REVISTA PRESEI 29.09.2016

Willy Homner
Ziarul BURSA #Revista Presei / 29 septembrie 2016

ADEVARUL

Doctoratul lui Kövesi. Pe cine îngroapă autodenunţul lui Ghiţă

Autodenunţul lui Sebastian Ghiţă în cazul muşamalizării presupusului plagiat al Laurei Codruţa Kövesi este mai mult o lovitură de imagine pregătită în detaliu, afirmă analiştii. Cert este că deputatul nu riscă nicio sancţiune penală în cazul în care se va adeveri ce a scris în autodenunţ. Toţi ceilalţi însă, da. Asta pentru că legea îl exonerează de orice culpă pe denunţător dacă a sesizat faptele înainte de începerea urmăririi penale. Mai mult, Sebastian Ghiţă şi-a atins un prim obiectiv: cel de imagine, susţin analiştii. În autodenunţul său, adresat procurorului general, Sebastian Ghiţă susţine că are dovezi că experţii din Comisia Tehnică a Consiliului Naţional de Etică (CNE) nu s-au întrunit niciodată în cazul tezei de doctorat a Laurei Codruţa Kövesi. El a precizat că persoanele alături de care a contribuit la falsificarea raportului au avut legătură cu Ministerul Educaţiei, iar documentul a fost "scris în Guvernul României".

Păcatele "Buldogului", omul care a stat de-a dreapta "tatălui" Băsescu

L-a condus pe Traian Băsescu pe culmile succesului, după care l-a abandonat şi a ales să intre în horă alături de liberali. Vasile Blaga (60 de ani) pare să-şi încheie cariera politică într-un mod cu totul neaşteptat. Ajuns din nou în faţa procurorilor anticorupţie, parlamentarul a ieşit, miercuri, pe uşa DNA Ploieşti ca suspect, fiind pus sub control judiciar pentru trafic de influenţă. Vasile Blaga a fost pus sub control judiciar de către procurorii DNA Ploieşti, pentru trafic de influenţă, în acest dosar fiind urmăriţi penal şi fostul primar din Piatra Neamţ Gheorghe Ştefan şi omul de afaceri Horaţiu Bruno Berdilă. Potrivit procurorilor anticorupţie, în perioada 2011-2012, Blaga a primit în trei rânduri, prin interpus, suma totală de 200.000 euro, precum şi 500.000 euro de la Pinalti. Liderul PNL şi-a anunţat demisia din fruntea partidului.

Statele Unite trimit noi trupe in Irak pentru "bătălia finală" împotriva ISIS

Statele Unite vor trimite, la cererea Bagdadului, mai mulţi soldaţi in Irak in vederea bătăliei pentru recucerirea Mosulului, ultimul mare bastion al Statului Islamic in aceasta tara, a anunţat miercuri seara un înalt responsabil american. Este vorba despre 500 (potrivit CNN) sau chiar 600 de militari (potrivit NBC) care vor ajuta forţele irakiene. "In urma unei consultări cu guvernul irakian, SUA sunt pregătite să trimită forte militare suplimentare pentru a-i antrena si consilia pe irakieni in momentul in care pregătirea pentru campania de la Mosul s-a intensificat", a declarat responsabilul american, potrivit Agerpres.

Dragnea şi Dîncu au împărţit 5,7 miliarde de lei după criteriul "al cui primar eşti"

În ultimii patru ani, Ministerul Dezvoltării, condus de Liviu Dragnea şi Vasile Dâncu, a alocat nu mai puţin de 5,7 miliarde de lei din Programul Naţional de Dezvoltare Locală fără absolut nicio justificare obiectivă, ci doar în baza clientelismului de partid, arată un raport ExpertForum. Această este doar o sumă estimativă, pentru că nu există statistici oficiale. E foarte probabil ca cifrele reale să fie şi mai mari. Pe scurt, raportul EFOR, prezentat ieri de Septimius Pârvu, arată două concluzii alarmante: pe de o parte, banii sunt alocaţi de minister în mod discreţionar, în funcţie de afinităţile politice şi nicidecum de necesităţile reale de dezvoltare ale localităţilor. Pe de altă parte, banii, odată ajunşi în teritoriu, intră pe mâna firmelor de partid în urma unor licitaţii netransparente, sau chiar prin încredinţare directă.

Afacerea Black Cube

Black Cube a încheiat două contracte distincte în România, unul în martie 2015 avându-l drept beneficiar pe omul de afaceri Dan Adamescu iar al doilea în februarie 2016, cu fostul ofiţer SRI Daniel Dragomir, arată HotNews. În valoare de 600.000 de lire, contractul cu Dan Adamescu ar fi avut că obiectiv determinarea DNA de a-şi retrage acuzaţiile în acest dosar, au explicat pentru HotNews.ro sursele citate. Black Cube urma să deruleze o întreagă campanie în acest scop şi lansarea unor mesaje, cum ar fi "DNA distruge investitorii străini", "DNA a acţionat în cazul Adamescu la comandă lui Ponta" sau că procurorii anticorupţie sunt antisemiţi. La fiecare trei luni, firma israeliană realiza un raport cu acţiunile derulate.

România, ţară de lumea a treia

România stă mai prost decât Rwanda, India sau Vietnam într-un top mondial ale competitivităţii, în vreme ce la sănătate şi la învăţământ suntem depăşiţi de mai multe state africane sau asiatice. România a coborât nouă poziţii în topul mondial al competitivităţii, clasându-se pe locul 62 din 138 de state, conform clasamentului întocmit de către Forumul Economic Mondial (WEF), ţara noastră fiind trasă în jos de infrastructură, educaţie, sănătate şi administraţie. În cadrul datelor defalcate, România ocupă locul 105 în privinţa infrastructurii de transport, sub ţări ca Tanzania (104), Cambodgia (102), Ghana (101). In cazul calităţii sistemului de învăţământ, România este depăşită de către aproape întreaga planetă, ţara noastră fiind pe locul 121 din 138. În acest caz, sistemul nostru de învăţământ este mai slab decât cele din Gabon (116) sau Congo (113).

România, cea mai mare rată a emigraţiei din Europa

România are a doua cea mai mare creştere a diasporei unei ţări, după Siria, stat care însă se confruntă cu un război devastator. Potrivit unui raport al ONU privind migraţia pe mapamond, 3,4 milioane de români locuiesc în altă ţară. Experţii spun că migraţia va continua, iar pentru încetinirea acestui fenomen nu sunt soluţii imediate. Oficial, România este pe locul patru în Europa la numărul de cetăţeni care trăiesc în afară ţării, şi pe locul 20 la nivel mondial. Avem peste 3,4 milioane de români plecaţi la muncă în străinătate, ori stabiliţi definitiv acolo cu tot cu familii. Tara noastră a înregistrat o creştere a migraţiei de 7,3% pe an, în timp ce pe primul loc este Siria cu 13,1% , iar pe locul trei Polonia, cu 5,1%.

Ruşii îl ajută pe Bashar al-Assad să preia controlul aşa-numitei "Sirii utile" şi abia apoi vor negocia în forţă

În Siria, trupele guvernamentale şi aliaţii lor au lansat o ofensivă asupra unor cartiere din oraşul Alep controlate de opoziţie. Agenţia Reuters vorbeşte despre cea mai mare operaţiune terestră de la începutul acţiunilor militare ale regimului preşedintelui Bashar al Assad care a pus capăt armistiţiului. Ruşii şi sirienii vor să preia controlul asupra aşa-numitei "Sirii utile" şi doar după aceea să negocieze cu opoziţia.

Cum încearcă Deutsche Bank să dezarmorseze bomba cu ceas care riscă să destabilizeze Europa

Deutsche Bank, care se află în situaţia marilor bănci americane de investiţii, înainte de criza din anul 2008, a anunţat miercuri că vinde divizia britanică de asigurări de viaţă Abbey Life, către Phoenix Group Holdings, pentru 935 de milioane de lire sterline (1,22 miliarde dolari), într-un acord care îmbunătăţeşte capitalul celei mai mari bănci germane. Banca germană are un volum incredibil de produse derivate în portofoliu. Este vorba despre derivate de 72.000 miliarde euro. Produsul intern brut al Germaniei este de 3.000 miliarde euro, iar PIB-ul întregii Uniuni Europene este de 16.000 miliarde euro. Deutsche Bank se află într-o situaţie mai dificilă decât Lehman Brothers, banca americană care a căzut prima în anul 2008 şi a declanşat domino-ul bancar american.

BANCHERUL

Comitetul National de Supraveghere Macro prudenţială nu se poate înfiinţa din cauza unei legi confuze, susţinută de BNR

O lege confuză, susţinută de BNR, a împiedicat Romănia sa înfiinţeze un Comitet National de Supraveghere Macro prudenţială (CNSM), la recomandarea Comitetului European pentru Risc Sistemic (CERS), cu misiunea de a veghea la evitarea unor derapaje, precum deficitele mari de cont curent si bugetar, care ar putea duce la apariţia unei noi crize economice. Legea avea o hiba atât de mare încât sarea in ochii tuturor, permiţând astfel să fie exploatata de "haterii" BNR, care au acuzat banca naţionala că-si acordă super-puteri si se transformă intr-un super-guvern. Mai exact, legea spunea ca CNSM adopta nişte masuri care "trebuie sa fie adoptate de către guvern", ceea ce încalcă, flagrant, principul separării puterilor in stat, consfinţit atât de Constituţia României, cât si de constituţiile altor tări europene.

CURENTUL

Guvernul a aprobat creşterea cuantumului plăţii gărzilor cadrelor medicale

Guvernul a aprobat în şedinţa de miercuri o hotărâre prin care se permite majorarea cuantumului plăţii gărzilor efectuate de cadrele medicale, a anunţat purtătorul de cuvânt al Guvernului Liviu Iolu. "A fost aprobată o hotărâre de guvern la propunerea Ministerului Sănătăţii pentru plata gărzilor. Astfel, începând cu 1 octombrie, plata gărzilor făcute de cadrele medicale va putea majorată, aşa cum a stabilit deja Guvernul prin ordonanţă de urgenţă. Astăzi au fost luate măsurile legislative necesare pentru operaţionalizarea plăţii gărzilor cadrelor medicale la nivelul majorat, prin adoptarea unei hotărâri de guvern. Vor fi creşteri de la 65% la 100% ale cuantumului de plată a gărzilor cadrelor medicale", a afirmat purtătorul de cuvânt al Guvernului, într-un briefing la Palatul Victoria.

Scandal politic: o coafeză a fost numită şefă de spital

In oraşul Hârşova din judeţul Constanţa un scandal monstru a izbucnit între viceprimarul liberal şi primarul membru ALDE pentru că cel din urmă că a numit pe postul de manager al spitalului o coafeză, iar pe cel de administrator al creşei, o ospătariţă. Viorel Ionescu, primarul ales din partea ALDE, susţine însă că prima are studii de specialitate, iar cea de-a doua a promovat un concurs. "Am văzut că este economist şi mai are un master, dar ea la Hârşova are profesia de hair-stylist. Are un coafor în curtea socrilor şi acolo îşi desfăşoară activitatea. Soţul acesteia este unul dintre cele mai activi în campanie, iar ulterior a fost trimis la PNL de către domnul Ionescu în noul Birou Politic de la Hârşova, în urma unor dispute mai vechi", a declarat, pentru reporterntv.ro, viceprimarul Ionel Dia.

CURIERUL NATIONAL

Românii, mai puţin punctuali cu plata datoriilor

Un studiu difuzat ieri de EOS KSI privind comportamentele de plată ale românilor în acest an arată că punctualitatea plăţilor efectuate de români a scăzut uşor în 2016, de la 75% în 2015 la 73%. Acest lucru este explicat prin faptul că termenele de plată acordate de companii sunt mai mari, ceea ce "elimină sentimentul urgenţei, iar clienţii uită de plata facturilor". Georg Kovacs, director general al companiei EOS KSI România: Nivelul creanţelor nerecuperabile - de 4% - are un impact negativ asupra economiei României. Valoarea este aproape la fel de mare ca în Grecia (5%), unde ştim că există instabilitate economică

Deutsche Bank, într-o criză majoră

Deutsche Bank se confruntă cu întrebări privind capacitatea sa de a-şi permite amenda de 14 miliarde de dolari aplicată de Departamentul de Justiţie al Statelor Unite pentru modul în care a vândut obligaţiuni ipotecare în urmă cu un deceniu, scrie The Guardian, citată de hotnews.ro. Acţiunile celei mai mari bănci germane au ajuns aproape de minimele ultimilor 30 de ani şi se tranzacţionează la nivelul de doar circa 10 euro, ceea ce arată îngrijorările investitorilor că Deutsche Bank va fi nevoită să-şi mărească rezervele cu bani de la acţionari. Aceştia se întreabă dacă banca nu ar fi trebuit să ia măsuri mai devreme pentru a-şi păstra sănătatea financiară şi dacă guvernul german va interveni pentru a preveni un colaps.

Din lipsă de fonduri, 20.000 de refugiaţi ar putea fi lăsaţi să circule liber pe teritoriul Italiei

Fonduri pentru întreţinerea migranţilor nu mai sunt, unele asociaţii nemaifiind sponzorizate de şase luni. Acestea au anunţat că, în câteva săptămâni, vor fi nevoite să-şi suspende în totalitate serviciile. Ca rezultat, relatează biroul ziarului "Les Echos" din Roma, circa 20.000 de solicitanţi de azil ar putea părăsi centrele de primire şi lăsaţi să circule liber pe tot teritoriul Italiei. Se va crea, astfel, o situaţie cu implicaţii serioase asupra ordinii publice, a avertizat Ministerul italian de Interne. Vor rămâne cei 20.000 de migranţi doar pe teritoriul Italiei? De la începutul acestui an, pe coastele italiene au debarcat 131.974 de migranţi. Dacă fiecare migrant costă între 25 şi 45 euro pe zi, factura anului 2016 se va ridica la 1 miliard de euro, ce se adaugă la alte 210 milioane de euro datorii de anul trecut.

Clădirile de birouri moderne din marile oraşe din ţară găzduiesc peste 275.000 de angajaţi

Bucureştiul este de departe liderul spaţiilor de birouri moderne, cu o "populaţie" de peste 216.600 de angajaţi. DTZ Echinox: Până la finalul anului, numărul de angajaţi din oraşele analizate va atinge aproximativ 300.000. În provincie, Cluj-Napoca, Timişoara, Iaşi şi Braşov au cele mai multe spaţii de birouri moderne.

Mega Image deschide un nou magazin în Capitală

Retailerul Mega Image, parte a grupului Delhaize, a anunţat deschiderea unui nou magazin Shop&Go în Bucureşti, reţeaua de magazine naţională ajungând, astfel, la 488 de locaţii, potrivit unui comunicat remis redacţiei. Astfel, începând cu data de 27 septembrie 2016, noul Shop&Go Iancului 57 a fost deschis în Bucureşti, sector 2, Şos. Iancului, nr. 57. Suprafaţa totală de vânzare a noului Shop&Go este de aproximativ 80 metri pătraţi. Fondat în 1995, Mega Image este cel mai mare lanţ de supermarketuri din România, cu o reţea ce cuprinde în prezent 488 de magazine în Bucureşti, Constanţa, Ploieşti, Braşov, Târgovişte şi alte oraşe din ţară.

EVENIMENTUL ZILEI

Misterul planează încă în dosarul Black Cube

Clienţii din România ai companiei private de securitate Black Cube - angajată în scopul de a o discredita pe şefa DNA Laura Codruţa Kovesi - ar fi patronul România Liberă Dan Adamescu şi fostul ofiţer SRI Daniel Dragomir. Ambii vizaţi de dosare penale deschise pe numele lor de către procurorii anticorupţie. Potrivit unor surse apropiate anchetei citate de HotNews. ro, primul contract cu Black Cube ar fi fost încheiat în martie 2015 de Dan Adamescu, la o lună după ce patronul România Liberă (RL)fusese condamnat de prima instanţă la 4 ani şi 4 luni de închisoare pentru că ar fi mituit judecători la Tribunalul Bucureşti în schimbul unor soluţii favorabile în litigiile pe care firmele sale le aveau pe rol.

Iulian Dascălu, în cursă pentru titlul de rege al birourilor

Antreprenorul ieşean Iulian Dascălu este printre primii investitori imobiliari care a testat piaţa de clădiri de birouri din oraşele secundare ale ţării, iar în ultimul an şi-a concentrat atenţia spre extinderea agresivă a portofoliului său de pe acest segment. In luna mai a acestui an, Dascălu a inaugurat cea de-a cincea clădire de birouri din cadrul ansamblului Palas Iaşi. Ca şi în cazul dezvoltărilor de retail, el abordează o strategie precaută şi în acest domeniu şi nu construieşte decât la comandă. Spre exemplu, clădirea cu numărul cinci din Palas Iaşi a fost proiectată special pentru divizia de soluţii integrate a băncii Unicredit, care a ocupat aproape integral imobilul. În această toamnă, antreprenorul aşteaptă finalizarea celei de-a şasea clădiri de birouri din Iaşi, cu o suprafaţă de 15.000 mp, care deja este ocupată în totalitate.

Poliţia cumpără maşini de 1 milion de euro

Conducerea Inspectoratului General al Poliţiei Române organizează o licitaţie, acord-cadru, pentu achiziţia de autovehicule de patrulare, potrivit unui anunt de participare postat de IGPR pe sistemul electronic de achizitii publice (SEAP). Valoarea estimată a acordului cadru este de aproximativ 4,31 milioane lei, fără TVA, iar durata acestuia este de patru luni. IGPR organizează licitaţie electronică, criteriul de atribuire este preţul cel mai scăzut şi termenul limita pentru depunerea cererilor de documente sau pentru acces la documente este 21 octombrie.

China este JOKERUL care ar putea ANULA orice mişcare a OPEC

Profitând de scăderea bruscă a preţului petrolului, China a accelerat în mod agresiv în ultimii ani acumularea de rezerve de ţiţei strategice, fapt care îi conferă un rol în ce priveşte creşterea preţurilor, spun experţi în domeniul energetic. "Indiferent de ceea ce se întâmplă pe partea ofertei, există acest Joker, acest as în manecă a rezervelor de petrol strategice", a declarat Jodie Gunzberg, directorul global pe active şi mărfuri la S&P Dow Jones Indices, în cadrul unui eveniment desfăşurat marţi la Londra. "În cazul în care OPEC îngheaţă producţia şi încearcă să ducă preţul înapoi sus, China ar putea alege să nu cumpere petrol la preţ mare şi să-şi folosească doar rezervele sale", a adăugat ea. "Sau chiar mai dramatic, China ar putea începe ea însăşi să exporte, aşa cum a făcut şi cu alte mărfuri."

Liderul de la CASA ALBĂ, UMILIT în Senatul american!

Senatul american a respins miercuri cu o largă majoritate veto-ul preşedintelui Barack Obama, cu privire la legea care permite supravieţuitorilor şi familiilor victimelor atacurilor teroriste din 11 septembrie 2001 să acţioneze în judecată Arabia Saudită, informează Agerpres. Camera Reprezentanţilor urmează să se pronunţe prin vot asupra acestei probleme, iar în cazul în care două treimi dintre membrii Camerei vor vota în favoarea legii Justice Against Sponsors of Terrorism Act' (Justiţie împotriva sponsorilor terorismului), atunci ar fi pentru prima dată când preşedintele Obama îşi va vedea anulat un veto asupra unei legi. Preşedintele american a recurs la acest veto, în idee de a bloca aplicarea legii respective, în baza căreia supravieţuitorii şi familiile victimelor atacurilor de 11 septembrie ar avea dreptul să acţioneze în instanţă Arabia Saudită.

JURNALUL NATIONAL

Medicul Alis Grasu la Sinteza Zilei: Domnul Gyuri Pascu nu a dorit să meargă la spital

Medicul Alis Grasu, managerul Serviciului de Ambulanţă Bucureşti-Ilfov, a fost invitată la "Sinteza Zilei" pentru a lămuri ce s-a întâmplat în noaptea în care a murit Ioan Gyuri Pascu. Potrivit unor informaţii apărute miercuri, ambulanţa a fost solicitată la domiciliul artistului cu ceva mai mult de o oră înainte de a muri, iar medicul care l-a consultat l-a diagnosticat cu un atac de panică. Au apărut voci care contestă profesionalismul medicului şi care vorbesc despre posibile acuzaţii de malpraxis. De asemenea, a fost lansată o anchetă internă la ambulanţă, precum şi o investigaţie a Ministerului Sănătăţii. Alis Grasu a explicat că medicul care l-a consultat pe Gyuri Pascu nu a avut niciun indiciu şi nici nu i s-a spus despre antecedentele cardiace ale pacientului.

Motoc: Achiziţia de F-16, o investiţie majoră în creşterea capacităţii de apărare a României

Ministrul Apărării Naţionale, Mihnea Motoc, a declarat, joi, la baza militară Monte Real din Portugalia, că achiziţia avioanelor F-16 reprezintă pentru România o investiţie majoră în creşterea capacităţii sale de apărare. "Azi e cu adevărat o zi istorică pentru România şi Forţele Aeriene Române. Azi consemnăm de fapt o investiţie majoră în creşterea capacităţii de apărare a României şi intrăm mai profund în miezul a ceea ce numim solidaritate aliată", a afirmat Motoc. El a subliniat că cele 12 avioane cumpărate de România reprezintă doar o primă etapă, urmând achiziţia şi operaţionalizarea celei de-a doua escadrile, care "va întregi procesul de realizare a unei capabilităţi robuste şi relevante pentru România, dar şi pentru regiunea sa".

OPEC îşi va reduce producţia cu 750.000 de barili pe zi

Organizaţia Ţărilor Exportatoare de Petrol (OPEC) a accepta să îşi reducă producţia de ţiţei cu 750.000 de barili pe zi, a informat miercuri agenţia Bloomberg News, citând un membru al unei delegaţii sub protecţia anonimatului, transmite AFP. Potrivit agenţiei, membrii OPEC, care furnizează aproximativ 40% din oferta mondială de petrol, au convenit să îşi reducă producţia la 32,5 milioane de barili pe zi, cu 750.000 de barili sub producţia din luna august. O reuniune neoficială a OPEC a început miercuri la Alger pentru a discuta despre o eventuală îngheţare a producţiei cartelului, în speranţa de a face să crească cursul petrolului.

Din 2021 vom urca din metrou direct în avion

Ministerul Transporturilor a publicat pe site-ul său proiectul de Hotărâre de Guvern privind aprobarea indicatorilor tehnico-economici pentru proiectul "Legătura reţelei de metrou cu Aeroportul Internaţional Henri Coandă - Otopeni (Magistrala 6, 1 Mai - Otopeni)" şi aprobarea declanşării procedurii de expropriere a imobilelor situate pe amplasamentul lucrării de utilitate publică.Indicatorii revizuiţi ai Magistralei 6 de metrou prevăd o lungime totală de 14,2 km, 12 staţii, o capacitate maximă de transport de 50.000 călători/(oră şi sens) şi o viteză comercială de 36 km/h. Circa 100.000 de persoane zilnic, care vor fi pasageri ai noii linii de metrou la punerea în funcţiune, estimată pentru anul 2021.

NATIONAL

MRU era "sifonul" lui Băse!

După cum reiese din informaţiile intrate in posesia National, orgoliosul Mihai Răzvan Ungureanu si-a readus aminte că, totuşi, Traian Băsescu l-a pus premier si a acceptat o alianţa "contra naturii" cu fostul şef al statului. Noua alianţă nu a putut trece neobservată. In scurt timp, Traian Băsescu s-a trezit cu familia destructurată, iar Mihai Răzvan Ungureanu rămas fără şefia SIE, pus la dispoziţie si gata pregătit să "joace volei" la ieşirea de la viitoarele audieri ale procurorilor anticorupţie. Numai ca, deşi Laura Codruţa Kovesi a câştigat astfel o importanta bătălie, iată că imediat s-a demonstrat ca războiul încă se dispută, fiind unul lung si de uzură. Mai ales dacă, înainte de reţinerea agenţilor israelieni de sacrificiu, cei de la Black Cube apucaseră deja să-si facă treaba, după cum se susţine tot mai intens prin sistem.

Dosarul Blaga, "şablon" pentru mecanismul de corupţie al partidelor!

Mulţi au deschis probabil şampaniile, nevenindu-le sa creadă ca Vasile Blaga, poate cel mai pregnant exponent al unei întregi clase politice de "combinagii" a fost făcut ca la carte de către procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie. Iar de aceasta data cel puţin, deşi se obişnuise deja cu statutul de "martor" in alte dosare, "Buldogul" nu mai are cum să scape. Pentru că, uite că atunci când vrea, DNA-ul poate să facă si nişte dosare "beton", la care nu mai este nimic de comentat. Iar prin expunerea etapelor concrete prin care se incasa un comision de zece la suta din contractele cu dedicaţii, oamenii Laurei Codruţa Kovesi nu au făcut doar să descrie si sa probeze totodată circuitul spăgii in cazul Blaga -PDL, dar si-au realizat astfel un veritabil "şablon", care poate fi folosit la destructurarea "cuiburilor" de influentă din orice alt partid.

Metroul spre Otopeni baga milioane in conturile baştanilor

Ca să poată fi realizata Magistrala 6 de metrou, care va ajunge la aeroportul Otopeni, statul va trebui să exproprieze terenuri de aproape 58.000 de metri pătraţi. Proprietarii, particulari, si mai ales mari companii, vor primi 26,5 milioane de euro de la stat. Cu alte cuvinte, metroul ii super îmbogăţeşte pe baştanii din nordul Capitalei. Astfel, noua magistrala, care se spune ca va fi gata in 2021, va aduce beneficii grase mai multor multinaţionale, dar si unor companii locale cum ar fi Romexpo, care va incasa 9,6 milioane de euro, pentru a ceda 14.000 de metri pătraţi de teren. Alţi 3.000 de metri pătraţi vor ceda si Hyundai Romania, Auto Rom si BRD, care vor împărţi 2,7 milioane de euro. Vor mai fi expropriaţi si Luxten, Automobile Bavaria sau Honda Trading, si câteva persoane fizice.

PUTEREA

Vasile Blaga e istorie. Variantele de conducere a PNL

Este interesant este ce se va întâmpla la vârful PNL în următoarele zile - respectiv, la sfârşitul săptămânii, când se întruneşte conducerea formaţiunii. Jumătatea "arhi-liberală" vrea să profite şi să impună o conducere monocefală, în persoana Alinei Gorghiu sau, cine ştie, a unui liberal mai performant, precum Ilie Bolojan, nume de care s-a vorbit şi după alegerile locale, când PNL a pierdut, la scor, Capitala. Jumătatea "neo-liberală" (foştii pedelişti) vor înlocuitor pentru Blaga. Iar numele vehiculate sunt Cătălin Predoiu sau Gheorghe Falcă, primarul Aradului, finul lui Traian Băsescu. Se mai vehiculează numele lui Adriana Săftoiu, purtătoarea de cuvânt a formaţiunii, fost consilier prezidenţial al lui Traian Băsescu, dar chiar şi al fostului premier Emil Boc, primarul Clujului şi fost premier-pupil al lui Traian Băsescu. Mai puţin probabilă este varianta organizării unui congres extraordinar, în vederea numirii unei noi conduceri.

Prof. Univ. Dr. Ing. Dorin Isoc: E plagiat multiplu la Kövesi

Asociaţia Grupul pentru Reformă şi Alternativă Universitară (GRAUR), din Cluj Napoca, a emis un comunicat de presă prin care "confirmă" că procurorul şef al DNA a plagiat în lucrarea sa de doctorat. Preşedintele GRAUR, dr. ing. Dorin Isoc, profesor la Universitatea Tehnică din Cluj Napoca, declară, pentru PUTEREA, că au fost analizate documentele publicate în anul 2012, de Grupul de Investigaţii Politice, condus de Mugur Ciuvică (fost politician, consilier al preşedintelui Emil Constantinescu, actualmente invitat permanent la Antena 3). "Noi am efectuat proba de veritate şi se confirmă că aceste documente se referă la un plagiat multiplu", susţine Isoc.

ROMANIA LIBERA

Corupţie în securitate în Franţa

Fostul director central al serviciului francez de informaţii interne, Bernard Squarcini, un apropiat al lui Nicolas Sarkozy, a fost pus sub acuzare miercuri la Paris în special pentru trafic de influenţă şi deturnare de fonduri publice, în cadrul unei anchete asupra activităţilor sale după trecerea în sectorul privat, au făcut cunoscut surse judiciare, potrivit AFP, preluată de Agerpres. Bernard Squarcini, în vârstă de 60 de ani, a fost de asemenea inculpat pentru mai multe capete de acuzare, printre care fals intelectual şi ascunderea încălcării confidenţialităţii investigaţiilor, a precizat sursa. El a fost plasat luni în arest preventiv, ca şi fostul numărul unu al poliţiei judiciare din Paris, Christian Flaesch, 58 de ani, care a fost însă eliberat marţi seară.

SUA acuză Rusia de doborârea avionului de linie al companiei Malaysia Airlines, vara trecută, în Ucraina

Statele Unite au declarat, miercuri, că primele rezultate ale anchetei asupra rachetei care a doborât zborul MH17 al companiei Malaysia Airlines în iulie 2014, în estul Ucrainei, confirmă bănuielile americane legate de o implicare rusă, transmite AFP, preluată de Agerpres. Această rachetă a fost adusă din Rusia în zona de conflict, a afirmat miercuri Parchetul olandez, subliniind că a identificat circa o sută de persoane care ar putea fi "jucat un rol activ" în tragedia soldată cu 298 de morţi la 17 iulie 2014. "Concluziile provizorii confirmă declaraţia făcută de secretarul de stat John Kerry în zilele care au urmat tragediei, potrivit căruia zborul MH17 a fost doborât de o rachetă sol-aer de tip Buk trasă de pe teritoriul controlat de separatişti proruşi, în estul Ucrainei", a afirmat purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat, John Kirby. Nu există "nicio îndoială" cu privire la aceste rezultate, a insistat purtătorul de cuvânt.

ZIARUL FINANCIAR

Topul celor mai mari 10 companii intrate în insolvenţă în ultimii cinci ani

Aceste companii au avut afaceri cumulate de 8,5 miliarde de lei, respectiv 10% din tot businessul în insolvenţă, şi 12.600 de salariaţi în anul de dinaintea intrării în incapacitate de plată. Topul celor mai mari ze­ce companii intrate în insolvenţă în perioada 2011-2015 este con­dus de producătorul de energie Hidroelectrica, urmat de gru­pul industrial Roment şi de combinatul chimic Oltchim. Dintre cele zece companii aflate în clasament, trei sunt deja în faliment, iar una este radiată, astfel că aproape 5.000 de locuri de muncă au dispărut din economie. O singură companie, respectiv Hidroelectrica, a reuşit să iasă din incapacitate de plată, potrivit unui raport al companiei de consultanţă Coface.

10.000 de lei investiţi acum un an în argint ar fi adus 3.000 de lei în plus

Un investitor care ar fi plasat o sumă de 10.000 lei acum trei ani pentru a urmări evoluţia indicelui BET, referinţa bursei de la Bucureşti, ar fi obţinut un randament de 14,62%, ceea ce înseamnă un câştig de 1.462 lei. În acelaşi interval de timp (septembrie 2013-septembrie 2016), indicele paneuropean Stoxx 600, care urmăreşte cele mai importante 600 de companii de pe continent, s-a apreciat cu 9,58%. Pe de altă parte, bursa americană a crescut cu peste 27% în trei ani, un investitor care ar fi mizat pe un instrument financiar care ar fi urmărit cele 504 companii ale indicelui S & P 500, referinţa bursei americane, ar fi încasat un profit de 2.767 lei.

Iarna sistemului energetic: "Ne-am bătut joc de o moştenire foarte valoroasă"

Azi, la ora 14:30, cine doreşte poate să cumpere fier vechi de la Regia Autonomă pentru Activităţi Nucleare (RAAN), companie în faliment, pornind de la 0,52 lei pe kilogram. Acum o săptămână, licitaţia pornea de la 0,63 lei pe kilogram, aşă că preţul de azi este un "chilipir" pentru ultimele bucăţi din ceea ce a fost unicul producător de apă-grea, componentă cheie a lanţului nuclear, din Europa. În timp ce Ministerul Energiei îndeamnă pe Facebook "să nu disperăm", sistemul cedează pe la toate încheieturile în prag de iarnă. CE Hunedoara este în insolvenţă, iar CE Oltenia în­cear­că să nu ajungă acolo. Împreună asigură peste 30% din pro­ducţia de energie. RADET şi Elcen vor să intre în tandem în in­sol­venţă, iar Compania Naţională a Uraniului şi-a întrerupt pro­duc­ţia după ce reactoarele de la Cernavodă au trecut pe com­bus­tibil canadian. Chiar şi aşa, Nucleaelectrica, operatorul cen­tra­lei nucleare, al doilea cel mai ieftin producător de energie, a in­trat pe pierderi. Eolienele sunt şi ele pe pierderi cu tot cu subvenţii.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb