REVISTA PRESEI 22.07.2015

Willy Homner
Ziarul BURSA #Revista Presei / 22 iulie 2015

ADEVARUL

Grecia a ajuns un stat-zombi care există doar pentru a plăti datorii

Prim-ministrul Greciei, Alexis Tsipras a fost nevoit să se supună cerinţelor Eurogrupului, doar pentru a menţine ţara pe linia de plutire, deşi înainte de a se conforma acesta ar fi cerut un ajutor de zece milioane de dolari lui Vladimir Putin, pentru a-şi pregăti ieşirea din zona euro şi pentru a reveni la drahmă. Însă concesiile masive pe care le-a făcut Tsipras în faţa creditorilor internaţionali au părut inutile peste doar câteva zile de la obţinerea împrumutului şi demonstrează doar cât de mult are nevoie Grecia de o restructurare a datoriei, notează "Business Insider". Finanţarea-punte de urgenţă, primită din partea Mecanismului European pentru Stabilitate Financiară (EFSM), ar fi trebuit să-i ajungă Greciei până la sfârşitul lunii. Dar acum banii aproape s-au consumat. Din cei 7,16 miliarde primiţi prin finanţarea-punte, Grecia a rămas cu doar 910 milioane de euro. Acesta este cel mai grăitor exemplu care arată de ce Grecia are nevoie de o restructurare masivă a datoriei: ţara este efectiv un zombi economic care există doar pentru a plăti datoriile. Economia este la pământ şi orice finanţare obţine de la europeni se duce direct înapoi, notează "Business Insider".

Ce soluţii are Ponta pentru adoptarea Codului Fiscal

Premierul Victor Ponta a declarat marţi că ia în calcul mai multe variante pentru adoptarea noului Cod Fiscal şi a avansat un termen până la care intenţionează să aplice o soluţie. "Până la 1 septembrie, într-o formulă constituţională, o să avem şi Codul Fiscal, şi reducerea TVA de 19%", a spus Ponta. Soluţiile discutate în coaliţia de guvernare au fost prezentate, ulterior, de ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici: sesiune extraordinară în Parlament sau ordonanţă de urgenţă prin care să fie adoptat fie întregul pachet de măsuri cuprinse în Codul Fiscal, fie o parte dintre dispoziţii. "Soluţiile sunt: fie Parlamentul în sesiune extrordinară va adopta Codul Fiscal în foma în care a fost trims de preşedinte, fie în Guvern printr-o ordonanţă să fie adoptat. Urmează să avem o discuţie, eu o să prezint posibile scenarii: Parlamentul, în sesiune extraordinară; Guvernul, la pachet sau măsură cu măsură până la final de august şi decizia o vom lua în Guvern", a spus Teodorovici.

Presa rusă: Sistemele ofensive ruse vor ataca bazele antirachetă ale SUA în Europa. Prima ţintă va fi Deveselu

Planurile privind implementarea sistemului american de apărare antirachetă în Europa, inclusiv bazele antirachetă din România şi Polonia, ar putea ameninţa pe termen lung potenţialul forţelor strategice nucleare ale Federaţiei Ruse. Pentru a neutraliza aceste ameninţări, Rusia, în cazul unei agresiuni din partea SUA, îşi rezervă dreptul de a folosi întreg arsenalul şi mijloacele militare disponibile. Baza americană antirachetă din Deveselu, România, va deveni una din primele ţinte pentru sistemele de ofensivă ale Rusiei în cazul în care SUA atacă Federaţia Rusă, consideră participanţii la conferinţa de presă, cu tema "Perspectivele de dezvoltare ale Forţelor de Rachete Strategice ruse", care a avut loc marţi în oficiul central al agenţiei "Interfax".

Scutul american antirachetă de la Deveselu prinde contur

Lucrările de reamenajare a bazei militare americane din comuna Deveselu, unde urmează a fi instalat un avansat sistem de apărare împotriva rachetelor balistice, sunt în plină derulare. Oficialii americani au afirmat, la momentul inaugurării lucrărilor - octombrie 2013, că lucrările vor fi organizate astfel încât baza militară a SUA de la Deveselu, care se întinde pe aproape 220 de hectare, să devină operaţională până la finele anului 2015. Autorităţile americane au ţinut să precizeze în mai multe rânduri că rachetele, parte componentă a scutului antirachetă, nu vor avea încărcături nucleare, distrugerea eventualelor lovituri inamice urmând să aibă loc prin intermediul energiei cinetice. Scutul antirachetă de la Deveselu nu va avea doar rolul de a apăra teritoriul României, ci va răspunde ameninţărilor actuale şi poate încorpora foarte repede noi tehnologii, pe măsură ce acestea continuă să evolueze.

CA al TVR a decis închiderea TVR News şi diminuarea posturilor de conducere

Consiliul de Administraţie (CA) al Societăţii Române de Televiziune (SRTv) a decis, marţi, 21 iulie, închiderea, de la 1 august, a televiziunii TVR News, şi comasarea Direcţiei Ştiri cu Departamentul Emisiuni şi Ştiri Sportive, în vederea diminuării posturilor de conducere, scrie Mediafax. CA al TVR a adoptat, în şedinţa de marţi, 21 iulie, noi măsuri de diminuare a cheltuielilor, în contextul în care Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) a blocat, luni, 20 iulie, conturile operaţionale ale Televiziunii Române, din cauza datoriilor acumulate - începând din anul 2005 - către bugetul de stat. În acest moment, datoria fiscală a TVR se ridică la aproximativ 457 de milioane de lei, potrivit unui comunicat remis, marţi, agenţiei Mediafax de reprezentanţii Televiziunii Române. Stelian Tănase, preşedintele-director general al SRTv, va prezenta azi, 22 iulie, oficialilor ANAF măsurile luate de CA pentru reducerea cheltuielilor instituţiei.

De la extaz la agonie: de ce îşi vând bogaţii României casele de vacanţă

Construite pe credite în perioada boom-ului imobiliar, mai multe case de vacanţă din zone bune din apropierea Bucureştiului, de pe Litoral sau Valea Prahovei sunt acum scoase la vânzare, unele cu mult sub valoarea iniţială a investiţiei. Snagov, Breaza, Sinaia şi chiar Constanţa sunt câteva dintre locurile din care oameni cu nume grele şi portofele pline înainte de criză se văd nevoiţi să-şi scoată proprietăţile la vînzare pentru a recupera măcar investiţia iniţială făcută pentru construcţia casei. Agenţiile imobiliare confirmă tendinţa unor persoane publice de a scoate la vânzare proprietăţi de vacanţă pentru a-şi salva afacerile, însă, din motive de confidenţialitate nu le fac publice şi numele. Generic, însă, estre vorba despre cei care în vremurile bune şi-au construit vile la munte sau la mare, iar astăzi nu şi le mai pot permite din cauza costurilor de întreţinere. Mai mult, unele persoane care au avut probleme cu legea au ales să-şi vîndă proprietăţile pentru a evita, astfel, o eventuală executare silită.

INTERVIU Cosmin Marinescu, consilier prezidenţial pe probleme economice

Consilierul prezidenţial Cosmin Marinescu susţine că dezvoltarea economică sănătoasă nu se obţine prin cheltuieli, deficite bugetare şi datorie publică. Consilierul prezidenţial Cosmin Marinescu atrage atenţia că noul Cod Fiscal, trimis de preşedintele Klaus Iohannis spre reexaminare în Parlament, reuneşte mult prea multe măsuri pentru a fi realizate dintr-o dată, ceea ce anulează şansele de reuşită ale acestuia. România are nevoie de relaxare fiscală, însă aceasta nu trebuie făcută printr-o abordare de tipul «totul dintr-o dată», sustenabilitatea măsurilor incluse în noul Cod Fiscal fiind foarte importantă, arată Cosmin Marinescu, consilier prezidenţial pe probleme economice. El atrage atenţia că România ar trebui să tragă învăţăturile crizei din Grecia, caz ilustrativ pentru modul în care o economie poate creşte nesănătos, prin politici nesănătoase, prin permanentizarea deficitelor bugetare şi creşterea exponenţială a datoriei publice.

BANCHERUL

Rata de neperformanta la creditele Prima Casa este de doar 0,3%

Din cele 148.705 credite in valoare de 5,6 miliarde euro acordate de bănci in cadrul programului Prima Casa, de la începutul acestuia in 2009 pana in data de 18 iulie 2015, doar o pondere de 0,3%, respectiv 378 de credite nu au putut fi plătite la timp de clienţi iar băncile au cerut fondului de garantare (FNGCIMM) plata garanţiei in vederea executării silite, conform informaţiilor furnizate de fond pentru Bancherul.ro. Conform legislaţiei privind funcţionarea programului Prima Casa, băncile trebuie sa ceara FNGCIMM plata garanţiei de stat pentru 50% din valoarea unui credit in momentul in care beneficiarul unui credit are întârzieri de 60 de zile cu plata ratelor, spre deosebire de un credit standard, in care executarea silita începe de regula după 90 de zile de întârzieri. După ce fondul plăteşte băncii 50% din valoarea creditului, ANAF începe executarea silita a clientului băncii, împreună cu banca.

Doar 30% din totalul cheltuielilor de consum ale populaţiei sunt achitate cu cardul, mult sub media europeana de 70%

Doar 30% din totalul cheltuielilor de consum ale populaţiei se efectuează cu cardul, de aceea si nivelul economiei subterane din Romania este ridicat. Cu cat volumul tranzacţiilor cu cardul creste, cu atât si evaziunea fiscala scade, spune Emre Unal, Director Carduri la Garanti Bank, intr-un interviu acordat Bancherul.ro. Romania este codaşa Europei in privinţa numărului de carduri bancare si a plaţilor efectuate cu acestea, arata un studiu recent al Băncii Centrale Europene, însă numărul si valoarea plaţilor electronice este in continua creştere, conform statisticilor BNR. Ceea ce înseamnă ca potenţialul de dezvoltare al plaţilor electronice si cu cardurile este ridicat, având ca efect si reducerea evaziunii fiscale. Economia subterana din Romania a fost estimata la 39,6 miliarde euro in 2013, echivalentul a aproape 30% din PIB, a doua cea mai ridicata din Europa.

CURENTUL

Codificări - de Tia Şerbănescu

Gorghiu a taxat "mesajele populiste şi uşor isterice" ale dnei Plumb şi deplasările premierului: "Ponta umblă să pună capacele ba la partid, ba la guvern, ba la parlament". Premierului chiar i-au sărit capacele: "PNL e o adevărată catastrofă dacă vine la guvernare". Păi, PNL a fost la guvernare susţinut chiar de PSD pe vremea lui Tăriceanu şi apoi împreună cu PSD în primele guverne Ponta. Aşa că se impune mai multă prudenţă - ca să n-ajungi ca Tsipras, să scoţi la vânzare 11 insule, cu preţuri între 5 şi 50 mil euro bucata. Sigur că noi stăm mai bine ca Grecia şi orice asemănare e întâmplătoare. La noi Becali, Cocoş, Vîlcov, Vanghelie, Truică ori Pescariu îşi pot cumpăra oricând câteva insule unde să-şi ţină tablourile. Uite, tablourile fostului procuror Emilian Eva (cu care acesta făcea comerţ clandestin după ce le primea ca mită) au ajuns la DNA, lăsându-l pe Emilian în costumul Evei. Aşa s-a născut lumea: Adam, cu retrocedările ilegale de păduri în Vrancea, Eva, cu mita; aşa a început Evaziunea. Şi nu se mai Oprea: "Gabi Oprea e un element politic viril" a zis dl. Maior, fostul şef SRI şi ambasadorul nostru în SUA. OK! Să i se dea totuşi nişte bromură, altfel sare pe România.

CURIERUL NATIONAL

Fiscul va bloca conturile marilor datornici

Agenţia Naţională de Administrare Fiscală a avertizat ieri că, în funcţie de vechimea arieratelor, va institui popriri pe conturile tuturor marilor contribuabili care înregistrează datorii către bugetele de stat. Agenţia a blocat deja conturile TVR şi RATB, în urma inventarierii creanţelor bugetare de recuperat de la marii contribuabili. TVR are datorii de 700 de milioane de lei, dintre care 440 de milioane de lei la bugetul de stat, în timp ce RATB datora 256 mil. lei, dintre care 224 mil. lei la bugetul de stat. Top 5 datornici la stat şi măsurile impuse de ANAF până în luna aprilie: 1 ELECTROCENTRALE BUCUREŞTI SA (datorie - 838,5 mii lei/ executare silită, sechestre bunuri); 2. BENZ OIL S.R.L. (datorie - 701,1 mii lei, popriri bancare şi terţi; sechestre bunuri); 3. SOCIETATEA ROMÂNĂ DE TELEVIZIUNE ( datorie: 447,5 mii lei/ sechestru pe bunurile din patrimoniul privat); 4. OANA MANAGEMENT (datorie 335,8 mii lei/ popriri bancare; nu are bunuri); 5. RATB (datorie 255 mii lei / executare silită; contestaţie în curs de soluţionare).

Microsoft le cere utilizatorilor să instaleze ultimele actualizări de securitate

Microsoft pregăteşte terenul pentru noul Windows 10 care urmează a fi lansat pe data de 29 iulie şi îi îndeamnă pe utilizatori să instaleze ultimele update-uri de securitate pentru a nu avea probleme. Microsoft a lansat o actualizare de securitate pentru toate variantele de Windows începând cu Vista şi până în prezent. Aceasta corectează o vulnerabilitate majoră a sistemului de operare, prin intermediul căreia putea fi rulat un cod maliţios, fără acordul utilizatorilor. Motivul pentru care Microsoft a acţionat atât de repede după depistarea problemei a fost faptul că orice site care foloseşte fonturile OpenType şi orice document modificat poate să iniţieze un atac, potrivit go4it.ro. Astfel, un număr imens de computere rămânea vulnerabil la atacuri relativ simple de executat. Recomandarea Microsoft este să aplicaţi cea mai recentă actualizare din Windows Update cât mai curând posibil.

Cum ar putea profita România de pe urma crizei din Grecia

Grecia seamănă tot mai mult cu un bolnav aflat în comă profundă, pe care "medicii" de la Bruxelles îl ţin în viaţă pe cale artificială în speranţa că, la un moment dat, îşi va reveni. În tot acest timp, rudele bolnavului (oamenii de afaceri greci) încearcă pe toate căile să evite să plătească oalele sparte de acesta în timpul vieţii, ştiindu-se cu portăreii (FMI, CE, Germania etc.) la uşă. Un tablou sinistru, care zugrăveşte sugestiv situaţia dintr-o economie odinioară debordantă, îmbolnăvită de excesele financiare ale unei clase politice puse pe căpătuială. Din toată această situaţie ar putea avea de câştigat însă rudele de la ţară (România, Bulgaria şi chiar şi Turcia) care aşteaptă cu braţele deschise pe cei care vor să fugă cât mai repede, anticipând înmormântarea şi împărţirea datoriilor. Potrivit datelor centralizate de KeysFin de la Registrul Comerţului, business-ul cu pedigree elen din România a crescut sensibil în ultimii patru ani. Mulţi oameni de afaceri greci vor să-şi mute business-urile la noi în ţară, mai ales în sectorul serviciilor, agriculturii, comerţului şi turismului.

Şi-a început activitatea, la Shanghai, Banca de Dezvoltare a BRICS

Dotată cu un capital estimat la 100 miliarde de dolari, banca BRICS, cu sediul la Shanghai, va finanţa, începând din 2016, lucrări de infrastructură şi proiecte de dezvoltare durabilă . "Noua Bancă de Dezvoltare", conform siglei în engleză, se prezintă ca o alternativă la Banca Mondială şi la Fondul Monetar Internaţional. Dar, au explicat experţi BRICS, prin crearea acestui nou instrument financiar, marile ţări emergente doresc "să scape de condiţionalităţile" impuse de cele două instituţii de la Washington. Noua bancă de dezvoltare, fondată de ţările membre ale grupului BRICS - Brazilia, Rusia, India, China şi Africa de Sud - şi-a început activitatea marţi, 21 iulie, la Shanghai, informează China Nouă, citată de "Les Echos". Ea va fi prezidată de indianul Kundapur Vaman Kamath, preşedinte al ICI Bank Ltd. din India. Ţările membre ale BRICS, grup care reprezintă 40% din populaţia planetei şi o cincime din economia mondială cu un PIB total de 17.000 miliarde de dolari), au decis crearea propriei bănci de dezvoltare anul trecut, în cadrul unei reuniuni ce s-a desfăşurat la Fortaleza, în Brazilia.

Ford opreşte producţia la Craiova timp de 12 zile

Producătorul auto din Craiova opreşte producţia în toate secţiile fabricii pe o perioadă de două săptămâni şi jumătate, pentru revizia anuală care se face în uzină. Oficialii Ford au confirmat pentru GdS că producţia în uzina craioveană se opreşte de pe 30 iulie 2015, pentru o perioadă mai mare de două săptămâni, când va avea loc acel remont general, cum îl numesc cei de la Ford. Muncitorii companiei vor reveni la lucru pe 17 august, după sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului. Ford opreşte în fiecare an producţia în luna august, atât în secţia de vehicule, cât şi în cea de motoare, pentru remont gene­ral. Anul trecut, perioada de revizie a fost mai lungă, pentru că a fost combinată şi cu o perioadă de şomaj tehnic pentru angajaţi.

EVENIMENTUL ZILEI

În ciuda crizei, Grecia rămâne una dintre cele mai căutate destinaţii

Oricum ar fi, grecii ştiu să-şi vândă vacanţele: criza care-i încearcă în această perioadă nu pare să se răsfrângă şi asupra turişilor. Cel puţin, nu acum. Când televizoarele urlă cu informaţii că Grecia e în tensiune, când stai lipit de ştiri pentru că ţi-ai cumpărat un sejur acolo şi îţi doreşti ca familia ta să fie în siguranţă şi când mai apare şi un coleg panicat care îţi spune: "Anulează, nu-i de glumit cu asta. Du-te în Bulgaria, e la doi paşi", aproape că-ţi vine să spui "pas" vacanţei tale în vechea Eladă. Dar stai puţin, nu te grăbi aşa. Poate realitatea prezentată chiar este una uşor deformată. Şi nu, nu este o glumă exagerată: zilele trecute, grecii erau calmi în insulele lor, nu luau cu asalt bancomatele, nu formau cozi nesfârşite la benzinării, nu căutau mâncare prin magazine şi nici nu plângeau după turişti. Cel puţin în Rodos şi în Kos, două dintre cele mai frumoase insule, lucrurile îşi urmau cursul firesc: mesele restaurantelor erau pline cu turişti, iar străzile se pierdeau în mulţime.

NEREGULI CU PENSIILE PRIVATE. Pactul firmelor colectoare, rupt de judecătorii europeni

Curtea de Justiţie a Uniunii Europene a decis că fondurile de pensii private din România au încălcat normele UE în domeniul concurenţei, prin înţelegerea de a-şi împărţi clienţii cu două opţiuni. Hotărârea CJUE pronunţată în Cauza C - 172/14 ING Pensii a validat susţinerile autorităţii de concurenţă, stabilind că acordurile de împărţire a clienţilor încheiate între fondurile de pensii private în cauza principală constituie o înţelegere care are un obiect anticoncurenţial, fără ca numărul de clienţi vizaţi de aceste acorduri să poată fi relevant în scopul aprecierii condiţiei referitoare la restrângerea concurenţei în cadrul pieţei interne. Astfel, prin hotărârea pronunţată, magistraţii de la Luxemburg "au confirmat faptul că fondurile de pensii private din România au încălcat normele UE în domeniul concurenţei", aşa cum a constatat CC român încă din 2010, în urma unei investigaţii derulate pe această piaţă, a informat Consiliul Concurenţei.

O ia Australia pe calea Greciei? Autor: Adrian Panaite

Datoria externă a Australiei a ajuns la 60% din PIB într-un context nefavorabil pentru ţările exportatoare de materii prime. Preţurile apăsate la mărfuri poate transforma Australia în versiunea asiatică a Greciei, spune un economist. Poate un impas al economiei Chinei să trimită datoria Australiei pe o cale nesustenabilă? Un material al publicaţiei britanice The Telegraph avansează acest scenariu. Stocul creditului contractat extern se cifrează deja la 955 miliarde dolari, echivalent cu 60% din Produsul Intern Brut, iar industria minieră a ţării deja este în suferinţă într-un context de piaţă în care cotaţiile internaţionale ale minereului de fier s-au reîntors la minimele crizei financiare din anul 2008. Principalul motor pentru creşterea nominală a economiei australiene în ultimul deceniu a fost "boom"-ul industrial al Chinei care a creat o cerere majoră pe pieţele de mărfuri, explică un raport al băncii elveţiene de investiţii UBS care avertizează asupra iminenţei intrării într-un nou ciclu.

Chinezii vor să cumpere o rafinărie în România!

Compania chineză China Peace Petroleum Group a contactat grupul rus Lukoil pentru a demara negocierile în vederea cumpărării rafinăriei Petrotel. Anunţul a venit după ce divizia din România a Lukoil a fost acuzată de evaziune fiscală, informează Reuters, care a consultat o scrisoare de intenţie adresată în luna martie companiei Lukoil, potrivit Agerpres. La începutul acestei luni, procurorii Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti au extins cercetările faţă de SC Petrotel Lukoil SA Ploieşti şi directorul acesteia, Bogdanov Andrey Iurevici, şi sub aspectul infracţiunii de folosire cu rea credinţă a creditului societăţii şi o nouă faptă de spălare de bani care ar fi dus la decapitalizarea societăţii, prejudiciul estimat fiind de aproape 1,2 miliarde euro şi peste 1,5 miliarde dolari.

JURNALUL NATIONAL

Ce cumpărături extravagante face Răzvan Ungureanu la SIE

Potrivit site-ului de licitaţii, SEAP, spionii lui MRU au nevoie de maşini. Şi nu orice fel de maşini, ci unele de teren. Serviciul de Informaţii Externe are la dispoziţie aproape un milion şi jumătate de lei, adică peste trei sute de mii de euro ca să cumpere 25 de jeepuri. Angajaţii SIE au şi cerinţe clare. Potrivit caietului de sarcini întocmit pentru licitaţie, autoturismele trebuie să aibă pilot automat, asistenţă pentru parcare şi echipament pentru fumători, adică brichetă şi scrumieră. Şi colegii de la Serviciul Român de Informaţii au nevoie de maşini noi, iar ei au şi mai mulţi bani de cheltuit. Potrivit aceluiaşi site de licitaţii, SRI vrea să dea peste două milioane de lei, adică în jur de cinci sute de mii de euro, pentru autoturisme. Spionii români nu au spus, însă, de câte maşini au nevoie, dar au fost foarte clari legat de dotările pe care le vor. Autoturismele trebuie să fie speciale de transport persoane şi neapărat dotate cu staţii de emisie recepţie, şi mai ales cu geamuri fumurii. Instituţia condusă de Călin Popescu Tăriceanu are cei mai mulţi bani de dat pe autoturisme, aproape patru milioane de lei, adică peste opt sute de mii de euro.

Câţi bani mai au românii la pensiile private obligatorii

Fondurile de pensii private obligatorii au generat un câştig net (fără comisioane) de 3 miliarde de lei, de la înfiinţare şi până la începutul acestui an. Asta înseamnă, că în cei apropae şapte ani, un participant a obţinut, în medie, 477 de lei. Comisioanele ridicate şi limitarea investiţiilor, prin lege, nu permit fondurilor să obţină randamente mai mari. Cele şapte companii de asigurări care funcţionează pe piaţa fondurilor de pensii private obligatorii, cunoscută şi ca Pilonul 2 de pensii, au în administrare 19,12 miliarde de lei, adică 4,27 miliarde de euro. Sunt banii depuşi de la înfiinţare şi până acum, de cei 6,29 milioane de români, care au contribuit cel puţin o dată, de-a lungul timpului la sistem, plus profitul de 3 miliarde de lei obţinut în acest interval de timp. Statistica ASF arată că din cei 6,29 milioane de participanţi, numai 3,19 milioane au avut contribuţii lunare regulate în perioada mai 2008 - decembrie 2014. În medie, aceştia aveau în cont 4.479 lei, contribuţii plus câştig.

O româncă va fi şefa misiunii FMI în Grecia

Şefa misiunii Fondului Monetar Internaţional în Grecia va fi românca Delia Velculescu, care este familiarizată cu caracteristicile economiei elene, a anunţat publicaţia 'Kathimerini', transmite site-ul greekreporter.com. În 2009, Delia Velculescu a fost coautorul unei analize a FMI dedicată economiei Greciei, iar în 2013 a fost reprezentantul FMI în echipa de creditori internaţionali care a negociat pachetul de asistenţă financiară acordat Ciprului. Conform publicaţiei elene 'Kathimerini', actualul şef al misiunii Fondului Monetar Internaţional în Grecia, Rishi Goyal, este acuzat de comportament rigid şi intransigent în timpul negocierilor cu precedentul Guvern de la Atena.

NATIONAL

SRI si ANAF pregătesc asaltul la multinaţionale!

In aceste zile are loc o operaţiune complexa, fără precedent, de infiltrare a ANAF-ului cu ofiţeri ai SRI sub acoperire. Însă, după cum susţin sursele noastre, nu este nicidecum vorba de vreo misiune executata in sprijinul procurorilor DNA, aşa cum am fi tentaţi sa credem la prima vedere. Ci doar de începutul unei strânse colaborări prin care detaşaţii de la SRI, specialişti in combaterea evaziunii, vor sa-i sprijine pe inspectorii de la Antifraudă sa recupereze sume uriaşe de bani la bugetul statului. Astfel, pentru început, ANAF-ul va declanşa ample operaţiuni de control, prin care vor lua la puricat toata contabilitatea multinaţionalelor din ultimii cinci ani. Si astfel vor fi verificate toate plăţile făcute in acest timp, dintre care o buna parte sunt suspectate a fi unele fictive.

Băsescu: Iohannis i-a vândut pe romani

Traian Băsescu e foc si para pe succesorul sau, după ce a aflat ca acesta a promulgat Legea privind alegerea Senatului si a Camerei Deputaţilor. "Preşedintele a abdicat fără sa fie rege", a comentat Băsescu. Intr-o postare pe pagina lui de socializare, fostul preşedinte mărturiseşte ca Ioannis l-a decepţionat profund, demonstrând ca este un politician mărunt, care nu este demn de funcţia pe care o ocupa. "Preşedintele Iohannis a abdicat fără sa fie rege. Promulgând fără sa obiecteze Legea privind alegerea Senatului si a Camerei Deputaţilor, preşedintele Iohannis si-a abandonat cea mai importanta prerogativa, aceea de a-i reprezenta si de a lucra pentru cei care l-au ales", a afirmat Băsescu, precizând ca actul normativ trebuia sa ajungă in dezbaterea Curţii Constituţionale. "Mare decepţie când am constatat ca legea nu este atacata la Curtea Constituţionala si iată de ce: număr de parlamentari conform noii legi: 466; număr de parlamentari conform referendumului din 2009: 300.

Ministrul de Finanţe: "Reducerea TVA-ului e sigura de la 1 ianuarie. Posibil si mai devreme"

Deşi Klaus Iohannis, preşedintele României, nu a promulgat Codul Fiscal, Eugen Teodorovici, ministrul de Finanţe, da asigurări ca reducerea TVA se va face in cel mai scurt timp posibil. "In mod sigur reducem TVA la 19%, cel mai tarziu de la 1 ianuarie. Este posibil ca aceasta măsura sa fie aplicata chiar mai devreme", a spus Eugen Teodorovici. Ministrul de Finanţe nu ştie, însă, prin ce mod se va reusi reducerea TVA-ului. "Urmează sa stabilim care este cel mai bun mecanism pentru a reduce TVA-ul. Deocamdată nu s-a decis care este cea mai buna măsura. Urmează sa stabilim daca reducerea TVA-ului se va face prin ordonanţa adoptata de Guvern, asumarea de răspundere sau sesiune parlamentara extraordinara", a fost mesajul transmis de Eugen Teodorovici. Declaraţia lui Eugen Teodorovici vine după ce, marţi, si premierul Victor Ponta a precizat ca "pana la 1 septembrie vom avea Codul Fiscal si cel târziu pana la 1 ianuarie 2016 vom avea TVA redus la 19%".

PUTEREA

Sistemul RDS-RCS, răpus de pensii

Săptămâna trecută, la unul din punctele de lucru RDS-RCS din Piteşti s-a aşteptat cu orele pentru plata facturilor sau rezolvarea altor cazuri, de genul schimbării unui abonament. Oamenii au devenit nervoşi că nu se mişcă nimic, iar angajata RDS le-a spus simplu: "S-a blocat sistemul din cauză că au intrat pensiile!". "Ce legătură aveţi dumneavoastră cu pensiile?", a venit prompt întrebarea, de undeva din mijlocul cozii. "Nu ştiu, aşa ni se spune şi nouă, că intră pensiile. În fiecare lună păţim asta, ni se blochează sistemul şi stăm şi ne uităm la calculatoare", a venit dezarmant răspunsul. Bursa Zvonurilor a aruncat un ochi pe site-ul RDS-RCS unde scrie că firma "este lider în România pe piaţa segmentului de servicii de televiziune prin cablu şi satelit" şi "de servicii de internet". Atâtea servere performante, puse la pământ de pensii? Şi chiar aşa, care pensii?

Condamnări definitive în dosarul Petromservice

Magistraţii Curţii de Apel i-au condamnat definitiv, marţi, pe Gheorghe Şupeală, fost director general Petromservice şi pe Zizi Anagnastopol, fostul director financiar al Petromservice, la 6, respectiv la 3 ani închisoare pentru delapidare şi complicitate la delapidare cu consecinţe deosebit de grave. Potrivit anchetatorilor, cei doi au scos 8,5 milioane de euro conturile companiei Petromservice sub forma unor plăţi pentru studii de piaţă, sigle şi spoturi, banii fiind rulaţi prin intermediul unui offshore. Astel, Curtea de Apel Bucureşti a decis să admită apelurile declarate de procurori şi de cei cinci inculpaţi din dosar, potrivit Mediafax. Pe lângă cei doi directori Petromservice, au fost condamnaţi definitiv, în acelaşi dosar, omul de afaceri Kiss Laszlo Gyorgy şi Adrian Ionuţ Eftime, care au primit câte 6 ani şi 4 luni de închisoare pentru complicitate la delapidare cu consecinţe deosebit de grave şi spălare de bani.

ROMANIA LIBERA

Plumb contra Dragnea. Cu sau fără "iepuri"?

La Palatul Parlamentului, social-democraţii aleg astăzi pe cel/cea care îi va conduce în lunile următoare, posibil chiar până în 2017. Aspiranţi la titlul de şef al PSD sunt Rovana Plumb şi Liviu Dragnea, dar am putea asista astăzi la intrarea în cursă şi a altor nume. Fostul vicepremier şi preşedinte executiv al PSD şi-a anunţat oficial decizia de a candida împotriva Rovanei Plumb ieri după-amiază, la sediul din Kiseleff. Zâmbitor, Dragnea a invocat discuţiile pe care le-a avut cu "foarte mulţi colegi" şi a lăsat a se înţelege că a avut succes când şi-a negociat susţinerea: "Împreună, am reuşit să stabilim că cea mai bună formulă este o formulă de echipă. Nimeni nu poate conduce singur".

Beijingul îşi mută pionii în Cornul Africii

Tentativele Chinei de a-şi creşte participarea strategică în Africa ridică serioase semne de întrebare privind viitorul singurei baze militare americane pe continent, cea din Djibouti. Camp Lemonnier, care adăposteşte 4.500 militari americani şi este singura bază militară americană în Africa, se află în prezent în schimbare şi reprezintă o bază esenţială pentru Forţele speciale ale SUA, pentru avioane şi elicoptere de luptă şi, în acelaşi timp, este un important centru operaţional pentru acţiunile cu drone în Yemen şi Somalia. Dar Pentagonul este îngrijorat în ceea ce priveşte capacitatea forţelor americane de a continua să conducă operaţiunile cruciale contra terorismului din baza din Djibouti, după ce preşedintele ţării, Omar Guelleh, a încheiat cu China un acord de multe milioane de dolari. În februarie 2014, China şi Djibouti au încheiat un "parteneriat strategic de securitate şi apărare" ce autoriza marina chineză să folosească portul Djibouti.

ZIARUL FINANCIAR

CNADNR a cheltuit cei mai mulţi bani pe sare în primul semestru

Top 3 plăţi pe primul semestru sunt pentru sare şi întreţinere drumuri. CNADNR stă cu banii necheltuiţi în timp ce investiţiile publice sunt în scădere. Cele mai mari 30 de plăţi realizate de Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR) în primul semestru totalizează 500 de milioane de lei, adică 60% din totalul de 830 de milioane de lei sume plătite de companie către furnizori în perioada ianuarie-iunie. ZF publică topul celor mai mari facturi achitate de CNADNR în primele şase luni, în contextul în care compania de drumuri are anual un buget de 6,5 mld. lei, adică circa o cin­cime din întreaga piaţă locală a construcţiilor, fiind de altfel şi unul dintre cei mai importanţi furnizori de lucrări pentru constructori. Din iunie anul trecut şi până în iunie 2015 ministru al transporturilor a fost Ioan Rus. Plăţile de pe primul semestru sunt şi o consecinţă a contractelor încheiate în al doilea semestru din 2014.

Cei 1.200 de oameni care au grijă de contabilitatea Petrom şi OMV au generat în şase luni de funcţionare peste 300 mil. lei

OMV Petrom Global Solutions, firmă care a devenit funcţională la mijlocul anului trecut şi care a preluat o parte din activităţile de suport ale grupurilor OMV şi Petrom, a generat în primele şase luni de funcţionare un business de 304 milioane de lei (68 de milioane de euro), aproape 1.200 de oameni având grijă de "treburile interne" ale celor două companii petroliere. Înfiinţarea unor centre de suport care să deservească operaţiuni globale este o practică des întâlnită în cadrul multinaţionalelor, dar rezultatul obţinut de OMV Petrom Global Solutions rivalizează cu cel înregistrat de giganţi din domeniul IT. Spre exemplu, anul trecut HP România a avut încasări de circa 228 de milioane de lei. În vara anului trecut, OMV, acţionarul majoritar al Petrom, a făcut o infuzie de capital de 41 de milioane de euro pentru a demara activitatea în centrul de servicii OMV Petrom Global Solutions din România.

Preţurile materiilor prime sunt la minimele ultimilor 13 ani şi anunţă deflaţie în vest şi o furtună valutară în ţările producătoare

De la zahăr şi bumbac la petrol, aur şi cupru, preţurile materiilor prime au ajuns la minimele ultimilor 13 ani pe pieţe devastate de politica monetară a Rezervei Federale americane (Fed) şi de excesele anilor de boom. Unii observatori văd în aceste scăderi sfârşitul superciclului materiilor prime, alţii ameninţarea deflaţiei care planează asupra vestului şi durere pentru monedele economiilor din America de Sud, iar cei mai pesimişti începutul unei crize majore în Australia, una dintre economiile dezvoltate ale lumii. Cotaţiile zahărului neprocesat au atins la începutul săptămânii minimul din ianuarie 2009 şi în doar o zi, luni, au scăzut cu peste 4% pe o piaţă supra aprovizionată. Preţurile oţelului sunt cu 25% sub nivelul la care au început anul. Cotaţiile nichelului sunt cu 54% mai mici faţă de maximul atins în februarie 2011, iar gazele naturale s-au ieftinit cu 40% în aceeaşi perioadă. Preţurile gazelor naturale urmează de obicei cu o oarecare întârziere evoluţia cotaţiilor petrolului. Cuprul, un metal a cărui cerere este considerată un barometru al sănătăţii economiei globale, este la minimul ultimilor şase ani.

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb