Ritmul de creştere a economiei chineze a încetinit la 6,9% în 2015

Ioana Dogaru
Internaţional / 19 ianuarie 2016

Ritmul de creştere a economiei chineze a încetinit la 6,9% în 2015

Ritmul de creştere a economiei chineze a încetinit la 6,9% în 2015, cel mai slab ritm înregistrat de China după avansul de 3,9% consemnat în anul 1990, a anunţat marţi Guvernul de la Beijing, confirmând încetinirea celei de-a doua economii mondiale în pofida creşterii sectorului serviciilor, care pentru prima dată în istorie a reprezentat anul trecut mai mult de jumătate din PIB-ul Chinei, informează AFP.

Cifra anunţată de Biroul naţional de statistică din China (BNS) pentru anul trecut este identică cu media analiştilor intervievaţi de AFP, şi este mult sub creşterea de 7,3% înregistrată de economia chineză în 2014 precum şi sub ţinta de 7% fixată de autorităţile de la Beijing. Biroul naţional de statistică din China a subliniat că avansul din 2015 a fost unul "câştigat cu greu", adăugând că ajustarea structurală a economiei chineze a ajuns într-o fază crucială.

Potrivit datelor statistice, în 2015 PIB-ul Chinei s-a cifrat la 67.670 de miliarde de yuani (aproximativ 10.300 de miliarde de dolari). Majoritatea indicatorilor economiei chineze au înregistrat scăderi în 2015 începând cu producţia industrială, subminată de supracapacităţi, continuând cu sectorul imobiliar şi comerţul exterior, altădată un motor tradiţional de creştere al economiei chineze. Investiţiile în sectorul imobiliar, odată un motor de creştere, au scăzut cu 1%, comparativ cu o creştere de 10,5% în 2014.

De asemenea, investiţiile de capital fix au crescut cu 10% în 2015, mai puţin faţă de creştere de 15,7% înregistrată în 2014. Singura veste bună este că sectorul serviciilor a fost responsabil pentru 50,5% din PIB în 2015, reprezentând pentru prima dată mai mult de jumătate din economia chineză, transmite AFP.

Autorităţile de la Beijing şi-au propus să atingă o creştere economică mai mică dar mai durabilă, ca urmare a eforturilor de reechilibrare a economiei spre consumul intern, inovaţie şi servicii, în detrimentul industriilor grele şi al investiţiilor umflate de îndatorare şi exporturi, precizează sursa citată.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. China are parca datorie zero fata de State 1700%?

    Inainte de criza Statele nu au autorizat banci 100% chinezesti, dupa crica nu a mai fost problema, explicatia? 

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

22 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7742
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3721
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9774
Gram de aur (XAU)Gram de aur415.3204

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
thediplomat.ro
targuldeturism.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb