Acţionarii producătorului de plăci şi profile din plastic Romcarbon Buzău au aprobat un program de investiţii în valoare de 41,95 milioane lei (12,5 milioane euro), a anunţat, vineri un comunicat transmis către Rasdaq, citat de NewsIn.
Programul de investiţii poate suferi modificări prin decizia Consiliului de Administraţie al societăţii, precizează comunicatul companiei. Acţionarii Romcarbon au aprobat participarea la majorarea capitalului social al firmei Styropan SRL.
Producătorul de plăci şi profile din plastic Romcarbon Buzău a realizat în 2006 un profit net de 4,9 milioane de lei, în creştere cu 32% faţă de 2005. Compania a încheiat anul 2006 cu o cifră de afaceri de 45,6 milioane lei, în creştere cu circa 8 % faţă de 2005.
Peste 50% din capitalul social al companiei este deţinut, din 2003, de două societăţi cu capital taiwanez, Living Plastic Industry (31%) şi Unitai International Corp. (29,7%). O participaţie semnificativă, de 22,4% are şi fondul de investiţii Eastern Eagle Fund, restul titlurilor fiind deţinute de alţi acţionari.
Romcarbon Buzău are 457 de angajaţi şi produce plăci, folii, tuburi şi profile din material plastic. Acţiunile Romcarbon Buzău sunt listate la categoria a doua a pieţei Rasdaq.