REVISTA PRESEI 31.08.2011

Willy Homner
Ziarul BURSA #Revista Presei / 31 august 2011

ADEVARUL

Bogaţii planetei cer să fie suprataxaţi

Cei mai bogaţi oameni din lume vor să plătească taxe mai mari pentru a ajuta guvernele să reducă deficitele bugetare. Rând pe rând, miliardarii americani, francezi, italieni, germani şi unguri s-au arătat dispuşi să pună umărul la relansarea economiei mondiale. Cine spune că oamenii bogaţii sunt şi zgârciţi se înşală. În ultima lună, s-a format un curent în care s-au înscris cei mai bogaţi reprezentanţi ai mediului de afaceri din Europa şi Statele Unite, care vor să pună umărul la redresarea economică. Primii au fost americanii. Nici nemţii nu s-au lăsat mai prejos. O grupare a celor mai bogaţi oameni susţine că Germania ar putea face rost de 100 de miliarde de euro în următorii doi ani dacă va taxa cu 5% marile averi. Italienii au avansat aceeaşi idee, iar preşedintele Ferrari, Luca di Montezemolo, a afirmat că se înscrie în acest trend. La rândul lor, ungurii cu venituri mari au anunţat că sunt dispuşi să contribuie la eforturile guvernului, prin plata unei noi taxe de solidaritate.

Cine a câştigat şi cine a pierdut din criză

De la declanşarea crizei, săracii au sărăcit şi mai mult, iar bogaţii şi-au mai rotunjit conturile. Clasa de mijloc tinde să dispară. Franţa are aproape 8,2 milioane de locuitori, din totalul de 63 de milioane, ale căror venituri lunare sunt mai mici de 950 de euro. Potrivit unui studiu realizat de Institutul Naţional de Statistică şi Studii Economice (Insee), în 2009, numărul persoanelor sărace din Franţa se apropia de 8,2 milioane, adică 13,5% din totalul populaţiei. În această categorie sunt incluşi francezii care trăiesc cu mai puţin de 950 de euro pe lună. Din cei 8,2 milioane, circa 4,5 milioane au venituri mai mici de 773 de euro.

Aurul şi francul dau semne de oboseală

Două dintre refugiile preferate pe timp de criză, aurul şi francul, s-au ieftinit semnificativ în ultima săptămână, dând semnale că şi-ar putea pierde locul în portofoliile de investiţii. Problemele din SUA şi din zona euro au dus preţul aurului la noi recorduri săptămâna trecută. Ieftinirea bruscă îi face pe analişti să se teamă de o bulă speculativă. Primul motiv pentru care acestea se vor ieftini, în opinia specialiştilor citaţi de Reuters, este că sunt mult prea scumpe acum, trimise la un nivel artificial din cauza nervozităţii pieţelor. De la începutul acestui an, francul elveţian s-a apreciat cu 15,3% în raport cu dolarul şi cu 8,5% în raport cu euro, iar aurul s-a scumpit, în acelaşi interval, cu 33%.

Agenţiile de comunicare, pe profit şi în anul 2010

Aproape toate firmele de creaţie şi de PR din Top 10 au reuşit să obţină profit anul trecut, conform cifrelor afişate recent la Ministerul Finanţelor. Agenţiile de relaţii publice ( PR) au început să exceleze financiar, înregistrând în 2010 cifre de afaceri de peste un milion de euro. În 2010, publicitatea din România trecea încă prin momente grele în care bugetele de promovare ale clienţilor erau în scădere. Ca de obicei, grosul bugetelor de publicitate s-a îndreptat către agenţiile de media şi full service. La capitolul full service conduce BV McCann Erickson, care a avut bugete de 45,5 milioane de euro anul trecut, conform datelor de la Ministerul Finanţelor, prelucrate de revista "Forbes România".

Cum au trecut prin criză marii retaileri

După scăderi de până la 50% ale pieţelor, din cauza recesiunii economice şi a prăbuşirii pieţei imobiliare, Mobexpert, Altex, Ariston şi Cesarom s-au repliat şi au reuşit să-şi majoreze cifrele de afaceri. Scăderea cererii de mobilă, electronice, centrale de apartament şi faianţă nu i-a descurajat pe marii retaileri. Ei explică, pentru "Adevărul", cum au făcut faţă crizei. Nu se mai pot lăuda cu creşteri consistente ale cifrelor de afaceri, aşa cum se întâmpla înainte de 2009, dar au găsit soluţii pentru a merge înainte. Retaileri ca Mobexpert, Altex, Cesarom şi Ariston, care s-au dezvoltat în perioada 2004-2008 ajutaţi şi de boom-ul pieţei imobiliare, s-au repliat în ultimii doi ani şi jumătate, iar astăzi unii dintre ei vorbesc din nou de creşteri.

Cel mai mare faliment din istorie, la final

Banca de investiţii Lehman Brothers, care s-a prăbuşit în septembrie 2008 marcând cel mai mare faliment din istorie, propune creditorilor un plan de rambursare a 65 de miliarde de dolari. Creanţele totale revendicate de cei care au de recuperat bani de la Lehman se ridică la peste 300 de miliarde de dolari, potrivit Reuters. Creditorii norocoşi, respectiv cei care au investit în derivate, vor primi aproape 28% din sumele datorate. Dacă judecătorul va considera că programul de plăţi este adecvat şi sumele sunt suficiente, creditorii vor vota acest plan la data de 4 noiembrie. Dacă aceştia vor accepta la rândul lor propunerea administratorului special, justiţia şi-ar putea da avizul final în luna decembrie, aducând la un pas de încheiere epopeea Lehman, la mai mult de trei ani de la falimentul răsunător al băncii.

Guvernul a aprobat înfiinţarea Autorităţii Metropolitane de Transport Bucureşti

Guvernul a aprobat marţi înfiinţarea Autorităţii Metropolitane de Transport Bucureşti, în subordinea Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii, cu atribuţii de reglementare şi coordonare a serviciilor de transport public de călători în Bucureşti şi judeţul Ilfov, informează Mediafax. Autoritatea va fi ordonator terţiar de credite şi se va finanţa de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii, din venituri proprii, din fonduri externe şi din alte surse legal constituite.

Parteneriat uriaş în Marea Neagră între giganţii petrolieri ExxonMobil şi Rosneft

Giganţii petrolieri Rosneft (Rusia) şi ExxonMobil (SUA) au semnat astăzi un acord de parteneriat pentru explorări de petrol şi gaze în Marea Neagră şi în zona Arctică, în valoare de 3,2 miliarde de dolari, informează cele două companii într-un comunicat comun. Perimetrele pe care Exxon şi Rosneft le vor explora împreună în cadrul acestui acord sunt printre cele mai promiţătoare în ceea ce priveşte potenţialul de ţiţei şi gaze, se arată în comunicat. Exxon operează şi în apele româneşti ale Mării Negre, alături de Petrom, unde va investi 800 de milioane de dolari în explorare până în 2018 şi între 3 şi 10 miliarde dacă va găsi petrol. Exxon va aduce pentru apele adânci un vas uriaş pentru foraj şi extracţie, denumit Deepwater Champion.

Aproape avem ambasador în China

Secretarul de stat în Ministerul de Externe, Doru Costea, se pregăteşte să fie numit ambasador al României în China. Ţara noastră nu are ambasador la Beijing de şase luni. Ministrul de Externe, Teodor Baconschi, a declarat recent la TVR Info că preşedintele Băsescu a semnat pentru numirea ambasadorului român în China. Surse oficiale au dezvăluit agenţiei Mediafax că persoana nominalizată de MAE pentru postul extrem de important este secretarul de stat Doru Costea, care a şi primit undă verde de la preşedintele Băsescu. Potrivit procedurii, Costea trebuie să fie audiat de Comisiile de politică externă ale Parlamentului. .

CURENTUL

Romprest a dat un tun de 10 milioane de euro Aeroportului Otopeni

Prejudiciul de 52 milioane de euro, descoperit de subordonaţii lui Sorin Blejnar la Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti (CNAB), se regăseşte în conturile firmelor de casă ale mafiei aeroportuare create şi coordonate de cei care au condus şi conduc de peste un deceniu afacerea din Otopeni. Curentul a deschis seria contractelor cu dedicaţie prin prezentarea celor încheiate de CNAB cu firmele lui Tiberiu Urdăreanu din grupul UTI, relaţie care a prejudiciat compania cu peste 22 milioane de euro. Prezintă astăzi cazul Romprest, societate care aparţinea unui consilier municipal PSD, pe atunci, Florian Buşcă, unul dintre finii lui Miron Mitrea. Buşcă este arhicunoscut pentru contractele în cascadă, de zeci de milioane de euro, încheiate de firmele controlate de el cu societăţi de stat.

Felix rămâne definitiv cu eticheta de turnător ordinar la Secu

Nici de această dată, fostul turnător, dar şi devalizator al conturilor Securităţii, împreună cu alţi colegi de breaslă, nu a reuşit să scape de eticheta ieftină de simplu turnător la fosta Securitate. După lungi lupte, ameninţări, atacuri prin magherniţa sa antenistă, instanţa supremă de judecată nu a fost şantajată nici de această dată să dea aviz negativ la colaborarea lui Felix-Mircea cu Securitatea, acolo unde acesta îşi turna şi propria familie, după cum însuşi recunoştea, "să mănånce şi el o påine". Mai degrabă o baghetă franţuzească, după averea pe care a făcut-o din această relaţie reciproc avantajoasă. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) a respins, joi, ca inadmisibilă contestaţia în anulare formulată de senatorul PC Dan Voiculescu.

După loviturile de palat date la televizor, PSD se pregăteşte să-l atace virtual pe Băsescu la Cotroceni

Inspiraţi probabil de recentele manifestări anarhice din Marea Britanie, acolo unde în mai multe oraşe situaţia scăpase de sub control, sau poate de "Revoluţia Twitter" de la Chişinău, acolo unde violenţele de stradă au pornit iniţial de la flashmoburi, liderii revoluţiei stângiste de la Bucureşti, în persoanele lui Crin şi Ponta, încearcă din nou să scoată oamenii în stradă. Ordinul a venit din Kiseleff, după care mai mulţi utilizatori Facebook înscrişi pe grupuri ale PSD au postat, luni seară, invitaţii la un protest tăcut lângă Palatul Cotroceni, pentru a-i arăta preşedintelui Traian Băsescu "cartonaş roşu" pentru susţinerea proiectului de la Roşia Montană.

CURIERUL NATIONAL

Reanimare pentru firme

Premierul Emil Boc a declarat că Guvernul vrea să dea posibilitatea firmelor să plătească mai întâi principalul unei datorii către bugetul de stat şi ulterior penalităţile, astfel încât acestea să nu producă alte penalităţi şi să influenţeze negativ activitatea firmelor, afectate de criză. Costache (CES-PNR): Societăţile comerciale să caute noi pieţe de desfacere şi să creeze companii mixte. Costel Olteanu (UNPCPR): Este o soluţie pe care patronatele o cer de mult timp. "Decizia vine ca o gură de oxigen"

Colosul cu picioare de chirpici

Pentru că nu este lăsată să îşi urmeze cursul natural, criza financiară naşte monştri. Ultimul dintre ei este noua entitate apărută în Grecia, din fuziunea primelor două bănci din sistem, EFG Eurobank şi Alpha Bank. Instituţia rezultată din operaţiune va cumula active de 151 miliarde euro, urmând să devină al 23-lea holding bancar dintr-o Europă greu încercată. Cele două bănci s-au unit la greu, iar nu la bine. După retrogradări succesive, cu perspectiva unor pierderi de zeci de miliarde pe plasamentele în titlurile de stat ale ţării de provenienţă, băncile comerciale din Grecia au suferit din plin în toate fazele crizei elene.

Fuziunea BCR Asigurări cu Omniasig va aduce VIG economii de 10 mil. euro

Fuziunea BCR Asigurări cu Omniasig, ambele controlate de Vienna Insurance Group (VIG), va aduce grupului financiar austriac economii de 10 milioane de euro, potrivit VIG. "Suma de 10 milioane de euro se referă doar la economiile anticipate în urma fuziunii dintre Omniasig şi BCR Asigurări şi nu la economiile totale din România. În mod evident, aceste economii nu vor veni în acest an, întrucât fuziunea abia a fost iniţiată şi avem nevoie de acordul autorităţii de reglementare. Astfel, ne aşteptăm, dacă vom avea noroc, să avem autorizaţia până la sfârşitul acestui an, dar nu pariez pe asta", a declarat directorul general ajunct al VIG, Peter Hagen, după anunţarea rezultatelor financiare, în 18 august.

AGA la Oltchim a debutat cu o încăierare

Angajaţi ai Oltchim l-au bruscat pe reprezentantul PCC şi vor ca societatea germană să iasă din acţionariat. Aproximativ 400 de angajaţi de la Combinatul Oltchim Râmnicu Vâlcea (OLT) au protestat ieri în faţa Pavilionului principal al unităţii, la un moment dat manifestanţii îmbrâncindu-l şi stropindu-l cu apă pe reprezentantul firmei germane PCC SE, Wojciech Zaremba, care venea să participe la Adunarea Generală a Acţionarilor. Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Vâlcea, între reprezentantul firmei PCC SE, care era însoţit de un avocat, şi protestatari a fost format imediat un cordon de protecţie, iar manifestările violente au încetat.

EVENIMENTUL ZILEI

PDL poate scoate 30-40% din alegerile uninominale şi comasate

Simulările făcute la nivelul filialelelor au dat aripi actualilor parlamentari democrat-liberali. Aceştia se văd câştigători, cu primarii pe post de "locomotive" la alegerile simultane din toamna lui 2012. Scrutin majoritar cu un singur tur, ca la primari şi şefii de Consilii Judeţene, sau un sistem de vot mixt cu un mecanism de compensare menit să potolească temerile partenerilor de coaliţie? În PDL, parlamentarii susţin prima alternativă. La fel şi liderii. Aceştia sunt însă mai rezervaţi deoarece sunt interesaţi să nu-şi antagonizeze partenerii de guvernare, în speţă UDMR, care se simt dezvantajaţi de principiul uninominalului pur. Coroborat cu organizarea simultană a localelor cu parlamentarele, un asemenea sistem de vot ar putea oferi PDL un scor de 30-40%. Estimarea provine din simulări interne efectuate la nivel jude ţean şi regional, susţin surse PDL.

Cum a fost uşurată România de 3 miliarde de euro, de PSD

Premierul Emil Boc îl acuză pe fostul ministru al Mediului, Nicolae Nemirschi, că a blocat vânzarea certificatelor CO2. Pierderile sunt imense. România a fost suspendată de la tranzacţionarea certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră pentru cel puţin jumătate de an. Pierderile se ridică la cel puţin 3 miliarde de euro. Acum, se caută vinovatul. Deşi Registrul Naţional al emisiilor de gaze cu efect de seră a fost înfiinţat pe 16 octombrie 2008 şi, încă din 2007, autorităţile ştiau că au probleme, nu s-a făcut nimic în acest domeniu până în 2010, potrivit ministrului Mediului, Laszlo Borbely. În plus, premierul Emil Boc a declarat, luni, la emisiunea "Sub semnul întrebării", difuzată de B1 TV, că fostul ministru al Mediului, Nicolae Nemirschi, a blocat vânzarea certificatelor de emisii CO2 timp de un an. Aceasta, în opinia lui Boc, ar fi fost o strategie a PSD.

Cine sunt pentru Sebastian Lăzăroiu "hienele plătite de PSD să mintă" la Realitatea TV

Sebastian Lăzăroiu a sărit în apărarea consilierului său personal Mirel Axinte. Ministrul s-a arătat deranjat de linşajul mediatic la care a fost supus consilierul său de "un popă politician cu sutană de securist" şi de "o haită de hiene plătite de PSD să mintă în fiecare seară la TV". Sebastian Lăzăroiu a vorbit despre linşajul mediatic de la Realitatea TV referindu-se la o emisiune la care a participat Ilie Sârbu, liderul senatorilor PSD şi socrul lui Victor Ponta. Emisiunea fost moderată de Cătălin Striblea care i-a avut ca invitaţi pe Corina Drăgotescu şi Andreea Creţulescu - "haita de hiene plătite de PSD", după cum a numit-o Lăzăroiu într-un interviu.

China şi America, deja în război: cel al declaraţiilor

Niciun mare economist american nu ratează ocaziile în care să spună cât de fragilă este economia Chinei, în timp ce niciun chinez cunoscător de economie nu se dă la o parte în a spune că americanii sunt demult în faliment. Războiul declaraţiilor a început. Întrebarea este dacă şi când se va termina. Războiul declaraţiilor a început să fie mai evident la începutul acestei veri, când toată lumea se întreba dacă America va intra în faliment.

Dumnezeu i-a spus lui Crin A. să întemeieze USL de: Mircea Marian

Harul sfânt pare să se fi pogorât asupra preşedintelui PNL, Crin Antonescu. Într-un lung discurs (23 de pagini), ţinut săptămâna trecută în faţa tineretului liberal, Antonescu a invocat de nu mai puţin de zece ori numele creatorului divin. Pentru comparaţie, doar numele lui Băsescu apare mai frecvent - de vreo 15 ori. Interesant însă este faptul că liderul PNL îl cheamă pe El în sprijinul USL şi spune că nu poporul, ci bunul Dumnezeu trebuie să aibă grijă ca alianţa cu ateul Ion Iliescu şi fostul turnător al securităţii Dan Voiculescu să supravieţuiască cât mai mult timp. "Cred în Dumnezeu şi nu în rolul maselor în chestiunea asta, chiar şi în chestiunea asta", a spus Crin Antonescu. Este dreptul lui Antonescu să-şi închipuie că Băsescu are coadă, corniţe şi furcă, în timp ce Iliescu şi Voiculescu au fost cooptaţi în tabăra celor fără de sex, dar cu aripioare şi o aură luminoasă deasupra capului.

O ţară din apropiere creşte consistent, în timp ce Vestul suferă

Economia Poloniei a crescut peste aşteptări în trimestrul doi din 2011, deoarece majorarea investiţiilor a compensat cererea mai redusă a consumatorilor, transmite Bloomberg, citată de Agerpres. Produsul Intern Brut al Poloniei a crescut în perioada aprilie-iunie 2011 cu 4,3% comparativ cu perioada similară din 2010, una din cele mai ridicate rate de creştere din Europa, după un avans de 4,4% în primul trimestru din 2011, a anunţat marţi Oficiul Central de Statistică. Economiştii estimau o creştere de 4,2% a economiei Poloniei în trimestrul doi din 2011.. Având cea mai mare piaţă de consum din Europa Centrală şi de Est, Polonia îşi bazează o mare parte din creşterea economică pe cererea internă.

JURNALUL NATIONAL

Cum se modifică Codul Fiscal. Indemnizaţiile pentru deplasări se plafonează, iar depăşirile se impozitează ca şi salariile

Indemnizaţiile primite de angajaţi pentru deplasările în străinătate sau în ţară vor fi impozitate ca şi salariile pentru partea care depăşeşte nivelul stabilit prin hotărâre de guvern pentru personalul din instituţiile publice. Modificarea are loc în contextul în care cheltuielile cu deplasările salariaţilor erau deductibile fiscal, dacă nu depăşeau de 2,5 ori nivelul pentru instituţii publice. Şi contractele de prestări servicii încheiate cu nerezidenţi de către persoane fi­zice române sau sucursale ale companiilor străine se impozitează similar salariilor. Acestea sunt doar două dintre modificările la Codul Fiscal propuse de Ministerul de Finanţe prin intermediul unui proiect care va fi adoptat de Guvern în această săp­tămână.

Numeroase firme străine au cooperat cu regimul Gaddafi la reprimarea libienilor

Numeroase firme străine au cooperat la reprimarea libienilor în timpul regimului lui Muammar Gaddafi, aflat la putere 42 de ani, furnizându-i tehnologie pentru echiparea unui adevărat centru de spionaj, la Tripoli, într-o clădire de şase etaje, relatează Wall Street Journal în ediţia electronică. Dosarele de supraveghere, la care publicaţia a avut acces luni, includ e-mail-uri datate până în februarie, când a izbucnit rebeliunea. Spionarea vieţii personale a libienilor a devenit o prioritate pentru regim, în contextul "primăverii arabe". În unele birouri, publicaţia afirmă că a găsit ghiduri ştampilate de Amesys, o unitate a firmei franceze pentru tehnologii Bull SA, care a instalat centrul de monitorizare.

Zona euro nu intră în recesiune

Agenţia de rating Stan­dard&Poor"s (S&P) a revizuit ieri în scădere estimările privind creşterea economică din zona euro, dar consideră că uniunea monetară nu se îndreaptă spre recesiune. S&P anticipează o creştere de 1,7% în 2011 şi de 1,5% anul viitor, sub estimările de 1,9%, respectiv 1,8% anunţate în iulie. Pentru Germania, cea mai mare economie din Europa, S&P a redus prognoza pentru anul viitor cu 0,5 puncte, la 2%, cu mult sub ritmul de 3,3% anticipat pentru 2011. PIB-ul Franţei va creşte cu 1,7% în acest an şi cel viitor, potrivit S&P, care estima anterior un avans de 2%, respectiv 1,9%. Agenţia a revizuit perspectiva economică a Spaniei pentru anul viitor cu 0,5 puncte, la 1%, care este mai bună decât estimarea pentru anul curent, de 0,8%.

NATIONAL

Basescu ar putea fi nasul fuziunii PSD-PNL

Zvonuri venite dinspre USL flutura, mai nou, ideea unei fuziuni. "Exclus", neaga vehement pesedistii si liberalii chestionati direct. Conform barfelor cu pricina, fuziunea ar fi gandita din start ca una repede expirabila in timp, mai exact dupa ce Traian Basescu ar fi obligat sa desemneze un premier din partea USL. Ce-i drept, o fuziune reprezinta singura cale de a evita un alt interminabil scandal, in care partidele si presedintele (care s-a jurat ca nu va accepta un premier USL decat daca unul dintre partidele Uniunii are 50 plus 1 procente) ar intoarce pe fata si pe dos Constitutia, prezentandu-se in final in fata Curtii Constitutionale.

Corina Cretu acuza PDL de genocid

Eliminarea subventiilor la caldura echivaleaza cu "stimularea selectiei naturale", acuza europarlamentarul PSD Corina Cretu. Aceasta sustine ca PDL incearca sa scape de oameni care "in viziunea celor de la putere fac umbra degeaba pamantului". Iar incercarea de genocid (pentru ca asta acuza, de fapt, Corina Cretu) are loc "dupa ce politicile economice ale guvernului au desfiintat sau au obligat sa treaca la negru peste un milion de locuri de munca si dupa ce au fost reduse veniturile bugetarilor, dispretuiti in cel mai comunist stil cu putinta pentru ca ar fi neproductivi".

Protestatarii de la Cotroceni ii dau presedintelui "cartonas rosu" pentru sustinerea proiectului Rosia Montana

Peste 100 de oameni au participat la un protest fata de sustinerea de catre presedintele Traian Basescu a proiectului Rosia Montana. "Este interes public sa fie exploatate resursele tarii, sa creeze locuri de munca", le-a spus Basescu protestatarilor din fata Palatului Cotroceni. Protestatarii i-au reprosat sefului statului ca proiectul propus de Gold Corporation nu este in interes public. In cadrul protestului, participantii i-au aratat presedintelui Traian Basescu "cartonas rosu" pentru sustinerea proiectului de la Rosia Montana.

Puterea a decis: Alegeri locale in ultima duminica din octombrie 2012

Puterea a decis impingerea datei alegerilor locale mai aproape de alegerile parlamentare. Mai exact, alegerile locale ar urma sa aiba loc, anul viitor, in ultima duminica din luna octombrie, scrie dcnews.ro. Prim-vicepresedintele PDL Roberta Anastase a declarat, luni, ca singura soluie posibila constitutional pentru comasarea alegerilor este aceea de a aduce alegerile locale catre cele parlamentare, aratand ca in coalitie nu s-a discutat propunerea PSD de organizare de alegeri legislative anticipate.

Investitorii alearga dupa diamante

Dupa aur si francul elvetian, diamantele au devenit cea mai noua atractie pentru investitori din toate colturile lumii. Interesul manifestat de afaceristi pentru pietrele pretioase a impins preturile acestora spre recorduri istorice. In momentul de fata, diamantele se vand la preturi cu 50 de procente mai mari fata de cele inregistrate la inceputul anului 2010, dupa cum au precizat cei care le tranzactioneaza pe piata din Anvers, capitala mondiala a comertului cu diamante. Astfel, un carat (0,2 grame) de diamant slefuit de calitate superioara se vinde cu spectaculoasa suma de 103.420 euro, in timp ce in 2010 putea fi achizitionat cu 68.000-80.000 de euro.

Focar de infectie la Spitalul Judetean din Galati: Un barbat a murit, iar alte doua persoane sunt in stare grava

Focar de infectie la Spitalul Judetean din Galati. Un barbat de 65 de ani a murit, iar alte doua persoane sunt in stare grava. Barbatul a fost operat in sectia de neurochirurgie a Spitalului de Urgenta Galati, insa, in urma interventiei chirurgicale, plaga s-a suprainfectat. Alti doi barbati care se afla in stare grava au fost contaminati cu aceeasi bacterie. Este vorba de un focar de infectie intraspitaliceasca cu o acinetobacter care a fost descoperita la trei pacienti internaţt la sectia de neurochirurgie.

PUTEREA

Au amanetat Capitala pe zece ani

Primarul sectorului 3, Liviu Negoiţă (poreclit Livache de preşedintele Traian Băsescu), vrea să contracteze un împrumut, pe 10 ani, în valoare de 60 milioane de euro, pentru finanţarea unor investiţii. După ce a anunţat că nu mai intenţionează să candideze la următoarele alegeri locale, primarul sectorului 3, Liviu Negoiţă (PDL), vrea să lase moştenire cetăţenilor. Primăria Sectorului 3 vrea să contracteze un împrumut în valoare de 235.000.000 de lei (circa 60 milioane de euro) pentru "lucrări de investiţii de interes local", potrivit unui proiect de hotărâre. Împrumutul va fi achitat de primărie în următorii 10 ani.

Inedit: DNA a marcat banii la bancă

Vicepreşedintele Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor (ANRP) Remus Virgil Baciu, arestat preventiv, duminică, pentru trafic de influenţă, alături de complicele său, Camelia Andruşenco, a folosit instituţia la care lucra în scop personal, arată magistraţii Curţii de Apel Bucureşti în încheierea de şedinţă din data de 28 august. Judecătorii îl acuză pe Baciu de "perseverenţă infracţională", arătând că acesta mai are un dosar penal pe rolul instanţelor din 2007, dosar în care este judecat în stare de libertate pentru abuz în serviciu şi luare de mită. Banii ridicaţi de una dintre mituitoare, Petra Vişan, din bancă, reprezentând o parte din şpaga pentru Remus Virgil Baciu, fuseseră marcaţi de procurori chiar la sediul băncii. Astfel, pe 28 august 2011, Remus Virgil Baciu, însoţit de o persoană, a mers acasă la Camelia Andruşenco, a urcat singur în apartamentul acesteia unde a primit de la aceasta o pungă cu 409.900 lei. După ce a plecat, procurorii DNA l-au prins în flagrant delict.

România va importa grâu în primăvară

România va fi nevoită să importe grâu în primăvară, indiferent de nivelul recoltei din această vară, afirmă specialiştii. Acest lucru este cauzat de faptul că statul nu are capacităţi de stocare a cerealelor, până şi rezerva strategică de grâu fiind depozitată în silozuri private. Potrivit secretarului de stat din Ministerul Agriculturii, Adrian Rădulescu, pe lângă faptul că statul nu are silozuri proprii, nici nu este capabil să facă în nume propiu exporturi.

Politicienii, puşi la treabă de economişti

Reprezentanţii politici de pe ambele maluri ale Atlanticului au început să fie supuşi unor presiuni tot mai crescute de către instituţiile financiare globale pentru a lua măsuri în vederea stimulării creşterii economice. Liderii Rezervei Federale a Statelor Unite, Fondului Monetar Internaţional şi Organizaţiei pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OECD) au luat poziţii pentru a preveni o "politică a paralizării", în care politicienii preferă să se abţină pentru a lua decizii care să afecteze dezvoltarea macroeconomică, informează Reuters.

ROMANIA LIBERA

Cât costă România? 21 miliarde euro

În România, preţul oferit pentru un hectar de teren agricol este mic în comparaţie cu cel din alte state europene, dar acceptabil dacă îl raportăm la realitatea economică autohtonă. Specialiştii spun că soluţia nu este vânzarea pământului, a cărui valoare ar urma să crească în viitor, ci arendarea lui. Dacă, prin absurd, toate terenurile agricole ar fi de vânzare, un investitor de aici sau din străinătate ar putea cumpăra România la un preţ foarte bun. Potrivit ministrului Agriculturii, Valeriu Tabără, în România există 8,4 milioane hectare de teren arabil. Desigur, nu peste tot terenul este la fel de bun, fapt care i-a determinat pe specialişti să facă o clasificare a acestuia. Dar dacă am presupune că tot terenul ar fi de calitatea I (cea mai bună), iar un hectar s-ar vinde la un preţ mediu de 2.500 de euro, pentru a cumpăra toată România agricolă cineva ar trebui să plătească doar 21 miliarde euro.

Asigurătorii americani au scăpat ieftin după uraganul Irene

Dezastrul din New York a provocat pagube de două ori mai mici decât cele estimate iniţial. Uraganul Irene a cauzat pagube cuprinse între 3 miliarde de dolari şi 6 miliarde de dolari, estimează compania AIR Worldwide, confirmând optimismul companiilor de asigurări că impactul furtunii a fost mai slab decât cel anticipat, transmite Reuters. Potrivit altor estimări, făcute de compania de gestionare a riscului Eqecat, pagubele ar putea ajunge la 5-7 miliarde de dolari, scrie şi AFP.

Împrumutul acordat de UE şi FMI Greciei, "un cadou nerambursabil"

Împrumutul acordat de Uniunea Europeană (UE) şi Fondul Monetar Internaţional (FMI) Greciei puternic îndatorate reprezintă un ''cadou nerambursabil'', a afirmat marţi preşedintele ceh, Vaclav Klaus, cunoscut pentru euroscepticismul său şi opoziţia faţă de moneda europeană, notează AFP, potrivit Agerpres. ''Aşa-zisul împrumut acordat Greciei nu reprezintă un ajutor de care să aibă nevoie această ţară. Nu este rambursabil'', a afirmat Klaus la finalul unei reuniuni cu ambasadorii cehi, desfăşurată la Praga. ''(Acest împrumut) reprezintă un cadou ce nu este în măsură să ajute Grecia, dar care în schimb va duce la îndepărtarea de soluţia reală, atât de necesară'', a insistat el.

ZIARUL FINANCIAR

Oprescu se aruncă la un împrumut de 800 mil. euro pentru Capitală ca să ramburseze creditul lui Videanu

Banii vor fi folosiţi pentru refinanţarea unui credit de 500 de milioane de euro făcut în anul 2005 de Adriean Videanu şi pentru plata datoriilor RADET-ului. Consiliul General al Municipiului Bucureşti (CGMB) discută as­tăzi un proiect pentru contractarea unui nou împrumut de 800 mil. euro care să fie folosit pentru restructurarea datoriilor şi pentru proiectele viitoare. Dacă consilierii aprobă acest proiect, iar Finanţele vor fi de acord, având în vedere că un astfel de împrumut ar intra în calculul datoriei publice, el ar fi şi cel mai mare contractat vreodată de o administraţie locală în România.

Prima întâlnire la vârf între şefii Alpha şi Bancpost

Sergiu Oprescu, preşedintele executiv al Alpha Bank, şi Peter Weiss, preşedintele executiv al Bancpost, au avut luni-seară o primă întâlnire tête-à-tête în care au discutat neoficial implicaţiile locale ale fuziunii anunţate la Atena între băncile-mamă Alpha şi Eurobank. Cei doi nu au avut până acum ocazia să se cunoască prea bine. Potrivit unor surse de pe piaţă, întâlnirea a avut loc la Hilton, la câteva ore după ce şefii din Grecia au ieşit în faţa presei pentru a da primele detalii privind înfiinţarea noii bănci cu active de 151 mld. euro, care va fi cel mai mare jucător din sistemul bancar elen

Ce spun analiştii români despre o nouă recesiune în SUA şi zona euro şi despre consecinţele acesteia pentru România

Daniel Dăianu, profesor de economie: "Nu se poate spune 100% că se va intra în recesiune, dar probabilitatea este semnificativă. Dacă toţi politicienii de vârf spun că se va intra în recesiune, atunci se va intra. Dacă nu ai un echilibru în declaraţii, atunci dai brânci economiilor. Dragoş Cabat, analist economic: "SUA au şanse de cel mult 10% de a reintra în recesiune. Pentru zona euro probabilitatea este de 50%". El apreciază că o nouă recesiune în SUA ar duce la o nouă criză mondială, care inevitabil va îngloba şi România. Nicolaie Chideşciuc, economist al ING: "Şansele sunt destul de mici. Nu putem vorbi de recesiune în România, ci cel mult de o creştere mai lentă.

Va începe BNR să reducă dobânda-cheie? Barclays votează da, ING crede că aşteptările sunt eronate

Scăderea inflaţiei, creşterea economică dezamăgitoare şi perspectivele de risc pentru 2012 vor constitui argumente pentru ca BNR să dea un semnal de relaxare a politicii monetare la şedinţa Consiliului de Administraţie de pe 29 septembrie, iar în trimestrul IV 2011 sau cel târziu în trimestrul I 2012 va începe scăderea dobânzii-cheie cu jumătate de punct procentual, până 5,75% pe an estimează analiştii JP Morgan şi Barclays.

A început marea reuniune anuală secretă a diplomaţiei române

Cum răspunde Ministerul român de Externe obligaţiilor ce decurg din calitatea României de membru al UE şi NATO într-un context internaţional într-o continuă evoluţie, supus permenent provocărilor economice sociale şi de securitate? Probabil că nu o să ştim curând pentru că reuniunea anuală a diplomaţiei româneşti ca a început pe 29 august şi se va sfârşi pe 1 septembrie şi care are ca temă întrebarea de mai sus, este cvasisecretă.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7176
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3172
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9544
Gram de aur (XAU)Gram de aur393.2836

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
targuldeturism.ro
gustulitaliei.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb