Românii au donat peste 3 mii de curse de taxi personalului medical care se implică în combaterea COVID-19

A.M.
Miscellanea / 13 aprilie 2020

Românii au donat peste 3 mii de curse de taxi personalului medical care se implică în combaterea COVID-19

Peste 3.000 de curse gratuite au fost donate de către români, prin intermediul aplicaţiei Free Now, pentru personalul medical şi auxiliar care se implică activ în combaterea COVID-19 şi în gestionarea stării de urgenţă din Bucureşti şi Cluj-Napoca, potrivit unui comunicat al platformei de mobilitate urbană, transmite Agerpres.

"Românii au donat, până în prezent, peste 3.000 de curse gratuite prin intermediul aplicaţiei Free Now (Clever) pentru personalul medical şi auxiliar care se implică activ în combaterea coronavirusului şi în gestionarea stării de urgenţă din Bucureşti şi Cluj-Napoca. Prin secţiunea Heroes din aplicaţia Free Now, ei pot comanda curse şi se pot deplasa gratuit în perioada stării de urgenţă, în baza legitimaţiei de serviciu. Oricine vrea să vină în sprijinul medicilor poate dona curse pe free-now.com/eroi, iar pentru desfăşurarea în siguranţă a curselor, Free Now echipează 500 de maşini ale şoferilor voluntari cu panouri care despart scaunele din faţă şi bancheta din spate", precizează compania.

Conform companiei, iniţiativa Free Now face parte dintr-un demers amplu, desfăşurat în toate cele zece ţări europene în care grupul operează, respectiv Germania, Marea Britanie, Irlanda, Spania, Portugalia, Italia, Polonia, România, Austria şi Suedia.

Pe plan local, compania a încheiat şi un parteneriat cu Asociaţia Studenţilor din Universitatea Politehnică Bucureşti, astfel încât cei care vor să vină în sprijinul medicilor să aibă mai multe opţiuni pentru a dona curse, pe platforma dedicată iniţiativei sau direct prin intermediul asociaţiei.

"Sumele donate pot asigura mai multe curse, dar şi sprijin financiar pentru şoferii voluntari, pentru cheltuielile cu carburantul şi cu măşti, dezinfectanţi şi mănuşi necesare pentru desfăşurarea în condiţii cât mai sigure a curselor. În acelaşi timp, pentru curse în siguranţă, Free Now recomandă şoferilor parteneri să dezinfecteze integral habitaclul o dată pe zi, iar după fiecare cursă să dezinfecteze mânerele portierelor şi alte suprafeţe cu care pasagerii intră în contact. Free Now face toate demersurile pentru a extinde ajutorul pentru medici şi dincolo de Bucureşti şi Cluj-Napoca, în alte oraşe din ţară în care aplicaţia este disponibilă, iar Iniţiativa este susţinută şi de aplicaţia yeParking, care adună în prezent o comunitate de 10.000 de şoferi", notează compania.

Free Now a fost fondată sub numele de mytaxi, în iunie 2009, fiind prima aplicaţie de taxi din lume care a stabilit o legătură directă între pasagerii şi şoferii de taxi.

În iulie 2019, aplicaţia mytaxi a devenit Free Now, parte dintr-o familie de branduri globale de mobilitate. Cu 14 milioane de pasageri şi peste 100.000 de şoferi, Free Now este, în prezent, unul dintre cei mai importanţi furnizori de mobilitate urbană din Europa.

Din februarie 2019, Free Now face parte din joint venture-ul dintre BMW şi Daimler, şi are în prezent o echipă de peste 700 de angajaţi care lucrează în 26 de birouri internaţionale, furnizând servicii în peste 100 de oraşe europene.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
boromir.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

11 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9684
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7338
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3533
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0241
Gram de aur (XAU)Gram de aur409.9933

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb