REVISTA PRESEI 27.03.2013

Willy Homner
Revista Presei / 27 martie 2013

ADEVARUL

Teroriştii din SUA, înarmaţi cu gloanţe furate din Fabrica de armament Sadu. Liderul PC Gorj, şeful pazei din uzină, cercetat în acest caz

Opt angajaţi ai Uzinei Mecanice Sadu au fost reţinuţi într-un caz sesizat acum un an de autorităţile americane, care au descoperit muniţie românească asupra unor terorişti din Statele Unite. Doi angajaţi ai Uzinei Mecanice (UM) Sadu, din judeţul Gorj, unde se fabrică muniţie şi armament, au fost prinşi în flagrant luni seara, în timp ce încercau să vândă unor poliţişti sub acoperire 200 de cartuşe şi trei kilograme de mercur. Oamenii legii au efectuat percheziţii la domiciliul celor doi, dar şi la UM Sadu, unde au găsit mercur în fişetul unui dintre suspecţi. Ancheta a scos la iveală mai multe nereguli, iar opt persoane au fost reţinute. Printre acestea se află şi Nicolae Dijmărescu, numit în funcţia de director interimar al uzinei la sfârşitul anului trecut, Marius Borcan, preşedintele Partidului Conservator (PC) Gorj şi şef al pazei din cadrul unităţii, dar şi şase ingineri şefi şi maiştri.

Victor Ponta: "Intenţionez să înaintez propunerile pentru şefii parchetelor, după discuţii cu Băsescu şi CSM"

Premierul Victor Ponta a anunţat, marţi seară, că intenţionează să îi propună pe şefii parchetelor în perioada în care va fi ministru interimar al Justiţiei. Victor Ponta va deveni ministru interimar al Justiţiei după plecarea Monei Pivniceru la Curtea Constituţională. Decizia a fost luată după o discuţie cu preşedintele Traian Băsescu. Interimatul poate dura maximum 45 de zile, potrivit Constituţiei. "Este foarte posibil să fac numirile la Parchetul General şi la DNA, doar după discuţii cu CSM şi cu preşedintele, pentru a participa toate cele trei părţi implicate legal", a explicat Ponta.

Consilierul lui Băsescu explică misiunea Fundaţiei "Mişcarea Populară"

Consilierul prezidenţial Cristian Diaconescu a postat un filmuleţ pe pagina de Facebook a Fundaţiei "Mişcarea Populară" în care face câteva precizări cu privire la misiunea acestei organizaţii, pe care o consideră vehicul către societate şi un cadru de dialog în care să fie angrenaţi românii care au ceva de spus în legătură cu viitorul ţării.

Tabăra Băsescu îşi întăreşte controlul la Curtea Constituţională

Din iunie, Curtea Constituţională va avea cinci judecători nominalizaţi de Băsescu sau PDL, trei numiţi de USL şi unul de UDMR. Înlocuirea unor judecători de la Curtea Constituţională, ale căror mandate expiră în iunie 2013, va avea ca efect creşterea numărului de magistraţi numiţi de Traian Băsescu şi de PDL, în dauna celor proveniţi din USL. La ora actuală, patru dintre judecătorii Curţii Constituţionale provind din tabăra Băsescu, patru din tabăra USL iar unul reprezintă UDMR. O situaţie de paritate pe hârtie care a fost, în permanenţă, influenţată de atitudinea a doi judecători. Este vorba de Zoltan Puskas, numit de UDMR, care a înclinat de multe or, balanţa între cele două tabere. De asemenea, Aspazia Cojocaru, propusă de PSD, a votat, în ultimul an de zile, alături de PDL.

Borza, administratorul judiciar al Hidroelectrica: "Va fi un an cu falimente spectaculoase"

"Băncile nu îşi permit luxul, în al patrulea sau al cincilea an de criză, să mai rostogolească creditele neperformante, arieratele. N-au făcut nimic până acum, dar deja este presiunea din afară a băncilor-mamă, pentru că şi Europa, din păcate, se zbate într-o recesiune prelungită, şi-atunci evident că încep să le lase din mâini. Le-au tot rostogolit, le-au tot ascuns pe sub covor", a declarat Borza, potrivit Mediafax. El anticipează că în acest an băncile "vor da drumul la insolvenţe" şi că nu cerut până acum falimentul multor datornici pentru că le-ar fi afectat indicatorii instituţiilor de credit. Directorul firmei Euro Insol crede că vor fi insolvenţe în toate zonele, dar în special din industrie şi retail, atât de bricolaj, cât şi de electronice şi electrocasnice. "Anul 2013 va fi un an spectaculos din acest punct de vedere", a spus el.

Sfatul lui Lazea pentru marii deponenţi: "Fiecare să plaseze câte 100.000 de euro în cele 42 de bănci. Cine are mai mult de 4,2 milioane de euro să investească pe bursă"

Întrebat dacă vor apărea efecte în piaţa internă după deciziile luate în Cipru şi dacă populaţia ar trebui să se teamă în legătură cu siguranţa plasamentelor din bănci, Lazea a arătat că există suficiente instituţii de credit în România astfel încât populaţia să-şi constituie depozite de sub 100.000 de euro, plafon care este garantat. Fondul Naţional de Garantare a Depozitelor Bancare garantează sume de până la 100.000 de euro de deponent pe instituţie bancară. Oficialul băncii centrale sfătuieşte populaţia să nu ţină banii "la saltea", pentru că oricât de mică ar părea dobânda oferită de bănci, suma primită protejează împotriva măcar parţial împotriva devalorizării.

CURENTUL

Traian Băsescu îşi ia mâna de pe Elena Udrea

Cu două zile în urmă, într-o emisiune de seară la un post tv ce îndeplineşte funcţia delicată de purtător de cuvânt al unei aripi a SRI, Elena Udrea se transformase într-un fel de purtător de cuvânt al Fundaţiei Mişcarea Populară, anunţând publicul setos de panseurile sale memorabile faptul că Mişcarea Populară "e cu mulţi paşi înaintea PDL". Vorbind ca un insider al viitoarei formaţiuni a lui Traian Băsescu, deşi n-a invitat-o nimeni să-şi asume această poziţie, Udrea a lăsat impresia pentru moment că este ceva pe acolo, vreo gânditoare a strategiei de lansare a Mişcării, vreo fondatoare, vreo membră. Numai că fondatorul Mişcării Populare, Cristi Diaconescu, a afirmat răspicat că n-au ce căuta în noua organizaţie condusa de dânsul purtători de carnete de partid, ceea ce o exclude automat pe Udrea.

BNR constată: Românii plătesc cele mai mari rate bancare din Europa în raport cu venitul disponibil

Românii plătesc cele mai înalte rate bancare din Europa în raport cu veniturile disponibile, cu o medie de aproape 20%, ceea ce înseamnă că băncile va trebui să se orienteze mai mult către finanţarea companiilor, unde perspectivele sunt mult mai bune, afirmă economistul şef al BNR, Valentin Lazea. "Ponderea datoriilor gospodăriilor în PIB este în regulă, sub 20%, dar ponderea datoriilor în venitul disponibil este deja la media europeană, pentru că venitul este mic. Dacă mergem la serviciul datoriei în venitul disponibil, deja situaţia este total invers, gospodăriile din România stau cel mai prost în context european (cu 20% - n.r.)", a arătat Lazea la un seminar privind modelul de afaceri al băncilor organizat de Finanţiştii la Banca Naţională a României.

România a plătit 600 000 de euro pentru cea mai amplă expunere internaţională a Armatei de teracotă

"Comorile Chinei", cel mai mare proiect expoziţional găzduit de România şi, totodată, cea mai mare expoziţie a Armatei de teracotă cu care statul chinez se prezintă în străinătate, a costat statul român 600.000 de euro, fiind, potrivit ministrului Culturii", "un efort fără precedent" şi o onoare. Ernest Oberländer-Târnoveanu, directorul Muzeului Naţional de Istorie a României (MNIR), care găzduieşte expoziţia "Comorile Chinei", a spus, într-o conferinţă de presă susţinută marţi, că materializarea unui eveniment de asemenea amploare în România este ceva la care nu îndrăznea nici să viseze. Muzeul Naţional de Istorie a României va expune, începând din 29 aprilie şi până în luna august, în premieră în România, câţiva dintre faimoşii soldaţi ce făceau parte din armata de teracotă, parte a inventarului funerar al împăratului Qin Shi Huang.

CURIERUL NATIONAL

Cum vor arăta băncile viitorului?

În mod paradoxal, modelul adecvat al instituţiilor de credit ar putea fi cel al secolului al XIX-lea. Capitalizarea mai bună, conducerea antreprenorială, abordarea specifică a clienţilor şi finanţarea economiei productive sunt liniile de urmat pentru bănci. Înainte de toate însă este necesar ca instituţiile financiare să-şi recâştige încrederea în cadrul societăţii. Pentru a ajuta la relansarea economiei naţionale, băncile ar trebui să funcţioneze după un cu totul alt model decât cel existent acum şi care este evident că a generat neperformanţă, a fost una dintre concluziile unei conferinţe organizate ieri la BNR.

Noul regulament al BNR loveşte în firmele mici

Întreprinderile Mici şi Mijlocii vor accesa de la bănci sume în valută mai mici cu 25%, după aplicarea regulamentului BNR care limitează creditarea companiilor în valută şi afectează în special firmele mici, fără acoperire la riscul valutar, spune Anca Bălaşu, şeful departamentului Dezvoltare Produse Companii din cadrul Volksbank. "Cele mai afectate domenii sunt firmele din agricultură care se adresează preponderent pieţei interne, beneficiarii fondurilor europene, IMM-urile mici care nu-şi permit să negocieze din poziţia lor contractele la cursul leu/euro. De ce să nu recunoaştem, ca de obicei dăm în cei mici fără să vedem dacă cumva impactul creditelor lor în economie va aduce un plus semnificativ la echilibrarea acestor lucruri", a declarat Anca Bălaşu.

Cine urmează după Cipru?

Dacă supradimensionarea sistemului bancar cipriot a fost principala problemă, următoarele pe listă sunt Malta şi Luxemburg, unde dezechilibrele sunt mai mari. Ministrul german de Finanţe spune că doar Dumnezeu mai poate ajuta Malta dacă va ajunge să se confrunte cu dificultăţi precum cele din Cipru. În cazul Luxemburgului, sistemul bancar depăşeşte economia de 23 de ori, ţara fiind, împreună cu Austria, "campionul secretului bancar".

Cipru vinde pielea ursului din pădure. Rezervele de gaze trebuie confirmate

Nu sunt inca evaluate cu exactitate rezervele de gaze, companiile occidentale urmand sa continue prospectiunile si in cursul acestui an, nu exista inca infrastructuri adecvate, nu este construit terminalul de lichefiere. Productia ar putea incepe abia catre 2020. Experti in domeniu spun ca, in actualul stadiu, este dificil sa se creada ca Ciprul se va putea bizui pe resursele sale de gaze la sustinerea economiei. Se vorbeste in ultima vreme de existenta unor vaste resurse de gaze naturale in largul coastelor Ciprului. Numai ca, dimensiunea lor trebuie abia de acum incolo sa fie confirmata, prin foraje de exploatare. Experti in domeniu spun ca in acest stadiu este dificil a sti daca Ciprul se va putea bizui pe resursele sale de gaze la sustinerea economiei.

Press Point are datorii de 1,7 mil. lei către Rodipet

SC Press Point, societate care a preluat cea mai mare parte a foştilor "rodipeţi", are datorii de 1,7 mil. lei către Network Press Concept (fostul Rodipet) în contul contractului de asociere încheiat pentru închirierea a aproximativ 700 de locaţii din 23 de judeţe, din care sunt deschise mai puţin de jumătate. "Preşedintele Autorităţii pentru Administrarea Activelor Statului (AAAS - fostul AVAS), Adrian Volintiru, l-a convocat pentru mâine pe patronul Press Point pentru a discuta situaţia datoriilor pe care această firmă le are către Rodipet. Cuantumul acestora se ridică la 1,7 mil. lei, reprezentând taxa pe asociere, dar şi datorii de 300.000 - 400.000 lei către primării", au declarat pentru Curierul Naţional surse din piaţă.

Generalii pot rămâne în sistem până la 60 de ani, cu aprobarea şefului unităţii

Deputaţii au reexaminat, ieri, la cererea preşedintelui Băsescu, Legea privind statutul cadrelor militare, adoptând, cu 302 voturi "pentru", 2 "împotrivă" şi 13 abţineri, raportul Comisiei de apărare care stabileşte că generalii pot rămâne în sistem până la 60 de ani, cu aprobarea şefului unităţii. Proiectul de lege face parte din categoria legilor organice, Camera decizională fiind Senatul. Deputaţii au menţinut prevederea criticată de preşedintele Traian Băsescu potrivit căreia un general care poate să iasă la 56 de ani la pensie poate fi menţinut de către conducătorul instituţiei până la 60 de ani, completând proiectul de lege, însă, prin adăugarea unor prevederi clare prin care se stabileşte momentul în care generalii ies la pensie.

A mai rămas vreun ban în băncile cipriote?

Deşi ciprioţii de rând nu pot să scoată de pe carduri decât câteva sute de euro pe zi, tranzacţiile cu cardurile de credit sunt oprite, iar băncile din această ţară vor fi închise până joi, alţi deponenţi, în special cei străini, au folosit alte tehnici pentru a avea acces la banii pe cere îi depuseseră în instituţiile financiare din Cipru, se arată într-o analiză Reuters. Luni, blogul Zero Hedge informa că principalele bănci din Cipru - Bank of Cyprus şi Cyprus Popular Bank (Laiki) - au înregistrat scurgeri de lichidităţi, cu toate că instituţiile menţionate erau închise. Nimeni nu ştie cu exactitate ce sume au fost retrase în cursul acestor zile sau care a fost destinaţia lor. În plus, nu se ştie nici câţi bani au mai rămas în aceste instituţii financiare.

EVENIMENTUL ZILEI

Oprescu şi-a pus omul de încredere la RADET. Urmează privatizarea

Punctaje şi evaluări ţinute la secret. Aşa au fost aleşi noii membri ai Consiliului de Administraţie al Regiei Autonome de Distribuire a Energiei Termice (RADET) Bucureşti de către Consiliul General al Capitalei (CGMB), unde majoritatea o deţine USL. Costin Bervoianu - consilier personal al primarului general, Valentin Timnea, fost membru CA, Robert Seremeta (PSD) şi Marian Agiu şi Gheorghe Amzar, ambii de la PNL, sunt cei care vor decide noua politică a Regiei. După instalarea acestora şi aprobarea în Guvern a unirii Regiei cu ELCEN, mai marii Capitalei vor demara procedura de transformare a Regiei într-o societate comercială şi concesionarea serviciului de căldură.

Provocarea lui Fenechiu către Băsescu: O să vedem CARE PICĂ PRIMUL

Ministrul Transporturilor, Relu Fenechiu, a declarat că nu va demisiona din Guvern, deşi Traian Băsescu a cerut acest lucru ieri într-o scrisoare deschisă. "Nu mor caii când vor câinii", i-a transmis ministrul liberal preşedintelui României. Fenechiu a spus că nu ştie de niciun fel de discuţii privind eventuala sa remaniere din Guvern şi că nu ia în calcul demisia sa de la Ministerul Transporturilor.

Premiu INEDIT: 10.000 de dolari pentru cine DEMONSTREAZĂ că BIBLIA e falsă

Un adept al creaţionismului din SUA, Dr. Joseph Mastropaolo, a hotărât să ofere un premiu oricărei persoane care poate demonstra, în faţa unui judecător, cu argumente ştiinţifice, că Biblia este falsă, scrie guardian.co.uk. Joseph Mastropaolo a precizat că speră că premiul de 10.000 de dolari pe care îl oferă va îmbunătăţi calitatea deezbaterilor dintre creaţionişti şi evoluţionişti. Există însă o condiţie: persoana care vrea să demonstreze că interpretarea literală a Cărţii Genezei este falsă trebuie să parieze şi ea 10.000 de dolari. În felul acesta, câştigătorul unei astfel de dezbateri va pleca acasă cu 20.000 de dolari. "Evoluţioniştii nu sunt oameni proşti. Din contră, sunt suficienţi de deştepţi că nu au suficiente dovezi ştiinţifice pentru a câştiga un proces", a explicat Mastropaolo. Nu este vorba de un proces în toată regula, ci de un proces special în care nu există juraţi, ci doar un judecător. Mastropaolo crede că teoria evoluţionistă nu poate fi dovedită din punct de vedere ştiinţific.

JURNALUL NATIONAL

Perchezitii la interopii din Craiova. Traficanţii ar fi dus ilegal în Mexic şi SUA aproximativ 600 de persoane

Procurorii DIICOT şi poliţiştii au facut marţi 13 percheziţii în Craiova, la traficanţi de migranţi conduşi de membri ai lumii interlope, care ar fi dus ilegal în Mexic şi SUA aproximativ 600 de persoane, obţinând astfel peste un milion de dolari. Procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Serviciul Teritorial Craiova, împreună cu ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Craiova au destructurat un grup infracţional organizat transfrontalier, specializat în traficul de migranţi, care acţiona pe relaţia România - Mexic - Statele Unite ale Americii - Canada.

Hoţii au furat gardul Puşcăriei Pelendava

Imaginaţia hoţilor români nu cunoaşte limite. În ultimul an, Penitenciarul Pelendava din Craiova a căzut pradă hoţilor în repetate rânduri. Acest penitenciar asigură necesarul de hrană pentru aproximativ 25% din puşcăriile româneşti. La sfârşitul lunii august 2012 a avut loc primul jaf. Hoţii au pătruns în curtea penitenciarului, au spart magazia şi au furat mai multe scule electrice. Imediat a fost formată o comisie de cercetare administrativă pentru a investiga jaful. În decembrie 2012, hoţii s-au hotărât să fure gardul care împrejmuia puşcăria. Şi au reuşit. Gardienii au constatat că o bucată din gardul exterior, lungă de 30 de metri, a dispărut fără urmă.

Antonescu: Dacă Ponta va face propuneri pentru Parchetul General şi DNA aş putea să am o opinie; nu am calitatea de a-mi da acordul

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a susţinut marţi că în situaţia în care ministrul interimar al Justiţiei, premierul Victor Ponta, va face propuneri pentru şefia Parchetului General şi a DNA ar putea să aibă şi el o opinie în acest sens, arătând însă că nu are calitatea de a-şi da acordul ''în legătură cu actul în sine'', informează agerpres.ro. Întrebat ce le răspunde celor care susţin că PNL a "pasat" prin interimatul la Ministerul Justiţiei sarcina numirii procurorilor de teama unui refuz din partea preşedintelui Băsescu, Antonescu a răspuns: "Nu ne temem de refuzuri, mai ales dacă este vorba de refuzurile prezidenţiale suntem obişnuiţi, nu am pasat nimic. Este o decizie, cea privitoare la interimat, pe care premierul a luat-o şi pe care noi o susţinem".

Statele Unite tratează "cu multă seriozitate" ameninţările Coreei de Nord

Statele Unite tratează "cu multă seriozitate" ameninţările Coreei de Nord şi sunt pregătite să răspundă "în orice eventualitate", afirmă purtătorul de cuvânt al Pentagonului, George Little, în contextul în care ţara comunistă a ameninţat, din nou, că este pregătită să lovească obiectivele militare ale SUA, informează mediafax.ro. "Suntem preocupaţi de toate ameninţările proferate de Coreea de Nord. Tratăm cu multă seriozitate ceea ce spun şi fac", a precizat Little. Coreea de Nord şi-a plasat marţi armata în stare de luptă şi a cerut unităţilor speciale strategice să se pregătească pentru eventuale atacuri împotriva teritoriului continental al Statelor Unite, Insulelor Guam şi Hawaii.

Evaziunea fiscală în sectorul de morărit şi panificaţie a depăşit 70% la finele anului 2012, totalizând un miliard de lei

Reducerea TVA la pâine de la 24% la 9% necesită provizioane de 120 de milioane de lei pentru semestrul al doilea, a declarat prim-ministrul Victor Ponta. "Pentru pâine, strict contabil, de la 24% la 9%, sunt 220-250 de milioane de lei pe care să-i provizionăm din altă parte pe an. E vorba despre 120 de milioane de lei pe care îi provizionăm pe semestrul doi, ca şi când i-am pierde", a spus Ponta. Autorităţile române vor să reducă TVA la pâine începând cu luna iunie, chiar dacă FMI nu vede care ar fi avantajele unei astfel de abordări.

NATIONAL

Ordin de la Ponta: Liderii USL sa-si asume pilele!

Soc si groaza printre potentatii zilei. Dupa cate au patimit sa ajunga in barca Puterii, s-au trezit acum ca nu pot sa insface zdravan din ciolanul guvernarii. Sau, daca o fac, atunci trebuie sa-si asume si responsabilitatea. In scris. Pentru ca numirile pe criterii politice au fost momentan blocate de catre premier. Astfel ca, la ordinul direct al lui Victor Ponta, orice politician din coalitia guvernamentala care vrea sa puna o pila pentru vreo ruda, un sponsor sau, de ce nu, vreo amanta va trebui sa-si asume protectia oferita. Si nu doar din vorbe la limita traficului de influenta, ci sub propria semnatura!

Formatia "Veselia" a incins petrecerea pedelistilor

Cel de-al doilea mandat al lui Vasile Blaga in fruntea PDL a fost udat din belsug de sustinatorii acestuia. Mai cu vin, mai cu palinca, dupa gustul fiecaruia. Scandalul iscat la Conventia Nationala de sambata nu a stricat cheful de distractie al democrat-liberalilor din aripa lui Vasile Blaga. Cu fostul ministru de Interne Traian Igas pe post de maestru de ceremonii, sustinatorii liderului PDL au luat cu asalt restaurantul "Izvorul Rece" din Capitala, unde au sarbatorit pana dimineata. Pe langa bucatele traditionale, de pe mesele pedelistilor nu au lipsit vinul si taria. Si cum paranghelie fara muzicanti nu se poate, politicienii au inchinat pahar dupa pahar pe melodiile interpretate de Ionut Sidau si ansamblul "Veselia".

De ce nu vor liberalii sa numeasca ministru la Justitie

Desi Mona Pivniceru va demisiona din Executiv pentru a merge la Curtea Constitutionala, liberalii nu dau semne ca ar dori sa desemneze un nou ministru la Justitie. Motivul: Crin Antonescu si gasca lui nu se impaca deloc cu ideea ca un liberal ar fi cel care ar urma sa o instaleze pe Laura Codruta Kovesi la sefia DNA. De altfel, Crin Antonescu a confirmat public ca nu o doreste pe Kovesi in fruntea DNA. "Nu privesc deloc cu simpatie o astfel de ipoteza, sper sa nu se dovedeasca plauzibila", a conchis presedintele PNL.

PUTEREA

REVOLUŢIE CULTURALĂ LA MAMAIA. Mazăre nu mai vrea două leşinate

Stăpânul Tomisului, primarul Radu Mazăre, a ordonat: toate cluburile din Mamaia vor avea în sezonul estival care alegorice şi animatoare! Altfel, unde le stau picioarele le va sta şi autorizaţia de funcţionare. Iar consilierii fără turbane s-au conformat ieri şi au decis întocmai. Mai mult, supuşii sultanului Mazăre le-au umflat retroactiv, de la 1 februarie, întreţinerile constănţenilor, care s-au ales peste noapte cu gigacaloria mai scumpă. Revenind la revoluţia "măsurilor de stimulare a turismului în Mamaia", acestea mai prevăd şi obligativitatea ca meniurile unităţilor de alimentaţie publică să fie scrise în cel puţin o limbă de circulaţie internaţională.

ONG-urile reclamă că Municipalitatea ar fi început reamplasarea Halei Matache

Organizaţiile neguvernamentale reclamă faptul că, luni seara, municipalitatea ar fi început acţiunile de reamplasare a Halei Matache din Capitală, în zonă aflându-se utilaje şi poliţişti care ar fi încercuit perimetrul. "La lăsarea întunericului, Primăria şi echipele au ceva de ascuns, le e frică de adevăr şi de opinia publică. Speră ca, până mâine dimineaţă, când lumea o să meargă la muncă, operaţiunea să fie încheiată şi să nu mai existe scandal. (...) Operaţiunea este total ilegală pentru că nu ai voie să muţi un monument istoric decât pentru a-l proteja pe el nu pe şoseaua care trece pe lângă el", a afirmat Nicuşor Dan. El a susţinut, de asemenea, că va fi depusă o plângere penală în cursul zilei de marţi "şi acţiuni civile împotriva mutării halei cu solicitarea ca aceasta să fie reconstruită pe amplasamentul pe care se găseşte deja".

MODIFICĂRI LA CODUL SILVIC - Comercianţii nu mai au voie să taie pădurea

Ministrul delegat pentru Ape şi Păduri, Lucia Varga, a cerut sprijinul presei pentru a promova un nou Cod silvic, ce urmează să aibă în centrul atenţiei măsuri pentru diminuarea furturilor din pădure. Demnitarul se aşteaptă la o opoziţie dârză din partea celor care exploatează fondul forestier, pentru că noul act normativ le-ar tăia accesul la bani. Mai mult, Lucia Varga are convingerea că sunt autorităţi implicate în reţelele de comercializare ilegală de lemn. Ministrul Lucia Varga vrea ca noul Cod silvic să se aplice începând cu 1 ianuarie 2014, mai ales că are şi susţinerea premierului Victor Ponta pentru introducerea unor măsuri cât mai dure care să ducă la diminuarea tăierilor ilegale. "

ROMANIA LIBERA

De ce avem nevoie de încă un acord cu FMI

Fără un acord cu FMI, "iresponsabilitatea veselă" guvernamentală din perioada 2007-2008 ar fi adus România în situaţia Greciei, afirmă în ultimul său raport, think-tank-ul Expert Forum. Acesta punctează principalele beneficii, dar şi neîmpliniri, ale ultimelor două acorduri semnate de România. Raportul este un răspuns adresat vocilor, din ce în ce mai dese, ale celor care susţin că România nu mai are nevoie de un acord cu FMI, căci, spun acestea ar fi influenţată negativ capacitatea de dezvoltare a ţării. Potrivit declaraţiilor făcute duminică de către Crin Antonescu, şef al PNL şi, totodată preşedinte al Senatului, "un acord cu FMI-ul este în cel mai bun caz, să luăm varianta optimistă, un tratament extrem de dur, ca un fel de regim - vorbim aşa în termeni foarte populari - ca un fel de regim extrem de sever, care e necesar ca să nu se agraveze starea de sănătate şi, Doamne fereşte, să nu aibă consecinţe fatale".

Norica Nicolai: Daniel Morar e INCOMPATIBIL. Vezi de ce USL fortează demisia lui Morar de la Parchetul General

Europarlamentarul PNL Norica Nicolai a declarat marţi seara, la Realitatea TV, că Daniel Morar încalcă Legea privind statutul judecătorilor CCR, conform căreia, la data numirii în funcţie, persoana nu poate să exercite decât o funcţie didactică. Prin astfel de declaraţii făcute şi de Crin Antonescu înainte de Norica Nicolai, se forteaza demisia lui Daniel Morar din funcţie de procuror general interimar al României, şi implicit din aceea de membru de drept al Consiliului Superior al Magistraturii. USL vrea sa scape de membrul CSM Morar pentru a evita întrebările acestuia pe care le-ar putea pune candidaţilor pentru funcţiile de procuror general şi de şef DNA.

A trecut SRI peste criza presiunilor politice?

La bilanţul SRI pe 2012 prezentat ieri s-a vorbit despre ameninţările teroriste sau despre recentele atacuri cibernetice la care a fost supusă România, dar tema centrală de preocupare a părut să fie presiunile politice la care este supus SRI. Astfel, atât preşedintele Traian Băsescu, cât şi directorul George Maior s-au felicitat că Serviciul a trecut cu bine peste un an dificil din punct de vedere politic. Cu numai o lună în urmă, Maior nu era însă chiar atât de fericit. "Sunt mulţumit de activitatea SRI", a declarat Traian Băsescu, care l-a şi decorat ieri pe directorul George Maior cu "Steaua României în grad de comandor.

ZIARUL FINANCIAR

Gitenstein, fostul ambasador al SUA, revine în România în business şi candidează la şefia Fondului Proprietatea

Mark Gitenstein, fostul ambasador al SUA în România şi avocat de profesie, şi-a depus candidatura pentru un loc în Consiliul Reprezentanţilor de la Fondul Proprietatea, fiind susţinut de fondul britanic City of London, al doilea cel mai mare acţionar al Fondului Proprietatea. Consiliul Reprezentanţilor este responsabil de supravegherea modului în care firma americană Franklin Templeton administrează activele de 2,5 miliarde de euro ale fondului. Candidatura sa marchează o trecere mai puţin uzuală dinspre teritoriul politic spre cel de business şi arată cât de importantă a devenit România pentru americani: Fondul Proprietatea, care deţine pachete minoritare de acţiuni la giganţii energetici Romgaz şi Hidroelectrica, devine astfel un vehicul de exercitare a intereselor investitorilor americani într-un sector strategic pentru economia naţională.

Criza i-a făcut pe oamenii de HR să înveţe să numere. Se face mai mult cu mai puţine resurse

Directorii de resurse umane au început să măsoare tot mai mult succesul proceselor de HR şi să îmbunătăţească indicatorii de evaluare a angajaţilor, au renunţat la beneficiile "nice to have" din pachetele oferite angajaţilor şi încearcă să facă mai mult cu resurse mai puţine. A venit timpul ca oamenii de HR să caute agenţii de creştere din companii, să găsească metode flexibile de reducere a costurilor (de exemplu, programele de lucru part-time pentru mame) şi să lucreze mai mult la brandul de angajator. Acestea sunt doar câteva dintre lecţiile de adaptare pe care departamentele de resurse umane au fost nevoite să le înveţe în ultimii ani de criză, sunt de părere directorii de HR şi consultanţii din companiile locale care au participat la cea de-a opta ediţie a evenimentului HR Conference, organizat ieri de Ziarul Financiar.

O nouă televiziune în România. Una dintre cele mai populare emisiuni de divertisment din istorie ajunge pe ecranele româneşti

Comedy Central Extra, o televiziune ce difuzează seriale originale, animaţie şi stand-up comedy, s-a lansat în România. Televiziunea se bazează în principal pe umorul din Statele Unite şi Marea Britanie şi este distribuită în nouă ţări din Europa Centrală şi de Est, se spune în comunicat. Conform sursei citate, în România, Comedy Central Extra este disponibilă în pachetele companiei de telecomunicaţii Romtelecom şi se află în plină extindere a distribuţiei. Comedy Central Extra aduce "o culoare nouă pe piaţa locală de televiziune", programele acesteia fiind subtitrate în limba română.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb