REVISTA PRESEI 25.05.2017

Willy Homner
Revista Presei / 25 mai 2017

REVISTA PRESEI 25.05.2017

ADEVARUL

Bruxelles-ul, sub stare de asediu. A sosit Donald Trump

Şeful Casei Albe a sosit joi la Bruxelles, iar pe timpul celor 30 de ore cât va sta pe teritoriul belgian, cuplul prezidenţial american va fi primit la Palatul Regal de regele şi regina Belgiei, se va întâlni cu premierul Charles Michel, dar şi cu preşedinţii Consiliului şi Comisiei Europene, Donald Tusk şi respectiv Jean-Claude Juncker, cu preşedintele Parlamentului European Antonio Tajani şi cu şefa diplomaţiei europene, Federica Mogherini. În acest timp, prima doamnă a Americii, Melania Trump, va vizita spitalul pentru copii Regina Fabiola. Donald Trump se va deplasa în celebra maşină prezidenţială numită de Secret Service "Bestia". O limuzină ce poate rezista la orice atac. Acest Cadillac impresionează prin dimensiunea sa: 5,5 metri lungime, şi 1,77 înalţime .

Primul summit NATO din era Trump

Liderii statelor membre NATO se reunesc azi la Bruxelles, o întâlnire mai degrabă simbolică, fără a avea caracterul unui summit obişnuit al NATO. De ce simbolică? Va fi prima reuniune la care vor lua parte noul preşedinte american, Donald Trump, şi noul preşedinte francez, Emmanuel Macron. Conform cutumei, se organizează un astfel de summit special de fiecare dată după instalarea unei noi Administraţii americane. Aşadar, potrivit presei europene, este aşteptat un mesaj pozitiv al SUA faţă de rolul NATO, tocmai pentru a contracara speculaţiile privind acordarea unei atenţii mai reduse NATO de către noua Administraţie de la Washington. Creşterea bugetelor pentru apărare, combaterea terorismului şi relaţia cu Rusia vor fi principalele teme ale summitului NATO programat joi la Bruxelles. România va fi recunoscută drept contributor relevant al Alianţei.

Perseverentă. Cum vrea Firea să facă ordine în traficul sufocant al Capitalei

Haosul care a cuprins traficul în partea de nord a Capitalei după ce municipalitatea a "experimentat" benzile unice pentru mijloacele de transport nu au descurajat-o pe primăriţa Gabriela Firea. Aceasta nu vrea să renunţe le ele, dar spune că va acţiona astfel încât această măsură să fie cât mai eficientă. Pentru a-şi susţine decizia, Firea a avertizat că în foarte scurt timp oraşul va fi complet blocat dacă nu vor fi luate măsuri de descurajare a traficului rutier individual, astfel încât bucureştenii să folosească mai mult transportul în comun. "Nu se pune în niciun caz problema să renunţăm la culoarele unice. Planul de Mobilitate Urbană Durabilă precizează clar că una dintre măsurile care duc la creşterea mobilităţii este realizarea acestor benzi destinate transportului public", a pledat ea.

România pregăteşte arma termobarică

Armata română a testat prima armă termobarică făcută vreodată în România. Dispozitivul de tragere foloseşte muniţie creată dintr-un amestec de explozibil şi combustibil. La impact, presiunea uriaşă şi căldura de peste 2.000 de grade nu dau nicio şansă inamicului. Arma şi-a dovedit eficacitatea, dar e cale lungă până când va intra în dotarea soldaţilor români. Decizia stă la şefii din apărare. Arma pe care militarii români au testat-o este prima de acest gen făcută în România. Cu ea se poate trage de pe umăr sau poate fi ataşată pe un vehicul de transport. Opt ţări au declarat că mai deţin astfel de arme. Printre ele - Statele Unite, Rusia, China, Israel şi Bulgaria.

Securistul din fruntea minerilor care au devastat Bucureştiul condamnă România la CEDO

Angelica Bălşan, fosta soţie a unuia dintre cei mai temuţi securişti, Nicolae Cămărăşescu, implicat atât în Revoluţia din Decembrie 1989, cât şi în acţiunile represive asupra ziarului "România Liberă" din zilele Mineriadei din iunie 1990, a câştigat la CEDO procesul în care a acuzat autorităţile române că nu au protejat-o de violenţele la care a fost supusă de acesta. Angelica Bălşan a continuat să se plângă autorităţilor că este agresată de fostul soţ şi că se teme pentru viaţa ei. Cu toate acestea, nimeni nu a încercat să intervină, iar cererile de protecţie adresate instanţei au rămas fără ecou. Statul român a fost obligat de CEDO să-i plătească despăgubiri în valoare de 9.800 de euro.

Patria cannabisului în România: renasc culturile de cânepă în nordul ţării

În judeţul Botoşani, pe malurile Prutului, s-a reluat cu mare succes o cultură de tradiţie. 16 fermieri s-au apucat anul trecut să cultive cânepă industrială pe sute de hectare, după aproape 27 de ani. Aceştia spun că planta are o toleranţă uriaşă la secetă şi că se câştigă sume importante din cultivare. În judeţul Botoşani, în satele de pe malurile Prutului, nu există sătean trecut de 50 de ani care să nu fi auzit de "haldani". Aşa le spun oamenii locului, tulpinilor de Cannabis Sativa sau, pe înţelesul tuturor, cânepa industrială. Ripiceniul, dar şi alte comune de la graniţa de nord-est a României, erau considerate pe vremuri adevărate leagăne ale culturii de cânepă.

Mircea Sandu, fostul preşedinte al FRF, acuzat oficial de spălare de bani

Mircea Sandu, fostul preşedinte al Federaţiei Române de Fotbal, a fost pus sub acuzare de procurorii DIICOT. Sandu e cercetat pentru spălare de bani şi delapidare şi dacă va fi găsit vinovat riscă până la 10 ani de închisoare. Concret, este vorba despre nereguli privind construcţia unei baze sportive din Buftea. Potrivit procurorilor, FRF a umflat preţul total al investiţiei, de 3,5 milioane de euro. Baza a fost ridicată de federaţie între 2009 şi 2011, în mandatul lui Mircea Sandu, cu bani din diverse proiecte de la FIFA şi UEFA. Spre exemplu, UEFA a alocat 2,5 milioane de euro din costul total, prin proiectul Hattrick. La inaugurarea bazei a participat şi preşedintele FIFA, Sepp Blatter.

Primul dintre cele două noi avioane Boeing 737-800 NG intră oficial în flota Tarom

Primul dintre cele două noi avioane Boeing 737-800 NG, denumit "Sarmizegetusa", a intrat, miercuri, oficial în flota companiei naţionale de transport aerian Tarom. La începutul acestei luni, Ministerul Transporturilor a anunţat că Tarom a semnat contractul de achiziţie a două aeronave noi Boeing 737-800 NG, având o configuraţie de 189 de locuri. Avioanele sunt achiziţionate în leasing operaţional pe o perioadă de zece ani. Flota companiei numără în prezent 21 de aeronave, dintre care doar 19 operează în acelaşi timp, din cauza operaţiunilor de mentenanţă.

BANCHERUL

BNR a gasit vinovatii pentru creditarea scazuta a firmelor: strainii din conducerea bancilor

Viceguvernatorul BNR Liviu Voinea considera ca unul dintre motivele pentru care bancile nu reusesc sa-si majoreze mai mult creditele acordate firmelor este numarul mic de romani din conducerea bancilor care inteleg specificul economiei noastre. In jargonul lui Voinea, propozitia suna asa: "gradul prea mic de diversificare a boardului cu persoane care înţeleg specificul economiei româneşti". Totusi; Romanii sunt majoritari in conducerile bancilor mari. La BCR, Consiliul de Supraveghere este compus din sapte persoane, dintre care doar unul este roman: Tudor Ciurezu, de la SIF Oltenia. La Banca Transilvania, CA are sase persoane, dintre care doar doi straini, presedintele fiind Horia Ciorcila. La BRD, Conducerea executiva a bancii are in componenta sase persoane, romanii fiind in majoritate (patru persoane), presedintele fiind insa un francez: Francois Bloch.

COTIDIANUL

SRI poate pierde interceptările - Cornel Nistorescu

Şi a cam venit vremea să le piardă! Numărul interceptărilor din România îl depăşeşte cu mult pe cel din ţări cu o populaţie mult mai mare şi cu un număr de dosare privind fapte de criminalitate, de asemenea, de zeci de ori mai mare. Din acest punct de vedere, SRI-ul s-a purtat în continuarea practicilor fostei Securităţi. De o bună bucată de vreme Călin Popescu Tăriceanu vorbeşte despre înfiinţarea unei Autorităţi Naţionale pentru Interceptare şi despre trecerea acestei instituţii independente sub controlul Parlamentului. Exista bănuiala că procesul intentat lui Tăriceanu pentru mărturie mincinoasă tot de la această iniţiativă i se trage. SRI-ul nu vrea nici mort să piardă controlul Centrului Tehnic pentru Securitate Naţională, o instituţie cu putere de armă grea, necontrolată, înfiinţată în baza unei prevederi trase de păr.

Tăriceanu vrea să mute din nou interceptările la parlament

Călin Popescu Tăriceanu reia o iniţiativă parlamentară mai veche referitoare la interceptările telefonice. Preşedintele Senatului a reamintit, într-o intervenţie la Antena3, că va relua propunerea legislativă care vizează înfiinţarea unei Autorităţi Naţionale pentru Interceptarea Comunicaţiilor, sub controlul Parlamentului, care ar urma să fie unica autoritate din România abilitată să facă interceptări ale comunicaţiilor - telefonice sau electronice. Astfel, DNA şi celelalte Parchete ar urma să îşi treacă serviciile tehnice de interceptări în subordinea acestei autorităţi. Proiectul a fost depus de Tăriceanu în octombrie 2016.

Scandalul SIPA: Acuzaţii grave ale unui fost magistrat militar

Un fost procuror rupe tăcerea în scandalul SIPA. Ion Panaitescu, fost procuror în PNA, susţine că în anul 2005 a primit de la Monica Macovei, ministrul justiţiei la acea vreme, documente din arhiva SIPA şi i-a cerut să facă un dosar unui adversar politic, conform Antena 3. "Am fost procuror şef în PNA pe vremuri şi mi-a parvenit informaţii de la doamna Macovei direct la Secţia Militară cu indicaţia de a o ucide pe doamna Stănoiu", a declarat magistratul militar. Ion Panaitescu a mai spus în interviul acordat Antena 3 că totul a pornit după ce Stănoiu a decis să fie trimis Băsescu în judecată în dosarul Flota.

Daniel Barbu, numit în funcţia de preşedinte al Autorităţii Electorale Permanente

Plenul Camerei Deputaţilor şi Senatului a decis, prin vot, numirea lui Daniel Barbu în funcţia de preşedinte al Autorităţii Electorale Permanente. S-au înregistrat 241 de voturi ''pentru'', împotrivă fiind 63 de deputaţi şi senatori. Pe 22 mai, Comisiile juridice reunite din Camera Deputaţilor şi Senat au validat, în unanimitate, dosarele celor doi candidaţi propuşi pentru funcţia de preşedinte al Autorităţii Electorale Permanente - Daniel Barbu, propus de grupurile ALDE, şi Maria Krause, propusă de USR. Preşedintele AEP nu poate fi membru al unui partid politic. În 15 zile de la validarea mandatului, acesta trebuie să renunţe la calitatea politică. Mandatul este de opt ani şi poate fi reînnoit o singură dată.

CURIERUL NATIONAL

In Marea Britanie s-ar afla la ora actuala circa 3 000 de "potenţiali" terorişti

Alerta este, de câteva săptămâni, la cote maxime in Regatul Unit. Cu toate acestea, autorul atentatului de la Manchester, Salman Abedi, un tânăr născut in marea Britanie din părinţi imigranţi, reperat de serviciile britanice de securitate, a reuşit sa treacă "nederanjat" prin filiera de politie pentru a se apropia de locul pe care si l-a stabilit sa atace tinerii veniţi luni seara la un concert. Se recunoaşte oficial, pe baza celor deja întâmplate in ultimii ani in Marea Britanie si in numeroase alte locuri in Europa ca, la ora actuala, toate serviciile europene specializate in lupta antiterorista- britanice, franceze, germane, belgiene - nu sunt capabile sa facă fată ameninţărilor teroriste. In Regatul Unit, au dezvăluit serviciile locale de informaţii, s-ar afla, la ora actuala, circa 3 000 de "potenţiali" terorişti.

Trump a "rezolvat" conflictul israeliano-palestinian

Evitând cu mare grijă să abordeze problemele de fond ale celui mai simbolic conflict din Orientul Mijlociu, cel israeliano-palestinian, marţi, la finele vizitei sale de două zile în Israel, Donald Trump a chemat ambele părţi să găsească o cale pentru a lua "decizii dificile" care să ducă în cele din urmă la pacea mult dorită de ambele părţi în conflict. Concomitent însă, au remarcat corespondenţii agenţiilor internaţionale de presă, preşedintele american a multiplicat declaraţiile de prietenie la adresa Israelului. Fără nicio reţinere, el a promis Israelului sprijin în faţa "duşmanilor", pe care i-a menţionat expres: Hamasul palestinian, Hezbollahul libanez şi Iranul. Constatând însă direct cum stau lucrurile la faţa locului, Donald Trump a ajuns şi la o altă concluzie - aceea că a face pace între israelieni şi palestinieni "nu este uşor".

Cum a reuşit Beijingul să dezmembreze reţeaua de agenţi ai CIA ce acţionau pe teritoriul Chinei

Serviciile americane de informaţii au cunoscut un adevărat cutremur. În perioada 2010-2012, reaminteşte "The New York Times" într-o anchetă publicată în weekendul trecut, în China au fost executaţi sau condamnaţi la pedepse grele cu închisoarea circa "o duzină" de agenţi în serviciul CIA. Unul dintre ei, se arată în ancheta ziarului american, a fost executat în curtea unei clădiri guvernamentale, pentru a le adresa un mesaj colegilor săi. Şase sau opt chinezi recrutaţi de serviciile de spionaj americane s-ar afla în închisoare. Cuvântul de ordine al contraspionajului chinez a fost "dezmembrarea reţelei serviciilor secrete americane de pe teritoriul Chinei". Rămâne în continuare o enigmă pentru CIA modalitatea concretă în care contraspionajul chinez a putut da o aşa grea lovitură reţelei americane de spionaj ce opera în China.

Disponibilizaţii de la CEO beneficiază de servicii de preconcediere

Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) Gorj a început să le ofere servicii de preconcediere viitorilor disponibilizaţi din cadrul Complexului Energetic Oltenia (CEO). Romeo Chiriac, directorul executiv al AJOFM Gorj, a precizat că de primele servicii de consultanţă au beneficiat deja o sută de persoane din Turceni şi Târgu Jiu. De asemenea, ieri au fost programate pentru a beneficia de servicii de preconcediere 350 de viitori disponibilizaţi din Rovinari. Este de amintit că, recent, guvernul a aprobat prin ordonanţă de urgenţă suma de peste 12 milioane de lei pentru plata venitului de completare pentru disponibilizaţii din cadrul Complexului Energetic Oltenia.

EVENIMENTUL ZILEI

FP: Parlamentul vrea să adopte o lege care va genera pierderi de zeci de milioane de euro statului român

Fondul Proprietatea (FP) se arată, într-un comunicat, "deosebit de îngrijorat" de reluarea procedurii de aprobare în Parlament a proiectului de lege pentru modificarea Ordonanţei de Urgenţă nr. 22/1999 privind administrarea porturilor, care a fost re-examinat şi aprobat prin procedură de urgenţă de Senat pe 15 mai, în ciuda faptului că proiectul a fost declarat neconstituţional în integralitatea sa de către Curtea Constituţională pe data de 28 Februarie 2017. "Dacă va fi adoptată, legea va fi extrem de nocivă pentru toate administraţiile portuare din România, precum şi pentru bugetul de stat al României, conducând, numai în cazul Portului Constanţa, la pierderea unor venituri de zeci de milioane de euro", menţionează comunicatul citat.

Ce spune Băsescu despre trimiterea în judecată a Elenei Udrea

Traian Băsescu a precizat, după ce Elena Udrea şi fiica sa au fost trimise în judecată de procurorii DNA, în dosarul privind finanţarea campaniei electorale pentru alegerile prezidenţiale din 2009, că nu comentează decizia magistraţilor. "Nu ştiu. Încă nu am ce să comentez. Au fost puse sub învinuire demult. Asta e!", a afirmat Băsescu, la Palatul Parlamentului, întrebat ce părere are despre faptul că Ioana Băsescu şi Elena Udrea au fost trimise în judecată în dosarul privind finanţarea campaniei electorale pentru alegerile prezidenţiale din 2009. Întrebat dacă există motive pentru trimiterea în judecată a celor două, Traian Băsescu a spus clar: "Vom vedea".

Pătraru, lovitură DECISIVĂ pentru Digi24. A anunţat că are lista cu jurnaliştii cu epoleti

Pătraru i-a oferit o nouă aroganţă şefului de la Digi24 şi l-a anunţat că sprijinul pe care îl are din partea telespectatorilor îl face să rămînă în continuare la postul de televiziune. Chiar trei ani, atît cît durează contractul. "Diseară, la emisiune, răspundem si provocărilor tâmpite venite din partea unor tipi aroganţi, care au înţeles sa-si bata joc de încrederea telespectatorilor, depărtând postul de normele jurnalismului prin ocolirea unor subiecte delicate pentru companie. Cred cu tărie ca toata aceasta discuţie publica e foarte buna si poate scutura Digi24 de toate etichetele care i s-au pus in ultimii ani. Ne vedem diseară, la 22.30, la Digi24. Va mulţumim pentru susţinere, fără voi am fi fost probabil acasă acum" a afirmat Pătraru, care în final i-a dat lovitura decisivă lui Prelipceanu şi l-a anunţat că a făcut rost de lista cu ziariştii "acoperiţi" de la Digi24.

JURNALUL NATIONAL

Reparaţiile capitale la 9.000 de km de cale ferată ne mănâncă 15 ani

CFR Călători vrea să-şi dezvolte şi optimizeze serviciile furnizate pasagerilor, în principal prin achiziţionarea de material rulant. Fără o infrastructură adecvată, conceptul de mobilitate îşi pierde însă semnificaţia. Lungimea reţelei de cale ferată a ajuns la circa 20.000 de km, în condiţiile în care în 1990 era de 22.330 km, iar investiţiile mici în infrastructură a redus în timp trenurile româneşti la condiţia de mocăniţe. Prin programul "Transporturi 2050", Uniunea Europeană îşi propune, pe termen lung, realizarea unei reţele feroviare europene de mare viteză şi, pe termen mediu, până în 2030, triplarea lungimii reţelei de mare viteză şi menţinerea unei reţele feroviare dense în toate statele membre, inclusiv România. De asemenea, se preconizează că, în 2050, cea mai mare parte a transportului de pasageri pe distanţe medii se va realiza cu trenul.

Camelia Bogdan, judecătoarea exclusă din magistratură, premiată din bani europeni

Camelia Bogdan va fi premiată pentru pentru cea mai activă personalitate din România implicată în prevenirea şi combaterea corupţiei, scrie Grupul de Investigaţii Politice. Un ONG, Fundaţia Eurolink, a decis să folosească banii europeni pe care i-a obţinut pentru organizarea unei conferinţe pentru a-i înmâna o medalie şi chiar şi o diplomă de excelenţă, care să îi încununeze fosta carieră Cameliei Bogdan. Fosta judecătoare a fost exclusă din magistratură de CSM pentru o faptă de o gravă. La evenimentul care va avea loc vineri, Bogdan va participa alături de Monica Macovei, Livia Stanciu şi Cristina Guseth, invitatele de onoare ale conferinţei. Pe 8 februarie, CSM a hotărât, printr-o decizie care nu este definitivă, ca judecătoarea Camelia Bogdan să fie exclusă din magistratură.

Grindeanu: Îmi doresc să ajutăm la dezvoltarea companiei Dacia Renault în România

Premierul Sorin Grindeanu a afirmat, miercuri, că îşi doreşte ca Guvernul să ajute la dezvoltarea companiei Dacia Renault în România. "Îmi doresc ca (...) noi, ca Guvern, să putem să impulsionăm, să putem să ajutăm la dezvoltarea acestei uzine, la dezvoltarea acestei companii în România, (...) o companie extrem de importantă, o companie strategică pentru statul român", a declarat Grindeanu, după o vizită la Uzinele Dacia Renault din Mioveni. Şeful Executivului a precizat că a convenit cu reprezentanţii acestei companii să colaboreze pentru un memorandum.

NATIONAL

Şeful SIPA e şef la SIE!

Ovidiu Ioan Stoian, care ar fi lucrat încă din anul 1994 in structura pe care a si condus-o de altfel intre 30 decembrie 2003, când a fost numit pe funcţie de Rodica Stănoiu si 7 aprilie 2005, când a fost destituit de către Monica Macovei, este cel care ar conduce acum, după cum ştiu chiar foarte putini de la vârful sistemului, Direcţia de Analiza si Sinteza din cadrul Serviciului de Informaţii Externe. Adică tocmai structura considerată "creierul" si "inima" SIE, un serviciu care "joacă" tot mai tare in ultima vreme, pe toate fronturile...Deja nu trebuie să ai prea multe date din interior pentru a ajunge la concluzia că, in mare, cam toate grupările interesate si care se războiesc astăzi intre ele s-au "înfruptat" din arhiva SIPA.

SPP a ţinut de şase in "noaptea generalilor"!

Se îngroaşă gluma in sistem. Pentru ca, in timp ce parlamentarii au început deja sarabanda audierilor despre "noaptea generalilor", un nou personaj de la vârful serviciilor secrete va intra la rândul sau in "malaxor". Este vorba despre generalul Lucian Pahonţu, şeful SPP. Si cel care, după cum reiese din informaţiile intrate in posesia National, ar fi dat si el o raita prin zona in acea seară. Unde oricum mai multe maşini ai SPP, cu tot cu băieţii din dotare staţionau pe străzile alăturate. Iar acest nou scandal poate sa fie "începutul sfârşitului" pentru Pahonţu, cel mai longeviv şef de serviciu secret, care se afla la conducerea SPP-ului încă din anul 2005!

Messi liber, Borcea la puşcărie

Atacantul argentinian Lionel Messi a fost condamnat la 21 de luni de închisoare pentru fraudă fiscală in valoare de 4,1 milioane de euro. Dar nu va face închisoare. La noi, Cristi Borcea a fraudat 1,2 milioane de dolari si face 6 ani si 4 luni de puşcărie. Procurorii spun ca Messi s-a folosit de firme din Uruguay, Belize, Elveţia si Marea Britanie pentru a evita plata taxelor către fiscul spaniol, din sumele încasate ca drepturi de imagine. Ancheta a început in 2013, când cei doi au acceptat sa achite suma de cinci milioane de euro, ca plata reparatorie către statul spaniol.

PUTEREA

Băsescu ŞTIE cum a ratat Geoană alegerile

Fostul preşedinte Traian Băsescu a declarat, miercuri, că Mircea Geoană a pierdut alegerile prezidenţiale din 2009 "nu doar de prost", ci şi pentru că a avut un staff "îndoielnic". Fostul preşedinte face referire la Viorel Hrebenciuc şi analistul politic Bogdan Chireac, zis şi "morsa competentă".

Eugen Nicolăescu numit viceguvernator al BNR în locul lui Bogdan Olteanu

Plenul Camerei Deputaţilor şi Senatului a decis miercuri, prin vot, numirea liberalului Eugen Nicolăescu în funcţia de viceguvernator al Băncii Naţionale a României şi membru în Consiliul de Administraţie al BNR. Pentru numirea lui Nicolăescu au votat 275 de parlamentari, iar 39 împotrivă. Eugen Nicolăescu, deputat PNL de Bucureşti, îi va lua locul lui Bogdan Olteanu, care a demisionat din funcţia de viceguvernator al BNR după ce a fost arestat preventiv într-un dosar de corupţie. Nicolăescu a fost validat anterior de comisiile reunite de buget-finanţe cu 31 de voturi "pentru" şi trei "împotrivă" pentru perioada rămasă din mandatul de cinci ani pentru care fusese desemnat Olteanu.

ROMANIA LIBERA

Diversiunea noului dosar Mineriada

Conform unor surse din cadrul anchetei iniţiale, actuala echipă de procurori militari nu a făcut cercetări în privinţa implicării unor lideri din eşaloanele 2 şi 3 ale puterii care au participat efectiv la aducerea unor mase de muncitori în Bucureşti pentru reprimarea manifestanţilor. Nu a fost clarificat gradul de implicare a fostului consilier al prim-ministrului Petre Roman, şi anume Adrian Sârbu. Acesta s-ar fi ocupat personal de chemarea a 2.000 de muncitori de la Combinatul Siderurgic din Galaţi. Aceştia s-au deplasat cu o garnitură de tren pe 14.06.1990, pentru a participa la reprimarea manifestaţiilor din Bucureşti. Din datele existente rezultă că aceştia au fost înarmaţi cu bâte.

Poliţia este pe urmele unei reţele teroriste, după atacul de la Manchester

Fraţii şi tatăl atacatorului sinucigaş, printre cele şase persoane arestate. Hashem Abedi urma să comită un atentat la Tripoli. Tatăl atacatorului sinucigaş: Fiul meu se declara împotriva a astfel de acte, pe motiv că nu au justificare religioasă. Atacatorul sinucigaş Salman Abedi ar fi avut legături cu o celulă teroristă activă în Manchester şi l-ar fi cunoscut pe jihadistul Raphael Hostey, care recruta luptători străini în numele Statului Islamic, potrivit Sky News. Tatăl lui Salman Abedi a fost arestat, miercuri seara, la câteva ore după ce şi fiul său mai mic, Hashem Abedi, a fost reţinut, au anunţat forţele de securitate, citate de Sky News.

ZIARUL FINANCIAR

Companiile româneşti au un grad mare de îndatorare şi o structură de conducere slabă

"Companiile româneşti sunt mult îndatorate şi au o structură slabă. Ele ar trebui să îşi întărească managementul financiar, adică să aibă un director financiar care să ia parte la deciziile companiei. Ele trebuie să genereze mai mult cash pentru a-şi putea susţine investiţiile şi să crească profitabilitatea, adică să creeaze valoa­re adaugată mai mare prin diferenţiere şi inovare", a spus Eugen Anicescu, country manager, Coface România, în cadrul conferinţei Coface Risc de Ţară 2017 organizată în parteneriat cu ZF.

Cum a ajuns Ungaria, un stat cu tendinţe naţionaliste, să-i atragă pe unii dintre cei mai mari producători auto europeni

Paradoxal pentru o ţară al cărei guvern promovează controlul statului în sectoarele economice strategice şi care critică corporaţiile străine ca fiind duşmani ai poporului, industria auto maghiară este în proporţie de 90% deţinută de străini. Cu o contribuţie de 10% la PIB şi cu o treime la producţia industrială, sectorul auto joacă un rol semnificativ în creşterea economiei ţării şi în angajarea resurselor demografice. Ultima veste, că Audi va începe în două săptămâni producţia de motoare pentru maşini electrice la baza sa maghiară de la Györ, duce industria auto a acestei ţări cu un pas în viitor. Principalele elemente ale povestii de succes maghiare ei sunt discriminarea pozitivă a producătorilor auto străini faţă de alte companii străine, poziţia geografică, infrastructura bună şi forţa de muncă până acum ieftină.

Statul încasează 1,9 mld. lei din dividendele de la companii listate la care este acţionar la Bursă

Statul român va încasa dividende de aproape 1,9 mi­liarde de lei (410 milioane de euro) din profiturile pe 2016 de la companiile listate la care este acţionar, din care cea mai mare parte a banilor, adică 53%, ar putea să vină de la Romgaz dacă va fi acceptată noua propunere de dividend. Furnizorul de gaze naturale a publicat marţi noua propunere de 3,28 lei pe dividend, după ce precedenta de 2,4 lei a fost respinsă de Ministerul Energiei, acţionarul majoritar. Cu acea propunere, valoarea dividendelor încasate de stat de la Romgaz era de 670 de milioane de lei. De altfel companiile la care statul este acţionar majoritar au fost obligate să returneze spre buget peste 90% din profitul obţinut anul trecut.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb