Rezervele valutare ale BNR, în scădere la nivelul de 33.062 milioane euro

G.F.
Bănci-Asigurări / 4 decembrie 2017

Rezervele valutare ale BNR, în scădere la nivelul de 33.062 milioane euro

Rezervele valutare la Banca Naţională a României (BNR) se situau, în luna noiembrie 2017 la nivelul de 33.062 milioane euro, faţă de 33.932 milioane euro, valoare ănregistrată pentru luna precedentă.

BNR anunţă prin intermediul unui comunicat de presă că în cursul lunii au avut loc următoarele operaţiuni: intrări de 1.070 milioane euro, reprezentând modificarea rezervelor minime în valută constituite de instituţiile de credit, alimentarea conturilor Ministerului Finanţelor Publice, alimentarea contului Comisiei Europene şi altele; ieşiri de 1.940 milioane euro, reprezentând modificarea rezervelor minime în valută constituite de instituţiile de credit, plăţi de rate şi dobânzi în contul datoriei publice denominate în valută şi altele.

Rezerva de aur s-a menţinut la 103,7 tone. În condiţiile evoluţiilor preţurilor internaţionale, valoarea acesteia s-a situat la 3.643 milioane euro.

Rezervele internaţionale ale României (valute plus aur) la 30 noiembrie 2017 au fost de 36.705 milioane euro, faţă de 37.581 milioane euro la 31 octombrie 2017.

Plăţile scadente în luna decembrie 2017 în contul datoriei publice denominate în valută, directe sau garantate de Ministerul Finanţelor Publice, însumează circa 107 milioane euro.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

17 Apr. 2025
Euro (EUR)Euro4.9773
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3756
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3554
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.7940
Gram de aur (XAU)Gram de aur467.2986

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
leonidas-universitate.ro
targulnationalimobiliar.ro
energyexpo.ro
thediplomat.ro
BURSA
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb