Rusia ar putea cumpăra obligaţiuni spaniole

ALINA VASIESCU
Ziarul BURSA #Internaţional / 11 octombrie 2011

Rusia ar putea cumpăra obligaţiuni spaniole, dacă va fi necesar, după ce statele din zona euro vor adopta o strategie pentru depăşirea crizei datoriilor, afirmă Arkadi Dvorkovici, consilier economic al Preşedintelui Rusiei.

"Când statele europene vor anunţa o strategie clară şi concretă pentru ieşirea din criză, şi dacă în această strategie este necesar sprijinul Rusiei şi al altor state BRIC (Brazilia, Rusia, India şi China), atunci vom oferi acest sprijin", a spus Dvorkovici.

Oficialul de la Moscova a amintit că fos-tul ministru rus al finanţelor, Alexei Kudrin, şi actualul deţinător al acestui portofoliu, Serghei Lavrov, s-au întâlnit cu ministrul economiei şi finanţelor din Spania, Elena Salgado, ca să discute pe marginea unei eventuale achiziţii de obligaţiuni spaniole.

Vineri, agenţia de evaluare Fitch Ratings a retrogradat Spania, coborând calificativul ţării de la "AA+" la "AA-", pe fondul temerilor legate de criza datoriilor din zona euro.

Oficialii ruşi s-au întâlnit cu ministrul finanţelor din Spania, ca să discute pe marginea unei eventuale achiziţii de titluri de stat spaniole.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb