REVISTA PRESEI 25.02.2016

Willy Homner
Ziarul BURSA #Revista Presei / 25 februarie 2016

ADEVARUL

Fiscul le cere magistraţilor să evacueze Antena 3 şi Antena Group din imobilele statului

Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Bucureşti, în calitate de reprezentant al Statului Român, a deschis la Judecătoria Sectorului 1 un proces de evacuare, împotriva Antena TV Group SA, Intact Production SRL, Antena 3 SA şi Sangold Development SRL. Procesul a fost deschis pe 23 februarie, dar judecătorii nu au dat încă un termen. Antena 3 a solicitat săptămâna aceasta o ordonanţă preşedinţială împotriva evacuării, însă instanţa a refuzat, pe motiv că nu există o hotărâte judecătorească de evacuare. Antena TV Group SA are sediul social în Bucuresti, strada Gârlei, nr. 1B, clădirea Grivco Business Center, Sector 1. Obiectul său de activitate este "activităţi de difuzare şi transmitere de programe". Acţionarii principali sunt Camelia Voiculescu, care deţine 41,78% din capitalul social al companiei, şi sora sa Corina Voiculescu, cu 37,45%.

Salvarea producătorilor români nu vine cu lacătul pe uşa hipermarketurilor

Deputaţii reiau, cu sprijinul ministrului Agriculturii, ideea închiderii marilor magazine în zilele de duminică cu scopul stimulării vânzărilor producătorilor români. În lipsa unor măsuri suplimentare, fermierii autohtoni, dar nici statul nu vor avea de câştigat din limitarea programului hipermarketurilor. Propunerea legislativă prin care se vizează modificarea legii privind comercializarea produselor alimentare a fost ridicată din nou în dezbatere, la prezenţa ministrului Agriculturii, Achim Irimescu, în Comisia de Agricultură din Camera Deputaţilor. Prima măsură pe care Irimescu s-a arătat dispus să o susţină se referă la comercializarea în marile reţele comerciale a produselor româneşti în proporţie de 51%. "Eu susţin această iniţiativă, nu ştiu dacă la legume în timpul iernii se poate, dar propunerile sunt bine-venite", a spus ministrul.

Vot în Senat. Gabriel Oprea poate fi urmărit penal în dosarul "Limuzina"

Senatorii au încuviinţat cererea DNA de urmărire penală pe numele lui Gabriel Oprea, cel care şi-a rugat colegii să voteze împotriva urmăririi penale. Senatorii au aprobat şi solicitarea DNA de reţinere şi arestare pe numele senatoarei Doina Tudor. Doina Tudor: Mă aşteptam la acest vot. Sunt pregătită şi am bagajul făcut! Ar fi urât să comentez votul colegilor. Plenul Senatului a ]ncuviin'at solicitarea procurorilor DNA de încuviinţare a reţinerii şi arestării preventive a senatoarei PNL Doina Anca Tudor, cu 61 de voturi 'pentru' şi 57 de voturi 'contra'. Senatorul UNPR Gabriel Oprea: Vă spun că sunt nevinovat. În toată cariera mea de ministru şi parlamentar m-am bătut pentru drepturile militarilor, a celor de la Interne. Nu s-a achiziţionat în mod ilegal o maşină. Toate instituţiile abilitate au identificat ameninţări la adresa fostei conduceri a Ministerului de Interne, incusiv a mea. Au reînfiinţat o unitate pentru paza şi protecţia ministerului de Interne. Au achiziţionat şi o maşină.

Cum fug românii de taxe: se mută în ţările vecine

Mulţi cetăţeni români îşi stabilesc anual domiciliul în străinătate. O parte o fac pentru locul de muncă, însă există şi o categorie de migranţi care fug de impozitele şi taxele româneşti, pe care le consideră exagerate. Potrivit datelor publicate de Serviciul pentru Paşapoarte Galaţi, în cursul anului 2015 şi-au mutat domiciliul în altă ţară 4.040 de gălăţeni, în vreme de numai 1.058 de persoane (în marea lor majoritate cetăţeni români) au făcut calea inversă. Fenomenul este întâlnit, la dimensiuni diferite, în mai toate judeţele ţării. În 2015, majoritatea gălăţenilor care au ales să-şi mute domiciliul în altă ţară au optat pentru Republica Moldova. Un muncitor român care-şi stabileşte domiciliul fiscal în Moldova (evident, muncind acolo; spre exemplu, la terminalul petrolier de la Giurgiuleşti salariile sunt comparabile cu cele din România) se poate alege cu un "bonus" salarial, numai din impozitele mai mici, de circa 10-15%.

Dacian Cioloş a început lupta împotriva hârţogăriei

Guvernul a lansat o platformă online în care românii pot să arate în ce situaţii s-au lovit de birocraţia excesivă şi, totodată, absurdă. Chiar premierul Cioloş a oferit două exemple: alocaţiile pentru creşterea copilului şi indemnizaţia de şomaj. Scopul acestui demers este de a simplifica circuitul hârtiilor între instituţii. Platforma online poartă un nume sugestiv: "Comisia de Tăiat Hârtii" şi poate fi accesată la adresa maisimplu.gov.ro. Proiectul a fost gândit de Cristian Ghinea, unul dintre consilierii premierului Cioloş, în parteneriat cu Ministerul pentru Dialog Civic.

De ce cumpără China lumea, bucată cu bucată

Din Europa şi până în SUA şi Africa, China cumpără companii strategice sau proprietăţi într-un ritm ce a pus pe gânduri mediul de afaceri şi oamenii politici. In acest an urmează să se încheie tranzacţii în valoare de peste 80 de miliarde de dolari. În total, în 2016, ar urma să aibă loc 102 fuziuni şi achiziţii instrumentate de antreprenori din a doua cea mai mare economie a lumii, potrivit Business Insider. Numărul este mai mare decât cel înregistrat anul trecut, când au avut loc 72 de tranzacţii în valoare de 11 miliarde de dolari. "În contextul în care economia chineză merge cu frâna de mână trasă, corporaţiile din această ţară caută noi modalităţi de extindere", a explicat Vikas Seth, şeful diviziei care se ocupă de pieţele emergente din cadrul firmei de investiţii Credit Suisse. Potrivit unui raport al firmei DTZ/Cushman & Wakefield, chinezii vor pompa mulţi bani în Singapore, Sydney şi Tokyo. De asemenea, investiţii în domeniul imobiliar vor fi făcute şi în Berlin, Frankfurt, München şi Paris.

Dosarul "Microsoft": Dinu Pescariu a povestit judecătorilor Curţii Supreme cum i-a dat un "comision" de 4 milioane de euro lui "Pinalti"

Unul dintre denunţătorii importanţi din dosarul "Microsoft", fostul tenismen Dinu Pescariu, a declarat ieri la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie că i-a plătit 4 milioane de euro fostului primar din Piatra Neamţ Gheorghe Ştefan pentru intervenţiile pe care acesta trebuia să le facă la fostul ministru al Comunicaţiilor Gabriel Sandu. Dinu Pescariu a spus judecătorilor de la Curtea Supremă că îşi menţine declaraţiile date în faţa procurorilor DNA. El a fost audiat în prezenţa acuzaţilor din acest dosar: fostul ministru Gabriel Sandu, oamenii de afaceri Nicolae Dumitru şi Dorin Cocoş, precum şi fostul primar din Piatra Neamţ Gheorghe Ştefan. "Oportunitatea de afaceri" Deoarece Sandu, Dumitru si Cocoş şi-au recunoscut vinovăţia, declaraţia lui Dinu Pescariu a vizat doar activitatea legată de Gheorghe Ştefan.

SUA intensifică operaţiunile militare în Marea Chinei de Sud

Statele Unite intenţionează să intensifice patrulele navale în Marea Chinei de Sud, invocând respectarea principiului "libertăţii de navigaţie", o situaţie care în mod sigur va atrage reacţia vehementă a Chinei, informează site-ul agenţiei Reuters. Operaţiunile vin după ce China a instalat rachete şi a trimis avioane de vânătoare pe una din insulele disputate.

Protestele minerilor şi cele de la Mintia s-au încheiat cu demisii în conducerea Complexului Energetic Huendoara

Acţiunile de protest ale minerilor din Valea Jiului şi ale angajaţilor Termocentralei Mintia au continuat miercuri, până la orele după-amiezii. În urma lor, directorul general al Complexului Energetic Hunedoara, precum şi funcţionari din conducerea Termocentralei Mintia au demisionat. Miercuri, circa două sute de angajaţi ai termocentralei Mintia din cadrul Complexului Energetic Hunedoara au protestat în curtea termocentralei. Energeticienii au blocat pentru câteva minute Drumul Naţional 7, după care s-au întors în curtea societăţii. Protestatarii au scandat "Demisia" şi chiar au obţinut o serie de plecări de la conducerea întreprinderii. Astfel, au demisionat de la conducerea termocentralei Nicolae Codreanu - directorul sucursalei, Ioan Conţ - inginerul şef reparaţii, Alexa Nicula - inginerul şef exploatare şi şefa serviciului de Resurse Umane, Daniela Sav. Totodată, a demisionat şi Aurel Niculescu, directorul Direcţiei Energie din cadrul Complexului Energetic Hunedoara.

BANCHERUL

Topul băncilor in funcţie de creditele noi acordate in 2015

Băncile au acordat in 2015 credite noi in lei pentru persoane fizice si firme in valoare totala de 49,1 miliarde lei, fata de doar 37,8 miliarde lei in 2014, conform statisticilor BNR. La acestea se adaugă credite in euro in valoare de 3,3 miliarde euro (14,6 miliarde lei), aşadar in total 63,7 miliarde lei. Printre băncile care au acordat cele mai multe credite noi anul trecut se numără Banca Transilvania, BRD, BCR, CEC Bank si UniCredit Bank. Banca Transilvania a acordat in 2015 un număr de 160.000 de creditele noi.

BNR a căzut in capcana lichidităţii, din care nu mai ştie cum sa iasă

Mugur Isărescu, guvernatorul BNR, a chemat agenţiile de presă internaţionale Reuters si Bloomberg să le spună că are de gând să majoreze dobânzile mai devreme decât credea iniţial, recunoscând că a căzut in capcana lichidităţii întinsă de fostul guvern Ponta, prin scăderea TVA si altor taxe. Guvernul a făcut in decembrie 2015 cheltuieli excesive, echivalentul a 2% din PIB, adică in jur de 15 miliarde lei, "ceea ce ne-a creat o problema reala", a spus Isărescu, citat de Bloomberg. Efectele cheltuielilor bugetare din decembrie au fost evidente: - deficitul fiscal a urcat la 1,4% din PIB, de la 0,8% in noiembrie; - cea mai mare parte din plăţile guvernului au intrat in conturile bancare ale firmelor, echivalentul a 12 miliarde lei, conform datelor din luna ianuarie; - băncile au fost astfel inundate cu un exces uriaş de lichidităţi, plasând la BNR suma de 20,6 miliarde lei in ianuarie, de aproape trei ori mai mult decât in decembrie. Excesul de lei a contribuit, într-o anumita măsura, si la deprecierea monedei naţionale in prima parte a anului, dar si la creşterea inflaţiei.

CURENTUL

Oprea a fost denunţat de trei funcţionari DIPI care au cerut protecţia DNA

Senatorii au votat astăzi în favoarea cererii DNA de urmărire penală a fostului ministru de interne Gabriel Oprea. Dosarul s-a constituit la 09.01.2016 în baza denunţurilor penale formulate de trei funcţionari din cadrul MAI, Departamentul de informaţii si Protecţie Internă, cu pseudonimele "Ionescu Cladiu", "Mihalcea Ionel" şi "Manea Victor", care au solicitat şi au primit acordarea statutului de martor ameninţat şi protejarea datelor de identificare, potrivit datelor din referatul procurorilor DNA, prezentate în raportul Comisiei Juridice a Senatului. Autoturismul ar fi fost cumpărat în mod "conspirat" pentru siguranţa lui Oprea.

Senator din Comisia de Sănătate, plângere la DNA funcţionarilor MS pentru banii tocaţi pe dializă

O plângere penală la DNA pentru risipa de peste 70 milioane EUR anual în domeniul dializei a fost depusă astăzi de senatorul Valeriu Todiraşcu, membru în Comisia de Sănătate din Senat. Plângerea vizează funcţionarii Ministerului Sănătăţii. Funcţionarii din Ministerul Sănătăţii, care răspund de politicile de sănătate nu şi-au îndeplinit corespunzător atribuţiile, pentru că nu asigură pacienţilor cu insuficienţă renală o îngrijire corespunzătoare fondurilor alocate, dar cheltuiesc sume suplimentare favorizând dializa în detrimentul transplantului de rinichi, motiv pentru care a fost sesizat DNA pentru a efectua o anchetă in rem, privind posibile fapte de neglijenţă în serviciu ale persoanelor cu drept decizie din MS, care nu au pus în executare în mod specific, prin norme juridice secundare, dispoziţiile legale primare specifice, în detrimentul cetăţenilor români.

Reflexe - de Tia Şerbănescu

S-ar zice că toată lumea a ţinut să se compromită în aceste zile - cu excepţia lui Cioloş care şi-a respectat statutul şi în cazul TVR discutat la Parlament unde a refuzat ştergerea datoriilor şi acordarea de bani "unui decedat". Şefa interimară a TVR a cerut măcar oprirea executărilor silite ale unor datorii. Reflexe anteniste! Cert e că premierul a ascultat, a refuzat şi a plecat cerând Parlamentului (în subordinea căruia e TVR) să găsească soluţii pe care guvernul le va sprijini. Tăriceanu a rezumat situaţia: "guvernul speră să rezolve Parlamentul, Parlamentul ar fi bucuros să rezolve guvernul iar TVR a căzut între două scaune". De, unde nu-i cap, vai de scaune. Acum însă când televiziunile particulare şi-au împărţit partidele, invitaţii şi publicitatea, TVR a rămas pe dinafară. E clar că TVR nu mai reprezintă o miză pentru partide care s-au orientat către posturile cu audienţă, aşa cum unii bărbaţi preferă femeile cu multă clientelă.

EVENIMENTUL ZILEI

Ministrul Sănătăţii cere demisia conducerii Spitalului de Pediatrie din Piteşti

Ieri a fost transferat la Spitalul din Bucureşti un copil de un an şi patru luni din Mioveni, judeţul Argeş. Acesta, despre care iniţial se credea că are doar o enterocolită severă, a fost diagnosticat, la fel ca şi ceilalţi micuţi internaţi la "Marie Curie", cu sindrom hemolitic uremic. Şi este infectat cu E.coli, la analize fiind găsită toxina produsă de această bacterie. Un al doilea copil ar fi fost internat, tot miercuri, la "Matei Balş". Potrivit ministrului Patriciu Achimaş-Cadariu, nici acest caz nu a fost raportat de către conducerea Spitalului de Pediatrie către DSP Argeş, deşi şefii spitalului au mai fost sancţionaţi pentru nereguli de două ori în ultimele două săptămâni. "Cer în mod expres şi public demisia conducerii Spitalului de Copii din Piteşti sau să fie demişi de Consiliul Judeţean", a mai spus demnitarul.

Cum a penetrat frumoasa escroacă Andreea elita politică europeană şi Nord-Atlantică

Femeia care învârtea pe degete oameni de afaceri, politicieni şi funcţionari publici i-a uimit pe anchetatori cu dibăcia de care a dat dovadă. Din dosarul de urmărire penală al Andreei-Lorena Pleşea se poate vedea cum a reuşit să intre escroaca de 38 de ani, fără jenă, în birourile primarilor, ale ministerelor sau, pe sub nasul europarlamentarilor români, în sălile de la Bruxelles în care personaje celebre din elita NATO ţineau conferinţe. Cel care i-a făcut Andreei-Lorena Pleşea intrarea în "lumea bună" a afacerilor cu fonduri europene este Manfred Johan Engelmann, preşedintele Asociaţiei economice româno-germane Arad (DRW). Asistentă medicală de meserie, escroaca a reuşit să păcălească afacerişti, politicieni, primari şi funcţionari publici de rang înalt spunând fie că este angajată a Comisiei Europene, fie că este comisar european al forului de la Bruxelles şi că, prin firma ei - Global Partner Services, implementează un proiect de 300 de milioane de euro. În plus, ea a participat la reuniuni NATO, alături de europarlamentari români, ca director la Comisia Europeană.

Premierul Cioloş vrea impozit pe locuinţe în funcţie de valoarea de piaţă a acestora

Actuala modalitate de impozitare a locuinţelor, bazată pe calcule ce iau în considerare materialele utilizate, suprafaţa sau vechimea locuinţei, ar putea fi înlocuită de o modalitate nouă ce presupune stabilirea impozitului în funcţie de valoarea de piaţă a locuinţelor. Noul sistem ar putea reprezenta pentru autorităţile locale o sursă suplimentară de obţinere a veniturilor, a spus premierul Dacian Cioloş la o adunare a Asociaţiei Comunelor din România, scrie DIGI24.ro. "Trebuie să spunem deschis că în următorii doi ani, anul acesta şi în 2017, aşa cum stau lucrurile cu perspectivele bugetului naţional, nu există perspectiva unor transferuri semnificative de la bugetul central sau a noi surse de venituri. Principalele surse de creştere a veniturilor la autorităţile locale sunt (...) regândirea sistemului de taxe şi impozite locale, mai ales a impozitului pe proprietate", a spus Cioloş.

Traian Băsescu: Am ajuns să NU mai plătesc cu cardul, pentru că nu îmi place să fiu supravegheat

Traian Băsescu spune că de frica SRI-ului a ajuns să nu mai plătească nicăieri cu cardul. În plus, Băsescu atrage atenţia că implicarea instituţiilor de forţă ale statului în alegerile din acest an, ar face ca viaţa politică să nu mai conteze. "Ştim ce grozăvii poate genera un stat în care instituţiile de forţă vor să ştie ce e în casa fiecăruia, nu suntem la acel stadiu, dar avem obligaţia ca prin legislaţie, prin respectarea Constituţiei, să le garantăm românilor că nu sunt urmăriţi ca nişte şoricei. Eu am ajuns la stadiul în care scot bani din bancă cu cardul pentru că nu vreau să se ştie unde am mâncat şi ce am plătit cu cardul, am această revoltă că sunt supravegheat. Dacă vouă vă place să rămână în documentele statului ce aţi făcut, faceţi o cerere, dar eu vreau să am sentimentul că nu sunt ca o gâză într-un pahar.", a spus Băsescu la Nasul TV.

Dacian Cioloş: Fenomenul Marian Godină ar trebui să fie o lecţie pentru Poliţie

Premierul Dacian Cioloş a participat miercuri, la Biblioteca Centrală Universitară "Carol I", la lansarea cărţii scrisă de poliţistul Marian Godină "Flashuri din sens opus", precizând că acesta este un exemplu pentru Poliţie şi are întregul sprijin al Guvernului, scrie mediafax.ro. "Am evitat să vin pentru că este momentul dânsului şi nu vreau să rămână cineva cu impresia că premierul vrea să îşi asocieze imaginea cu un om de succes şi cu un om care-i apropiat de societate (...) Am decis, totuşi, să vin ca să fie foarte clar şi pentru dânsul şi pentru alţii că acest gen de comportament civic, autentic, chiar şi într-o instituţie însărcinată cu ordinea publică, are toată susţinerea Guvernului şi are toată susţinerea mea" a declarat premierul.

JURNALUL NATIONAL

Ziua imunităţilor ridicate. Trei parlamentari dintr-o lovitură

Parlamentul a votat ieri nu mai puţin de trei solicitări venite de la DNA: una pentru începerea urmăririi penale a senatorului Gabriel Oprea într-un nou dosar şi două cereri de arestare preventivă a deputatului Nicolae Păun şi senatoarei Doina Tudor. Pe de altă parte, Tudor şi Păun au fost la un pas să scape, ultimul din cauza cvorumului. Senatorii au aprobat cererile venite de la Parchet pe numele colegilor Gabriel Oprea de la UNPR şi Doina Tudor de la PNL. Ambii au susţinut de tribuna Senatului că sunt nevinovaţi, rugându-i pe senatori să respingă solicitările.

Radu Tudor: Antena 3 îşi va opri emisia

Radu Tudor a spus, în ediţia de miercuri a emisiunii ''La ordinea zilei'', că este sigur că Antena 3 îşi va opri emisia. Şi asta deoarece instituţiile statului refuză să se implice în rezolvarea situaţiei în care se află postul. ''Senzaţia mea este, în momentul de faţă, că Antena 3 se va opri. Acum, în seara asta când vorbim la ''La ordinea zilei'', Antena 3 se va opri. Există toate premisele şi toate eforturile guvernamentale, instituţionale să fim opriţi. Nu avem cum să ne mutăm într-o lună de zile. E ca şi cum i-ai spune unui medic acum, de azi până mâine, îmi transplantezi patru organe. Pai nu-mi ajunge timpul fizic. Trebuie sa-mi fac nişte echipe medicale, trebuie să stabilesc unde le pun'', a explicat realizatorul ''Punctului de întâlnire'' de la Antena 3.

Mădălin Voicu a scăpat de cauţiune şi control judiciar! Decizia e definitivă

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis miercuri plângerea deputatului Mădălin Voicu prin care acesta contesta măsura controlului judiciar şi cauţiunea de 500.000 de lei instituite de DNA împotriva lui, în dosarul în care este cercetat pentru trafic de influenţă, fals în declaraţii şi spălare de bani. Judecătorii au desfiinţat ordonanţa procurorilor şi au revocat măsura preventivă a controlului judiciar pe cauţiune în ceea ce îl priveşte pe Mădălin Voicu. Decizia este definitivă.

Se închide Muzeul Naţional Bran, după aproape 60 de ani de funcţionare!

Muzeul Naţional Bran se va închide după aproape 60 de funcţionare. Directorul Muzeului Judeţean de Istorie Braşov, istoricul Nicolae Pepene, a afirmat că ministrul Culturii a comunicat delegaţiei Consiliului Judeţean cu care s-a întâlnit săptămâna trecută la minister că în luna august Muzeul Naţional Bran se va închide. Cele aproape 10.000 de piese transferate din Castelul Bran la Muzeul Vămii Medievale, după retrocedarea acestuia în luna mai 2009, vor fi păstrate la Muzeul Judeţean de Istorie Braşov şi o parte la Castelul Bran, dacă administraţia acestuia va fi de acord. Secţia etnografie va intra în administrarea Muzeului de Etnografie Braşov, a declarat pentru AGERPRES directorul Muzeului Judeţean de Istorie Braşov, istoricul Nicolae Pepene.

NATIONAL

Isărescu ii sacrifica pe romanii cu credite, in lupta cu inflaţia

Banca Naţionala a României (BNR) ar putea înăspri politica monetara mai devreme decât se estima anterior, ca urmare a prognozelor care indica majorarea inflaţiei din cauza stimulării puternice a consumului, anunţă guvernatorul BNR, Mugur Isărescu. Înăsprirea politicii monetare ar putea avea loc in acest an, cu urmare directa asupra creditelor populaţiei, care vor deveni mai scumpe. Primul pas, potrivit şefului BNR, va fi îngustarea coridorului de dobânzi din jurul ratei dobânzii de politica monetara: "Vom reacţiona mai repede. După ce vom mişca coridorul (din jurul dobânzii cheie n.r.), poate va urma dobânda de politica monetara", anunţă guvernatorul Băncii centrale. Deficitul bugetar este programat sa urce anul acesta la aproape 3% din produsul intern brut (PIB), nivel dublu fata de cel înregistrat in 2015.

Ancheta de la "Doi s'un sfert" arunca in aer Grupul de la Cluj

După ce le-a făcut "curve" pe soţiile milioanelor de romani care muncesc in străinătate, Ioan Rus s-a retras la Cluj. Pe un munte de bani. Care creste pe zi ce trece. Caci, pe lângă afacerile cu "merţane", iată ca si cele imobiliare se dovedesc o nesecata mina de aur pentru familia Rus. După cum reiese din informaţiile intrate in posesia National, probabil ca "zburarea" chestorului Nelu Zărnică din MAI si "perpelirea" acestuia pentru următoarea faza a cercetării i-a pus serios pe gânduri pe Ioan Rus si pe "Vulpea" Virgil Ardelean. Ca si pe oamenii de afaceri care s-au dedulcit la ponturile obţinute contra-cost de la ofiţerii DIPI implicaţi in operaţiuni paralele cu fisa postului. Iar cum, la rândul sau, "Vulpea" ii asigura si miliardarului Ion Tiriac doza zilnica de "sifon", lucrurile se complica serios pentru toţi cei implicaţi in scandalul scurgerii de informaţii de la "Doi s'un sfert".

Fost lider al minerilor, prins după 11 ani de la condamnare

Fostul "locotenent" al lui Miron Cozma, Romeo Beja, a fost, in sfârşit, încarcerat pentru executarea pedepsei de cinci ani de închisoare in dosarul Mineriadei din 1999. Evenimentul are loc la 11 ani de la pronunţarea sentinţei, timp in care Beja ar fi putut sa execute condamnarea chiar si de doua ori, însă acesta a preferat sa fie fugar. Culmea, Romeo Beja a fost "depistat" de politistii de la Urmariri intr-o sala de judecata de la Curtea de Apel Bucuesti, unde se prezentase intr-un alt dosar. Politistii Serviciului Urmariri al Politiei Capitalei l-au lasat pe Beja sa-si termine pledoaria, apoi l-au ridicat si l-au dus la Penitenciarul Rahova. Reamintim ca fostul lider al minerilor Romeo Beja a fost condamnat la cinci ani de inchisoare, impreuna cu Vasile Lupu, Dorin Lois, Constantin Cretan si Ionel Ciontu, pentru Mineriada de la Costesti din ianuarie 1999.

PUTEREA

Ministrul Sănătăţii gafează, din nou. Cadariu propune, de unul singur, modificarea programei şcolare

Patriciu-Andrei Achimaş-Cadariu insistă în a rămâne în atenţia opiniei publice, după ce a gafat teribil la începutul crizei bebeluşilor din Argeş, negând inutil realitatea -"Nu a fost vorba de o criză"- şi acuzând presa că "ventilează emoţional..., creând panică şi punând inutil presiune pe toţi medicii de acolo (de la Spitalul Maria Curie din Capitală, unde sunt internaţi copiii - n.r.)". Acum, domul Cadariu propune modificarea programei şcolare şi introducerea unei noi materii obligatorii, atât la grădiniţe, cât şi în şcoli. Este vorba de Educaţie prin Sănătate, materie despre care s-a mai discutat în spaţiul public şi există, cu titulatura "Educaţie pentru Sănătate", în programa şcolară opţională din anul şcolar 2004-2005 încoace.

Bucureşti-Iaşi, doar 20 de euro. TAROM iese la atac, asaltată de ofertele companiilor low-cost

Compania naţională de transport aerian TAROM e ieşit în sfârşit pe piaţă cu o ofertă care să le concureze pe cele ale companiilor low-cost. TAROM a anunţat astfel o ofertă specială pentru o rută internă, între Bucureşti şi Iaşi, unde biletul costă numai 20 de euro, cu toate taxele incluse, pentru călătorii efectuate începând cu 1 martie. De altfel, nu este pentru prima dată când compania de stat încearcă "să le vină de hac" low-costurilor. "Pentru călătorii Bucureşti - Iaşi sau Iaşi - Bucureşti preţul biletului este de 20 euro, iar pentru călătoriile dus-întors preţul unui bilet este de 40 euro (toate taxele incluse). Oferta este disponibilă începând cu 23 februarie 2016 şi nu este limitată ca dată de vânzare şi călătorie", a informat printr-un comunicat compania.

Summit Turcia-UE pe 7 martie. Referendum în Ungaria pe cotele de refugiaţi

Guvernul de la Budapesta a decis să convoace un referendum prin care poporul ungar să se pronunţe asupra sistemului distribuirii migranţilor prin cote obligatorii, propus de către Uniunea Europeană (UE), a anunţat miercuri premierul Viktor Orban, citat de MTI. Cetăţenii ungari vor fi invitaţi să răspundă la întrebarea "Vreţi să permiteţi Uniunii Europene să impună ca obligatorie mutarea unor cetăţeni care nu sunt unguri în Ungaria, fără aprobarea Adunării Naţionale", a declarat Viktor Orban. Acesta a anunţat că şeful său de Cabinet Antal Rogan a trimis deja această întrebare Comisiei Electorale Naţionale în vederea obţinerii aprobării ei. Tot miercuri, s-a aflat că Uniunea Europeană şi Turcia se vor reuni pe 7 martie la Bruxelles pentru un summit extraordinar consacrat crizei migranţilor, potrivit unor surse de la Bruxelles, relatează AFP.

ROMANIA LIBERA

Despre frontiere, fără Grecia

Peste 5.000 de refugiaţi sunt blocaţi în Grecia şi înăsprirea controalelor la frontiere pe ruta Balcanilor a agravat diviziunile europene asupra crizei migraţiei. Într-un comunicat comun, comisarul european însărcinat cu problema migratorie, Dimitris Avramopoulos şi ministrul olandez care gestionează dosarul, Klaas Dijkhoff, a cărui ţară exercită preşedinţia prin rotaţie a UE, s-au declarat "îngrijoraţi" de situaţia din Balcani, evocând o posibilă "criză umanitară". Guvernul grec, care gestionează de urgenţă de duminică blocajul miilor de exilaţi până la autorizarea de a-şi continua periplul lor în Europa, a protestat la rândul său faţă de Viena, cât şi faţă de UE contra absenţei coordonării europene în gestionarea acestor fluxuri migratorii. Miercuri 24 februarie, un summit a reunit miniştrii de Interne şi de Externe din Albania, Bulgaria, Bosnia, Kosovo, Croaţia, Muntenegru, Serbia şi Slovenia. Grecia nu a fost invitată şi a apreciat iniţiativa "unilaterală şi inamicală" pentru că vizează, în absenţa ei, să ia "decizii privind direct frontierele sale". Guvernul austriac a respins criticile.

Disputa Dragnea-Zgonea schimbă regulile la Camera Deputaţilor

Plenul Camerei Deputaţilor a aprobat, ieri, reluarea votului pe opt proiecte de lege, după controversele iscate de sistemul electronic de vot. Propunerea a trecut cu 145 de voturi "pentru", 2 abţineri şi 26 de voturi "împotrivă". Deputaţii PNL au decis să stea în sala de plen, dar nu şi-au exprimat votul pe nicio lege din acest pachet, după ce iniţial anunţaseră că vor părăsi sala. Anterior hotărârii privind reluarea voturilor, deputaţii au decis, ieri, suspendarea sistemului electronic de vot. În urma votului nominal, rezultatul a fost: 176 de voturi "pentru", 114 "împotrivă" şi 2 abţineri. Problema sistemului electronic va fi tranşată de comisia de regulament din Camera Deputaţilor. Până la emiterea unui raport de către comisie, acesta va rămâne suspendat. Deputaţii mai au două variante de vot: nominal sau prin ridicare de mână. Problema este însă că în cazul votului prin ridicare de mână nu se va şti oficial cum au votat deputaţii, aşa cum se întâmpla în cazul votului electronic.

ZIARUL FINANCIAR

Un sfert de secol pe piaţa valutară

Bancheri care au intrat pentru prima dată într-o cameră de dealing în urmă cu 15-20 de ani ocupă astăzi poziţii de conducere în cadrul celor mai importante bănci comerciale din piaţă, sau au ajuns la BNR sau la Ministerul Finanţelor. Victor Andrei, Sergiu Manea, Claudiu Cercel, Enache Jiru, Marius Stoica, Paul Prodan, Florin Dănescu, Dan Sandu, Cornel Stănescu, Luminiţa Runcan sunt câţiva dintre bancherii care au pornit în ani 1990 din trezorerii. Motiv de îngrijorare şi tensiune pentru cei care au un împrumut în valută, galopul cursului de schimb e sursa de adrenalină pură pentru dealer. Iar operaţiunile pe care le fac se pot traduce pentru bancheri în câştiguri cu multe zerouri, dar şi în pierderi de sute de mii de euro într-o singură zi.

Guvernatorul BNR surprinde piaţa anunţând creşterea dobânzilor mai repede decât se anticipa

Expansiunea creditului în lei se va tempera după ce banca centrală va înăspri politica monetară, afirmă analiştii. Dobânzile vor creşte pentru că cererea de consum este peste aşteptări. Guvernatorul BNR Mugur Isărescu a luat prin surprindere piaţa indicând posibilitatea înăspririi politicii monetare mai devreme decât se avea în vedere anterior, în contextul revenirii inflaţiei după prima scădere generalizată a preţurilor din perioada postcomunistă. În aceste condiţii expansiunea creditului în lei se va tempera. Creditarea totală înregistra la finele lunii ianuarie o creştere de 2,8%, la 216 mld. lei. Creşterea creditării totale poate fi pusă exclusiv pe seama accelerării împrumuturilor în lei, care au avansat cu 20% la 110 mld. lei. Perspectiva creşterii inflaţiei determină BNR să crească rata dobânzii pentru facilitatea de depozit utilizată în prezent pentru sterilizarea excesului de lichiditate din piaţa monetară.

Economiştii conservatori îşi reiau atacurile faţă de creşterea cererii de consum

Oficialii din BNR îşi continuă ofensiva împotriva majorării consumului şi, chiar atunci când spun că vorbesc "în nume personal", subliniază un punct de vedere larg împărtăşit în cercul economiştilor conservatori grupaţi în jurul băncii centrale: majorarea consumului peste oferta internă conduce nu doar la reaprinderea inflaţiei, ci şi la majorarea deficitului contului curent al balanţei de plăţi având ca efect creşterea gradului de îndatorare externă a companiilor şi a statului. Deci trebuie stopat. Economistul-şef al BNR Valentin Lazea a readus ieri în discuţie pericolul reprezentat de creşterea consumului în lipsa unei oferte interne adecvate: majorarea deficitului contului curent, lucru ce ar provoca economiei probleme de finanţare.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. FOARFECA DIGITALA ,,CIOLOŞ" : DE HAC ...- ???

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb