Platforma "Romania Unfolds", un proiect Veolia România, lansează cel de-al patrulea episod al primului mini-serial documentar despre sustenabilitate din România, un demers menit să inspire şi să informeze, de data aceasta, asupra importanţei educaţiei de calitate, potrivit unui comunicat remis redacţiei. Dedicat Obiectivului de Dezvoltare Durabilă (ODD) 4, acest episod explorează modele educaţionale care facilitează accesul la o educaţie incluzivă şi echitabilă, adaptată realităţilor actuale ale pieţei muncii.
România, unde rata abandonului şcolar atinge 15,6%, iar performanţele la testele PISA sunt sub media europeană, are nevoie de soluţii care să răspundă provocărilor din educaţie. În acest sens, "Romania Unfolds" promovează o serie de modele de bune practici ce pot contribui semnificativ la dezvoltarea sustenabilă a sistemului educaţional.
Episodul 4 prezintă poveşti inspiraţionale din domeniul educaţiei, demonstrând că, prin implicare, putem schimba în bine viitorul copiilor noştri. Un prim exemplu îl constituie Colegiul Silvic "Bucovina", care încurajează excelenţa academică şi formarea practică în domeniul silvic a celor peste 1.100 de elevi, fiind primul colegiu din ţară care a înscris o echipă de fete la Concursul European de Competenţe în Silvicultură - un pas important pentru asigurarea egalităţii de şanse. În România, doar 8,4% dintre elevii din învăţământul tehnic beneficiază de practică la locul de muncă, mult sub media europeană de 60,1%, iar Colegiul Silvic "Bucovina" a reuşit să dezvolte programe individualizate de şcolarizare pentru integrarea şi dezvoltarea tinerilor din diverse medii sociale.
De asemenea, această ediţie aduce în prim-plan iniţiativa Asociaţiei pentru Valori în Educaţie (AVE) şi platformei educaţionale Brio, pentru combaterea analfabetismului funcţional. În România, 46,6% dintre elevii de 15 ani au dificultăţi mari la matematică, iar 40,8% întâmpină probleme de citire şi înţelegere a textelor, comparativ cu media europeană, de aproximativ 22%. Ca răspuns, AVE şi Brio au creat primul Test Naţional de Alfabetizare Matematică, oferind profesorilor un instrument gratuit pentru evaluarea şi îmbunătăţirea competenţelor matematice ale elevilor.
Programul educaţional al Colegiului Tehnic "Anghel Saligny", dezvoltat în parteneriat cu Apa Nova - parte din Grupul Veolia România, este un alt exemplu de succes. Aici, elevii au acces la cunoştinţe teoretice şi practice în noile tehnologii din domeniul instalaţiilor, beneficiind de locuri de muncă garantate în baza performanţelor atinse. Conform datelor, aproape 60% dintre tinerii care finalizează un stagiu de practică continuă colaborarea cu angajatorul, faţă de media europeană de 39%. Din 2018 până în prezent, 191 de elevi au participat la programul de învăţământ dual, dintre care 66 au absolvit, iar 30 sunt deja angajaţi în cadrul Apa Nova.
"În prezent, Veolia România derulează proiecte care acoperă întregul spectru educaţional: de la ciclul gimnazial, liceal şi până la etapa universitară. Prin parteneriatul cu Asociaţia pentru Valori în Educaţie (AVE), contribuim la dezvoltarea leadership-ului în şcoli, sprijinind directorii să devină factori de schimbare în comunităţile lor. Totodată, susţinem învăţământul dual, colaborând cu Colegiul Tehnic Anghel Saligny, şi promovăm excelenţa în învăţământul superior, prin parteneriate cu mai multe universităţi. Credem că educaţia practică, orientată spre cerinţele actuale ale pieţei muncii, este cheia pentru a forma profesionişti capabili să răspundă provocărilor viitorului.", a declarat Irina Munteanu, promotor al educaţiei de calitate din partea Veolia România.
Proiectul "Romania Unfolds" îşi propune să sprijine exemple de sustenabilitate locală şi să contribuie direct la creşterea valorii educaţionale. Misiunea platformei, de a arăta cum comunităţile pot cataliza eforturile de sustenabilitate, este susţinută de Veolia România, campion al transformării ecologice, angajat în dezvoltarea de soluţii adaptate vremurilor noastre. Astfel, "Romania Unfolds" nu doar că documentează, ci şi inspiră, prezentând cum educaţia poate deveni un motor de progres social în România.