Dezvoltatorul şi investitorul imobiliar local River Development anunţă transformarea brandului actual, River Development, în SEMA Real Estate.
River Development a reprezentat identitatea dezvoltatorului pe o perioadă de mai bine de 20 de ani şi a susţinut imaginea unui jucător proeminent pe piaţa imobiliară din România. Rebranding-ul marchează o nouă etapă pentru companie, reflectă evoluţia naturală a acesteia şi aduce mai multă claritate în definirea pilonilor de comunicare a proiectelor din portofoliu şi în consolidarea poziţionării în piaţă.
"Noua identitate SEMA Real Estate este de fapt identitatea noastră autentică, cu care am rezonat în toti aceşti ani. Mai exact, ne întoarcem în viitor! Cuvântul cheie SEMA este deja recunoscut pentru proiectul nostru emblematic, Sema Parc, care este o dezvoltare semnificativă cu utilizare mixtă în Bucureşti şi care include clădiri de birouri, spaţii comerciale şi o zonă rezidenţială. Rebranding-ul subliniază moştenirea şi importanţa acestui proiect pentru identitatea companiei şi rolul său în modelarea dezvoltărilor viitoare ale acestuia. Aşadar, toate dezvoltările actuale, precum şi cele viitoare, vor fi sub aceeaşi umbrelă: SEMA." - declară Oana Rădulea, Managing Partner SEMA Real Estate.
În curând demarăm primul nostru proiect rezidenţial, SEMA Home. Prin acest proiect ne propunem să construim un complex de locuinţe colective cu funcţiuni mixte. Proiectul rezidenţial se remarcă prin angajamentul ferm faţă de sustenabilitate şi comunitate.
Dezvoltarea rezidentială - SEMA Home, situată în sudul proiectului Sema Parc este gândită să se desfăşoare în mai multe faze, prima dintre acestea urmând să înceapă în trimestrul I al anului viitor.
Misiunea noastră rămâne aceeaşi, să transformăm şi să remodelăm peisajul urban din zona central-vestică a capitalei, prin dezvoltarea sustenabilă a celor două proiecte de mare anvergură - Sema Parc şi The Light. De asemenea, suntem fideli aceluiaşi sistem de valori: Autenticitate, Curaj, Pragmatism şi Responsabilitate.
Sloganul "În inima comunităţii" reprezintă mai mult decât o promisiune de a avea grijă de echipa noastră şi comunitatea noastră de chiriaşi, ci şi responsabilitatea pentru binele acestora. "Suntem motivaţi să facem bine făcând mai bine - atât în slujba celorlalţi, cât şi în a sprijini cauzele care duc la schimbări pozitive în societatea noastră. Conduşi de această dorinţă de a face bine, am înfiinţat anul acesta Fundaţia SEMA cu scopul de a promova şi sustine un stil de viaţă sănătos, atât prin acţiuni de prevenţie cât şi prin intervenţii materiale, suport psihologic şi emoţional. "- susţine Oana Rădulea, Managing Partner SEMA Real Estate.
Despre SEMA Real Estate
SEMA Real Estate este un investitor şi dezvoltator imobiliar cu capital românesc, cu activitate de peste 20 ani pe piaţa locală, susţinut de o echipă de profesionişti cu o vastă experienţă în planificarea, dezvoltarea şi gestionarea proiectelor imobiliare de mare anvergură. SEMA Real Estate dezvoltă două dintre marile proiecte de reconversie urbană ale capitalei: SEMA Parc - situat pe Splaiul Independentei - cca. 1.000.000 mp GBA şi The Light - situat pe Bulevardul Iuliu Maniu, cca. 150.000 mp GBA. Ambele sunt situate în zona central-vestică a capitalei şi se află în diferite stadii de dezvoltare.