REVOLUŢIA DIN KAZAHSTAN Mesajul lui Kassym-Jomart Tokayev, preşedintele kazah, către popor

Internaţional / 7 ianuarie 2022

Mesajul lui Kassym-Jomart Tokayev, preşedintele kazah, către popor

"Dragi compatrioţi,

În ţara noastră continuă operaţiunile antiteroriste. Poliţia, garda naţională şi armata desfăşoară activităţi de amploare şi bine coordonate pentru a restabili ordinea în conformitate cu prevederile Constituţiei.

Ieri, situaţia din oraşele Almaty, Aktobe şi regiunea Almaty s-a stabilizat. Introducerea stării de urgenţă dă roade. Legalitatea constituţională este restabilită în toată ţara.

Dar teroriştii continuă să distrugă bunurile statului şi cele private şi să folosească arme împotriva cetăţenilor.

Am dat ordin forţelor de ordine şi armatei să deschidă foc fără somaţie.

În străinătate, se fac apeluri către părţi pentru negociei în scop de soluţionare paşnică a problemelor. Ce prostie! Cum putem negocia cu criminalii?

Am avut de-a face cu bandiţi înarmaţi şi antrenaţi, atât locali, cât şi străini. Da, anume cu bandiţi şi terorişti. Prin urmare, ei trebuie să fie lichidaţi. Şi asta vom face în curând.

Forţele de ordine sunt pregătite din punct de vedere moral şi tehnic să aducă la îndeplinire această sarcină.

După cum ştiţi, bazându-se pe principalele prevederi din documentele statutare ale Organizaţiei Tratatului de Securitate Colectivă, Kazahstanul a făcut apel la şefii statelor participante solicitând întroducerea unui contingent de menţinere a păcii pentru a ajuta la stabilirea ordinii constituţionale.

Acest contingent de militari a venit în ţara noastră pentru o perioadă scurtă de timp având funcţia de protecţie şi sprijin.

Aş vrea să exprim sincere mulţumiri Prim-ministrului Armeniei, care prezidează OTSC, precum şi Preşedinţilor din Belarus, Kârgâzstan şi Tadjikistan.

Vreau să-mi exprim recunoştinţa specială faţă de Preşedintele Rusiei, Dl Vladimir Putin. Dânsul a răspuns foarte prompt şi, foarte important, a reacţionat într-o manieră prietenoasă la apelul meu.

De asemenea, îmi exprim recunoştinţa Preşedintelui RPC, Preşedinţilor Uzbekistanului, Turciei, liderilor ONU şi altor organizaţii internaţionale pentru mesajele de susţinere.

Evenimentele tragice din ţara noastră evidenţiază într-o altă lumina problemele democraţiei şi ale drepturilor omului.

Democraţia nu înseamnă permisivitate şi, cu atât mai mult, nici incitare, inclusiv în blogosferă, la acţiuni ilegale.

În discursul meu cu ocazia împlinirii a 30 de ani de Independenţă, am menţionat că anume legea şi ordinea sunt garanţia principală pentru bunăstarea ţării noastre.

Şi nu numai pentru Kazahstan, ci şi pentru toate statele civilizate.

Acest lucru nu înseamnă abuzarea libertăţilor civile şi drepturilor omului. Dimpotrivă, aşa cum a arătat tragedia din Almaty şi alte oraşe din Kazahstan, nerespectarea legilor, permisivitatea şi anarhia duc la încălcarea drepturilor omului.

În Almaty, bandiţii terorişti au distrus nu numai clădirile administrative, ci şi bunurile personale ale civililor. Ca să nu mai vorbim de sănătatea şi viaţa a sute de civili şi militari.

Exprim sincere condoleanţe familiilor victimelor şi celor apropiaţi.

Vreau să vă reamintesc că la propunerea mea, în luna mai 2020, a fost adoptată o lege privind întrunirile paşnice ale cetăţenilor.

Această lege, de fapt, este un mare pas înainte în promovarea democraţiei în ţara noastră, pentru că prevede nu un caracter permisiv al mitingurilor şi adunărilor, ci de notificare. Legea are în vedere toate regiunile centrale ale tuturor oraşelor din ţară.

Însă unii aşa-zişi "apărători ai drepturilor omului" şi "activişti" se pun mai presus de lege şi consideră că au dreptul să se adune unde vor şi să pălăvrăgească despre ce vor.

Din cauza acţiunilor iresponsabile ale acestor activişti nedoriţi, poliţia este distrasă de la activitatea principală de asigurare a ordinii publice. Reprezentanţii legii adesea sunt supuşi violenţei şi insultelor.

Tot din cauza acestor "activişti" internetul "cade", drept urmare interesele a milioane de cetăţeni şi afacerile locale au de suferit. Adică, se aduc daune uriaşe stabilităţii economice, sociale şi politice interne.

În încălcarea legii şi ordinii un rol de mijlocire şi, de fapt, de instigare îl joacă aşa-numitele mass-media "libere" şi "activiştii venetici", care sunt străini de interesele fundamentale ale poporului nostru multinaţional.

Putem spune fără exagerare că toţi aceşti demagogi iresponsabili au devenit complici în declanşarea tragediei din Kazahstan. Şi noi vom reacţiona dur la toate actele de vandalism împotriva legii.

Nu există niciun dubiu că vom depăşi rapid această perioadă neagră din istoria noastră. Principalul lucru este să prevenim repetarea unor astfel de evenimente în viitor.

Am dispus crearea unei echipe operative speciale care va căuta şi va reţine bandiţii şi teroriştii.

Promit cetăţenilor noştri că toate aceste persoane vor răspunde în faţa legii.

Rog pe toţi cetăţenii din Kazahstan să fie atenţi şi vigilenţi şi să raporteze orice activitate suspectă a unor persoane dubioase organelor legii şi să utilizeze reţelele de asistenţă telefonică.

Vom desfăşura o "analiza dură" în legătură cu acţiunile organelor de interne şi ale armatei, cât şi coordonarea interdepartamentală a acestora.

S-a dovedit, de asemenea, că nu existau suficiente forţe speciale, mijloace şi echipamente speciale. Deci, ne vom ocupa urgent de aceste probleme.

Este extrem de important să înţelegem de ce statul "dormea" şi nu a văzut pregătirile ascunse pentru atacurile teroriste ale celulelor de militanţi. Numai Almaty a fost atacat de 20 de mii de bandiţi.

Acţiunile lor au arătat existenţa unui plan clar de atacuri asupra obiectivelor militare, administrative şi sociale în aproape toate regiunile, coordonarea bine regizată a acţiunilor, pregătire şi disponibilitate pentru luptă şi cruzime bestială.

Pe lângă grupele de militanţi, au acţionat şi specialişti antrenaţi pentru sabotaj ideologic, care utilizează cu pricepere dezinformarea sau "falsurile" şi sunt capabili să manipuleze starea de spirit ale oamenilor.

Se pare că de pregătirea şi conducerea lor s-a ocupat un comandament unic. De această problemă au început să se ocupe Comitetul de Securitate Naţională şi Parchetul General.

Şi acum ştiri bune.

În legătură cu stabilizarea situaţiei, am dispus refacerea conexiunii la Internet în anumite regiuni ale ţării în anumite intervale de timp. Sunt sigur că această decizie va avea un efect pozitiv asupra vieţii cetăţenilor noştri.

Dar vă avertizez că accesul liber la Internet nu înseamnă plasare de inventii, calomnii, insulte, mesaje incitante.

Dacă vor apare astfel de mesaje vom lua măsuri pentru a identifica şi a pedepsi autorii acestora.

Operaţiunea de combatere a terorismului continuă. Grupele de militanţi nu şi-au depus armele, au continuat să comită crime şi pregătirile pentru violenţe. Lupta împotriva lor trebuie să fie dusă până la capăt. Cine nu se predă va fi anihilat.

Mai avem mult de lucru pentru a învăţa lecţiile tragediei pe care am trăit-o. Inclusiv din punct de vedere socio-economic.

Guvernul va trebui să ia decizii concrete, despre care voi vorbi pe 11 ianuarie în Mazhilis.

Acum vreau să vă spun, dragi compatrioţi, că sunt mândru de voi.

Îmi exprim recunoştinţa acelor cetăţeni din Kazahstan care în aceste zile au rămas calmi şi au depus eforturi pentru a asigura stabilitatea şi ordinea publică.

În ciuda provocărilor, incitărilor distructive, aţi rămas fideli legii şi ţării voastre.

Vreau să mulţumesc studenţilor din oraşele mari, membrilor colectivelor de muncă, muncitorilor din industrie şi agricultură pentru conştiinţa civică dovedită.

Mulţumesc locuitorilor din regiuni care au asigurat ordinea în cadrul protestelor.

Toate cererile, exprimate într-o manieră paşnică, au fost auzite. În urma dialogului s-a ajuns la un compromis, s-au găsit soluţii la probleme sociale şi economice acute.

De aceea, în regiunile unde s-a menţinut o situaţie stabilă vom ridica treptat starea de urgenţă.

Sunt absolut sigur că Patria noastră sfântă - Kazahstanul - va deveni un stat puternic pe harta lumii, economia noastră se va dezvolta dinamic şi situaţia socială a cetăţenilor noştri se va îmbunătăţi. Pentru a atinge aceste obiective voi propune un plan de reformă şi măsuri concrete pentru implementarea acestora.

Vă doresc tuturor multă sănătate şi prosperitate!"

Opinia Cititorului ( 8 )

  1. Exact așa vorbea și Ion Iliescu ( al nostru?!?)

    Ce fata de dictator - criminal are asta. Ar trebui eliminat de americani cu o drona ca în Iran.

    Jid-americanii și aliații lor "strategici" au luat-o peste bot!

    Au reușit în "revolutia" din România și "Maidanul" din Ucraina! 

    În orice stat civilizat li se rup colții!

    Stimă și profund respect poporului kazah multietnic și conducătorilor lui, patrioti adevărați!  

    1. Cum adica sa ramana comunismul in Romania?este o aberatie daca nu o prostie aceasta postare!

      Nu te retine nimeni din tara "necivilizata" Romania sa te asezi in tarile "civilizate" Rusia, Coreea de Nord, Kazahstan, Belarus, China, Iran si alte cateva ca ele.

      Vei fi mult mai liber si vei putea sa iti exprimi prostiile nestingherit (oare?). 

      Pa!

      Adio! 

    Vrea sa stea si asta 30 ani ca celalalt sa-si construiasca o capltala cu numele lui(tipic pentru dictatori)

    1. am citit mai an o carte intitulata: Sovietstan.Scrisa de o studenta islandeza sau norvegianca.nu-mi mai aduc aminte.Un soi de documentar de calatorie prin toate statele exsovietice ce se gata cu "stan".Fratilor !!!.Coreea de nord e fix pulaaa !!!

      am citit mai an o carte intitulata: Sovietstan.Scrisa de o studenta islandeza sau norvegianca.nu-mi mai aduc aminte.Un soi de documentar de calatorie prin toate statele exsovietice ce se gata cu "stan".Fratilor !!!.Coreea de nord e fix pulaaa !!!

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb