REVISTA PRESEI 21.07.2016

Willy Homner
Ziarul BURSA #Revista Presei / 21 iulie 2016

ADEVARUL

Guvernul turc a decretat starea de urgenţă pentru trei luni

Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a anunţat în cadrul unei conferinţă de presă, miercuri seara, că guvernul turc a decretat starea de urgenţă în ţară pentru o perioadă de trei luni, pentru "a evita efectele loviturii de stat". Erdogan a dat asigurări cetăţenilor turci, dar şi investitorilor străini că nu trebuie să se teamă de o perioadă de instabilitate în Turcia, după ce Guvernul a epurat peste 60.000 de persoane din aparatul de stat şi armată în urma tentativei eşuate de lovitură de stat. Decizia decretării stării de urgenţă a fost luată la recomandarea consiliului naţional de securitate, care s-a reunit pentru o deliberare de cinci ore în cadrul zilei de miercuri. Preşedintele turc a afirmat anterior, într-un interviu pentru al-Jazeera, că "ţări străine ar fi putut fi implicate în organizarea complotului", însă nu a oferit exemple concrete în acest sens.

Fuziunea PMP-UNPR. Cum a ajuns Băsescu să încropească al treilea partid al ţării

În urma Congresului de unificare, PMP a rămas cu: numele, preşedintele, imnul, sigla, în timp ce UNPR a obţinut certitudinea unor locuri eligibile în toamnă, la parlamentare. Iată cum a decurs joncţiunea. "Supun la vot fuziunea dintre PMP şi UNPR", s-a grăbit Traian Băsescu. Toată lumea a ridicat mâna, semn de unanimitate. "Vede cineva vreun vot împotrivă, că eu nu văd?", a glumit Traian Băsescu. Nu s-a împotrivit nimeni, nu s-a abţinut nimeni, şi aşa s-a transformat Traian Băsescu, în doar câteva minute, din liderul unui partid cu o mâna de parlamentari în preşedintele unui partid care ( cu cei 50 de aleşi adunaţi din fuziune) poate influenţa majoritatea parlamentară. Au urmat discursurile finale, însă nu mai interesa pe nimeni. Apăruse o ştire fierbinte: murise Radu Beligan. La ieşire, portarul căuta răspunsuri: "Gata Congresul, au fuzionat? Păi şi cum mai trăim noi fără interesul naţional?".

CCR a avizat pozitiv iniţiativa de modificare a Constituţiei pentru definirea familiei formată din bărbat şi femeie

Curtea Constituţională a avizat pozitiv, miercuri, iniţiativa de modificare a Constituţiei astfel încât să se stipuleze explicit că familia se întemeiază pe căsătoria liber consimţită între bărbat şi femeie, nu pe cea între soţi. Preşedintele CCR Valer Dorneanu a precizat că avizul oferit de Curte a fost dat strict în privinţa îndeplinirii condiţiilor de depunere a unei iniţiative de revizuire, adică a numărului suficient de semnături, în condiţiile legii, precum şi în privinţa respectării limitelor revizuirii cu privire la drepturile fundamentale ale cetăţenilor, care nu pot fi suprimate. Dorneanu a explicat că CCR a decis astfel să permită ca această iniţiativă să fie discutată de către Parlament, nefiind probleme de formă ale propunerii şi nici de suprimare a vreunui drept deja consacrat. După adoptarea acestui aviz, propunerea va fi transmisă celor două Camere ale Parlamentului pentru dezbatere şi votare.

Biografia uitată a lui Radu Beligan

În ultimii ani de viaţă, Radu Beligan s-a bucurat de un succes uriaş. O ţară întreagă a fost cuprinsă de admiraţie în faţa unui actor care se apropia de 100 de ani şi continua să urce pe scenă, transformându-se în legendă. Aproape nimeni n-a mai avut curajul să spună că lunga viaţă a lui Radu Beligan a mai însemnat şi altceva în afară de roluri memorabile şi aplauze la scenă deschisă. În perioada comunistă, cariera artistică a lui Radu Beligan a mers umăr la umăr cu cariera politică. În 1959, Beligan devenea membru al Partidului Muncitoresc Român (transformat ulterior în Partidul Comunist), faţă de care îşi declara ataşamentul printr-o autocaracterizare plină de zel. În 1961, Radu Beligan ajungea deputat al Marii Adunări Naţionale. Două decenii Radu Beligan nu s-a sfiit să scrie texte elogioase la adresa lui Ceauşescu ("cel care ascultă respiraţia ţării") şi nici să vorbească despre "teatrul epocii noastre socialiste".

Românii şi-au luat mai multe televizoare, calculatoare şi celulare, renunţând la electrocasnicele vechi

Din datele prezentate de Institutul Naţional de Statistică (INS) în studiul "Coordonate ale nivelului de trai în România 2015" reiese că la fiecare sută de gospodării se pot găsi 165 de telefoane mobile şi 144 de televizoare, în schimb sunt mai puţin de 97 de aragaze, 50 de combine frigorifice, 70 de maşini de spălat rufe şi 48 de calculatoare. Toate aceste cifre sunt în creştere faţă de anul 2014, când la suta de gospodării se găseau 158 de telefoane mobile, 141 de televizoare, 96 de aragaze, 48 de frigidere, 67 de maşini de spălat rufe şi 44 de calculatoare. În toate regiunile sunt mai mult de 100 de telefoane mobile şi de televizoare la suta de gospodării.

Recrutarea teroriştilor se face pe Facebook. Tinerii nu calcă în moschei. Viaţa secretă din cartierul Molenbeek

Moscheile din Molenbeek sunt finanţate de Arabia Saudită şi propovăduiesc wahabismul, un curent islamic ultraordox, cu scopul de a menţine prăpastia culturală dintre musulmani şi europeni. "Multe moschei sunt construite în case deja existente, pentru că a fost mai uşor din punct de vedere financiar. Nu ştim ce se întâmplă în moschee, dar pot să spun sigur că nu prea merg tineri acolo, ci oameni maturi. Realitatea este că mesajele extremiste sunt transmise acum mai mult pe internet, pe Facebook, decât în moschei. Nu cred că dacă controlezi moscheile vei rezolva problemele. Poate trebuie să controlezi Facebookul", concluzionează Cristophe Devriendt, jurnalist. Cristophe crede că tinerii care se îndreaptă spre grupările teroriste din Belgia sunt atraşi mai tare de activităţile criminale, nu de islam: "Sunt musulmani, într-adevăr, dar nu citesc aşa de mult Coranul".

Abandon şcolar: Un sfert dintre absolvenţii de clasa a VIII-a nu-şi continuă studiile

Nu mai puţin de 26 la sută din absolvenţii de gimnaziu părăsesc şcoala când trebuie să facă tranziţia către liceu, cu toate că învăţământul obligatoriu este până la clasa a X-a inclusiv. Asta se întâmplă pentru că multe familii din mediul rural nu îşi permit să-şi trimită copiii la liceu sau pentru că sunt plecaţi din ţară. În anul şcolar 2015-2016, potrivit datelor Ministerului Educaţiei, la nivel naţional erau înregistraţi în clasa a VIII-a 187.000 de elevi. Cu toate acestea, la Evaluarea Naţională s-au înscris 153.672 de candidaţi şi nici aceştia nu s-au prezentat toţi. În final, numărul celor care au arătat intenţia de a se înscrie la liceu a fost de 119.578 de elevi, iar în prima etapă 118.661 au reuşit să şi obţină un loc. Cu riscul de a pierde alocaţia oferită pe durata şcolarizării, 26 la suta dintre copiii României renunţă la învăţământul instituţionalizat odată cu terminarea clasei a VIII-a.

Brexit. Estonia va asigura preşedinţia semestrială a Consiliului UE în locul Marii Britanii

Estonia va asigura preşedinţia semestrială a Consiliului Uniunii Europene în a doua jumătate a anului viitor, în locul Marii Britanii, care a renunţat în mod oficial la aceasta, a anunţat miercuri un purtător de cuvânt al Consiliului, transmite AFP. Reprezentanţii celor 28 de state membre ale UE au căzut de acord "ca preşedinţia estoniană (a Consiliului UE) să fie devansată cu şase luni pentru a lua locul Marii Britanii", a declarat purtătorul de cuvânt. Conform calendarului iniţial, Estonia urma să deţină preşedinţia Consiliului UE în perioada 1 ianuarie - 30 iunie 2018. Toate preşedinţiile Consiliului UE vor fi, în consecinţă, devansate cu jumătate de an, până la 1 ianuarie 2020, atunci când Croaţia, cel mai nou membru al Uniunii Europene, va asigura această funcţie.

CURENTUL

Daciana Sârbu s-a înscris la doctorat după ce a studiat la o Facultate de Drept neacreditată

Deşi este la al doilea mandat de europarlamentar, Daciana Sârbu nu şi-a depus CV-ul la Parlamentul European. Este de înţeles ruşinea acesteia, având în vedere ce CV-uri au ceilalţi europarlamentari. Fiica lui Ilie Sârbu şi soţia lui Victor Ponta, Daciana a urmat în perioada 1996-2000 cursurile Facultăţii de Drept de la Universitatea Tibiscus din Timişoara, program de studii acreditat abia prin Raportul nr. 187/21.01.2000 al Consiliului Naţional de Evaluare Academică şi Acreditare, adică exact în anul absolvirii de către Daciana. Bineînţeles că imediat, Daciana s-a înscris la doctorat în Drept procesual penal. Nu ştim dacă a terminat doctoratul sau nu, dar ştim că are 6400 EURO lunar salariul net, pe voturile pesediştilor.

Ambasadorul României la Londra a participat la o audiere în Camera Comunelor pe tema BREXIT

Miercuri, 20 iulie 2016, ambasadorul Dan Mihalache a participat la o audiere organizată de Comisia pentru afaceri interne din Camera Comunelor. Audierea a avut loc în contextul investigaţiei demarate de această Comisie pe tema implicaţiilor ieşirii Regatului Unit din Uniunea Europeană. Ambasadorul României a reiterat faptul că, în contextul ieşirii Regatului Unit din UE, statutul românilor aflaţi în această ţară va reprezenta o temă prioritară pentru partea română. A semnalat că cetăţenii români care locuiesc şi lucrează în Marea Britanie sunt îngrijoraţi de dezbaterea britanică privind menţinerea, pe termen mediu şi lung, a drepturilor actuale ale cetăţenilor europeni, subliniind că aceştia au nevoie nu doar de mesaje de reasigurare, ci de certitudini. A exprimat, totodată, opoziţia faţă de ideea aplicării unui tratament discriminatoriu cetăţenilor români, în funcţie de data la care aceştia au sosit în Marea Britanie.

CURIERUL NATIONAL

Angajaţii trebuie protejaţi de radiaţii

Guvernul a aprobat, ieri, o Hotărâre care aduce modificări şi completări legislaţiei privind protecţia lucrătorilor la riscurile generate de câmpurile electromagnetice, în concordanţă cu orientările Comisiei internaţionale privind protecţia împotriva radiaţiilor neionizante (organism format din experţi ştiinţifici independenţi, recunoscut de Organizaţia Mondială a Sănătăţii). Angajatorii trebuie să se asigure şi să prevină riscurile generate de astfel de câmpuri şi să aibă un plan de protecţie. În cazul în care se constată o expunere excesivă, angajatorii trebuie să asigure controale medicale sau de supraveghere medicală individuală adecvate.

România susţine armata afgană cu 2,1 mil. lei

Guvernul a aprobat, ieri, plata contribuţiei României la Fondul voluntar al NATO pentru susţinerea Armatei Naţionale Afgane (ANA TF), în valoare de 2,1 milioane lei pentru perioada 2015-2016, conform angajamentelor asumate la nivel înalt în cadrul forurilor internaţionale. Fondurile necesare pentru plata acestei contribuţii se suportă de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Afacerilor Externe pentru anul 2016. "România şi-a exprimat disponibilitatea, alături de state aliate şi partenere NATO, de a contribui la efortul comunităţii internaţionale pentru susţinerea Forţelor Naţionale Afgane de Securitate şi Apărare (ANSDF) cu o contribuţie anuală, aferentă perioadei 2015-2017, angajament reconfirmat la summit-ul NATO din Ţara Galilor (septembrie 2014). Acest sprijin contribuie la consolidarea capacităţii de acţiune a ANDSF în efortul de securizare şi stabilizare a acestei ţări", a informat ieri Executivul.

Entitatea care soluţionează alternativ litigiile financiar non-bancare a devenit operaţională

Entitatea de Soluţionare Alternativă a Litigiilor în domeniul financiar non-bancar - SAL-Fin - şi-a început oficial activitatea în cadrul Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF) din data de 19 iulie 2016, a informat ieri autoritatea, precizând că misiunea SAL-Fin este aceea de a organiza şi de a gestiona soluţionarea extrajudiciară a litigiilor care pot apărea între consumatori şi entităţile supravegheate de către ASF. Soluţionarea litigiilor, atât cele interne, cât şi cele transfrontaliere, va fi gratuită pentru cetăţean, neexistând taxe judiciare de timbru sau alte taxe aferente procedurilor. În cazul în care sunt solicitate expertize, traduceri de documente sau alte probe suplimentare, cheltuielile vor fi suportate de către partea care le solicită.

Turcii din Germania - profund divizaţi după puciul nereuşit din 15 iulie

Într-o relatare din Berlin, corespondentul zirului "Les Echos" semnalează o situaţie îngrijorătoare pentru autorităţile germane. Într-o ţară cu 3 milioane de turci sau germani de origine turcă şi în condiţiile în care relaţiile Berlinului cu Ankara sunt tensionate, subliniază ziaristul menţionat, tentativa de lovitură de stat nereuşită împotriva lui Recep Erdogan nu este doar un subiect de politică externă. Uriaşa comunitate turcă este la ora actuală angajată într-un conflict între simpatizanţii şi oponenţii lui Erdogan de o anvergură ce provoacă temeri autorităţilor. În opinia corespondentului francez, care lucrează de mai mulţi ani în Germania, comunitatea turcă din această ţară este mai divizată ca în Turcia, unde majoritatea partidelor politice au condamnat puciul.

EVENIMENTUL ZILEI

S-a născut a treia FORŢĂ pe scena politică din România

După şase ani de existenţă, UNPR dispare, fiind absorbit de PMP. Noua formaţiune se pregăteşte să intre în campanie, cu Traian Băsescu gata să fie şeful Guvernului. În septembrie, PMP îşi va lansa programul de guvernare, iar şefii de departamente vor fi miniştri din umbră. De altfel, întrebat dacă este de acord cu declaraţia lui Valeriu Steriu, care a afirmat că l-ar putea susţine pe Dacian Cioloş pentru un nou mandat, fostul şef al statului a spus: "Pot fi de acord cu orice, dar cel mai bun profil de premier sunt eu". Ieri, la Congresul de fuziune între PMP şi UNPR, Traian Băsescu a creionat deja o schiţă a unei viitoare guvernări. Prima prioritate pe care o are PMP este susţinerea unei noi legi a Sănătăţii, după modelul proiectului din ianuarie 2012. Alt obiectiv pe care-l va avea noua formaţiune este ca Apărarea să dispună de un buget de 2,2% din PIB şi să dirijeze o parte din aceşti bani către industria autohtonă de apărare

O comedie jucată cu brio de liderii occidentali: Ne facem că strigăm la Recep Erdogan

Liderii occidentali o scaldă faţă de Recep Erdogan nu numai pentru că Lovitura de stat e un fapt atît de grav încît e greu să nu închizi ochii la ceea ce face Recep Erdogan, dar şi pentru că preşedintele Turc îi are pe toţi la mînă: 1) Pe americani, prin locul colosal ocupat de Turcia într-o zonă a lumii care rămîne pentru americani un butoi cu pulbere nucleară. Prin situaţia sa geografică, prin influenţa asupra fostelor republici sovietice din sud, prin religia islamică, prin călărirea (ca şi Rusia) a două continente, Turcia e o ţară cheie în sistemul de apărare nord-atlantică. 2) Pe europeni, prin ameninţarea reprezentată de cele 3 milioane de refugiaţi de pe teritoriul său şi prin rolul jucat în Războiul cu ISIS. Asistăm, aşadar, în aceste zile, la o prăpastie între partea presei şi poziţia politicienilor occidentali faţă de situaţia din Turcia.

O mână de oameni învârt BANII TUTUROR ROMÂNILOR

Românii cheltuie, în medie, la fiecare vizită în mall mai mult decât cehii, ungurii, polonezii şi chiar decât suedezii. O parte din banii încasaţi de retaileri ajung sub formă de chirii la proprietarii centrelor comerciale. Aceştia au rulat anul trecut peste 437 mil. euro, cu 8,7% peste veniturile din 2014, în contextul inaugurării a încă două proiecte. Un studiu realizat anul trecut de compania de consultanţă imobiliară CBRE prin intervievarea a 22.000 de clienţi din 22 de pieţe din Europa, Africa de Sud şi Emiratele Arabe Unite arată că românii lasă la mall, în medie, 35,2 euro la fiecare vizită, din care 9,9 euro cheltuie pe mâncare şi băutură. Chiar dacă se află sub media de 41,9 euro, banii cheltuiţi de români în malluri sunt mai mulţi decât cei cheltuiţi de cehi (23 euro), unguri (24,9 euro), polonezi (29,5 euro) sau suedezi (33,6 euro).

În Ucraina s-a relansat conflictul: 7 morţi, 14 soldaţi răniţi într-o singură zi

Rusia a adus mai multe tancuri decât au Germania şi Marea Britanie împreună. Violenţa a explodat din nou în Estul Ucrainei, în numai 24 de ore fiind ucişi 7 militari ucraineni iar alţi 14 fiind răniţi de către trupele ruse-pro-ruse. Escaladarea conflictului era anunţată de mai multă vreme de semnale consistente pe teren, în special prin cantităţile enorme de armament adus în Donbas - şi sigur nu pentru a sărbători Crăciunul sau pentru a asigura "apărarea" separatiştilor în faţa ucrainenilor, dacă ar vrea să-i atace pentru a-şi recupera teritoriul. Apoi monitorii OSCE de pe teren au fost atacaţi, intimidaţi, s-a tras în ei, le-au fost doborâte dronele de supraveghere când au intrat în anumite arii sensibile, şi nu-şi pot îndeplini funcţiile.

JURNALUL NATIONAL

"Ceferista" latifundiară Elena Udrea are pierderi de milioane

Retragerea Elenei Udrea din prim planul politicii a înseamnat şi declinul afacerilor controlate de cea mai celebră blondă din România. Tim Rail Cargo SRL şi Rail Operator Cereal SRL, ambele din Timiş, alături de Agro Green Nana, din Bucureşti, i-au adus fostului ministru pierderi de circa 1,8 milioane lei în 2015, la care se adaugă datorii uriaşe, de peste 37 milioane lei. Trei din cele patru firme pe care Elena Udrea le-a preluat în 2013 au raportat anul trecut pierderi importante. Doar Băi Boghiş SRL din Zalău, specializată în turism, i-a adus un profit de 73.399 lei, la o cifră de afaceri de 2.929.381 lei, dar şi datorii de 14.111.935 lei. În rest, afacerile din transporturile feroviare şi agricultură au dus-o pe Udrea la un minus îngrijorător. Tim Rail Cargo SRL din localitatea timişeană Dumbrăviţa, specializată în transporturi de marfă pe calea ferată, a declarat afaceri de 92.173.059 lei şi pierderi de 765.696 lei, cu 72 de angajaţi, precum şi datorii de 14.433.346 lei.

Afacerile imobiliare ale lui Stelu continuă. Construieşte apartamente de 150.000 de euro

Firma ascunsă, în toamna anului trecut, de Dinu Pescariu şi de Gheorghe Stelian pe numele unor paravane, după declanşarea anchetelor penale în dosarele ANRP, a primit, cu fix o lună de zile înainte de cea în care primarul Neculai Onţanu a fost arestat, autorizaţia de construcţie pentru continuarea lucrărilor la imobilul de apartamente de lux din cartierul Floreasca. Între timp, preţurile apartamentelor ce urmează să fie finalizate până în luna decembrie a acestui an au fost deja stabilite. Pe surse, un apartament cu două camere la Stelu costă între 105.000 şi 130.000 de euro fără TVA, în timp ce unul de trei camere va costa 150.000 de euro fără TVA. Zecile de apartamente construite în strada Rahmaninov, din cartierul Floreasca, de firma controlată, până anul trecut, de afaceriştii Gheorghe Stelian, zis "Stelu", şi Dinu Pescariu, urmează să fie finalizate până în data de 14 decembrie 2016.

Despre irigaţii, doar la timpul viitor

Până în 2020 agricultura ar urma să beneficieze de un sistem de irigaţii performant pe 820.000 de hectare. Banii nu ar trebui să fie o problemă, statul alocând un miliard de euro. Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat legea prin care Programul Naţional de Reabilitare a Infrastructurii Principale de Irigaţii va primi în perioada 2016-2020 suma de 1,015 miliarde euro necesară reabilitării infrastructurii principale. Legea, care a fost iniţiată de cabinetul Ponta, are însă toate şansele să rămână doar pe hârtie, după ce Ministerul Finanţelor a anunţat că în anii următori nu se vor mai da bani de la buget pentru refacerea acestui sistem. Motivul: bugetul de stat nu poate suporta o asemenea cheltuială. Astfel, cei 145 de milioane de euro alocaţi în acest an pentru refacerea infrastructurii principale ar putea să fie ultimii pe care Ministerul Agriculturii să-i vadă.

Ce ar face românii cu 100.000 de euro

Numai 1,5% dintre români şi-ar plasa banii în fonduri de investiţii dacă ar câştiga mâine 100.000 de euro, în timp ce media la nivel european este de 30%, arată o cercetare sociologică comandată de Erste Asset Management. Primele opţiuni ale oamenilor, dacă mâine ar câştiga 100.000 de euro, ar fi investiţiile în afaceri, călătoriile şi investiţiile în imobiliare, a declarat Dragoş Neacşu, CEO Erste Asset Management. Potrivit cercetării citate, 15,5% dintre români aleg să investească în afaceri, 15,1% în călătorii, iar 14,2% preferă investiţiile în imobiliare. Totodată, 11,5% ar cumpăra o casă, 8,4% ar investi în ceva, fără a fi decişi în ce, iar 5,7% ar " băga" banii în viitorul copilului.

Costin Borc:Trebuie să construim un pol pentru producţia de avioane în jurul uzinelor pe care le avem la Bucureşti şi Craiova

Construirea unui pol pentru producţia de avioane în jurul uzinelor pe care le avem la Craiova şi Bucureşti trebuie începută curând pentru viitorul industriei aeronautice din România, a declarat, miercuri, ministrul Economiei, Costin Borc la prezentarea rezultatelor programului JTI Clean Sky. 'Pentru mine acest eveniment este foarte important pentru că scoate în evidenţă două lucruri în care guvernul din care fac parte crede foarte mult: cercetare şi industrie. Cred în viitorul Romaero şi în industria aeronautică din România. În urmă cu o lună, cu ocazia unei vizite la o uzină de elicoptere, am spus că aşa cum în prezent construim un pol pentru producţia de elicoptere la Braşov, cred că ar trebui să începem să punem la punct un pol pentru producţia de avioane în jurul uzinelor pe care le avem la Craiova şi Bucureşti. Unii spun că visez, dar cred că în jurul companiilor prezente în acest program putem reconstrui o industrie aviatică puternică în România", a spus Costin Borc.

NATIONAL

Sudul Litoralului, boicotat de autorităţi!

Excesul de zel dovedit de inspectorii Antifraudă in cadrul descinderilor "in cascadă" din plin sezon estival este doar ultima etapă a planului pe cât de prostesc, pe atât de draconic si păgubos deopotrivă, de boicotare a Sudului Litoralului. Fără să le pese dacă "vinovaţii" sunt sau nu la prima abatere, dacă există sau nu martori care să le susţină spusele sau dacă, ulterior, judecătorii ar putea considera aceasta măsură extremă drept una exacerbată pentru o sumă ridicol de mică. Nu, Antifrauda închide tot, până la închiderea sezonului estival, pentru a se convinge astfel că picior de turist nu va mai călca pe plajele din Sudul Litoralului. Iar culmea este că, in acest timp, in zonele de fiţe din partea de nord a Litoralului, desfrâul evazionist este la el acasă, marile cluburi sau alte destinaţii exclusiviste fiind "mângâiate" doar cu nişte amenzi de către autorităţi.

ANAF vrea sa numere "firfireii" romanilor înaintea SRI

La doar o zi după ce Serviciul Roman de Informaţii a anunţat achiziţionarea unui complex si ultramodern sistem IT in valoare de 114,6 milioane lei, fără TVA, prin care să monitorizeze tranzacţiile financiare, atât ale instituţiilor statului, cât si ale firmelor si persoanelor fizice, ANAF a plusat cu o noua baza de date gigant. Aşa ca, într-o cursa a "înarmărilor" cu costisitoare aparaturi IT, care s-a declanşat intre diverse structuri ale statului român, conducerea ANAF a decis sa colaboreze cu firma elveţiana Bureau van Dijk Editions Electroniques. Care va furniza Fiscului de la Bucureşti servicii de acces la o bază de date uriaşă, ce conţine informaţii despre aproximativ 120 de milioane de firme, localizate in 200 de state de pe toate continentele. Dar cum accesul la baza de date nu este nici pe departe gratuit, poate că ar fi fost interesant de aflat si cât costă toată distracţia...

Alerta! Silicoanele va otrăvesc, fetelor!

Crystal Hefner, soţia lui Hugh Hefner, fondatorul revistei Playboy, trage un important semnal de alarmă. Ea a renunţat la implanturile sale mamare, după ce si-a dat seama că acestea au "otrăvit-o încet", cauzându-i o serie de simptome foarte grave. Vedeta americana, in vârsta de 30 de ani, s-a plâns in ultimii ani de o serie de probleme de sănătate ce păreau sa fie inexplicabile si care i-au provocat episoade de depresie. Crystal a suportat apoi o intervenţie de extirpare a implanturilor mamare si spune că a observat o îmbunătăţire aproape imediată a stării sale de sănătate.

Planul B al lui Erdogan: întâlnirea cu Vladimir Putin

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului a anunţat ieri că preşedintele Federaţiei Ruse îl va primi pe preşedintele Turciei, la începutul lunii viitoare. Întâlnirea Erdogan-Putin va fi una plina de semnificaţii pentru occidentali, având in vedere recentele evenimente din Turcia. "Vladimir Putin si Recep Erdogan au convenit ca această întâlnire să aibă loc la începutul lui august. La ora actuala, se poarta discuţii cu privire la data si locul acestei întâlniri", a declarat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov. In 29 iunie, Putin si Erdogan au avut o convorbire telefonica, prima după incidentul din noiembrie 2015, când aviaţia turca a doborât un avion rusesc de luptă Suhoi-24, la frontiera turco-siriană.

PUTEREA

RADET funcţionează fără licenţă de distribuţie a agentului termic din cauza pierderilor din reţea

Dintr-un raport de monitorizare şi evaluare a serviciului de termoficare emis de Autoritatea Municipală de Reglementare a Serviciilor Publice (AMRSP) reiese că RADET funcţionează fără licenţă din martie 2015. Directorul AMRSP, Adrian Cristea, spune că licenţa ar putea fi reacordată dacă RADET face dovada eficienţei energetice, mai exact că a eliminat pierderile din sistemul de distribuţie a agentului termic. Contribuţiile datorate Autorităţii Naţionale de Reglementare pentru Serviciile Comunitare (ANRS), inclusiv pentrumenţinerea licenţei, se ridică la 5,7 milioane de lei.

Record pentru Facebook Messenger: 1 miliard de utilizatori

Messenger, aplicaţia de mesagerie a cunoscutei reţele de socializare Facebook, a depăşit pragul de 1 miliard de utilizatori, a anunţat miercuri compania, citată de DPA. Succesul aplicaţiei contribuie la poziţia dominantă a Facebook în rândul reţelelor de socializare. Cealaltă aplicaţie de mesagerie deţinută de Facebook, WhatsApp, are deja peste 1 miliard de utilizatori, potrivit Agerpres. Aplicaţia Messenger, introdusă în 2011, serveşte ca platformă de comunicare atât pentru utilizatorii obişnuiţi ai Facebook, cât şi pentru companii şi clienţii lor. Serviciul a câştigat 200 de milioane de utilizatori de la începutul anului. Facebook Messenger se deosebeşte de alte aplicaţii de mesagerie, cum ar fi WhatsApp, prin adăugarea unor elemente multimedia, cum ar fi stickerele şi gif-urile. Potrivit companiei, peste 380 milioane de stickere sunt trimise în fiecare zi pe aplicaţia Messenger.

Premierul Cioloş a numit doi noi secretari de stat

Prin două decizii ale premierului Dacian Cioloş, care au fost publicate miercuri în Monitorul Oficial, Ioana Ursu a fost numită în funcţia de secretar de stat la Ministerul Sănătăţii, iar Laurenţiu-Dănuţ Vlad - secretar de stat la Ministerul Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice, scrie Agerpres. Totodată, Paraschiv Gigel a fost eliberat, la cerere, din funcţia de secretar de stat la MENCS, printr-o altă decizie a premierului Cioloş, publicată miercuri în Monitorul Oficial. Pe de altă parte, premierul Cioloş l-a desemnat pe Dorin Emil Mantescu, consilier de stat în cadrul Cancelariei Prim-Ministrului, în calitate de preşedinte al Consiliului pentru aplicarea politicii în domeniul ajutorului de stat, un organism consultativ interministerial, fără personalitate juridică. O decizie în acest sens a fost publicată miercuri în Monitorul Oficial.

ROMANIA LIBERA

99 de oficiali militari turci, inculpaţi în cazul tentativei de lovitură de stat

Turcia a pus oficial sub acuzare miercuri 99 de generali şi amirali în ancheta privind tentativa de lovitură de stat, informează BBC News online, citat de Mediafax. Este vorba de o parte importantă a conducerilor instituţiilor militare turce. Peste 50.000 de persoane au fost suspendate din funcţii sau arestate după tentativa de lovitură de stat din Turcia, în contextul în care Administraţia Recep Tayyip Erdogan a lansat o campanie împotriva susţinătorilor adversarului său, clericul musulman Fehtullah Gulen. Este vorba de peste 10.000 de militari, de 21.000 de cadre didactice preuniversitare, de 15.000 de funcţionari din cadrul Ministerului Educaţiei, de 1.577 de rectori universitari şi de mii de magistraţi.

Mizele fuziunii PMP-UNPR: Ce urmăreşte Traian Băsescu

Fuziunea prin absorbţie a UNPR cu PMP a provocat apariţia unui partid care este a treia forţă ca număr de parlamentari, având 44 de parlamentari (36 de deputaţi şi opt senatori). Majoritatea dintre aceştia - 34 - provin din fostul UNPR, desfiinţat practic, prin fuziunea de ieri. De asemenea, PMP se întâreşte în ceea ce priveşte numărul de aleşi locali şi forţa structurilor din teritoriu. În urma fuziunii PMP-UNPR, noul PMP, care îl va avea ca preşedinte pe Traian Băsescu, lui Eugen Tomac şi Valeriu Steriu revenindu-le funcţiile de preşedinţi executivi, va avea 2.518 de consilieri locali, 51 de consilieri judeţeni. Principala miză a fuziunii este, însă, depăşirea pragului electoral de 5% la alegerile parlamentare de la sfârşitul anului. La alegerile locale, PMP a obţinut 4,27% la consiliile judeţene (aşa-numitul vot politic) iar UNPR 2,67%.

ZIARUL FINANCIAR

Absolvenţii de bac, la jumătate în opt ani. Facultăţile din toată ţara strigă după candidaţi

Dezastrul demografic îşi arată astăzi efectul te­ri­bil la numărul de absolvenţi de bac, care s-a înjumătăţit în ulti­mii opt ani, de la o medie de 170.000 la o medie de 96.000 în ultimii trei ani. Consecinţa este că universităţile au dintr-o dată, în mai puţin de un deceniu, o supracapacitate care se poate compara doar cu cea a întreprinderilor industriale din ultimii ani de dinainte de "89. Deşi aparent populaţia României a scă­zut din 1989 în prezent doar cu 15%, de fapt scăderea populaţiei şcolare este mult mai mare, pentru că cei 3 milioane de români plecaţi din ţară şi-au luat, în cea mai mare parte, copiii cu ei. Ca ur­mare, astăzi liceele şi universităţile ră­mân goale. Reducerea la jumătate în opt ani a unei generaţii de absolvenţi este un şoc pentru sistemul universitar, dar pe de altă parte poate fi o şansă pentru creşterea calităţii.

Kaufland, NEPI şi Vodafone, cei mai mari clienţi ai Tinmar, un business de 718 mil. euro

Kaufland, sud-africanii de la NEPI, Vodafone, ruşii de la Lukoil şi Electrica sunt cei mai mari clienţi ai Tinmar, companie axată mai ales pe furnizarea de energie, dez­voltată de omul de afaceri Augustin Oancea. De la un busi­ness de numai 17 milioane de euro în 2007, Tinmar a ajuns anul trecut la 718 milioane de euro, comercializând energie pe 20 de pieţe. Datorită dimensiunii con­si­derabile la care a ajuns businessul Tinmar, la finalul anu­lui trecut acţionarii com­paniei au decis divizarea aces­teia în trei entităţi distincte. În urma divizării, din fos­tul Tinmar Ind s-au desprins două companii, Tinmar Ener­gy şi Tinmar Gas. Tin­mar Ind se ocupă de comercializarea combustibi­lilor, Tinmar Energy de furnizarea de energie, iar Tinmar Gas de furnizarea de gaze naturale. Deja companiile Tinmar Energy şi Tinmar Gas sunt înregistrate la Ministerul Finanţelor.

ARB: Între 2008 şi 2016 creşterea medie anuală a creditării a fost de -0,2%

Creditele pentru populaţie şi companii acordate de băncile locale au crescut cu 47% anual în perioada 2004-2008 când economia înflorea, plasând sectorul bancar românesc pe primul loc în regiune după ritmul de creştere anual, cu mult peste ţări precum Polonia sau Ungaria, arată datele agregate de Asociaţia Română a Băncilor (ARB). Criza economică a tăiat însă avântul creditării locale şi chiar a dus la intrarea finanţărilor bancare în teritoriu negativ în perioada 2008-mai 2016, creditarea înregistrând un minus anual de 0,2%. "Creşterea creditării din perioada 2004-2008 a fost mult prea mare. Nu ar fi normal şi de dorit să mai atingem astfel de creşteri, întrucât un avans mult prea mare al creditării duce la supraîncălzirea economiei, la creşterea inflaţiei, la creşterea cererii mult peste ofertă etc. La o creştere a economiei de 2-3% o rată ideală de creştere a creditului ar fi undeva la 7%", a explicat analist financiar Dragoş Cabat.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb