Rusia evacuează localităţi de pe linia frontului din regiunea Zaporojie

Rusia evacuează localităţi de pe linia frontului din regiunea Zaporojie

S.B.
Ziarul BURSA #Internaţional #Adevărul - prima victimă / 5 mai 2023

Guvernatorul instalat de Rusia în regiunea ucraineană ocupată Zaporojie, Evgheni Baliţki, a declarat vineri că a ordonat evacuarea localităţilor din apropierea liniei de front, afirmând că bombardamentele ucrainene s-au intensificat în ultimele zile, informează news.ro.

"În ultimele zile, inamicul a intensificat bombardamentele asupra aşezărilor din apropierea liniei de front. Prin urmare, am luat decizia de a evacua în primul rând copiii şi părinţii, persoanele în vârstă, persoanele cu handicap şi pacienţii din spitale. Va avea loc o evacuare temporară", a anunţat Evgheni Baliţki.

Mişcarea vine în condiţiile în care aşteptata contraofensivă ucraineană de primăvară este probabil să vizeze regiunea Zaporojie, care este deţinută în proporţie de 80% de forţele ruseşti, ruşii controlând inclusiv cea mai mare centrală nucleară din Europa, care se află în această regiune, în apropierea oraşului Enerhodar.

Agenţia de ştiri a statului rus, TASS, a relatat că planul de evacuare a civililor din regiunea ocupată Zaporojie vizează 18 localităţi - printre care se numără şi oraşul Enerhodar - şi presupune mutarea a circa 70.000 de persoane tot în regiune, dar mai departe de linia frontului.

TASS precizează că "mutarea locuitorilor din aşezările bombardate de armata ucraineană din regiunea Zaporojie este voluntară".

Potrivit guvernatorului Baliţki, copiii de vârstă liceală îşi vor continua educaţia în instituţiile de învăţământ pentru a finaliza anul şcolar, iar copiii mai mici vor avea parte de "îmbunătăţirea sănătăţii şi se vor odihni în taberele pentru copii".

Baliţki a subliniat că sunt nevoiţi să ia aceste măsuri, deoarece "criminalii Kievului" vizează infrastructura civilă. Sunt luate în considerare metodele de război folosite de Kiev şi deciziile sunt luate în consecinţă, a precizat el.

În toamna anului trecut, Federaţia Rusă a anunţat că a anexat întreaga regiune Zaporojie, împreună cu alte trei regiuni parţial ocupate - Herson, Doneţk şi Luhansk.

Şi la Herson se aşteaptă intervenţii militare. Aici, autorităţile ucrainene au decretat în oraş stare de asediu începând de vineri seara.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb