ROCADĂ "PENALĂ" ÎN PSD Bun pentru partid, rău pentru guvern ...şi viceversa!

OCTAVIAN DAN
Ziarul BURSA #Politică / 27 iulie 2015

Ultimele mişcări de la vârful Partidului Social Democrat scot la lumină o situaţie interesantă legată de justiţie, de imaginea partidului şi de credibilitatea guvernului. Practic, în două situaţii relativ asemănătoare, în sânul aceleiaşi formaţiuni politice, au existat decizii diametral opuse: condamnat, Liviu Dragnea este considerat bun pentru partid, dar nu şi pentru guvern, iar Victor Ponta, cercetat penal, este foarte potrivit pentru guvern, dar nu şi pentru partid. Astfel, în luna mai, când a fost condamnat penal, Liviu Dragnea a decis să demisioneze din postul de ministru pentru a nu afecta imaginea guvernului, la scurt timp decizând să se retragă din funcţiile deţinute în partid, pentru ca săptămâna aceasta să revină direct pe postul de preşedinte al PSD. În această lună, pentru că este cercetat penal, Victor Ponta a renunţat la funcţia de preşedinte al PSD, ca să nu afecteze imaginea partidului, dar a decis să rămână în fruntea guvernului. Pentru susţinătorii PSD, întreaga situaţie naşte multiple semne de întrebare, legate de strategie, lupte interne, consecvenţă şi provoacă nesiguranţă.

Aşa cum era de aşteptat, o astfel de situaţie este speculată din plin de adversarii politici, care consideră că disputele intestine din PSD afectează grav actul de guvernare. Copreşedintele PNL, Alina Gorghiu, consideră că guvernul nu poate fi condus de către cineva care nu mai e dorit în propriul partid: "PSD înaintează în criza în care se află de ceva vreme. Ce trebuie să înţeleagă Victor Ponta, PSD şi aliaţii săi de guvernare este că trebuie operată o schimbare în fruntea Guvernului. România nu poate fi condusă de ce se "rebutează" la PSD. Nu cred că lucrurile în PSD se vor linişti, că taberele se vor reconcilia prea curând. Problema este că disputele din acest partid afectează guvernarea. Mi se pare grav că PSD încearcă, în ultima vreme, să mascheze criza din partid intoxicând opinia publică cu tot felul de proiecte populiste. De fapt, cu toţii sunt concentraţi în lupta pentru supremaţie în interiorul partidului, guvernarea devine o chestiune marginală."

Victor Ponta, care a declarat din nou că nu va demisiona de la guvern, a ţinut să-l avertizeze pe Liviu Dragnea că în curând va fi atacat chiar de cei care l-au susţinut în acest mini-scrutin intern: "Sigur că de mâine, aceiaşi care astăzi îl îndemnau să candideze, o să-l facă praf, dar Liviu e mare, a văzut politică şi ştie la ce să se aştepte, iar noi îl vom ajuta să reziste. Dacă asta dă satisfacţie propagandei e bine, eu mă bucur. Important e că Liviu Dragnea a obţinut un vot foarte clar şi cei care nu l-au votat, îl vor sprijini. (...) Eu sunt prim-ministru şi nu o să-mi dau demisia nici când îşi pune Gorghiu poalele în cap, nici când nu ştiu ce.... . O să fiu prim-ministru până când coaliţia mă susţine. La o oră după ce au o soluţie mai bună, le mulţumesc, ne aplaudăm, rămânem prieteni şi mergem mai departe."

Pe 15 mai 2015, Liviu Dragnea a anunţat că a demisionat din postul de ministru al Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, după ce a aflat că a fost condamnat la un an de închisoare cu suspendare, în dosarul privind fraude la referendumul din 2012, pentru demiterea preşedintelui Traian Băsescu. Decizia luată de instanţa supremă nu este una definitivă. Pe 12 iulie 2015, premierul Victor Ponta a anunţat, printr-o scrisoare adresată liderilor social-democraţi, că a luat decizia de "a nu mai ocupa nicio funcţie de conducere" în PSD, până la momentul în care îşi va demonstra nevinovăţia faţă de acuzaţiile care îi sunt aduse în justiţie.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb