REVISTA PRESEI 28.09.2012

Willy Homner
Ziarul BURSA #Revista Presei / 28 septembrie 2012

ADEVARUL

De ce s-au certat Ponta şi Băsescu în şedinţa CSAT

Premierul Victor Ponta a povestit joi seara, la România TV, ce l-a făcut să părăsească şedinţa CSAT după doar 40 de minute de la debut. Preşedintele şi prim-ministrul nu s-au înţeles pe trei puncte ale ordinii de zi. Premierul susţine că a existat o neconcordanţă în ceea ce priveşte ordinea de zi a CSAT. Acesta a subliniat că, potrivit legii, ordinea de zi este stabilită de preşedinte, respectiv Traian Băsescu, şi vicepreşedinte, adică premierul României. Fiindcă nu era de acord cu anumite puncte de pe ordinea de zi, Ponta i-a adresat o scrisoare preşedintelui. "I-am transmis preşedintelui că nu sunt de acord nici cu forma, nici cu fondul unor puncte de pe ordinea de zi", a declarat premierul la România Tv. "Lucrurile riscau să degenereze. A fost un dialog mai dificil, pentru că îmi doresc să-l fac pe preşedinte să înţeleagă că vreau colaborare, nu subordonare. Preşedintele nu e şeful meu, iar CSAT nu e şeful Guvernului", a mai spus Ponta la România TV.

USL, a treia lună de scădere

USL ar obţine 55% din voturi, potrivit unui sondaj realizat de IMAS în luna septembrie, dar a pierdut aproape 12% în ultimele trei luni. Dacă mâine ar fi alegeri parlamentare, USL ar obţine voturile a 55% din români, potrivit sondajului realizat pentru "Adevărul" de IMAS în perioada 6-16 septembrie. Pe următoarele locuri se clasează PDL cu 17,8%, PPDD cu 15,5% şi UDMR cu 5,3%, în timp ce restul formaţiunilor politice nu ar depăşi pragul electoral. Chiar dacă USL se află pe primul loc în preferinţele românilor, scorul alianţei social-liberale este cu aproape 12% mai mic decât cel din luna iunie, înainte de declanşarea suspendării lui Traian Băsescu. În ultimele luni de zile, USL a trecut prin două perioade distincte din punct de vedere al evoluţiei cotei electorale, potrivit cercetărilor realizate de IMAS.

Reuters: Ponta, pus într-o situaţie dificilă după tentativa eşuată. Victoria USL de la alegeri, departe de a fi sigură

După patru luni la putere şi o tentativă eşuată de a-l demite pe preşedinte, premierul român Victor Ponta este atacat atât acasă, cât şi în străinătate, coaliţia lui aflându-se sub presiune, iar victoria alegerilor din decembrie e departe de a fi sigură, se arată într-o analiză Reuters. "Ponta, un social-democrat de stânga, părea că are toate atuurile în mai, atunci când a devenit cel mai tânăr premier din Uniunea Europeană. Alianţa lui cu liberalii se bucura de o majoritate parlamentară solidă, iar sondaje o cotau cu peste 60%", scrie agenţia de presă. "Acum, omul care trebuia să reprezinte o schimbare de gardă a partidului său, succesori ai comuniştilor defunctului dictator Nicolae Ceauşescu, are probleme", mai notează Reuters.

Isărescu: Inevitabil, vom intra în uniunea bancară

Uniunea bancară este un proiect european în baza căruia pieţele financiare din statele membre vor fi supravegheate de o instituţie unică. România şi celelalte ţări dinafara zonei euro vor intra în uniunea bancară, dar fără a avea drept de opinie sau de vot, lucru care nemulţumeşte guvernele ţărilor vizate. Statutul României în viitoarea uniune a fost discutat ieri de Consiliul de Administraţie al Băncii Naţionale, care a ajuns la concluzia că aderarea noastră va fi inevitabilă, iar procesul este mai accelerat decât se aşteptau economiştii. La finele şedinţei Consiliului de Administraţie, în care BNR a menţinut atât dobânda-cheie (la 5,25%), cât şi rezervele minime obligatorii, guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, a avut un briefing de presă.

Isărescu: FMI nu ne-a cerut să finalizăm privatizarea Oltchim

Guvernatorul BNR a declarat că un eşec al privatizării Oltchim nu va da un semn bun pentru investitori şi a amintit că FMI nu a impus drept criteriu finalizarea vânzării combinatului, ci demararea procesului, mai ales că mediul economic extern nu este favorabil. Întrebat dacă un eşec al procesului actual de vânzare a acţiunilor ar putea duce automat la declanşarea lichidării combinatului Oltchim, potrivit înţelegerii cu FMI, Isărescu a răspuns că, din punctul lui de vedere, este posibilă şi şi reluarea procesului de privatizare.

Avocaţii lui Dan Diaconescu acuză autorităţile de încălcarea clauzei de confidenţialitate

Avocatul Daniel Fenechiu confirmă existenţa unui document potrivit căruia compania Gliding Ltd Amsterdam a susţinut că Dan Diaconescu deţine suma de 46 milioane euro şi acuză partenerii de negociere, autorităţile, de furnizarea în presă a unor documente confidenţiale.

Viaţa în Certeju, cianuri sau foame

Acordul Agenţiei de Mediu Timişoara pentru exploatarea cu cianuri la mina Certeju înseamnă iad pentru ecologişti, pâine pentru localnici şi aur pentru investitori. Comuna Certeju de Sus, aflată la nici 30 de kilometri de reşedinţa judeţului Hunedoara, arată ca un colţ în care omul şi natura nu s-au certat niciodată. Dar aparenţele înşeală: dintotdeauna, minerii au scormonit măruntaiele munţilor pentru a scoate la lumină aurul deasupra căruia locuiesc într-o sărăcie lucie. Şi n-au dat de bunăstare nici în trecutul îndepărtat, când săpau în galerii, nici în cel apropiat, când avansul tehnologiei a permis ca versanţii să fie raşi în întregime de pe faţa pământului. Au dispărut cu tot cu păduri şi animale, lăsând în loc halde de steril şi ape curgătoare toxice pentru localnici.

CURENTUL

Justiţia a decis: Alex Mihai Stoenescu, cronicarul oficial al Revoluţiei, a fost turnător al Securităţii

Magistraţii Curţii de Apel Bucureşti au decis, printr-o sentinţă care mai poate fi atacată doar la instanţa supremă că, în vremea regimului comunist, istoricul Alex Mihai Stoenescu a fost colaborator al Securităţii. Această sentinţă a fost pronunţată în urma admiterii unei acţiuni introduse în 2010, pe numele lui Stoenescu, prin care CNSAS a solicitat Curţii să constate faptul că acesta a colaborat cu fosta Securitate. Conform Mediafax, în anul 2006, CNSAS i-a audiat atât pe Alex Mihai Stoenescu cât şi şi pe Doru Braia, în calitate lor de formatori de opinie, întrucât în acea perioadă apăruseră informaţii care atestau că ambii ar fi avut legături Securitatea.

Planeta de Tia Serbanescu

"Toată planeta e interesată de Oltchim" a declarat D.D. pe aeroport după două zile de turneu european ("am fost în Germania, Franţa, Spania, Austria şi Monaco") de promovare, cică, a bietului combinat. Presa planetei era, potrivit lui DD, "şocată de ameninţările premierului la adresa unui investitor strategic" pe care l-a somat ca un gangster: "banii sau viaţa, Diaconescule"! Adevărul e că înainte de a fi prizonierul propriei duplicităţi şi incompetenţe, dl. Ponta este ostaticul lui Felix aşa că i-e frică să vorbească rezonabil în ţară unde antenele l-a răstigni numaidecât şi doar pe-afară îndrăzneşte să-şi nuanţeze propria dictatură. Apariţia lui D.D. în acest context nu e lipsită de subtext. Cui nu-i place USL şi PDL - "aceeaşi mizerie!" - să se uite la PPDD şi să vadă că se poate şi mai rău: după "nebuni şi mişei" (vorba lui Eminescu), vin unii care sunt şi una şi alta. Pare o situaţie fără ieşire: de la Furadan Voiculescu la paravan Diaconescu.

CURIERUL NATIONAL

Uniunea bancară provoacă o "fractură" în UE

Abia s-a uscat cerneala pe acordul de principiu privind crearea Uniunii Bancare Europene, că el a şi devenit obiectul temerilor, criticilor şi refuzului. Pentru analiştii economici europeni este greu de imaginat, în acest moment, că marile bănci britanice sau Bundesbank vor accepta să fie supravegheate de BCE. Ţări ca Suedia, Danemarca sau Polonia consideră proiectul "inacceptabil", Franţa şi Spania doresc o realizare rapidă, în timp ce, pentru Merkel, este vorba de un proces de mai lungă durată.

CSAT: Armata are capacităţi limitate

Membrii CSAT au concluzionat că Armata României are capacităţi limitate de a-şi îndeplini misiunile ce-i revin şi au decis ca, la viitoarea şedinţă a Consiliului, Guvernul să prezinte un program multianual de restabilire a capacităţii de luptă a acesteia, informează Preşedinţia. Conform unui comunicat al Administraţiei prezidenţiale dat publicităţii după încheierea şedinţei de ieri a CSAT, în cadrul şedinţei s-a analizat starea Armatei României, punându-se în discuţie capacitatea de luptă pe timp de pace şi de război, precum şi participarea la misiunile internaţionale. "Membrii CSAT au concluzionat că Armata României are capacităţi limitate de a-şi îndeplini misiunile ce-i revin şi au decis ca, la viitoarea şedinţă a Consiliului, Guvernul României să prezinte un program multianual de restabilire a capacităţii de luptă a acesteia", precizează sursa citată.

Cehia va adera la euro... în anul 2074

Preşedintele ţării, Vaclav Klaus, spune că integrarea în zona euro este obligatorie, dar este mulţumit că nu există un calendar în acest sens. Moneda euro se va menţine, însă multe ţări vor fi silite să iasă din uniunea monetară. Grecia este o victimă a integrării monetare şi ar fi o victorie pentru această ţară să părăsească zona euro. Preşedintele Republicii Cehe, Vaclav Klaus, a spus că probabil ţara sa va adera la zona euro abia în anul 2074 (două mii şaptezeci şi patru). În opinia sa, pentru ţările având o competitivitate mai scăzută, integrarea monetară nu le ajută, ci le face victime, aşa cum s-a întâmplat şi în cazul Greciei.

Martin Harris: Parlamentarii trebuie să arate că respectă cele mai înalte standarde de integritate

Ambasadorul Marii Britanii la Bucureşti, Martin Harris, susţine că parlamentarii români trebuie să arate nu numai că li se aplică legea ca oricărui alt cetăţean, dar şi că merg mai departe şi respectă cele mai înalte standarde de integritate în calitatea lor de oficiali ai ţării, citează Mediafax. Martin Harris scrie, pe blogul său, că actualul Parlament al României, precum şi cel care va rezulta după alegerile din 9 decembrie trebuie să facă progrese în implementarea Strategiei Naţionale Anticorupţie.

EVENIMENTUL ZILEI

Adevărul crunt: Oltchim aproape a murit

Cu ochii pe televizor şi la Dan Diaconescu nimeni nu a mai luat pulsul combinatului de la Râmnicu-Vâlcea. Acesta moare văzând cu ochii. Scoase din producţie, o parte din instalaţiile combinatului Oltchim aproape că au cedat şi sunt în pericol de a nu mai putea fi pornite vreodată. "Un exemplu este secţia de piroliză, unde există nişte instalaţii cu membrane, iar conservarea acestora nu poate fi făcută pe termen lung", spune Corneliu Cernev, reprezentantul muncitorilor. Cernev a făcut un apel către guvernanţi prin care le-a cerut sa asigure urgent capitalul de lucru pentru reluarea producţiei. Decizia de oprire a activităţii la combinat a fost luată în a doua jumătate a lunii august după ce reprezentanţii Oficiului Participaţiilor Statului şi Privatizării în Industrie, în frunte cu Remus Vulpescu, au descoperit că în jurul Oltchim roiau firmele căpuşă.

Ce construiesc în România miliardarii lumii

Bogaţii lumii au pariat pe piaţa imobiliară de la noi peste 1,5 miliarde euro în ultimii ani. Familia Rockefeller şi patronul Ikea sunt printre investitori. Printre cei mai bogaţi oameni din lume care au investiţii imobiliare în România se numără Gerald Cavendish Grosvenor, al şaselea duce de Westminster şi Ingvar Kamprad, proprietarul IKEA. Revista Capital a realizat o listă cu cei mai mari zece miliardari ai lumii care au afaceri imobiliare în România. Proiectele pe care şi-au propus să le construiască investitorii au o valoare de nouă miliarde de euro. Criza a făcut ca doar câteva să fie definitivate. De departe, miliardarul cu cel mai mare portofoliu de terenuri din România este Eyal Ofer (62 de ani), fiul lui Sammy Ofer - care a deţinut titlul de cel mai bogat israelian. Eyal Ofer deţine la nivel local 10.000 ha de teren localizate în Bucureşti, Constanţa, Braşov şi Timişoara. El a investit în România peste 500 milioane euro în clădirile de birouri Cathedral Plaza, Platinum Business Center, ansamblul rezidenţial de lux Oxford Gardens şi hotelul Teleferic din Poiana Braşov.

Oamenii lui Felix pun tunurile pe Ponta. "Guvernul face dovada unui amatorism managerial înfricoşător"

Victor Ciutacu, redactorul şef al publicaţiei Jurnalul Naţional şi realizator de emisiune la Antena 3, post patronat de Dan Voiculescu, a criticat dur, pe blogul său, guvernul condus de Victor Ponta. Nu este însă singurul om aflat în slujba lui Felix care l-a atacat pe liderul USL în ultima vreme. "Când era Botiş în scandal cu nevastă-sa primitoare de bani de la el, useliştii urlau ca muşcaţi de şarpe să-şi dea demisia. Azi aşteaptă, în cazul similar al lui Cepoi, un verdict definitiv. Scârbă mi-e de ei, nişte ipocriţi jenanţi şi ridicoli...", a scris jurnalistul. "Chiar nu vede nimeni că USL a pus să PRIVATIZEZE Oltchim un LICHIDATOR care nu are legătură cu sportul ăsta? Şi că marele "salvator" al Hidroelectrica este tot practician în INSOLVENŢĂ? Din programul de guvernare parcă lipsea cuvântul faliment", a adăugat Ciutacu.

Se pregătesc numele şefilor Parchetului General şi DNA. Pe cine va consulta Pivniceru pentru a lua o decizie

Victor Ponta a spus că la începutul săptămânii viitoare, luni sau marţi, vom afla cine sunt cei care vor prelua şefia Parchetului General şi DNA. Victor Ponta a spus că de acest lucru se ocupă ministrul Justiţiei, Mona Pivniceru. "Săptămâna viitoare vom avea două propuneri pentru Procurorul General şi şef la DNA. Nu am discutat nume cu doamna Pivniceru. Decizia de a face propunerile îi aparţine doamnei Pivniceru. I-am cerut doamnei să se consulte înainte şi cu preşedintele ca atunci când se face o propunere să şi treacă. Nu am nicio emoţie că domnul Băsescu o va influenţa pe doamna Pivniceru, dar cred că este normal ca cei doi să se consulte", a spus Victor Ponta la RTV.

JURNALUL NATIONAL

Culmea gigacaloriei: o centrală din Târgu Mureş are un singur abonat

CET-urile sunt înfundate în datorii, iarna va fi trecută cu greu de cei abonaţi la sistemele centralizate. Pe măsură ce se apropie sezonul rece avem parte de tot mai multe ciudăţenii în privinţa sistemului centralizat de încălzire. De la centrale rămase cu un singur abonat şi până la scumpirea gazelor şi datoriile imense acumulate la furnizor, avem o panoplie întreagă a deficienţelor din termoficare. O centrală termică de cartier din Târgu Mureş a rămas cu un singur consumator, astfel că nu va putea fi pornită în sezonul rece, reprezentanţii municipalităţii susţinând că vor face o analiză pentru a vedea dacă se justifică acordarea unui ajutor social pentru achiziţia unei centrale de apartament. Informaţia a fost prezentată ieri de către consilierul local Peti Andras (UDMR).

Mugur Isărescu: Eşecul privatizării Oltchim nu înseamnă lichidarea acestuia

Guvernatorul Băncii Naţionale a României, Mugur Isărescu a declarat joi, într-o conferinţă de presă, că eşecul privatizării combinatului Oltchim nu poate însemna neapărat lichidarea acestuia, ci mai degrabă reluarea procesului, dar şi că "un eşec este un eşec" şi că "nu dă bine". "Un eşec este un eşec, nu dă bine. Ca semnatar al acordului cu Fondul, condiţia care era pusă acolo pentru mai multă precizie era să se îndeplinească paşii legaţi de privatizare. Nu era condiţionat de terminarea privatizării pentru că ştim cu toţii că un asemenea obiectiv nu se poate stabili. O privatizare, mai ales una de succes, depinde de foarte mulţi factori, inclusiv de condiţiile internaţionale. Eşecul privatizării nu poate însemna neapărat lichidarea combinatului, ci reluarea procesului, depinde cum va fi această etapă tranzitorie", a declarat Isărescu.

Zeci de miliarde de euro blocaţi în insolvenţă

Criza a pus pe butuci multe afaceri. Creditorii au de recuperat câteva zeci de miliarde de euro în contul firmelor intrate în insolvenţă, iar acest lucru se face foarte greu, întrucât toate părţile implicate sunt suficient de inflexibile încât să întârzie în mod prelungit procesul recuperării de creanţe. Pe biroul judecătorilor din România sunt mii de dosare de reorganizare ale unor firme intrate în insolvenţă, dintr-un total de aproximativ 25.000 de dosare pe rolul instanţelor, ceea ce demonstrează că majoritatea companiilor preferă falimentul. Alte zeci de mii de dosare sunt la Registrul Comerţului, cu firme spre radiere. Iar tendinţa este de creştere, acest an fiind estimat şi de bancheri ca un vârf al insolvenţelor.

NATIONAL

UDMR-istii anchetati pentru coruptie, pusi sub protectia Vaticanului!

Reduta UDMR rezista asalturilor anchetatorilor care instrumenteaza cazurile de coruptie in care sunt implicati membri ai acestui partid. Desi s-au facut si demersurile necesare pentru ca importanti lideri ai UDMR sa fie trimisi in judecata, lucrurile treneaza din nou. Iar deturnarea respectivelor dosare inapoi in sertarele anchetatorilor s-a facut in urma interventiilor directe ale unor importanti cardinali de la Vatican. Kelemen Hunor a vizitat Vaticanul, unde a fost primit intr-o audienta privata de unul dintre cei mai influenti prelati din conducerea Sfantului Scaun, cardinalul Gianfranco Ravasi. Iar intalnirea mediata de seful de cabinet al cardinalului, etnic maghiar din Transilvania, a avut drept scop informarea facuta de catre presedintele UDMR cu privire la anchetele abuzive la care ar fi supusi membrii partidului sau.

Mica sceneta cu Ponta si Basescu la CSAT

Premierul Victor Ponta si presedintele Traian Basescu s-au contrat de ochii lumii, ieri, in debutul sedintei CSAT. Informatia, trecuta sub tacere de Presedintie, a fost livrata presei de surse guvernamentale, semn ca Ponta este mai interesat decat Basescu sa "promoveze" conflictul Cotroceni-Victoria. Nervi intinsi la maximum, scandal, usi trantite, reprosuri privind distrugerea credibilitatii Romaniei. Aceasta era atmosfera din CSAT, potrivit surselor binevoitoare. In realitate, scandalul nu a fost scandal, usile nu s-au trantit, iar de reprosuri nu a fost loc, din moment ce Administratia Prezidentiala a precizat ca "strategia privind refacerea credibilitatii Romaniei" nu s-a discutat in CSAT. Cu alte cuvinte "plictiseala", ca sa-l citam pe ministrul Transporturilor, Ovidiu Silaghi, care a postat acest mesaj pe Facebook, chiar in timpul reuniunii.

MAI isi deschide "sifonarii" in structurile de Politie

Conducerea MAI a finalizat proiectul noului ordin privind regimul disciplinar al politistilor. Care aduce modificari pe cat de substantiale, pe atat de criticate de cei vizati de noile reglementari. Politistii care au aflat deja de ce li se pregateste, s-au aratat pur si simplu ingroziti de faptul ca sunt lasati la mana sefilor in ce priveste sanctionarea lor. Dar cel mai mult ii nelinisteste alin.2 din art. 29, care ii transforma practic in niste "sifoane". "Impotriva celor care formuleaza sesizari ori depun marturie sau contribuie, in orice fel, la lamurirea unor aspecte ale cercetarii prealabile, nu pot fi luate masuri disciplinare sau de alt gen". Astfel, este exonerat de orice fel de raspundere orice politist care isi toarna colegii.

PUTEREA

Insectarul partidelor

Alegerile parlamentare din acest an se anunţă a fi dificile: pe lângă partidele clasice româneşti au apărut o mulţime de partide-satelit şi competitori surpriză. Înghesuiala va fi foarte mare, astfel încât este nevoie de un mic ghid orientativ în hăţişul partidelor care vor să intre în Parlament în această iarnă. Toate partidele mari se confruntă cu probleme, dar nici noile apariţii pe firmament nu stau pe roze.

PUTEREA dezvăluie de două luni, DNA confirmă: Evazioniştii urmăreau înlocuirea lui Blejnar cu Sorin Florea

Ex-şeful ANAF Sorin Blejnar s-a prezentat din nou la DNA pentru ca procurorii să-i supună atenţiei rezultatele unei expertize financiar-contabile. La ieşirea din sediul anchetatorilor anticorupţie, Blejnar a făcut o declaraţie stupefiantă, nu prin subiectul ei, ci prin modul în care a punctat, în context, locul dispariţiei prietenului său infractor: "Codruţ Marta nu fuge de procurori, ci este posibil să fi fost răpit sau ucis. Era în România când a dispărut". Tot ieri, procurorii DNA au confirmat ceea ce scriem noi în PUTEREA de două luni:că evazioniştii cu produse petroliereau propus înlocuirea de la şefia ANAF a lui Sorin Blejnar cu ex-comisarul general-adjunct Sorin Florea. Între timp, "onorabilul domn" Blejnar bate regulat la uşa DNA, iar autosuspendatul pe trei ani din Garda Financiară, Sorin Florea Frumosu vânează cerbi prin fondul de vânătoare din Dâmboviţa, unde urşii ucid oameni, la foc cu foc.

Cardurile de credit au înlocuit creditele de consum

Cardurile de credit au devenit noul produs bancar preferat al românilor. Noua "vedetă" a instituţiilor de credit a intrat puternic pe piaţăde la începutul crizei economice. Dacăînainte de 2009, românii foloseau cardul de credit doar ocazional, pentru cumpărături importante şi de mare valoare, acum îl utilizeazăla cumpărăturile de zi cu zi. Pe fondul cererii în creştere, băncile ataşează tot mai multe facilităţi la cardurile de credit. De la servicii de genul "bani înapoi" pentru un anumit volum de cumpărături, la rate fără dobândă sau la plata în rate lunare a serviciilor medicale, cardurile de credit au devenit instrumente mult mai complexe decât cele prezente pe piaţă înainte de criză.

Banii lui DD sunt în contul unei firme-fantomă

Privatizarea Oltchim a început să capete accente melodramatice, cu răsturnări de situaţie şi personaje misterioase, exact ca într-o veritabilă telenovelă sud-americană. Deşi au prezentat-o ca pe o prinţesă ştirbă, cu datorii şi probleme multe, societatea vâlceană pare să aibă destui peţitori. O firmă necunoscută din Olanda anunţă că Dan Diaconescu are bani în bancă, suficient cât să plătească acţiunile Oltchim, iar Ştefan Vuza şi-a reconfirmat oferta pentru preluarea creanţelor Electrica.

ROMANIA LIBERA

Lista POLITICIENILOR care au ABSOLVIT Universitatea Bioterra, unde o diplomă se CUMPĂRA cu 1.000 de euro. Află de ce a mers Negoiţă la universitatea la care licenţa se ia pe şpagă.

Mediul universitar este zguduit de un nou scandal după ce mai mulţi profesori au fost acuzaţi de fals intelectual, iar alţii sunt bănuiţi de corupţie. Politicieni importanţi au terminat această universitate. Poliţiştii şi procurorii au făcut 19 percheziţii în Bucureşti, dintre care una domiciliară şi 18 la Universitatea Bioterra, precum şi alte trei în Olt, Drăgăşani şi Ilfov, într-un caz în care cadre didactice sunt cercetate pentru fapte de corupţie. În acest caz ar fi vizate cadre didactice de la Universitatea Bioterra care ar fi pretins bani de la studenţi pentru acordarea unor note mai mari la licenţă. Postul Realitate TV spune că o diplomă de licenţă se lua cu sume cupinse între 1.000 şi 3.000 euro.

STRATEGIE. CSAT a decis ca Executivul de la Bucureşti să prezinte un plan multianual de înzestrare a forţelor aeriene. România va înlocui MIG-ul. De ce a ales F-16

Forţele aeriene vor fi dotate cu avioane de luptă americane, aparatele F-16 care vor fi achiziţionate de statul român la mâna a doua urmând să înlocuiască vechile avioane Mig, de producţie sovietică. Decizia luată ieri de CSAT vine la capătul câtorva ani de ezitări şi după ce mai mulţi producători, inclusiv europeni, s-au arătat interesaţi să vândă României aparatele necesare refacerii flotei militare.

Cum pot angajaţii de la Oltchim să-şi facă singuri dreptate de Gheorghe Piperea

Credeţi că întreprinderile voastre, deşi falite, au şanse de supravieţuire? Ridicaţi-vă şi preluaţi-le. Construiţi societăţi-vehicul (Special Purpose Vehicle, SPV) care să preia întreprinderile de la acţionarii actuali şi de la managerii incompetenţi sau frauduloşi care le-au falimentat. Nu vă lăsaţi convinşi de diverşi mesia de buzunar; vă puteţi descurca şi singuri. Dacă puteţi convinge creditorii să încaseze de la voi, pentru creanţele lor, 10 lei în loc de 100, faceţi rost din contribuţii proprii de 2 lei, împrumutaţi-vă la bănci 8 lei (punând ipotecă asupra acţiunilor la noua societate) sau găsiţi fonduri partenere care să vă pună la dispoziţie aceşti 8 lei; cu cei 10 lei adunaţi, cumpăraţi activele bune şi afacerea de la actuala societate. De aici, din acest preţ, se vor îndestula, în parte, creditorii. Faceţi ca restul activelor rele şi datoriile să rămână în actuala societate. Iar aceste active şi datorii vor fi lichidate prin faliment.

ZIARUL FINANCIAR

Dacia va fi vârful de lance pentru cucerirea pieţei africane. Uzina de la Mioveni va produce la capacitate maximă şi în următorii ani

Dacia a venit în cadrul Salonului Auto de la Paris cu trei modele noi, şi anume noile generaţii de Logan, Sandero şi Sandero Stepway, fiind pentru prima dată în cadrul unui salon internaţional în care fracezii decid ca marca românească să vină cu cel mai mare număr de noutăţi. Mai mult, cele trei noi modele au fost prezentate alături de Lodgy, Dokker şi Dokker Van, lansate în prima parte a anului, astfel că Dacia s-a prezentat la Paris drept marca europeană cu cea mai tânără gamă, cel mai "vechi" model fiind SUV-ul Duster, lansat în 2010 la Geneva. Standul Dacia a fost încă de la primele ore urmărit de presa franceză, canalul TF2 prezentând încă de la ora şase dimineaţa imagini cu modelele expuse, Dacia fiind cea de-a doua marcă prezentată după Peugeot.

Guvernatorul BNR, primul oficial care recunoaşte public eşecul privatizării Oltchim

Guvernatorul BNR a declarat că un eşec al privatizării Oltchim nu va da un semn bun pentru investitori şi a amintit că FMI nu a impus drept criteriu finalizarea vânzării combinatului, ci demararea procesului, mai ales că mediul economic extern nu este favorabil. Întrebat dacă un eşec al procesului actual de vânzare a acţiunilor ar putea duce automat la declanşarea lichidării combinatului Oltchim, potrivit înţelegerii cu FMI, Isărescu a răspuns că, din punctul lui de vedere, este posibilă şi reluarea procesului de privatizare.

Rompetrol are carburanţi pentru 350 de benzinării noi după ce a extins Petromidia

Rompetrol, al doilea cel mai mare jucător din piaţa petrolieră locală, controlat de compania kazahă de stat KazMunaiGaz, vrea ca în următorii cinci ani de zile să deschidă 350 de noi puncte de alimentare în regiunea Mării Negre, 150 dintre acestea urmând să fie în România. Planul de extindere vine în contextul în care Rompetrol a finalizat recent un program de investiţii de 380 de milioane de dolari în creşterea capacităţii de rafinare de la Petromidia de la 3,5 la 5 milioane de tone.

AFI investeşte 25 mil. euro în al doilea imobil de birouri din Bucureşti

Compania israeliană AFI Europe, proprietarul mallului AFI Palace Cotroceni din Bucureşti, va începe o investiţie de 25 mil. euro în cea de-a doua clădire de birouri a parcului de afaceri AFI Business Park, dezvoltat pe terenurile din jurul mallului situat în zona Politehnică. Israelienii de-abia au finalizat prima clădire, cu o suprafaţă închiriabilă de 11.000 de metri pătraţi, că au şi decis să înceapă lucrările la un nou imobil, mizând în primul rând pe apetitul de investiţii al companiilor din industria IT. De altfel, jumătate din prima clădire este închiriată către două companii IT (Endava şi Microchip) şi către producătorul de echipamente petroliere Cameron.

Ieşirea din zona euro ar putea fi până la urmă o opţiune pentru Germania, nu pentru Grecia

Discuţii privind ieşirea Greciei din zona euro şi consecinţele acestui lucru sunt la ordinea zilei. Jurnalistul Martin Wolf, şeful comentatorilor de la Financial Times, introduce însă ideea că ar fi mai bine pentru toată lumea dacă Germania ar fi cea care să renunţe la moneda unică. Wolf citează două studii care arată că de la adoptarea euro Ger­mania a urmărit o strategie mercantilistă costisitoare în dezavantajul populaţiei şi al productivităţii economiei. În timp ce Germania acumula creanţe la ţări cu probleme din zona euro, veniturile personale disponibile şi consumul germanilor au avut un avans limitat după 1998, iar productivitatea a crescut mai puţin decât în Marea Britanie sau Statele Unite în perioada 1999-2011.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb