Rompetrol scumpeşte benzina cu 0,08 lei/litru şi motorina cu 0,07 lei/litru, de marţi

N.I.
Materii Prime / 20 octombrie 2009

Rompetrol Downstream scumpeşte benzina cu 0,08 lei/litru şi motorina cu 0,07 lei/litru, începând de marţi, 20 octombrie, preţurile putând varia cu +/-5% faţă de preţurile de referinţă, potrivit datelor transmise marţi de companie.

Astfel, benzina Efix 95 costă 3,93 lei/litru, benzina Alto 101 costă 4,54 lei/litru, Efix Diesel 3,79 lei/litru şi Diesel Alto 55 se vinde cu 4,08 lei/litru.

Rompetrol Downstream operează peste 900 de staţii, în 13 ţări, dintre care peste 450 de benzinării se află în România.

The Rompetrol Group (TRG) a făcut parte din Rompetrol Holding, până în august 2007, când Patriciu a vândut 75% din acţiunile TRG către compania de stat KazMunaiGaz din Kazakhstan. De asemenea, la 26 iunie 2009, Dinu Patriciu a anunţat că a vândut kazahilor restul de 25% din acţiuni. Astfel, Grupul Rompetrol este deţinut 100% de KazMunaiGaz.

Şi LukOil România a scumpit benzina şi motorina cu 7 bani/litru, de marţi, potrivit datelor afişate pe portalul companiei petroliere.

Astfel, benzina COR 95 fără plumb Euroluk costă 3,84 lei/litru, iar benzina COR 98 fără plumb Super Euroluk va fi 4,29 lei/litru.

Compania LukOil România a scumpit totodată şi motorina, tot cu 7 bani/litru. Astfel, motorina Euro L Diesel va fi 3,66 lei/litru, iar litrul de motorină Super Euro L Diesel va costa 3,96 lei.

Litrul de GPL auto a rămas neschimbat şi costă 1,99 lei.

Grupul petrolier LukOil, al doilea mare producător din Rusia, este prezent pe piaţa românească prin subsidiara LukOil România, care deţine peste 300 de benzinării.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb