România primeşte 200 milioane euro din partea BEI pentru modernizarea reţelei de electricitate

F.D.
Bănci-Asigurări / 29 august

România primeşte 200 milioane euro din partea BEI pentru modernizarea reţelei de electricitate

România a primit aprobarea pentru o finanţare în valoare de 200 de milioane de euro din partea Băncii Europene de Investiţii (BEI), bani care vor fi utilizaţi pentru modernizarea reţelei de distribuţie a energiei electrice, relatează Agerpres.

"În drumul său spre independenţa energetică, România are o nevoie uriaşă de investiţii în reţelele de energie electrică, motiv pentru care, din calitatea mea de membru în Boardul Directorilor al Băncii Europene de Investiţii, sunt bucuros să anunţ că am aprobat la BEI o finanţare în valoare de 200 de milioane de euro pentru ţara noastră, România mai face astfel un pas către a-şi atinge scopul de a avea o reţea de energie electrică modernă, solidă şi eficientă, pentru a deveni, astfel, o ţară independentă energetic şi un factor de stabilitate în regiune", a declarat, Mihai Precup, membru în Consiliul de Administraţie al BEI.

Reprezentantul BEI a precizat că instituţia financiară pe care o reprezintă va cofinanţa un proiect ce beneficiază de fonduri europene şi de resurse proprii ale beneficiarului.

Valoarea investiţiei este de 629 de milioane de euro, din care Banca Europeană de Investiţii finanţează 200 de milioane de euro, restul de 295 de milioane de euro din fonduri europene, iar 134 de milioane din surse proprii.

Potrivit sursei citate, operaţiunea BEI în favoarea României se referă, în principal, la consolidarea şi renovarea staţiilor, substaţiilor şi liniilor aeriene ale României pentru a extinde capacităţile de distribuţie a energiei electrice ale reţelei sale, pentru a facilita absorbţia şi distribuţia energiei electrice din instalaţiile de generare din surse regenerabile şi pentru a reduce autoconsumul.

Obiectivul include elemente din proiectul Carmen 1, o subcomponentă mai mică a operaţiunii totale (aproximativ 10-15% din investiţiile totale ale operaţiunii) şi un Proiect de Interes Comun (PCI), regional şi transnaţional al Uniunii Europene (UE) care implică reţele de electricitate atât din Bulgaria, cât şi din Ungaria.

Practic, scopul-cheie al investiţiei îl reprezintă extinderea conexiunilor din surse regenerabile la reţele şi îmbunătăţirea interconexiunii dintre reţelele de transport şi distribuţie din România, Bulgaria şi Ungaria.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. Să sperăm ca se va investi!

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

21 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9766
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7317
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3535
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9743
Gram de aur (XAU)Gram de aur405.9099

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
targuldeturism.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb