REVISTA PRESEI 26.01.2016

Willy Homner
Ziarul BURSA #Revista Presei / 26 ianuarie 2016

ADEVARUL

Coloana lui Gabriel Oprea, frântă de DNA

DNA cere ridicarea imunităţii parlamentare a senatorului UNPR Gabriel Oprea. Acesta este acuzat de abuz în serviciu după ce ar fi folosit ilegal coloana oficială pe vremea când a ocupat fotoliul de ministru de Interne. Procurorii DNA îi mai impută şi faptul că i-a permis procurorului general al României să folosească antemergător al Poliţiei Rutiere. Moartea poliţistului Bogdan Gigină îl ajunge din urmă pe Gabriel Oprea. Mai exact, generalul trebuie să răspundă în faţa procurorilor pentru abuzul de coloană oficială, iar în acest sens procurorii DNA au cerut luni aviz pentru urmărirea penală a fostului ministru.

Tiberiu Niţu a beneficiat ilegal de escorta echipajelor Poliţiei Rutiere.

Pentru a putea începe urmărirea penală pe numele fostului ministru Gabriel Oprea, DNA trebuie să obţină avizul Senatului. În acest sens, procurorul şef al DNA a trimis, luni, procurorului general Tiberiu Niţu referatul cauzei în vederea sesizării Senatului. Numai că astfel şeful Ministerului Public a aflat că este şi el vizat în dosar. Asta pentru că printre faptele imputate lui Oprea se numără şi încheierea unui protocol în baza căruia procurorul general Tiberiu Niţu a beneficiat ilegal de escorta echipajelor Poliţiei Rutiere. Pe cale de consecinţă, şi Tiberiu Niţu ar putea fi pus, la rândul lui, sub acuzare pentru abuz în serviciu şi astfel România ar putea deveni prima ţară din lume cu procurorul general în funcţie urmărit penal de subalternii săi. Astfel că, luni, când a primit solicitarea DNA, Tiberiu Niţu a decis să se abţină anunţând că de acest demers se va ocupa prim-adjunctul său, Bogdan Licu. La scurt timp însă, procurorul Bogdan Licu a anunţat că se abţine şi el în acest caz. Până la urmă cererea DNA a fost trimisă senatorilor de către cel de-al doilea adjunct la procurorului general, Codruţ Olaru.

Suprataxarea ambalajelor: industria alimentară devine falimentară

Producătorii de alimente sunt disperaţi din cauză că taxa pe ambalaje creşte de la 65 la 2.000 de lei pe tonă şi unii dintre ei sunt chiar pe punctul de a-şi lichida afacerile. Cei mai afectaţi sunt producătorii de conserve, vinuri, miere şi alte sortimente ambalate în sticlă. După ce negocierile cu Ministerul Mediului au eşuat, iar termenul 25 ianuarie pentru majorarea taxei pe ambalaje a trecut, producătorii de alimente au primit notificările potrivit cărora vor fi obligaţi să plătească 2.000 de lei pe tonă în loc de 65 de lei pe tonă. Efectul va fi falimentarea industriei alimentare, avertizează producătorii contactaţi de "Adevărul". Federaţia Romalimenta a solicitat în repetate rânduri Ministerului Mediului suspendarea obligaţiei de plată a contribuţiei la fondul de mediu pentru ambalaje, pentru producătorii care şi-au îndeplinit obligaţiile legale şi au contracte de plasare a responsabilităţii, până la soluţionarea crizei, arată reprezentanţii organizaţiei.

Trezoreria Statelor Unite îl consideră pe Vladimir Putin corupt

Departamentul Trezoreriei din Statele Unite a lansat primele acuzaţii oficiale de corupţie la adresa preşedintelui rus Vladimir Putin, despre care a declarat că "şi-a îmbogăţit cunoştinţele şi aliaţii" şi că ar fi strâns o avere secretă mult mai mare decât cea declarată oficial, relatează BBC. Afirmaţiile au fost făcute de Adam Szubin, responsabil cu sancţiunile internaţionale impuse de Trezoreria Statelor Unite, în cadrul unui interviu cu BBC Panorama, adăugând că aceste informaţii au fost cunoscute de guvernul american de "mulţi, mulţi ani". Szubin nu a dorit să vehiculeze o sumă aproximativă a averii reale a lui Vladimir Putin. Un raport confidenţial întocmit de CIA în 2007 - dezvăluit de WikiLeaks în 2010 - arată că agenţia americană estima, la acea vreme, averea reală liderului rus la 40 de miliarde de dolari. În februarie 2015, un fost administrator american de fonduri din Rusia, William "Bill" Browder, estima averea actuală a lui Vladimir Putin la 200 de miliarde de dolari, într-un interviu pentru CNN, conform "The Washington Post".

PSD şi PNL schimbă legea electorală doar ca să scape de datorii

Potrivit unor surse politice, PSD şi PNL au ajuns la un acord de principiu pentru a modifica Legea finanţării partidelor şi a campaniilor electorale, astfel încât să scape de datorii în perioada alegerilor locale şi parlamentare. Miza: o astfel de modificare reprezintă portiţa pentru finanţarea campaniilor electorale, pentru că, potrivit legii actuale, orice ban pe care partidele datornice îl obţin din donaţii intră direct în contul creditorilor. Înţelegerea transpartinică vine în contextul în care cele două partide nu reuşesc să ajungă la o înţelegere pentru a modifica legea electorală astfel încât să se revină la votul în două tururi de scrutin, un sistem ce oferă indiscutabil mai multă legitimitate aleşilor locali. Deci, când vine vorba de interesul de partid, consensul apre imediat. Când vine vorba de interesul electoratului, consensul este imposibil.

Cartel pe piaţa carburanţilor: Trei distribuitori s-au înţeles asupra preţurilor

Consiliul Concurenţei a amendat trei companii din domeniul comercializării angro de carburanţi pentru încheierea unei înţelegeri anticoncurenţiale, suma totală atingând 16,9 milioane de lei, a anunţat instituţia. Astfel, cea mai mare amendă - de 15,2 milioane de lei, a fost primită de către Tinmar Ind Bucureşti, urmată fiind de către Planoil Bucureşti (1,31 milioane de lei) şi de Planoil Industries Bucureşti (306.933 lei). "În cadrul investigaţiei, Autoritatea de Concurenţă a constatat că cele trei companii au participat participarea la o înţelegere anticoncurenţială, constând în fixarea preţurilor, discounturilor şi adaosurilor comerciale, împărţirea clienţilor şi a surselor de aprovizionare în activitatea de distribuţie angro de benzină şi motorină pe piaţa românească", se arată într-un comunicat al Consiliului Concurenţei. Toate companiile sancţionate au recunoscut participarea la înţelegerea anticoncurenţială şi au beneficiat de o reducere a amenzii de 20%.

Calcule tot mai sumbre pentru PNL. Câte primării din Bucureşti speră liberalii să câştige

Alegerile locale pentru primăriile de sector din Bucureşti îi prind pe liberali într-o situaţie aproape dezastruoasă. Într-un sondaj realizat de INSCOP pentru PNL în lunile octombrie-noiembrie, 34,3% dintre respondenţi îşi manifestau intenţia de vot pentru liberali la nivelul Consiliului General al Primăriei Capitalei. Acesta era un vot politic acordat pe fondul neîncrederii în partidele de la Guvernare şi în urma tragediei de la Colectiv. "Pe sectoare, PNL stă bine în sectorul 1 deşi candidatul e sub scorul partidului, în sectorul 2 şi în sectorul 3 există suspiciuni de blat cu PSD, în sectorul 4 se joacă primăria doar dacă nu intră în joc Cristian Popescu Piedone (care are 60% in sondajul PNL), la fel si in sectorul 5 unde conteaza factorul Marian Vanghelie. La sectorul 6 sunt cele mai mari probleme pentru PNL din cauza prestatiei lui Rares Manescu", comentau surse politice din PNL.

Uniunea Europeană exercită presiuni asupra Greciei în criza migraţiei

Miniştrii de Interne din Uniunea Europeană, reuniţi luni la Amsterdam, au exercitat presiuni asupra Greciei, cerându-le autorităţilor de la Atena să facă mai mult pentru a controla intrarea migranţilor pe teritoriul Republicii Elene, transmit agenţiile internaţionale de presă. În contextul în care numărul refugiaţilor ajunşi în Europa în 2015 a depăşit un milion, iar majoritatea migranţilor intră, în prezent, în Europa prin Grecia, venind dinspre Turcia, autorităţile de la Atena au fost acuzate că nu iau măsuri corespunzătoare în privinţa controalelor la graniţă. "Dacă nu se poate proteja frontiera europeană externă, adică frontiera greco-turcă, atunci frontiera externă Schengen va fi deplasată către Europa Centrală", a avertizat ministrul austriac de Interne, Johanna Mikl-Leitner, la sosirea la Amsterdam.

BANCHERUL

Raiffeisen Bank mai pierde un proces cu Piperea pe tema clauzelor abuzive din contractele de credit

Un client al Raiffeisen Bank reprezentat de casa de avocatura Piperea si Asociaţii, a câştigat la Tribunalul Bucureşti un proces prin care instanţa a constatat caracterul abuziv si nulitatea absoluta partiala a clauzelor referitoare la dreptul băncii de a modifica rata dobânzii, conform art. 3.7 din contractul de credit, numai in ceea ce priveşte criteriul "in funcţie de evoluţia pieţei financiare sau de politica de credite a băncii". Raiffeisen Bank a fost obligata de către judecători sa restituie clientului sumele plătite in baza clauzei contractuale declarate nule absolut si dobânda legala aferenta, de la data încasării de către banca si pana la data restituirii efective, potrivit deciziei publicate de Tribunalul Bucureşti, care nu este definitiva, putând fi atacata cu apel. Este vorba de o decizie in cadrul unui proces colectiv care iniţial a reunit in jur de 100 de clienţi ai Raiffeisen, dintre care au rămas jumătate pana la final, întrucât instanţa a decis sa disjungă o parte din dosare.

Dovada eşecului lui Mişu Negriţoiu in supravegherea pieţei asigurărilor auto: Carpatica vinde RCA la preţ de dumping

Asigurarea auto obligatorie RCA era si a rămas si acum principalul produs al pieţei asigurărilor, exploatata de unele firme de asigurări pentru a câştiga rapid cota de piaţă, prin practicarea unor preturi cu mult sub nivelul firmelor concurente. Firmele respective au fost tocmai cele care au ajuns in faliment (Astra), sunt pe cale de a falimenta (Carpatica, preluata astăzi de ASF in cadrul procesului de rezoluţie - salvare) si Euroins (care are nevoie de o majorare de capital substanţiala, de 200 milioane lei, aproape cat capitalul firmei). Cine vrea astăzi sa-si facă o asigurare RCA descoperă ca cea mai avantajoasa oferta este la Carpatica, urmata de Euroins. Cele doua firme, cu mari probleme financiare, sunt lăsate de ASF sa practice tarife de dumping. Este un fapt evident: tarifele celor doua sunt cu nu mai puţin de 200 de lei mai mici decât al treilea preţ, al Asirom, încă o data mai ieftine decât tariful Allianz, liderul firmelor de asigurari, si aproape de trei ori mai mici decat Groupama.

CURENTUL

Încă un om al lui Vântu merge la puşcărie: deputatul PSD Ion Stan

Deputatul PSD Ion Stan, fost şef al Comisiei de Control al SRI a fost condamnat definitiv la 2 ani de închisoare cu executare pentru trafic de influenţă. DNA anunţa în 2013 că "în perioada 12 -14 noiembrie 2012, inculpatul Stan Ion, deputat în Parlamentul României, a solicitat unui denunţător 130.000 lei, bani destinaţi achiziţionării combustibilului necesar unor autoturisme ce urmau a fi folosite în cursul campaniei electorale, precum şi achiziţionării de produse alimentare ce urmau a fi împărţite în preajma alegerilor parlamentare. Inculpatul Stan Ion a pretins banii lăsând să se înţeleagă că are influenţă asupra unor funcţionari cu putere de decizie, în vederea înlesnirii derulării unor contracte în curs, precum şi pentru obţinerea unor noi contracte de lucrări, de către firmele controlate direct sau indirect de denunţător.

EVENIMENTUL ZILEI

Peste 2.200 de apartamente din Militari Residence au restanţe la întreţinere, adică circa 40% din complex

Locatarii celor 51 de blocuri ale Militari Residence, cel mai mare ansamblu rezidenţial din România, au înregistrat la finalul anului trecut restanţe la întreţinere în valoare de circa 129.000 de euro, puţin peste întreaga factură de consum a lunii decembrie, potrivit datelor Asociaţiei de Proprietari a complexului. Interesant este faptul că pentru a doua lună consecutiv şi pentru a şasea în 2015, dezvoltatorii complexului apar ca restanţieri pe listele de întreţinere. Asta pentru că o parte a locatarilor din Militari Residence a achiziţionat apartamente cu opţiunea plăţii unor rate direct la dezvoltatori şi până la plata integrală a acestora, proprietarii locuinţelor rămân dezvoltatorii. Militari Residence a început să fie dezvoltat din 2009 de antreprenorii români Constantin Căpăţână şi Iulian Robu, naşul şi finul. Ansamblul a ajuns să numere astăzi peste 5.000 de apartamente finalizate din care 51 de blocuri sunt locuite.

Kaufland continuă să se extindă şi anunţă primul magazin din 2016

Cu peste 100 de hipermarketuri, gigantul Kaufland continuă să se extindă şi anunţă primul magazin din 2016. Acesta va fi deschis pe 27 ianuarie, la Bucureşti, pe terenul fostei fabrici de bere Griviţa, în zona Orhideea-Grozăveşti. Având afaceri de aproape 2 miliarde de euro, grupul german Kaufland, care ajunsese anul trecut la 107 magazine, este astăzi unul dintre cei mai mari retaileri din România, concurent puternic pentru alţi mari retaileri precum Carrefour, Billa, Auchan sau Mega Image. De altfel, investiţii în proiecte noi, extinderi, parteneriate şi tranzacţii sunt aşteptate peste tot, în piaţa de retail. Dintre toate sectoarele economiei româneşti, despre retail se spune că a adus cele mai mari satisfacţii din ultimii cinci ani. Pe de o parte celor care au investit în magazine, iar pe de alta consumatorilor, celor care le cumpără marfa. Şi nu, nu este o exagerare. Shoppingul e motorul unei pieţe care, la finele anului trecut, sărise deja de 25 de miliarde de euro.

Riscăm să avem o lume înecată în petrol

După furtuna de zăpada din SUA şi scânteia aprinsă de Mario Draghi, cum că BCE va continua să se concentreze pe stimulare fiscală, pretul petrolului a crescut cu 15% in 24 de ore! Agenţia Internaţională pentru Energie: riscăm să avem o lume înecată în petrol. Investitorii retail si-au sporit posesiunile fizice de aur cu 42 de tone în mai putin de o luna. Despre toate acestea ne vorbeşte Ole Hansen, Head of Commodity Strategy la Saxo Bank. Valoarea ţiţeiului a atins un nou nivel record scăzut la începutul săptămânii trecute, tras în jos şi de vestea ridicării sancţiunilor impuse Iranului, sau de comentariile celor de la Agenţia Internaţională pentru Energie. Petrolul şi-a mai revenit după ce Mario Draghi, preşedintele Băncii Centrale Europene, a declarat că se va concentra pe stimulare fiscală şi după furtunile de zăpadă din SUA - ţiţeiul a crescut cu 15% în 24 de ore!

Tranzacţia de vânzare a Marfin Bank România se apropie de sfârşit

Tranzacţia de vânzare a Marfin Bank România este foarte aproape de final, după ce ciprioţii au selectat un cumpărător dintre ofertanţi şi au finalizat forma contractului de vânzare - cumpărare, potrivit informaţiilor disponibile pentru jurnalul de tranzacţii MIRSANU.RO. Banca Naţională a României trebuie să-şi dea avizul privind cumpărătorul astfel încât ciprioţii să-şi poată face exitul de pe piaţa locală. Cumpărătorul ar putea fi o bancă din Orientul Mijlociu, iar preţul de vânzare al pachetului de 99,54% din acţiunile Marfin Bank România ar putea depăşi valoarea de 25 mil. euro. Marfin Bank România ocupa la 31 decembrie 2014 poziţia 23 în totalul celor 40 de instituţii de credit din sistem, având o cotă de piaţă de 0,6% după activul net bilanţier, potrivit ultimului raport anual al băncii centrale.

Monica Macovei crede că DEMISIA procurorului general Tiberiu Niţu este ABSOLUT NECESARĂ

Având în vedere că numele lui este menţionat într-un dosar al DNA ca beneficiar al unui "folos necuvenit", europarlamentarul Monica Macovei consideră că Tiberiu Niţu trebuie să demisioneze cât mai repede din funcţia de procuror general al României. "Abţinerea" lui Niţu de declaraţii pe această temă, dar şi de la soluţionarea cererii DNA privind efectuarea urmăririi penale faţă de fostul ministru Gabriel Oprea, nu este suficientă şi nu este o soluţie în opinia Monicăi Macovei. Declaraţiile acesteia au apărut după ce Tiberiu Niţu a anunţat luni că se abţine de la soluţionarea solicitării DNA privind sesizarea Senatului pentru formularea cererii de efectuare a urmăririi penale faţă de Gabriel Oprea.

JURNALUL NATIONAL

Alina Gorghiu: Ponta a luat toţi primarii şi a pierdut alegerile

Co-preşedintele Partidului Naţional Liberal (PNL) Alina Gorghiu a declarat luni la Botoşani că fostul preşedinte al PSD Victor Ponta a pierdut alegerile prezidenţiale, deşi primarii 'au fost cumpăraţi' cu ajutorul Ordonanţei 55. "Nu numai că vrem două tururi de alegeri pentru primari, dar am dat vot prin corespondenţă. Ne-am opus acelei mişeleşti Ordonanţe 55 prin care primarii au fost cumpăraţi. Şi acum, ca să fac o paranteză: oameni buni, la ce i-a folosit lui Ponta? A luat toţi primarii şi a pierdut alegerile de i-a sunat apa în cap", a afirmat Gorghiu, cu prilejul lansării candidaţilor PNL la alegerile locale. Pe de altă parte, liderul PNL a vorbit de importanţa alegerilor locale din vara acestui an, susţinând că "5 iunie înseamnă data la care se renunţă la orice meteahnă a trecutului şi investim în viitor".

Răsar alte afaceri şi multe combinaţii politice ale tehnocratului Biriş

Secretarul de stat în Ministerul Finanţelor, Gabriel Biriş, şi-a publicat declaraţiile de avere şi de interese pe site-ul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală. Odată făcute publice informaţiile referitoare la averea şi participaţiile sale în diverse afaceri, se întregeşte tabloul pe care emisiunea "Exces de Putere" şi "Jurnalul Naţional" le-au dezvăluit, săptămâna trecută, referitoare la apetenţa actualului demnitar însărcinat cu atragerea de fonduri la bugetul statului român pentru companii offshore, deschise în paradisuri fiscale, pentru eludarea plăţilor unor impozite către stat. Totodată, se dezvăluie o altă încrengătură de companii, aflate sub controlul lui Gabriel Biriş chiar în prezent, din care face parte fostul comisar european Leonard Orban, fratele mai mic al deputatului PNL Ludovic Orban şi fost consilier prezidenţial al lui Traian Băsescu, dar şi un fost mare fotbalist.

Calcularea RCA-ului, o enigmă

Asigurătorii ar putea fi forţaţi să îşi publice metoda de calcul a primei pentru asigurarea obligatorie a maşinii, în condiţiile în care acest lucru va fi stipulat în Norma RCA, este de părere preşedintele Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF), Mişu Negriţoiu. "Nu concep cum, după 20 de ani de asigurări, noi nu ştim cum se calculează daunalitatea", a declarat acesta în timpul Comisiei reunite de Buget-Finanţe. Potrivit lui, în piaţa asigurărilor există formule multiple de calcul a primei RCA. Astfel că ASF nu poate face o medie a calculelor actuariale ale societăţilor de asigurări. "Avem rezultatele diverselor modele de calcul actuarial şi devierile. Depăşirile nu sunt mari", a mai spus Negriţoiu. Majoritatea ajung până în 50%.

NATIONAL

Băsescu rupe PNL-ul!

Deşi sunt, poate, mai aproape decât oricând de intrarea la guvernare, se pare ca, specific pentru politica dâmboviţeana, vechii liberali si foştii pedelişti dovedesc încă odată ca sunt doua săbii care nu pot încăpea încă in aceeaşi teaca. Cel puţin atunci când este vorba despre desemnarea candidaţilor pentru cele mai râvnite locuri de primari sau preşedinţi de consilii judeţene. Din păcate atât pentru ei, dar mai ales pentru electoratul de dreapta, care cere insistent resetarea întregii clase politice romaneşti, nu doar a stângii tradiţionale, prea mulţi dintre liderii sau activiştii PNL se dovedesc a fi, chiar si acum, in al doisprezecelea ceas, doar "vechi liberali" sau "foşti pedelisti". Si, pentru ca balamucul sa fie si mai mare, cei din urma sunt acum acuzaţi tot mai făţiş de către proprii colegi ca ar fi gata sa facă jocurile subterane ale lui Traian Băsescu, liderul Mişcării Populare încercând sa-si facă propriul culoar pe dreapta eşichierului politic, cu ocazia alegerilor pentru Capitala, din iunie.

Pericol! Doua firme cu probleme controlează piaţa asigurărilor!

Recenta intrare in faliment a Astra Asigurări pare doar începutul sfârşitului pentru o parte a pieţei asigurărilor. Împreună cu Astra, firmele Euroins (avertizata repetat de autorităţi sa-si adapteze capitalurile la portofoliul de clienţi) si Carpatica Asig (cu mari probleme financiare) controlează 60% din piaţa RCA, iar un eventual faliment va produce un cutremur in domeniul asigurărilor. Preşedintele Asociaţiei Societăţilor de Service Auto Independente din Romania (ASSAI), Cristian Muntean, trage un semnal de alarma, avertizând ca piaţa asigurărilor e la un pas de a intra in colaps, daca Autoritatea de Supraveghere Financiara (ASF) nu ia masuri. Practic, mai mult de jumătate dintre autovehiculele care circula pe şoselele tarii sunt asigurate la societăţi cu probleme financiare.

Statul pierde 2,7 miliarde de euro din cauza Legii tutunului

Producătorii de ţigarete semnalează ca absenta legii de transpunere a Directivei tutunului si a specificaţiilor tehnice pentru producţie si comercializare va bloca funcţionarea pieţei legale. Producătorii cer şase luni pentru adaptarea producţiei si susţin ca, in lipsa legii de aplicare a directivei, statul va pierde lunar 230 de milioane de euro, adică 2,7 miliarde de euro pe an. Industria tutunului a virat in 2014 la buget peste 2,7 miliarde de euro, fiind al doilea mare contribuabil, după sectorul petrolier. Suma reprezintă 1,75% din PIB si 12,5% din totalul veniturilor bugetare, iar aproximativ 60% din producţia fabricilor din Romania se exporta.

Insularii greci, propuşi la Premiul Nobel pentru pace

Locuitorii insulelor Lesbos, Kos, Leros, Chios, Samos si Rodos vor fi propuşi pentru Nobel, urmare a "abnegaţiei" lor in salvarea emigranţilor ce au ajuns pe coastele Greciei. Locuitorii celor sase insule au primit majoritatea celor 900.000 de refugiaţi care au sosit in Europa pe mare. Insularii, mulţi dintre ei pescari, si-au abandonat lucrul pentru a-i salva pe emigranţi din apele Mediteranei, arata The Guardian. Universitari din Copenhaga, Oxford, Harvard, Princeton si Cornell sunt pe cale de a elabora un proiect de susţinere pentru a promova candidatura acestora la Premiul Nobel pentru pace, o petiţie publicata pe site-ul internaţional de iniţiative sociale Avaaz fiind deja semnata de 295.000 de persoane, din cele 500.000 necesare, informează Sputnik.

PUTEREA

Scandal cu discriminare: Mai mulţi romi susţin că au fost daţi afară din noul mega-SPA

Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării (CNCD) a primit luni câteva plângeri cu privire la faptul că unor rromi nu li s-a permis să intre la Therme Bucureşti. Familia Doina şi Nicuşor Niţu susţine că au avut afaceri cu reprezentanţii Therme, ei fiind furnizorii de flori ai complexului, şi au fost surprinşi să constate că li s-a interzis accesul pe motive rasiale. Din comunicatul centrului de relaxare reiese că regulamentul de ordine interioară nu interzice accesul rromilor în complex. Reprezentanţii Therme au refuzat să facă precizări cu privire la incident, iar numărul mare de sesizări va face ca sancţiunile să ajungă la 100.000 de lei.

Consiliul Concurenţei pune biciul pe petrolişti. Preţurile de la pompă vor fi verificate

Autoritatea de concurenţă s-a pus cu ochii pe marile companii petroliere. În prezent, Consiliul Concurenţei urmăreşte în ce măsură preţul carburanţilor a scăzut la pompă comparativ cu prăbuşirea internaţională a petrolului. În funcţie de aceste rezultate va decide daca va demara sau nu o anchetă. În plus, preşedintele Consiliului Concurenţei, Bogdan Chiriţoiu, a anunţat clar luni că autoritatea vrea să transparentizeze piaţa comerţului cu carburanţi. Un prim pas în acest sens este să le propună petroliştilor să afişeze preţurile la benzină şi motorină pe un site care se va chema "Monitorul preţurilor". Pentru acest proiect, care trebuia iniţial să fie finalizat la sfârşitul anului trecut, se lucrează acum cu marile companii care oferă date în mod voluntar. Mai mult, Consiliul va propune Ministerului Transporturilor să afişeze preţurile la benzină şi motorină la capătul fiecărei autostrăzi.

ROMANIA LIBERA

Specialişti: Procurorul general al României, OBLIGAT să-şi dea demisia!

Specialiştii susţin că procurorul general al României, Tiberiu Niţu, TREBUIE să-şi dea DEMISIA din funcţie deoarece este suspectat de săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu în coautorat cu Gabriel Oprea, fost ministru de Interne şi vicepremier. Abuzul în serviciu constă în semnarea de către Niţu şi Oprea a unui protocol prin care fostul ministru de Interne îi atribuia procurorului general al României echipaje de însoţire de la poliţia Rutieră pentru deplasări în Bucureşti, deşi legea interzice. În plus, în sarcina lui Tiberiu Niţu se poate reţine şi faptul că a beneficiat de foloase necuvenite (echipajele de însoţire pentru deplasări). Demisia lui Niţu este necesară pentru că, pe de o parte, DNA este o structură din subordinea sa directă, căreia trebuie să-i avizeze documentele speciale trimise camerelor parlamentare pentru ridicarea imunităţilor, precum solicitarea urmăririi penale a fostului ministru OPREA, cu care este suspectat că a săvârşit infracţiuni.

Cursa contractelor economice cu Iranul, la start

În fruntea unei importante delegaţii politice şi de oameni de afaceri, preşedintele iranian, Hassan Rouhani, a început ieri, în Italia, prima sa vizită oficială în Europa, axată în mare parte pe economie, şi numeroase întreprinderi vor profita de ridicarea sancţiunilor pentru a reveni sau aşi deschide afaceri în Iran. În această cursă accelerată a contractelor, Airbus a fost compania cea mai rapidă, ministrul iranian al Transporturilor anun­ţând, sâmbătă, achiziţionarea a 114 avioane, un acord pe care Rouhani urmează să îl semneze marţi la Paris. Este primul anunţ comercial de amploare după ridicarea sancţiunilor la 16 ianuarie, odată cu intrarea în vigoare a acordului nuclear istoric. Pentru azi dimineaţă a fost programată primirea lui Hassan Rouhani la Vatican de către Papa Francisc, care va evidenţia rolul stabilizator pe care Iranul îl poate juca în Orientul Mijlociu, îl va încuraja pe preşedintele iranian în direcţia reducerii tensiunii cu Riadul, ca şi a exercitării de presiuni asupra preşedintelui Bashar al-Assad în Siria.

ZIARUL FINANCIAR

Mitul productivităţii scăzute începe să se clatine. Angajaţii români sunt cu 67% mai productivi faţă de acum 10 ani

România este pe primul loc în Uniunea Europeană ca ritm de creştere a productivităţii muncii per angajat în ultimul deceniu. Productivitatea angajaţilor români a ajuns în 2014 la 56,7% din media înregistrată la nivelul statelor din Uniunea Europeană (de 100%), faţă de nivelul din 2004, când era de 34%, ceea ce înseamnă că angajaţii români sunt cu 67% mai productivi decât acum un deceniu. În Polonia, care are o productivitate la nivelul de circa 74% din media UE, productivitatea per angajat a crescut cu 22% în perioada 2004-2014, în timp ce în Cehia, unde productivitatea muncii este de 77% din media UE, creşterea a fost de doar 5% în ultimii zece ani. "Faptul că avem cea mai mare creştere a productivităţii muncii din rândul statelor UE reprezintă o veste bună, dar ne mai trebuie 10, 15 sau poate chiar 20 de ani ca să ajungem la media înregistrată de celelalte state din UE. Creşterea a fost mare pentru că am pornit de la o bază foarte mică, suntem încă departe de nivelul altor state la productivitate", a explicat Sorin Faur, HR director al firmei de audit BDO Balkans.

Philips numeşte un român la conducerea operaţiunilor din 11 ţări, inclusiv în România

Executivul român Alexandru Popescu (43 de ani) a preluat funcţia de director general al Philips pentru România şi ţările din Europa de Sud-Est, în total 11 pieţe, înlocuindu-l pe olandezul Robin van Rozen, potrivit surselor ZF. El se va ocupa de activitatea de import şi distribuţie a olandezilor, nu şi de cea de producţie. Alexandru Popescu este, potrivit datelor ZF, al doilea executiv român al Philips în România, după Ilona Ceauşoiu, care a plecat din companie în 2011. Oficialii companiei au confirmat numirea lui Alexandru Popescu în funcţia de director general al Philips pentru România şi ţările din Europa de Sud-Est. După 2011 la conducerea operaţiunilor locale de circa 500 de milioane de lei în 2014 s-au aflat doi expaţi. Ultimul este olandezul Robin van Rozen, care timp de aproape trei ani a condus din poziţia de country manager operaţiunile de im­port şi distribuţie ale Philips în România.

Românii bogaţi ţin 500 mil. lei în fonduri străine, la adăpost de dobânzile mici

Activele atrase de la investitorii locali de către fondurile de investiţii internaţionale au crescut cu peste 50% anul trecut, până la 513 milioane de lei, avansul fiind alimentat în principal de sumele noi plasate de clienţi. Pragul minim de intrare într-un astfel de fond este şi de 1.000 de euro, motiv pentru care clienţii locali sunt în principal români cu disponibilităţi financiare ridicate. Scăderea dobânzilor la depozitele bancare până la sub 1% pe an pentru euro alături de diversificarea pe care o oferă fondurile internaţionale au făcut ca acest segment de piaţă, încă unul de nişă pe plan local, să cunoască o dezvoltare accelerată în ultimii cinci ani.

BNR, pe locul 35 în lume în funcţie de rezervele de aur, dar prima din Est

Banca Naţională a României se poziţionează pe locul 35 în lume în funcţie de mărimea rezervelor de aur, respectiv 103,7 tone de metal preţios, fiind cea mai bine poziţionată bancă centrală din Europa de Est, potrivit datelor World Gold Council. Astfel, BNR se poziţionează înaintea unor bănci centrale din ţări precum Polonia (cu rezerve de aur de 103 tone de aur), cea mai puternică economie din Europa de Est, Australia (80 tone de aur) sau chiar Indonezia (78 tone de aur). Înaintea României se poziţionează Coreea (104,4 tone de aur) Banca Reglementelor Internaţionale - banca băncilor centrale (108 tone de aur), dar şi Grecia. Pe primul loc în topul global al celor mai mari rezerve de aur se poziţionează SUA cu rezerve de circa 8.130 de tone, fiind urmată pe podium de Germania, cea mai mare economie europeană, cu 3.381 de tone.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb