună cu rectorul Universităţii "Vasile Alecsandri" din Bacău, profesorul Carol Schnakovszky, protagonistul unui scandal de plagiat în formă continuată. Cristian Vintilă era deja doctor în inginerie (din 2006), fusese director al Administraţiei Naţionale a Rezervelor de Stat şi, la momentul reţinerii sale, era inspector în Comisia de Control Armament din subordinea Guvernului României.
• BANCHERUL
• Mugur Isărescu considera ca legea conversiei este populista
Guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, a reamintit ieri, in contextul adoptării legii privind conversia creditelor in franci elveţieni, îndemnul pe care l-a adresat deseori băncilor de a renunţa la aroganţă şi a negocia cu clienţii pentru a împărţi povara creditării. Guvernatorul a cerut băncilor, la începutul anului trecut, să împartă cu clienţii lor povara cursului valutar, sfat pe care majoritatea băncilor cu credite in CHF nu l-au urmat, consecinţa fiind adoptarea legii privind conversia obligatorie, la cursul istoric. Pe de alta parte, Isărescu considera că legea conversiei creditelor in CHF are caracter populist si poate avea costuri economice pentru societate pe termen lung.
• CURENTUL
• Ilie Botoş s-a pensionat la 51 de ani şi va încasa o pensie lunară de 24.000 de lei
Dacă va trăi până la 80 de ani, Ilie Botoş va încasa 1.920.000 EURO. Intre 2003 şi 2006 a fost Procuror General. Desigur că dacă ar fi fost vreun erou al României sau dacă s-ar fi remarcat cu ceva pozitiv în activitatea sa, fostul procuror general al României ar fi meritat, poate, o sumă mai mare de bani. Dar Botoş s-a remarcat doar prin nemerniciile sale. Sub Botoş, dosarele Mineriadei şi Revoluţiei au fost lăsate în nelucrare pentru a interveni prescripţia, Botoş a fost unul dintre cei care l-au făcut scăpat pe teroristul Omar Hayssam motiv pentru care a şi fost obligat să demisioneze la pachet cu şeful de la "doi şi-un sfert" Virgil Ardelean (cunoscut şi sub "diminutivul" Vulpea) şi cu sclavii lui SOV: infractorul post-mortem Radu Timofte, şeful SRI şi Gheorghe Fulga, şeful SIE.
• Preşedintele Iohannis demontează visele Alinei Gorghiu
Întrebat marţi cum comentează afirmaţia preşedintelui liberal, Alina Gorghiu, despre "axa reformatoare Iohannis-Cioloş-PNL" preşedintele Iohannis a spus că nu crede în existenţa unei astfel de axe. "Nu cred că există o axă, dar cu siguranţă în România sunt oameni şi partide care cred că în România este nevoie de o clasă politică curată, de reformarea partidelor politice. Există cu siguranţă mult mai mulţi oameni decât cred unii politicieni care vor să eliminăm corupţia, să avem proceduri transparente clare şi există ceilalţi care au un discurs unii anti-justiţie, unii anti-instituţii, care se luptă cu justiţia, care nu doresc să promoveze transparenţa fiindcă le strică afacerile de familie şi aşa mai departe", a spus Iohannis.
• CURIERUL NATIONAL
• Transportatorii resping tarifele RCA
Transportatorii din cadrul Confederaţiei Operatorilor şi Transportatorilor Autorizaţi din România (COTAR) resping cu fermitate noile tarife maxime propuse de Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) pentru RCA, menţionând că una s-a vorbit în Guvern la 14 septembrie şi alta este propunerea actuală a ASF. COTAR: La 14 septembrie, Guvernului i-a fost prezentat un tarif de referinţă la autovehiculele peste 16 tone, de aproximativ 6.200 lei/an. O lună mai târziu, ASF a stabilit că prima maximă pentru un autovehicul de transport marfă este de 7.534 de lei, pentru un autovehicul de transport persoane de 6.600 lei şi pentru autovehicule de 610 lei.
• Românii se debranşează masiv de la sistemele de încălzire publice
Debranşările de la sistemul public de încălzire încă nu s-au terminat. Ba mai mult, numărul gospodăriilor care au trecut pe centrală proprie a crescut semnificativ în primele 8 luni ale acestui an, faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. Conform unei analize realizate de Ariston Thermo România, de la începutul anului şi până la finele lunii august, 10.736 de familii din România au luat decizia de a renunţa la sistemul centralizat de încălzire.
• Negocierile pentru reactoarele 3 şi 4, prelungite
Acţionarii Nuclearelectrica au decis luni să extindă până pe 20 decembrie 2016 negocierile cu China General Nuclear Power Group (CGNPC) pentru un acord asupra investiţiei privind reactoarele 3 şi 4 de la Cernavodă. Acţionarii au aprobat continuarea "negocierilor asupra Documentelor Investiţiei în aceleaşi condiţii din Memorandumul de Înţelegere privind dezvoltarea, construirea, operarea şi dezafectarea Unităţilor 3 şi 4 de la CNE Cernavodă ("MoU"), până la data de 20 decembrie 2016, cu aplicarea tuturor celorlalte prevederi ale MoU, inclusiv posibilitatea oricărei părţi de a înceta MoU fără nicio despăgubire printr-o simplă notificare scrisă către cealaltă Parte, în cazul în care nu s-a ajuns la un acord asupra Documentelor Investiţiei şi în măsura în care întârzierea nu a fost cauzată de respectiva Parte".
• Portavionul ruşilor a plecat spre Marea Mediterană
Singurul portavion rusesc, Admiral Kuzneţov, a plecat spre Marea Mediterană, însoţit de mai multe nave de sprijin. Pe lângă portavion, grupul de luptă este format din crucişătorul Piotr Velikiy, navele anti-submarin Severomorsk şi Vice-amiral Kulakov şi câteva nave de sprijin. Misiunea declarată a grupului naval rusesc este de a "asigura prezenţa navală în zonele importante ale Oceanului Mondial". "O atenţie specială se va da garantării securităţii traficului maritim şi a altor tipuri de activităţi economice maritime ale Rusiei şi, de asemenea, să răspundă la noile tipuri de ameninţări moderne, cum ar fi pirateria şi terorismul internaţional", a mai comunicat Flota de nord a Rusiei.
• Provincia cu cei mai mulţi miliardari chinezi deschide un Birou de reprezentare turistică în Bucureşti
Investitorii chinezi vor să resusciteze turismul românesc. Demnitari şi oameni de afaceri din provincia Guangdong au anunţat că vor deschide în Capitală primul Birou de reprezentare turistică de la noi din ţară. "Înfiinţăm astăzi un birou de reprezentare turistică în Bucureşti, ca parte a unui program de dezvoltare activă a turismului reciproc. România este o destinaţie dorită de oamenii din Guangdong. Anul trecut, 6.100 de români au vizitat provincia Guangdong, iar 1.500 de locuitori ai provinciei au plecat spre România", a spus Zhao Yufang, senior consilier al Guvernului Provinciei Guangdong,
• EVENIMENTUL ZILEI
• Marian Munteanu a scris cu mâna lui notele din dosarul Securităţii
CNSAS a discutat ieri, în şedinţă, şi raportul de expertiză a scrisului de pe Angajamentul de colaborator al Securităţii, sub numele de "Ioan", semnat de Marian Munteanu în anul 1988. Concluzia specialistului în grafoscopie a fost clară: Marian Munteanu a scris şi a semnat atât Angajamentul, cât şi notele din dosar. Verdictul anunţat de CNSAS: Marian Munteanu nu a făcut poliţie politică. Asta înseamnă că notele sale nu au provocat rău altor persoane. Doar că discuţia era dacă a colaborat cu Securitatea sau nu, adică dacă el a scris Angajamentul şi notele informative despre studenţi străini etc., aşa cum se solicita în sesizarea înaintată CNSAS de către Alina Mungiu în primăvara acestui an.
• O mare bancă de stat din Germania, dispusă să investească masiv în proprietăţi româneşti
Banca germană de stat Deutsche Pfandbriefbank îşi arată disponibilitatea de a acorda împrumuturi de până la 120 mil. euro pentru achiziţii imobiliare în România, în contextul în care finanţările mai mari de 50 mil. euro au fost o raritate pe plan local în ultimul an. Banca germană a făcut parte dintr-un consorţiu, alături de Erste şi Raiffeisen, care a refinanţat centrul comercial AFI Palace Cotroceni din Bucureşti cu 220 mil. euro în 2014. Deutsche Pfandbriefbank este parte a Hypo Real Estate Holding, bancă naţionalizată în 2008, după falimentul Lehman Brothers. Acum este al doilea cel mai mare creditor specializat în imobiliare de pe piaţa germană.
• Premierul ţine cu dinţii de Prună
Ministrul Justiţiei nu are de gând să demisioneze, după ce deputaţii au adoptat moţiunea în care PSD îi cerea să plece din Guvern. Cioloş n-ar da-o nici el afară. Raluca Prună a fost, ieri, la a doua "judecată" a parlamentarilor. Deputaţii au votat "pentru" adoptarea moţiunii simple a PSD pe Justiţie, care cere demisia ministrei după ce aceasta a recunoscut în faţa magistraţilor CSM că a minţit la CEDO despre situaţia fondurilor alocate pentru închisori. Moţiunea a fost adoptată cu 237 de voturi "pentru" şi 60 de abţineri. Liberalii, care săptămâna trecută au boicotat şedinţa de plen, de data aceasta au fost în sală, dar nu au votat.
• Conflict pe faţă între primii doi oameni în stat. Iohannis contra Tăriceanu
În răfuiala sa cu preşedintele Senatului, şeful statului a dezvăluit că DNA urmează să mai trimită cereri de urmărire penală la Parlament. În replică, Tăriceanu îi cere să dea şi nume. Preşedintele Klaus Iohannis l-a atacat, ieri, fără menajamente, pe Călin Popescu Tăriceanu, acuzându-l, deschis, că vrea să scape de Justiţie însă în încercarea de a-l ataca pe preşedintele Senatului i-a scăpat, se pare, un porumbel. "Eu cred că acest individ nu vrea numai pe el să se scape, vrea să-şi scape şi câţiva prieteni. Şi e suficient să urmărim cine va ajunge în următoarele săptămâni în Parlament ca să fie votat pro sau contra urmărire penală şi o să vedem din cine se compune gaşca despre care se vorbeşte", a spus şeful statului. Când a fost întrebat la cine anume se referă, Klaus Iohan nis a tăcut brusc.
• Procurorul general, precizări despre ancheta care o vizează pe Laura Codruţa Kovesi
Şefa DNA, Laura Codruţa Keovesi, ar putea fi cercetată pentru instigare la fals intelectual a declarat, ieri, pro curorul general, Augustin Lazăr. Întrebat de jurnalişti, acesta a făcut câteva clarificări despre ancheta autodenunţului deputatului Sebastian Ghiţă. El a spus că în cazul autodenunţului s-a început urmărirea penală, in rem (cu privire la fapte n.r.), pentru instigare la fals intelectual. "În această cauză, care este pe rolul Secţiei de urmărire penală şi criminalistică, se efectuează acte de urmărire penală pentru instigare la fals intelectual. S-a început urmărirea penală pentru această faptă şi se administrează probe in rem, într-adevăr. Sunt audiate diverse persoane", a precizat procurorul general pentru jurnalişti
• JURNALUL NATIONAL
• Tăriceanu: Preşedintele ne-a anunţat, fără să vrea, că în următoarele săptămâni vor veni la Parlament solicitări de la DNA
"Dacă ar fi să ignorăm limbajul de care s-a folosit, domnul preşedinte ne-a anunţat, fără să vrea, că în următoarele săptămâni vor mai veni la Parlament solicitări de la DNA. Această informaţie ne întăreşte suspiciunile că DNA lucrează politic mai demult la dosare, cot la cot cu preşedintele. Ceea ce nu îl împiedică să ceară altora să citească Constituţia. Profit de acest moment de sinceritate al domnului preşedinte ca să îl întreb care sunt parlamentarii care trebuie să îşi pregătească, săptămânile următoare, bagajele la viitoarele solicitări ale DNA?", spune Tăriceanu, într-un comunicat transmis marţi AGERPRES.
• Lufthansa interzice telefoanele Galaxy Note 7 la bordul avioanelor sale
Grupul german Lufthansa, cel mai mare transportator aerian din Europa, a anunţat marţi că a interzis telefoanele Samsung Galaxy Note 7 la bordul avioanelor sale din cauza riscului de incendiu, urmând astfel exemplul mai multor companii ariene din afara Europei, informează AFP şi Reuters. "Transportul acestor dispozitive este interzis pentru toate zborurile, atât pentru bagajele de cală cât şi pentru cele de mână. Acest lucru este valabil imediat pentru toate zborurile grupului Lufthansa, până la noi ordine", a declarat un purtător de cuvânt al Lufthansa, care controlează atât compania aeriană cu acelaşi nume cât şi companiile Swiss, Austrian Airlines et Eurowings. Mai multe companii aeriene din Japonia, Australia sau Canada au luat o decizie similară.
• Câte zile libere vom avea în 2017
Codul Muncii prevede 13 zile libere acordate cu ocazia sărbătorilor legale, respectiv câte două zile pentru Anul Nou, Paşte, Rusalii şi Crăciun şi câte o zi pentru Ziua Internaţională a Muncii, Adormirea Maicii Domnului, Sfântul Andrei şi Ziua Naţională a României. În plus, Guvernul a decis ca şi Ziua Unirii Principatelor Române (24 ianuarie) să fie zi liberă. Deputaţii au adoptat marţi, cu majoritate de voturi, proiectul de lege pentru modificarea Codului Muncii care prevede că şi 1 iunie - Ziua Copilului - este zi nelucrătoare. Proiectul de lege, care a fost votat pe 13 septembrie de Senat, pleacă astfel la promulgare, Camera Deputaţilor fiind for decizional.
• Din Gara de Nord la Aeroportul Otopeni, cu trenul, în 18 minute!
CFR Infrastructură va reabilita linia ferată existentă între Gara de Nord şi staţia Odăile şi va construi alţi 2,3 kilometri de cale ferată nouă spre Aeroportul Otopeni, astfel încât pasagerii vor putea ajunge la aeroport în 18 minute din 2018, a declarat marţi ministrul Transporturilor, Sorin Buşe. "Proiectul presupune reabilitarea şi electrificarea liniei existente şi alţi 2,3 km noi de cale ferată, o staţie provizorie şi un trotuar rulant până la terminalele aeroportului", a spus ministrul. Investiţia totală se ridică la 88 de milioane de euro, iar lucrările vor fi gata în aprilie 2018, a adăugat Buşe. O călătorie cu trenul spre aeroport va costa 3,99 lei, după reabilitarea rutei.
• NATIONAL
• Razboi Ghinea-Mungiu Pippidi pe banii lui Soros!
Este "macel" nu doar in serviciile secrete si in clasa politica, dar si intre cei mai de seama "sorosisti " ai tot mai influentei societati civile. Care, pur si simplu, au inceput sa se sfasie intre ei, miza fiind una uriasa, reprezentata de "inepuizabilele" granturi norvegiene care au ajuns sa-i invrajbeasca pe activistii oengisti care, pana acum, au luptat cot la cot pentru impunerea meritocratiei romanesti. Pentru initiatii sistemului, lucrurile s-au mai lamurit dupa ce Cristian Ghinea, cel atacat in ultima vreme din toate partile de catre fostii sai confrati oengisti, tocmai ce a semnat un acord prin care tara noastra va primi, in ultimii ani, granturi norvegiene in valoare de 502,5 milioane de euro!
• Aglomeratie criminala la metrou
Daca mai acum doua zile, un cetatean a facut stop cardiac chiar pe scarile de la metrou, iata ca, ieri, in mai multe statii de metrou, dar mai ales la Unirii, Universitate si Victoriei, cozile au fost incredibil de mari. Atat de tare s-a bulucit lumea incat, la un moment dat, oamenii stateau la coada afara, pe scarile ce duc spre trotuarele de suprafata, in timp ce peroanele erau pline-ochi de alti cetateni care se inghesuiau ca sardinele. "Trei femei au lesinat in trenuri, in statii diferite. In toate cele trei cazuri a fost chemat SMURD-ul si s-a constatat ca a fost vorba despre lipotimie. Intarzierile vin in urma faptului ca trenul nu pleaca pana nu se acorda primul ajutor".
• Al Treilea Razboi Mondial va dura cateva minute
Folosirea armelor nucleare va fi, practic, inevitabila in cazul unei noi conflagratii mondiale, afirma expertii americani. In cazul in care va izbucni un razboi in care vor fi implicate Statele Unite si/sau NATO, pe de-o parte, si Rusia sau eventual China, pe de alta parte, orice confruntare militara conventionala nu va intarzia sa degenereze in conflict nuclear, desigur, limitat, dar care va fi "rapid si implacabil", sunt de parere anumiti reprezentanti ai comandamentului militar american, citati de Inquisitr.
• PUTEREA
• Doi pesedişti "grei" bătuţi în licitaţie de protejatul fraţilor Flutur
Elsaco Solutions SRL, firmă din grupul botoşănean cu acelaşi nume, a obţinut două contracte pentru dotarea cu echipamente IT a Administraţiei Bazinale de Apă Siret cu sediul în Bacău, în valoare de zece mii de euro. La licitaţie, botoşănenii s-au confruntat cu Comservice Company SRL, firma de casă a baronului PSD Dragoş Benea, preşedintele Consiliului Judeţean Bacău şi SIF Sistem SRL patronată de familia actualului prefect de Vrancea, Sorin Hornea. Grupul Elsaco este al afaceristului botoşănean Valeriu Iftimie, considerat de presa locală un apropiat al baronilor moldoveni Gheorghe Flutur şi Cătălin Flutur.
• De la dezinformare, la răzgândeală. Mitingul PNL, amânat pentru 5 noiembrie
Diversiunea legată de mitingul PNL din 22 octombrie 2016 este pe final. Este dovedit că ambele protagoniste - primarul general, Gabriela Firea, şi preşedintele PNL, Alina Gorghiu - au minţit. Autorizaţia a fost emisă după ce a fost anunţată public de Firea, iar Gorghiu nu a spus adevărul când a anunţat că Primăria Capitalei a refuzat să aprobe mitingul pentru "susţinerea Guvernului Tehnocrat". Vicepreşedintele PNL, Cezar Preda, a preluat ştafeta de la Alina Gorghiu, refuzând să se predea. "Semiaprobarea" primită de la Municipalitate ar fi fost motiv de amânare a mitingului pentru 5 noiembrie, ziua în care vor fi anunţaţi candidaţii la alegerile parlamentare.
• Legea privind combaterea risipei alimentare a fost adoptată, dar este criticată
Camera Deputaţilor a adoptat un proiect de lege care prevede combaterea risipei alimentare, prin donarea, de către agenţii comerciali, a alimentelor care se apropie de termenul de expirare. Legea este criticată de patronatul Romalimenta. Preşedintele organizaţiei, Sorin Minea susţine că legea este neclară, greu de aplicat şi ar aduce mai multe prejudicii decât avantaje. Deputaţii au decis că nerespectarea prevederilor duc la sancţiuni de până la 10.000 de lei.
• ROMANIA LIBERA
• Mosul: Peste un milion de civili sunt prizonieri în oraş
Armata irakiană a recăpătat controlul asupra a zece sate din periferiile oraşului Mosul. La vest de fluviul Tigru, forţele irakiene şi unităţile paramilitare aliate sunnite şi şiite, susţinute de avioane irakiene şi ale coaliţiei internaţionale conduse de SUA, au cucerit satele Lihoud, Abbasiyah, Khuder al-Yas, Bajwaniyah şi Tal al-Samen, în timp ce înaintau în nord spre oraşul Shoura, ocupat de Statul Islamic şi care se află la circa 30 km sud de Mosul, a declarat pentru Xinhua, sub rezerva anonimatului, o sursă din cadrul Comandamentului de operaţiuni. Pe de altă parte, în interiorul oraşului Mosul - al doilea ca mărime din Irak - sunt prizonieri peste un milion de locuitori, care se tem că ei vor fi folosiţi de terorişti ca scuturi umane.
• Guvernul Austriei renunţă să demoleze casa lui Hitler
Austria va lansa un concurs pentru arhitecţi privind destinaţia viitoare a casei natale a lui Adolf Hitler, a indicat marţi ministrul austriac de Interne, relatează AFP citată de Agerpres. Anterior, Guvernul anunţase că locuinţa va fi demolată, iar această idee a provocat reacţii nefavorabile din partea mai multor experţi. Important este ca acea clădire, situată în centrul oraşului Braunau-am-Inn, la frontiera cu Germania, să nu mai fie recunoscută în forma sa exterioară, a declarat ministrul Wolfgang Sobotka presei de la Viena. Guvernul vrea să evite ca această casă, goală de mai mulţi ani, să devină loc de pelerinaj neonazist.
• ZIARUL FINANCIAR
• Lidl a majorat salariul minim din companie cu 30%
Discounterul german, care are în România circa 4.000 de salariaţi, a majorat de la 1 octombrie salariul minim în companie, astfel că orice angajat cu normă întreagă, fie că lucrează în magazine sau în depozit, câştigă cel puţin 2.199 de lei brut (1.568 de lei net), sumă ce include şi bonurile de masă. În primăvara acestui an salariul minim brut în cadrul companiei era de 1.697 de lei, sumă ce cuprinde şi bonurile de masă. Salariul minim pe economie este 1.250 de lei brut, iar cel mediu depăşeşte 2.800 de lei brut. Un lucrător comercial sau un lucrător din depozitele Lidl poate ajunge la un salariu de 2.999 de lei brut, cu tichete de masă incluse, spun oficialii companiei. Salariul net depăşeşte astfel 2.100 de lei. Lidl are un sistem de salarizare în trepte, astfel că în primii trei ani de activitate în companie salariul creşte automat în fiecare an.
• România se află într-o poziţie "privilegiată" în regiune, dar asupra sa continuă să planeze riscuri
Brexitul rămâne principala incertitudine care se aşterne asupra economiei globale şi chiar dacă România se află într-o poziţie "privilegiată" în regiune, având cea mai bună situaţie macroeconomică din ultimul sfert de secol, asupra sa continuă să planeze anumite vulnerabilităţi, au fost de acord toţi speakerii prezenţi la cea de-a XII-a ediţie a Conferinţei de Risc de ţară Coface. Conferinţa, organizată în parteneriat cu ZF, i-a avut ca invitaţi speciali pe guvernatorul BNR Mugur Isărescu, dar şi pe Howard Davies, preşedintele Royal Bank of Scotland.
• Nimeni nu mai iubeşte Deutsche Bank
Să-i ţină pe investitorii qatarezi mulţumiţi este o misiune vitală pentru şeful Deutsche Bank, John Cryan. Aceştia - vehicule de investiţii controlate de familia regală din Qatar - sunt cei mai mari investitori şi recent şi-au exprimat îngrijorările legate de pericolele care izvorăsc din litigiile în care este implicată banca şi de strategia pe termen lung a instituţiei, după cum scrie The Wall Street Journal. Iar Deutsche Bank merge din amendă în amendă, mai ales în SUA, cea mai recentă fiind pentru manipularea preţurilor argintului. Tot în SUA banca este parte într-un proces în care este acuzată că a folosit în propriul beneficiu contribuţiile la schemele de pensionare ale angajaţilor.